De copil visam la flota mea

am sacrificat câteva caiete de matematică
dar balta a secat de atunci
au crescut câteva blocuri pe oceanul meu
apoi am lansat avioane cu fuselajul de dictando
dar sper să nu mai aterizeze niciodată
aeroporturile le-am pierdut la optsprezece ani
când am votat prima dată

încă mai ştiu să fac crucişătoare
cuirasate şi tot felul de monitoare
închizând ochii
văd speranţa cu toate pânzele sus
şi pe ismail
toate visele mele sunt caravele
fiecare ajunge fără escală în lumi noi nouţe
unde pot fi zeu pentru o zi
să fac trafic cu băştinaşii
să le ofer câteva iluzii
despre viaţa de dincolo de moarte

tot de copil nu ştiam unde începe realitatea
şi nici acum nu mă interesează
ce a fost fluturele înainte de a fi aşa frumos
şi oricum nu aveam nevoie de un titanic
ca să aflu cât de adâncă e deznădejdea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcam norii să mai respir o dată andromeda

când tu îmi strigai că mă iubeşti
eu îţi şopteam vulcanic teorema lui pitagora
ca un dement ridicam la pătrat fiecare închipuire
găuream cu vârful compasului harta lumii noastre
să rătăcesc după un azimut nu cum îmi place mie
oricum nordul este acolo unde nu mai este loc de sud
toate regulile acestea sunt încă vii
respiră şi ele printre îndoieli
ca mai toţi mormolocii înainte de a seca balta
ca mai toţi munţii înainte de a se îneca în mare

din când în când cerul mă întreabă de reciprocă
iar eu mă fac că nu mai ştiu nimic şi te strâng disperat în braţe
de se clatină toate florile a iarnă
cutremurul acesta m-a prins călare pe o dungă albă
cu felul meu de a ţine minte întunericul dintre două zile
locul acela îngust în care infinitul este infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte mai aveam câteva lacrimi de povestit

dar acum nu mai am nimic
nici măcar de pierdut
totuşi îmi este atât de linişte
un fel de calm ancestral
numai bun pentru a trece dincolo

sentimentul că sunt doar al universului
mă sprijină să visez cu totul altceva
nu tu case nu tu maşini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din lumea materială şi zbuciumată
visez doar figuri geometrice tridimensionale
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere şi...
ceva ce pare a fi o regulă mă cuprinde cald
e prima regulă pe care nu vreau să o desfinţez

unde naiba îmi este răzvrătirea doamne
nici măcar nu mai strig întrebarea asta dementă
o rostesc aşa de rar
şi parcă dincolo de orice gând
într-un fel atât de rotund
ca pe un cântec încă necântat

de parcă aş fi translucid şi lipsit de substanţă
trec prin mine toate aceste forme
atât de regulate
încât le pot învăţa pe de rost
dintr-un singur punct
apoi lipesc genele de un poliedru ciudat
şi nu mă mai satur de sărit într-un picior
dintr-o lume într-alta
ca şi cum aş avea o inimă de atlet universal

râd de parcă mă gâdilă infinitul în talpă
chiar nu mai ştiu la ce foloseau lacrimile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai am tentaţia de a întoarce ceasul

de altfel e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez apoi la ştirile despre divorţuri celebre
şi copii ucişi pe trecerile de pietoni
oricum azi nici clepsidrele nu se mai întorc
în deşertul dintre două picături de siliciu
şi o baterie solară

ce aiurea sună acum timpul
nici nu clipesc în încercarea de a-i surprinde
trecerea
apoi mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
şi fără tac
deşi îmi întorc viaţa ca pe un ceas cu 17 rubine
fără să mă întreb de ce nu mai e nevoie de remontor
aşez în balansoarul destinat secundelor
toate ştirile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
şterg toate amintirile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit că pot număra stelele fără a fi dus la ospiciu

e felul meu de a da gaura clipelor
cu speranţa că infinitul va curge lin
impasibil
prin toate stările mele de agregare
prin toate
chiar nu am o evidenţă
sunt din ce în ce mai dezordonat
când sunt puf de păpădie în luptă strâmbă cu gravitaţia
când delfin în căutarea atlantidei
din când în când sunt zmeu în vreo poveste cu happy-end
iubesc cu şapte inimi din cele zece
dar nu uit niciodată şirul stelelor
număr şi număr
contabilizez şi aşez la dosar
fiecare cădere de stea
toate promisiunile făcute sub lună plină
pecetluite cu sărutări
fiecare dorinţă
fiecare dans
doar sunt cel mai fericit numărător de stele
lacrimile mele nu mai ştiu să curgă
sunt imponderabile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeherezada încă spune poveşti pentru adulţi

trăieşte o mie de vieţi în o mie şi una de nopţi
zilele nu se pun decât probă martor la dosarul cu spiriduşi
de obicei au prea multă lumină
mult mai multă decât ar putea primi un suflet
înainte de marea călătorie
drept leac pentru absolut toate visele
şi cele color şi cele alb negru
cele gri au nevoie de un tratament cu plastelină în prealabil
oricum casele de sănătate nu decontează iluzii
poate doar dacă se lasă cu efect placebo
la urma urmei aspirina e un miracol
numai bun după beţiile repetate de la grădiniţă ale lui adam
acolo unde încă gânguresc tot felul de lighioane
în aşteptarea evei

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pacea aceasta de o mie de ani

până şi infanteriştii devin inutili
cavaleria e doar un curs la academie
tunarii învaţă să tragă oblonul
oricum balurile nu mai au loc fără ofiţerii tineri
nici carmen nu mai e la modă
iar în curând top gun se va ocupa de roboţi
dealtfel sunt un soldat perfect
neinstruit
am tras trei gloanţe la ţinta piept numărul opt
apoi am scos cărbune
dar eram îmbrăcat în kaki şi mâncam de la cazan
am lustruit bocanci şi am făcut bătături
între două permisii şi o revoluţie inutilă
mai ştiu încă seria p. m.-ului
nu am uitat stânga împrejur
şi dau onorul vieţii
spre apus
oricum nu există decât înainte
marş

cu toate pânzele ridicate
mă predau la magazie
războaiele se dau acum în supermarket
şi
deşi la noi nu sunt prea multe
pe autostrăzi şi scări rulante

din când în când dezertorii
trag pe nas iluzii
în căutarea raiului din iad

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am ştiut ce vreau să fac. Ştiam ce fel de femeie vreau să devin: una independentă. Însă nu aveam nici cea mai vagă idee cum voi ajunge acolo. La un moment dat am ajuns să lucrez pentru un italian care avea o fabrică de textile. El a fost cel care a inventat jerseul şi de aici un lucru a dus la altul: am făcut câteva prototipuri de rochii, apoi am venit în America şi le-am vândut.

Diane Von Furstenberg în revista "Elle" (ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aceasta mă doare încă de la naştere

dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele

de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"

foamea este motorul care mişcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de Oceanul Atlantic

să-mi înec visele îmi e deajuns
o lacrimă
oricum sunt din ce în ce mai mici
aproape ridicole
invers proporţionale cu vârsta
nici nu mai visez
aşa că nu-mi trebuie nici lacrima
au decedat înecate în ele
s-au sufocat unele pe altele
într-un fel lipsit de show
nu au prins nici ştirile locale
banalul lor nu merită
nici un creion chimic

cred că încetul cu încetul
inima mea se va transforma în iceberg
şi va găuri orice titanic
cu pretenţii de vis

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori

nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naştere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
aşa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur şi le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aş povesti cuiva
de fapt nici nu ştiu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâţii ăştia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul copil

Poţi să îmi iei oricât de multe,
Oricum de sus eu le-am primit,
Şi nu ţi le-am cerut pe toate
Dar Tu mereu mi-ai dăruit

Din prima clipă am lumină,
La primul scâncet mi-ai dat glas,
M-ai învăţat şi despre vină,
Mi-ai arătat şi primul pas

Apoi am căpătat auzul
Şi vise pline de culori,
Când să spun da, ce e refuzul,
Cum să văd raze printre nori

Cadou mi-ai dat, din ceruri, milă
Pentru momentele când n-am,
Apoi am învăţat şi silă,
Deşi eu poate n-o doream

Cu timpul, am plecat privirea,
Ruşinea m-a făcut s-o fac,
Am înţeles ce e iubirea,
Când să o spun... când să o tac

Am priceput că mi-ai dat voie
Să aflu tot, să ştiu de ce,
Iar câteodată, de nevoie,
Am acceptat şi că nu e

Mi-ai modelat şi optimismul,
Să nu cumva să mă rănesc,
Mi-ai dat respectul, altruismul,
Să ştiu să cer, să dăruiesc

Dar mai presus de tot şi toate,
M-ai învăţat să fiu umil,
Am înţeles că omul poate
Să stea în suflet, un copil.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aceasta mă doare de la naştere

dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele
...................................
de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"
...................................
foamea este motorul care mişcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieşite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii şi de zece şi de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilităţile rămase nefolosite
ca nişte baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
şi de care nu s-a bucurat nimeni
aşa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deşteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până şi oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca nişte mere stricate,
îmi dau seama că viaţa mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăştiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
şi cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
şi toate bancnotele astea sînt ţesute în trecutul meu
ca nişte ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu să înţelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva fiinţei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
şi tatăl l-a îmbrăţişat şi a tăiat viţelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut şirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
aş fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul şi în care viaţa mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul fiinţei mele
aş fi strigat eu,
Vindecă-mă!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
aţa nu se mai înfăşoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca nişte cioturi, ca nişte urme, în timp, ale unei alte vieţi
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăieşti niciodată.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorc ceasul

fără să mă întreb de ce
nu mai este nevoie de remontor
e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez la ştirile despre divorţuri celebre
şi copii ucişi pe trecerile de pietoni
deşi nici clepsidrele nu se mai întorc azi
în deşertul dintre două picături de siliciu
şi o baterie solară

ce aiurea sună acum timpul
nici nu mai clipesc
mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
şi fără tac

întorc viaţa ca pe un ceas cu 17 rubine
aşez în balansoarul destinat secundelor
toate ştirile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
şterg toate amintirile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Poţi să-mi explici şi mie ce este asta, frumosule?! Sunt convinsă că ţi-e foarte cunoscut acest obiect. Iar tu, lunganule, dă-te mai încolo! Deci, ce ai de zis în apărare, frumosule?! Hmm... N-aud nimic! Te ascult, comandante!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun?!
Stela: Adevărul. Ce-ai zice despre asta?
Lucian: Adevărul?! Bine, recunosc... Am luat câteva pastile de acolo, să mă ajute să dorm. Nişte somnifere...
Stela: Câteva, zici?! Doar câteva?! Atunci, explică-mi, te rog, de ce cutiuţa asta, care până în urmă cu câteva zile, era plină ochi, e acum aproape goală?! Nu lipsesc deloc doar câteva, cum zici tu!
Lucian: Bine, de acord, am luat mai multe, poate. Dar nu pe toate deodată. Câteva doar. Le-am luat... în etape; două sau patru, la câteva ore distanţă...
Stela: Asta ar mai fi lipsit, să le fi luat pe toate deodată! Şi acum... Poţi să-mi spui sincer, ce naiba se petrece cu tine, pentru că eu nu-mi dau seama!? Eşti cumva inconştient când procedezi astfel, ţi-ai pierdut complet minţile, sau ce?! De ce taci, comandante?! Te rog, spune-mi, ce naiba e cu tine?! Eşti anormal, sau cum?!
Lucian: Nu ştiu...
Stela: Nu ştii?! Nu te simţi bine până nu faci câte o boacănă din asta, mare de tot?! Desigur, n-ai mai fi tu dacă ai renunţa la toate prostiile astea... Vorbeşte odată! De ce taci?! Încă aştept explicaţii din partea ta... Să te aud, comandante! Ce ai de zis în apărare?
Lucian: Ce-aş putea spune?! N-am ce explica! Îmi pare rău...
Stela: Ah... Îţi pare rău, nu?! Şi cu asta crezi că ai rezolvat totul?! Eşti complet nebun! Nebun, nu glumă!
Lucian: Nu ştiu; probabil...
Stela: Probabil?! Nu probabil, ci foarte sigur!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack: Ei bine, da, doamnă, am... vreau să spun că aici am tot ce îmi trebuie. Am aer să respir şi câteva foi albe de hârtie. Adică, îmi place să mă trezesc de dimineaţă fără să ştiu ce va urma sau pe cine am să întâlnesc sau unde am să sfârşesc. Ieri noapte dormeam sub un pod, şi acum mă aflu pe cel pe cel mai mare vapor şi beau şampanie cu voi, oamenii rafinaţi. Cred că viaţa este un dar şi nu am de gând să o irosesc. Nu ştim niciodată ce ne este rezervat. Învăţam să luăm viaţa aşa cum e... ca să ne bucurăm de fiecare zi.

replică din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat în sfârşit să râd precum dacii

acum sunt pregătit
să întâmpin toate dezastrele
nu mai clădesc aiurea baricade
nu mai vreau să obosesc
privind lumea la microscop
caut doar vârfurile
de unde să văd totul ca în palmă
ca pe un destin gata desenat
ca pe o cărare fără alternative
înainte de a închide ochii
pentru veşnicie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva

desene în cărbune de dimineţă
câteva
femei tolănite a iubire de sine în mine
câteva
mişcări de înviorare surprinzătoare
câteva
luări de poziţii înfloritoare
în fine
câteva câteva câteva
desene
în cărbune de dimineaţă: pe tare
câteva
clişee cu femei şi bărbat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!