Prea multe lupe şi oglinzi atente

pe cerul acesta
mai mare decât o lacrimă de zeu
unde nu mai e loc de suspine din dragoste
nici de alte cereri de fericire
cum ar fi cele de câştig la bingo
sau loterie

prea multe obsevatoare pe munţi
în deşert sau pe orbite circumterestre
prin care se disecă cerul acesta
care este uneori atât de aproape
alteori atât de departe
de parcă pulsează
ca o inimă de poet
un cer pe care cresc în devălmăşie
miliarde de alte ceruri
şi oricât m-aş plânge de singurătate
în jurul meu e o aglomeraţie sufocantă
ca într-un grămadă dezordonată
dintr-o partidă de rugby

doar într-o parte umbrită a orizontului
printr-un ciob afumat din copilărie
mai caut o cale de a evada
din acest cerc al risipirii
de mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât m-aş plânge de singurătate, în jurul meu e o aglomeraţie sufocantă.

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de solstiţiu. În lumea cu multe lucruri

ploaia intră în pământ doar respiraţia
pulsează într-un verde crud
aproape de oameni
foarte aproape
se aude un ţârâit de greier
verdele strâns în jurul meu
îndepărtează cerul
cu aceeaşi strălucire
o rază flirtează
cu mine

cine s-o mai înţeleagă şi pe asta

poate veşnicia începe de aici
din verdele acesta sau din
fanta în care m-am aşezat să
privesc lumea

într-un moment de sinceritate

oricum nu-mi pasă prea mult
confuz şi suferind de iubire
într-o zi o să mă îndepărtez
cu o jumătate de viaţă
lăsând într-o parte
lucrurile prin care nu
am trecut niciodată
şi-n cealaltă
patul
măsuţa de scris
(cu o lumânare în sertar)
veioza
bloc notess-ul

şi
alte nimicuri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât m-aş strădui să despart cerul de pământ

lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi creşte poezia asta nu ştie
dar creşte de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânţă de gând

într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
şi eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi aşeza capul în poala ta
să mă înec în oceanul din care îmi priveşti buzele cum tresaltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tărâmul în care stelele cresc din valuri

pentru o clipă mi-am închipuit că te văd
ca pe o afrodită îmbrăcată în rochie de seară
apoi un pescăruş m-a trezit din reveria nisipului
într-un miros verde (parcă a delfin jucăuş)
iar în larg printre luminile din rada portului
un licurici a ieşit mai devreme anul acesta
sau poate e doar un spiriduş
(sssst să nu cumva să realizeze că l-am dibuit)
risipindu-se printre valuri
precum luna în zănateca ei căutarea

toate aceste drept bonusuri
la un hotel de miliarde de galaxii
sunt garanţie că nu a fost deloc supărător
să dorm îmbrăţişat cu cerul nopţii
pe un pat de scoici clevetitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fata morgana prin trupul meu

şi-a găsit loc de peregrinaj
ca printr-un imens deşert din carne albă
născut cumva tot din nisipuri mişcătoare
plimbate între două furtuni
ca dintr-o oază-ntr-altă oază
prin lacrimi stoarse la nivel celular
dintr-un vulcan erupând invers
un fel de lavă precum un sânge închegat
dopuri dopuri se îndoapă
precum cele de şampanie
la ceas de împărţit anii
când în loc de fericire pe pâine
ascult stelele sfredelind întunericul
precum un nesfârşit şir de bormaşini uriaşe
cu amortizor
de parcă ar da găuri prin vaselină
sau prin inimii incapabile de revoltă
libertatea de a nu fi altceva decât o iluzie
o poartă tăcută prin mine
ca pe-o teoremă a neantului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare la rădăcina unui înger

ca atunci când se năştea făt frumos
dintr-o lacrimă
sau mai ştiu eu din ce altă formă aerodinamică
precum se nasc poeziile
dintr-o inimă bătând pe nesăturate
flămândă ca un animal de pradă în creştere
aproape ca o explozie de aşa şi mai departe
sau de hai să ne trecem unul prin altul
cum se trec clipele prin nemărginire
....................
iubireeeee
nu simţi cum te culc la amiază
ca pe o floare de salcâm
....................
câtă lipsă de pădure mă colindă
iar eu promit primăveri după primăveri
dintr-o rădăcină dureroasă
ca o muzică
sau ca o şoaptă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut,
Te caut în sinele meu.
Nu te caut
Prin oraş,
Pe stradă,
Pe la altă adresă,
Pe aleea din parc,
Prin alte paturi,
Prin case conspirative,
Eu te caut doar în mine,
În sinele meu
Când mi-e dor.
Chiar dacă m-ai părăsit de mult,
Eu te găsesc mereu,
Mereu acolo te am,
Într-un ciob de inimă frântă,
Într-un cuib de fântână,
În inima pietrei din inimă,
Într-o cazemată a sufletului,
Necucerită,
Unde te-am refugiat
De potrivnicia vremurilor,
De zgomotele sociale,
De otrava cotidiană,
De toaca care bate...
Mereu eşti acolo şi mă aştepţi
Cuminte,
În sinele meu,
Triunghiul dintre
Inimă, minte şi suflet,
În firida tăcerii,
În cicatricea veche,
Din vremea când mi-ai rupt inima,
Să te poţi ascunde acolo,
Ca să te pot găsi
Doar eu...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântă-mi ochii de umbre cu buze nesătule

frământă-mi trupul şi pune de-o minune
să-ţi cânt lasciv tăcerea dintre cele două eterne cuvinte
iar dansul celor şapte vieţi să ne-mpletească mâinile
într-un inel de lună şi de soare
printre poieni cu fluturi mov
se-mbrăţişează aproape cald
în casa cea de piatră
pe unde aleargă jucăuşe jurămintele
iar eu te strig cu teamă
să nu-mi dispari a nu ştiu câta oară

din tainiţe de timp se strâng la nuntă clipe
un flaut celt respiră din adânc de inimă un cer
pe care preoţi îmbrăcaţi în alb ne desenează
din jumătăţi o lume doar a noastră
de-o parte-i ziua cea mai lungă
şi-o rest o noapte de aşezat la stele
precum în jurul gâtului un fel de perle
poate-adunate-n zori din flori de in
sau doar culese lucitor
din mult prea răsucite scoici
iar dintr-o altă parte
punctată cu adânc de atlantida
îmi plângi oceane şi eu înalţ la munţi
cu acea-firească ştiinţă a pruncului
abia născut
m-adăp la sânii tăi
cu lapte care curge-n galaxie

doar gândul mă trezeşte ca din moarte
şi-mi este parcă tot mai transparent
ca şi cum s-ar strecura câte un univers
prin fiecare deschidere de pleoape
ca să ne umple lumea lumilor
cu basme

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura ţară a făgăduinţei e în inimă

niciun om nu e ales
cum nicio rasă nu e pură
nu există arieni cum nu există infinit
decât pentru cei care nu cunosc clipa
niciun univers nu poate ieşi din matrice
nu există ieşiri din acest labirint
doar întoarceri
şi din când în când iluzia
că poţi desface nodul

unitatea este doar o axiomă
nicio regulă nu aduce eliberarea
orice evadare din cerc duce într-un alt cerc
iar gândul este centrul
în jurul lui se desenează totul

dar în inimă
totul este posibil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cireşii înfloriţi sunt perfecţi

ca şi cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodată dezonoare
deşi între două războaie pierdute
câştigătoare este doar pacea
poate şi fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniştea imensă de sub pătura pământului
înainte de a-mi lăsa din nou iarba să crescă
din inimă din ochi din toate lacrimile

fericirea că în sfârşit nu mă mai doare nimic
precum şi sentimentul că între doi paşi de furnică
este loc de atâta nemărginire cât să-i spun dumnezeu
nu pot decât să facă timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naşte rotunde
din lacrimi de înger sau de mamă
şi cele care vin şi cele care pleacă

trebuie doar un suflet care să le consume liniar
înainte de a redeveni nemărginite

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că te-aş iubi cu răbdare

dacă viaţa asta ar fi un pic mai veşnică
dar aşa fiecare clipă în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
şi le tot număr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chiţibuşar
un rai un iad un rai un iad
şi tot aşa
până aproape de doi
nici măcar dumnezeu nu ştie număra altfel
decât dintr-o lume în alta
în căutarea perechii ideale

doar moartea asta numără parşiv de bine
din doi în doi
ba chiar şi din zece în zece
aproape sferic
ca şi cum ar dănţui în paşi adăugaţi
cu nemurirea uitată într-o lacrimă
de cine mai ştie care făt frumos
mâncător de jăratic cosânzean

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun om nu e ales

nicio rasă nu e pură
nu există arieni
cum nu există infinit
decât pentru cei care nu cunosc clipa

niciun univers nu poate ieşi din matrice
nu există ieşiri din acest labirint
doar întoarceri
din când în când iluzia
că poţi desface nodul

unitatea este doar o axiomă
nicio regulă nu aduce eliberarea
orice evadare din cerc duce într-un alt cerc
gândul este centrul
în jurul lui se desenează totul
dar în inimă
totul este posibil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi dragostea nu e o teoremă

oricât aş reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reuşesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile aşa de invers
ca şi cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede

poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranţa că totul nu e altceva
decât o operaţie de înmulţire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero

desfac un fulg în sentimente
şi-mi este aşa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrăţişările lui
apoi redesenez perfecţiunea
dintr-o singură tuşă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, cel din depărtări

Uneori, am nevoie de liniştea ta,
Liniştea pe care mi-o inspiri tu,
Cel din depărtări, de mult prea departe,
Mai ales când plâng târziile toamne
Pe umerii-mi încovoiaţi de zboruri frânte
Şi tânguie noaptea a singurătate.
Uneori, cred că doar gândul la tine
Mă face să merg mai departe
Pentru că ţi-am dăruit parte din visele mele,
Parte din anii mei,
Pentru că te-am împodobit
Cu cele mai frumoase cuvinte de dragoste
În arămindă trecere.
Poate că nici nu eşti aşa cum mi te-am imaginat,
Poate că nici nu ai vrea să auzi de mine
Vreodată,
Doar că eu continui să cred în tine,
Omul depărtărilor
Şi totuşi atât de aproape,
Încât, atunci când respir
Îţi simt tremurul buzelor
Şi mâinile căutând azurul zilelor senine,
Îţi simt greutatea tăcerilor
În orele furtunoase
Şi mă doare dacă tu suferi.
Cea mai frumoasă muzică
E muzica sufletului tău
Şi visez, visez,
Un drept ce nu mi l-a luat încă
Nimeni!
Uneori, lacrimile vin nechemate,
Multe, ca într-o ploaie despletită
Şi mă dor absenţele tale,
Şi mă ard iluziile mele,
Dar mai tare simt că m-ar durea
Să nu mai visez măcar o zi la tine,
Să nu îţi mai pot auzi muzica înalturilor,
Tu, cel din depărtări
Şi totuşi atât de aproape.

poezie de Florina Sanda Cojocaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă orice încercare de a muri în picioare

se pedepseşte cu cel puţin încă o moarte
mă văd călare pe visul meu într-o groapă cilindrică
săpată invers de la 0 spre minus infinit
perpendiculară totuşi pe planul acesta ciudat numit realitate
deşi recunosc că mi-ar fi mai aproape focul
decât lichidul acesta amniotic care face albastru cerul
iar dacă din poziţia de fetus mă biciueşte lumina
la întoarcerea în matricea sufletului va fi totuşi singura mângâiere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul îşi vede de geometrie

impasibil la emoţia mea
luna se pregăteşte de eclipsă
e din ce în ce mai rotundă
ca mai toate pietrele acestea
care se învârt în neştire
cu monotonie invariabil plictisitor
singura ei distracţie este jocul acesta
de-a v-aţi ascunselea cu soarele şi pământul
mareele au devenit din ce în ce mai banale
parcă nici îndrăgostiţii nu se mai agaţă de cer
iar poeţii au început să scrie doar despre moarte
apocalipse şi draci verzi pe pereţi

undeva pe retină se derulează
tot felul de lumi imposibile
întotdeauna răsturnate şi de neînţeles
atât cât să le cuprind
între două încercări de aproximare
iar luna asta este din ce în ce mai rotundă
parcă ar vrea un premiu de consolare

între timp teii se pregătesc de supernove
ar fi recomandat să respirăm cu grijă
să nu deturnăm vreun înger

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost cascadorul vieţii mele

îmi aduc aminte cum săream din tren
ca în filmele western cu john wayne
dar şi ce cafteală mi-a tras babacu
când am ajuns acasă târziu şi cu hainele rupte
plin de zgârieturi şi vânătăi
dar viu
numai bun de altoit

apoi nici nu aş avea loc să vă povestesc
câte alte cascade am mai făcut
îmi turnam spirt pe mâini şi dădeam foc
mare noroc că nu aveam telefoane mobile atunci
ca să filmeze cineva
cum săream de nebuni dintr-un balcon în altul
sau cum spărgeam uşa de la apartament
ca în sfântul sau mannix
apoi săream din leagănele
în care mă dădeam peste cap şi de 100 de ori
doar ca să impresionez o blondă pistruiată
cu părul în codiţe
care parcă mă chemau să le scutur
ca pe cine ştie ce hamuri din poveşti

aproape că am scăpat întreg din acest film
mă cam dor încheieturile
dar m-aş arunca şi acum din tren
sau din cine ştie ce fânar
în grămezile de fân
din carele nedescărcate
doar aşa
ca să mă simt iar nemuritor
şi cu inima gata să râdă
de orice nimic
ca de o glumă supremă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!