Oiţele năzdrăvane nu se lasă mâncate de lup

îşi poartă podoaba ca pe o cămaşă de zale
poate că lâna lor e de aur
nu sunt prea multe izvoare care să infirme zvonul
nici măcar cei de la click nu au găsit nimic
deşi unii poeţi susţin ceva mai mult de atât
(dar oricum sursele poetice nu au nicio crezare)
cică şi firul ariadnei s-a tors din spinarea lor
şi mai toate cojoacele fără ac
până şi dumnezeu a înţeles că e nevoie de mioriţe
(laie sau bucălaie şi chiar tărcate-de ce nu)
şi nu s-a mai opus minunilor
dar nici nu a mai intervenit în intrigile bacilor
.....................
de la prima întâmplare ciudată cu astfel de mioare
s-a luat măsura tunsului în răspăr
unii chiar au îndrăznit să pună de un campionat
mai naţional mai mondial după puterea fiecăruia
chiar au cerut să fie cuprinsă în probele olimpice
.....................
dar între timp păstorii au deveni baci mai apoi ciobani
din ce în ce mai specialişti în depistat minunile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara parcă este grăbită

a înflorit până şi gutuiul
soarele pripeşte ca într-o zi de august
iar eu demisionez din visare
chiar şi salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi şi ei bugetari
oricum sărbătoresc ceva
prea cad pene din cer şi miroase a liliac
pe când privighetorile acompaniază
iar un cuc strigă în neştire
eu îmi întind nedumerirea între cer şi pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima poate e timpul
poate iluziile de care mă despart
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt

mă gâdilă viaţa şi râd fără scăpare
mă răsucesc idiot inutil anemic chiar
râd până mor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

e un fel de a privi lumea
între două bătăi de inimă şi o lacrimă
sigur e o ştiinţă
cam ciudată
care nu vrea să limpezească nimic
nici iubirea
nici durerea
vindecă uneori sufletul
dar asta într-un mod relativ
chiar aşa
relativul
sună ca un timp al conjugării verbelor
de către poeţi

de când einstein a aruncat inefabilul
între două încercări de concret
mă deplasez cu viteza gândului
când spre roşu
când spre albastru
apoi aşez iubirea în cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă legea lui Arhimede este valabilă pentru orice corp

oamenii de zăpadă nu ar trebui scufundaţi într-un bazin cu apă fiartă
o observaţie logică ar fi că ar putea să se topească dar
măcar nu se vor opări la tălpi
nu pentru că s-a gândit cineva să le pună ghete
ci pur şi simplu că nu au aşa ceva
nici sistem nervos nici minte
(între noi fie vorba-nici nu au nevoie de prea multă )
poate de aceea zâmbesc aşa larg graşii aceştia simpatici
cu nasul lor roşu ca şi al moşului acela posesor de sanie cu reni
care cică împarte "ceva" moca (jucăriile nu mai sunt la modă)
copiilor frumoşi şi cuminţi ai celor cu dare de mână
(celor mulţi le cumpără părinţii câte ceva acolo
să nu se înveţe cu minunile de acum)

eu am un om din zăpadă artificială drept minune
pentru el nu e valabilă nici măcar legea acţiunii şi reacţiunii
suferă de inerţie acută şi se lasă apăsat de gravitaţie
doar îngerii şi uneori cosmonauţii plutesc în modul acela special
descoperit mai întâi de eva
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă

buzele tale aveau ceva din aroma merelor primordiale
pentru că trupul meu devenea imponderabil când mă sărutai
aşa că nu-l mai judec pe adam că s-a lăsat pradă ispitei
poate că şi dumnezeu s-a lăsat pradă poeziei
când a inventat femeia
ştiu sigur că dacă aş fi avut puterea lui
luna ar fi fost mult prea puţin să-ţi ofer în schimbul iubirii
poate că aş fi fost dispus să-mi negociez tot universul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din soare mai am o petală

şi un rest de frunză din toate toamnele
oricum nu-mi iese niciodată pasenţa cu margareta
iar toate minunile durează o clipă

oricâte lacrimi aş transforma în perle
nimeni nu cumpără durere de la poeţi
nici lumi ideale
lagune sau enclave de veşnicie nici atât

mai bine învăţam să ţes pânza
ca penelopa poate sau ca o tarantulă
să fie destulă cât să-ncapă lumea
şi de sărbătoare
şi de-nmormântare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mihai, această ceremonie îi aduse aminte de numeroasele momente de glorie sportivă, când, după ce auzea "Şi... pe locul întâi, campion mondial, medalia de aur, din România... Mihai Ristea!", urca pe prima treaptă a podiumului, unde-şi primea medalia, felicitările de rigoare, diploma şi ovaţiile publicului, apoi răsuna imnul de stat al României. Acum nu mai era chiar primul, ci al doilea în echipaj, după comandantul misiunii, dar ce conta acest amănunt? Nici n-avea pretenţia să fie comandantul; ba nici măcar nu se aşteptase să fie numit în vreo funcţie de conducere, de mare responsabilitate. Iată-se însă al doilea în echipaj! Nici n-ar fi îndrăznit să-şi imagineze aşa ceva! Chiar şi doar membru al echipajului i se părea mai mult decât suficient, un vis împlinit pentru el. Iar imnul care se va auzi în final va fi, oricum, tot al României.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă în ciuda luminii întunericul leagă stelele

cum să nu întreb cum stă soarele agăţat acolo
ca un fruct într-un copac invizibil
dar cine să-mi răspundă din pustiul cunoaşterii
oricum în catedrala aceasta nu se trage clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă nici în dungă nici la sărbătoare
de teamă să nu cadă galaxiile în ele
cum se prăbuşesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina de atât adânc

chiar dacă mă întreb ca un idiot
chiar dacă să zicem că aş găsi un răspuns
cine m-ar crede
cui i-ar folosi această măsură a măsurii
în măsurarea nemăsuratului
cum să ridic infinitul într-o fracţie oarecare
ce numitor să-i pun
oricum necunoscuta va rămâne necunoscută
şi dincolo de egal
aşa cum fiecare fluture îşi poartă visul de omidă
fără să întrebe florile de unde vin

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara parcă este grăbită

a înflorit şi gutuiul
soarele pripeşte ca într-o zi de august
eu demisionez din visare
chiar şi salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi bugetari
sărbătoresc ei ceva
cad pene din cer
miroase a liliac
privighetorile acompaniază
un cuc strigă în neştire
eu îmi întind nedumerirea
între cer şi pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima
poate e timpul
iluziile de care mă despart
nu
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt

mă gâdilă viaţa
şi eu râd
fără scăpare
mă răsucesc idiot
inutil
anemic
râd până mor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aceasta mă doare de la naştere

dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele
...................................
de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"
...................................
foamea este motorul care mişcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aceasta mă doare încă de la naştere

dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele

de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"

foamea este motorul care mişcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare blestem al omenirii

nu este disperarea de a fi fericit
ci măsura cu care încercăm să o măsurăm
ca nişte tâmpiţi obsedaţi de cuantumuri
delimitări şi tot soiul de clasamente sterpe
precum cel mai cel din cel mai cea
primul din ultimii
primul din cei uitaţi
şi chiar ultimul dintre cei dântâi
sau măcar o menţiune care să ateste
că eşti fericit

în căutarea disperată a fericirii
ne amăgim tot timpul că am găsit reţete de soi
ba avem atâţia specialişti în fericire
care dau lecţii de beatitudine non stop
tăindu-şi venele sau aruncându-se în gol
în căutarea împlinirii

aşa că lăsaţi de-o parte stas-urile
nu mai căutaţi fericirea la preafericiţi
nu mai aşteptaţi în zadar coruri de îngeri
în timp ce vă rupeţi inimile aiurea
căutând prea departe îmbrăţişarea

veniţi de luaţi fericirea de la disperaţi
ca pe ceva firesc
ca pe ceva atât de banal
încât se vindecă doar prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărunţişul o să ne îngroape

se topesc munţii cu totul
ca să se bată monede
e atâta nevoie de cash
încât nu se mai taie copacii cu drujba
ci se smulg cu totul din rădăcini în sus
apoi se taie stuful cucuta şi iarba mare
chiar şi trifoiul cu patru foi
din această nevoie disperată de celuloză
pentru tipărit bancnote cu chipuri de poeţi

cineva a zis că e bun şi plasticul
iar toate fabricile de profil
s-au axat pe producţia de carduri
deşi banii pot fi tipăriţi şi pe retină
ca într-un joc
pereţii nu mai contenesc să se apropie
aproape că se îngroapă în bancomate
super-marketurile nu mai au destui casieri
cititoarele de iluzii sunt peste tot
deşi nimeni nu mai are nevoie de vise
lumea este de vânzare
promoţiile nu mai contenesc
oferte peste oferte
miliarde de cereri
un singur gând
al proprietăţii

doar mărunţişul dat cerşetorilor e convertibil
înainte de a ne sufoca unii pe alţii
din atâta nevoie de nimic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi

inima mea e însărcinată cu tine
nici un chiuretaj nu poate anula asta
rănile şi ascunse dor la fel
nici un fard nu va ascunde cicatricile
fiecare trecere lasă urme
nu poţi nega că a fost
nici o operaţie estetică
nu schimbă interiorul
oricâte oglinzi fermecate aş consulta
nici o poveste nu se scrie singură
e nevoie de doi
orice alt fel de a iubi e literatură
fiecare bătaie
toate sistolele
liniştea diastolelor
extrasistolele
toate notele din timpanul iubirii
nu-şi au rostul în lipsa concertului
cum să iubesc la ideal
e ca şi când mi-aş hrăni caii cu jăratic
nu draga mea
eu te iubesc cu totul
cu toate rănile
cu toate minunile
cu tot sufletul
îţi iubesc şi lacrima şi dorul
chiar şi atunci când nu mai ştii
încotro e mai bine
chiar şi îndoiala
şi disperarea
şi...
şi toate neacceptările

nu-ţi cer să mă inventezi
cum nici eu nu te demonstrez
ar fi de ajuns să ardem

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori

nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naştere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
aşa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur şi le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aş povesti cuiva
de fapt nici nu ştiu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâţii ăştia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici Dumnezeu nu ar fi fără poveste

şi chiar dacă ar exista
în lipsa cuvintelor
ar fi mult prea puţin
într-o lume neştiutoare
.......................
precum un fum
în lipsa focului
ori ca o iubire
nerostită
.......................
povestea e primul pas spre neuitare
ca prima dăltuire
ori ca întâia mâzgăleală
pe un perete mort
într-o peşteră vie
de la stânga spre dreapta
sau aiurea
altfel nici timpul nu s-ar fi lăsat prins
într-o clepsidră
de unde să cearnă poveşti
după poveşti
la nesfârşire
ca într-o mie şi una de vieţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţi până şi tu că ai ajuns chiar în ultimul hal, că asta este mizerabil, dar că altfel nici nu are cum să fie, că deja nu mai ai nicio ieşire şi că niciodată nu o să mai ajungi un altfel de om, că şi dacă ai mai fi avut încă timp şi credinţă pentru a fi altceva, atunci probabil, nu ai fi dorit nici chiar tu să te schimbi, iar dacă ai fi dorit, oricum nu ai fi făcut nimic, pentru că în realitate, poate că nici nu ştii în ce să te transformi.

Dostoievski în Însemnări din subterană, I
Adăugat de Gustavae
Comentează! | Votează! | Copiază!