Sunt un investitor stupid

nu am o ordine anume
nici prioritati
nici măcar un plan de investitii
pot spune că sunt lipsit de resurse
oricum nu negociez imperii galactice
mă ocup cu universurile nenăscute
cumpăr neant
ador să adun haos
risipesc cu generozitate lumina
o împart pe iluzii
născocesc infinituri infinite
dintr-un punct
prin simpla închidere de ochi

nu refuz niciun fluture
când vine vorba de o floare
nici macăr nu caut de deochi lumea
o iubesc aşa
cum niciun trup nu ştie

sunt un investitor stupid
nu cred în veşnica extindere
nu caut să întind întinderea
iubesc ideea de embrion
aşa se adună iubirea
apoi desfac raiul de toate regulile
mai puţin de regula verdelui veşnic

la bursa adevărului nu se înghesuie nimeni
cine să cumpere certitudinea incertitudinii
aici e rostul meu
pentru că într-o zi
când nu va mai fi zi
se va vinde scump
fiecare bucăţică de haos

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când respir nu desfac în atomi aerul

nu ştiu cât oxigen
nici cât azot conţine o gură de aer
nici de ce ar trebui să ştiu asta
pentru a nu mă sufoca
iar când iubesc
nu caut alte dedesubturi
mă mulţumesc că te pot iubi
fără să te desfac în elemente chimice
fără a te demonstra

de fapt
când iubesc
nu rezolv ecuaţii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele par stropi de ploaie

pe o imensă pânză de paianjen
îmi întind ochii spre dincolo
nu caut niciun detaliu
nu-mi aduc gândirea sprijin
las sufletul liber
atât cât să nu-mi dăuneze grav
nu dau găuri în univers
respir prin piele
desfac în atomi aerul
cu oxigenul e mai greu
tinde mai mereu spre pereche
cuminte precum o frunză nesătulă de lumină
îmi îndemn trupul să nu părăsească pământul
apoi mă întorc în povestea din spatele pleoapelor
risipesc cu nonşalanţă din infinit
sunt convins că oricât m-aş strădui să-l consum
dumnezeu îl va înmulţi cu generozitate

acum simt pleoapele călcându-se
şi iată că nici în viaţa asta nu voi reuşi
să desfac visul de visare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu să te iubesc în cuvinte

oricum dragostea nu se scrie
niciodată cuvintele nu sunt de ajuns
aşa că nu te-aştepta să-ţi pictez
urmele trecerii prin muzica vieţii
nu iubito
nu-ţi pot desface trupul cu dalta
nu te pot curăţa de ideal cu nicio mângâiere
aşa că nu te aştepta să-ţi scriu iubirea
nici măcar partea văzută nu pot
cum să scriu adâncul
cum să cuprind patima
cum ar putea biata mea minte
să gândească cărările neîntoarse dintre inimii

cum aş putea să-ţi scriu
ceea ce nicio lume nu poate citi
decât într-o oarbă limbă de jale
cum aş putea să scriu iubirea altfel
decât în limba dorului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa imperfect pe cât ideal visez

vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înţeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
şi să-i mulţumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori aşa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului

nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiţionat
sunt în situaţia de a înţelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existenţă
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut

nici măcar dorinţa de a lupta
cu veşnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
şi nici cum ar fi
o altă viaţă
doar mă bucur că nu o să mai ştiu nimic
şi poate
cel puţin la început
voi fi iarăşi copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să-ţi povestesc dorul

cine se pricepe să traducă
fiecare literă a sa
e ca şi cum te-aş iubi
într-o limbă de jale
dragostea nu se scrie
niciodată cuvintele nu sunt de ajuns
aşa că nu te-aştepta să-ţi desenez
urmele trecerii
prin muzica vieţii
nu iubito
nu-ţi pot desface trupul cu dalta
nu te curăţ de ideal
cu nicio dimineaţă
cu nicio mângâiere
nu te aştepta să-ţi scriu iubirea
nici măcar partea văzută nu pot
cum să-ţi scriu adâncul
cum să cuprindă cuvintele
patima buzelor
cum ar putea biata mea minte
să gândească cărările neîntoarse
dintre inimii
cum aş putea să-ţi scriu
ceea ce nicio lume nu poate
cine sunt eu să te iubesc în cuvinte
printre fraze cu subînţelesuri
ori mirări interpretabile
chiar aşa
cum aş putea să-mi scriu iubirea
decât în limba dorului

ştie cineva un translator de dor?

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi

inima mea e însărcinată cu tine
nici un chiuretaj nu poate anula asta
rănile şi ascunse dor la fel
nici un fard nu va ascunde cicatricile
fiecare trecere lasă urme
nu poţi nega că a fost
nici o operaţie estetică
nu schimbă interiorul
oricâte oglinzi fermecate aş consulta
nici o poveste nu se scrie singură
e nevoie de doi
orice alt fel de a iubi e literatură
fiecare bătaie
toate sistolele
liniştea diastolelor
extrasistolele
toate notele din timpanul iubirii
nu-şi au rostul în lipsa concertului
cum să iubesc la ideal
e ca şi când mi-aş hrăni caii cu jăratic
nu draga mea
eu te iubesc cu totul
cu toate rănile
cu toate minunile
cu tot sufletul
îţi iubesc şi lacrima şi dorul
chiar şi atunci când nu mai ştii
încotro e mai bine
chiar şi îndoiala
şi disperarea
şi...
şi toate neacceptările

nu-ţi cer să mă inventezi
cum nici eu nu te demonstrez
ar fi de ajuns să ardem

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc jocul vieţii

între două treceri
din haos în haos
prin închegări de o clipă
precum un copil uitat
într-o groapă cu nisip
apoi cu mintea
împart dureri
ca dovezi ale existenţei
izvoare triste ale unui trup
care-şi caută viermii
acolo unde şi-a lăsat ţărâna
la dospit de iarbă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubesc inima rămâne gravidă

nici un chiuretaj nu poate anula asta
rănile şi ascunse dor la fel
nici un fard nu ascunde cicatricile
fiecare trecere lasă urme
nu poţi nega că a fost
nici o operaţie estetică
nu schimbă interiorul
oricâte oglinzi fermecate aş consulta
nici o poveste nu se scrie singură
e nevoie de doi
orice alt fel de a iubi e literatură
fiecare bătaie
toate sistolele
liniştea diastolelor
extrasistolele
toate notele din timpanul iubirii
nu-şi au rostul în lipsa concertului
cum să iubesc idealuri
e ca şi când mi-aş hrăni caii cu jăratec
nu draga mea
eu te iubesc cu totul
cu toate rănile
cu toate minunile
cu tot sufletul
îţi iubesc şi lacrima şi dorul
chiar şi atunci când nu mai ştii
încotro e mai bine
chiar şi îndoiala
şi disperarea
şi... doamne
şi toate neacceptările
nu-ţi cer să mă inventezi
cum nici eu nu te demonstrez
ar fi de ajuns să ardem
să consumăm combustibilul
să vedem cât ne ţin rezervoarele

vezi
inima mea e însărcinată cu tine
iar eu nu suport să omor fătul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocupat cu număratul stelelor înşir nisipul

pe o funie de vis
doar soarele este de vină pentru această iluzie
pe când stelele muncesc din greu pentru bucuria ochilor mei
iar eu îi închid, să-mi fac cerul meu
de altfel banalitatea infinitului nu vine din imensitate
deşi cred că toate aceste nesfârşiri neşfârşite nu cunosc noţiunea
altfel de ce s-ar repeta aşa dintr-unul-ntr-altul
fără nici un fel de explicaţie

cred că de boala asta sufăr
mai mereu caut explicaţii
chiar şi acolo unde acestea sunt de nesuportat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, cred că-l iubesc pur şi simplu, pentru că-i al meu şi pentru că-i bărbat. Bănuiesc că n-am niciun alt motiv. Cred, prin urmare, că-i aşa cum am spus la-nceput: genul ăsta de dragoste nu e un produs al raţionamentelor şi statisticilor. Ea vine nu se ştie de unde şi nu se poate explica. Nici nu-i nevoie. Aşa gândesc eu. Dar eu sunt numai o fetişcană, prima care a stat să studieze această problemă, şi s-ar putea, în ignoranţa şi lipsa mea de experienţă, să n-o fi înţeles bine.

citat celebru din povestirea Jurnalul Evei, volumul Jurnalul lui Adam şi al Evei de Mark Twain
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVII

Nu te iubesc ca pe un trandafir japonez, un topaz,
ori o săgeată de garoafe sărită din foc:
te iubesc cum sunt iubite doar fiinţele sumbre,
pe ascuns, undeva între umbră şi suflet.

Te iubesc cum iubeşte planta care nu-nfloreşte şi
păstreaz,-ascunsă-n ea, lumina corolei ne-nflorite
şi, graţie iubirii tale, este ascunsă-n trupu-mi
acea puternică mireasmă emanată de pământ.

Te iubesc fără să ştiu cum, nici când şi nici de unde,
te iubesc sincer, fără confuzii şi fără trufie:
şi te iubesc aşa pentru că nu ştiu să iubesc altfel,

doar în acest chip în care eu nu sunt şi nici tu nu eşti,
aşa de-aproape că mâna ta pe pieptu-mi e mâna mea,
aşa de-aproape că se-nchid ochii tăi când adorm eu.

sonet de Pablo Neruda din O sută de sonete de amor (1959), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E sănătoasă şi urlă aşa cum trebuie? Cum sunt ochişorii ei? Cu care din noi seamănă mai mult? Cine o alăptează? Îi e foame? N-are niciun fir de păr pe cap? O iubesc atât de mult şi nici măcar nu am văzut-o! Sunt sigur că deja plânge, dar mai e mult până să înveţe să râdă. Aici sălăşluieşte un adevăr profund.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi cere să nu pun patimă

aşa ard
ştiu că o să sfârşesc repede
oricum viaţa
îmi cântă altfel
cum nu ştiu juca
paşii mei se îmbrăţişează ciudat
cu rădăcinile
curg întotdeauna
fără nici un mal
un fel de a mă revărsa
dintr-un estuar spre mare
dar mă bucur de fiecare val
aduc sedimente întru uitare
inutil coboară prin vers cuvântul
nicio lacrimă
niciun zâmbet
poate râsul tău
în care-ţi povestesc durerea

durerea nu e decât o dovadă
că încă mai ard
că încă sunt dispus să te iubesc
până te voi topi

cu mângâierea infinită
te dezbrac de aripi
şi îţi ofer perfecţiunea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este urgent în viaţa asta

totul se derulează pe repede înainte
iar eu repet ca pe un refren fiecare clipă frumoasă
până la banalizare până la atrofiere
până când cineva îmi va da un cot să mă trezească din reverie
moment în care mă privesc ca pe o curiozitate

nu mai ştiu de unde să încep numărătoarea
cred că de fapt nu mai ştiu să număr
poate că încep să-mi pierd bruma de minte
oricum sunt destul de prost încât să cred în alte lumi
în alte vieţi în nemurire şi veşnicie
când nici universul nu e veşnic
când nici infinitul nu ştie de ce are origine

cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aş dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în muşuroiul acesta
cu pretenţie de templu

caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise

oricât de crud ar părea
fiecare om îşi doreşte ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziţie
şi oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiţi
că în sfârşit vor avea o veşnicie
în care să iubească

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt aşa inegal uneori

încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine ştie ce uriaş rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă loveşte o altfel de sete
aş fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realităţii
pur şi simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoaşe
şi nu am niciun deşert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului

îmi sunt aşa greu de înţeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să plutesc

afurista asta de gravitaţie e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar şi pentru eficienţa ghilotinei
până şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta linişte încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!