Eu sărut cerul
și când ninge și când plouă
și pe senin și pe furtună
mă închin dimineața soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca și cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârșesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
și-mi trec toate supernovele prin simțuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închiși
între două nașteri și o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinți impotenți
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate și nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine și apoi mă ofer tuturor
consumați-mă cât mai sunt
nu vă sfiiți să gustați din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre supernove
- poezii despre stele
- poezii despre simțuri
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre rouă
- poezii despre prăpăstii
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt și eu
din când în când sau aiurea
între două grătare și un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii și găuri negre
printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar și să se întoarcă în sine
cum o facem și noi din când în când
prin moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre infinit, poezii despre religie, poezii despre pagubă, poezii despre negru, poezii despre moarte, poezii despre gură sau poezii despre draci
Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre naștere
- poezii despre păsări
- poezii despre început
- poezii despre zahăr
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre verde
Îmi sunt din ce în ce mai străin
în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniștea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine știe ce mister
mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiați
între două cuvinte de-alint
și-o promisiune
unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecția cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceața de azi
în care măgar mă pierd
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre alb, poezii despre scrisori, poezii despre păduri, poezii despre promisiuni, poezii despre prezent, poezii despre perfecțiune, poezii despre măgari sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Oricât m-aș strădui să despart cerul de pământ
lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi crește poezia asta nu știe
dar crește de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânță de gând
într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
și eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi așeza capul în poala ta
să mă înec în oceanul din care îmi privești buzele cum tresaltă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre ocean, poezii despre nebunie, poezii despre gânduri, poezii despre flori sau poezii despre creștere
Tot înainte, visul meu drag
că nu e loc de întors altfel
îmi strâng sub pulpe bidiviul
și galopez împotriva timpului
până nu o să mai fie nici munți nici mare
ci doar un istm de lumină
între două jumătăți de întuneric
tot înainte
cu toată viteza înainte
în așa fel încât să mă prind cumva din urmă
când încă mai cântam veverițelor prin ploaie
și râdeam cu sufletul în hohote de verde crud
ca și cum din frunze-mi vine seva
ca și cum din altă lume-mi ești
și nu am lacrimi de uscat
nici acum nici altcândva
în vecii vecilor
adică încă azi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre viteză, poezii despre veverițe, poezii despre suflet sau poezii despre ploaie
Poezia se naște în zbor
între două cuiburi reci
și o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca și cum aș fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit
poezia se scrie în fiecare dimineață
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracu
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de șotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le așeza pe un abur
ca pe o tablă de șah imposibilă
poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsucește dumnezeu geometria
ca pe o invitație la iubire
iar dincolo de toate aceste măreții
cum să-ți aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu știi să culegi frumosul
ca și când deșertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca și când cactusul acesta mai știe floarea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre șotron, poezii despre șah, poezii despre zâmbet sau poezii despre păsările călătoare
Poezia se scrie în fiecare dimineață
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracul
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de șotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le așeza pe un abur
ca pe o tablă de șah imposibilă
poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsucește dumnezeu geometria
ca pe o invitație la iubire
iar dincolo de toate aceste măreții
cum să-ți aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu știi să culegi frumosul
ca și când deșertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca și când cactusul acesta mai știe floarea
poezia se naște în zbor
între două cuiburi reci
și o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca și cum aș fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori îmi vine să înot spre lună până la epuizare
doar afurisitul instinct de supraviețuire mă oprește
teama de moarte de neant mă face să fiu mic
din ce în ce mai mic până la dispariție
supus trupului supus păcatului supus ordinii
sclavul simțurilor sclavul viselor
îmi apăr cu disperare fiecare clipă de suferință
uneori lup câteodată hienă alteori vierme
doar când scriu fluture
deschid ochii minții și privesc în mine
trec cu greu prin hățișul de oglinzi derutante
nu mai știu cât sunt din ce văd
doar un pitic chinuit de ego
mult prea atent să nu mă-nțep în talpă
mult prea ocupat cu ocolitul ghimpilor
devin neatent la înfloritul trandafirilor
dimineța desfac fereastra spre răsărit
deschid și inima să-mi curgă cerul lin
dau binețe soarelui ca și cum m-ar putea auzi
mă las mângâiat de cântecul păsărelelor
articulez câteva frânturi de gând frumos
apoi îmi văd de viață ca și cum aș fi nemuritor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre viermi, poezii despre trandafiri, poezii despre supraviețuire sau poezii despre suferință
Stelele par stropi de ploaie
pe o imensă pânză de paianjen
îmi întind ochii spre dincolo
nu caut niciun detaliu
nu-mi aduc gândirea sprijin
las sufletul liber
atât cât să nu-mi dăuneze grav
nu dau găuri în univers
respir prin piele
desfac în atomi aerul
cu oxigenul e mai greu
tinde mai mereu spre pereche
cuminte precum o frunză nesătulă de lumină
îmi îndemn trupul să nu părăsească pământul
apoi mă întorc în povestea din spatele pleoapelor
risipesc cu nonșalanță din infinit
sunt convins că oricât m-aș strădui să-l consum
dumnezeu îl va înmulți cu generozitate
acum simt pleoapele călcându-se
și iată că nici în viața asta nu voi reuși
să desfac visul de visare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre oxigen sau poezii despre ochi
Nu semnez niciodată condicile de absență
plec pur și simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viață
de parcă mi-ar ști pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
și atunci când îmbrățișam cerul
dar și atunci când mă înveleam cu pământul
și când te țineam în brațe
dar și când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie și o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veșnică așteptare a unei și mai veșnice luminițe de la un și mai veșnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe și construcții megalictice ca să-mi ierte păcatele
așa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar așa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
și să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
așa cum mi-a fost și viața
așa cum poate îmi va fi și veșnicia
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre lumină sau poezii despre licurici
Praful stelelor căzătoare e tot praf
iar meteoriții aștia nu cad niciodată ziua
ori e prea multă lumină ca să le văd durerea
rezultată din frecarea cu neînțelesul
până la risipirea între banal și ilar
pe când întunericul transformă meteorii în minuni
numai buni de împlinit aberante dorințe de îndrăgostiți eterni
poate de aceea nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun
și rup dimineața de restul zilei
apoi adaug pașii din plimbarea de seară
în jurul aceluiași trist și inutil joben al poeziei
rostesc un doamne-ajută însoțit de o cruce între trei degete
cu ochii închiși de răsărit răscolesc apusul
șterg două iluzii
aș fi vrut să nu fie amare
apoi adun nenumăratele dorințele neîmplinite
care încă se rostogolesc fierbinți
precum două inimi în căutarea liniștii
uite așa îmi mut visele
acolo unde risipa lor
ar putea părea minunată
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele căzătoare, poezii despre dorințe, poezii despre umor, poezii despre tristețe sau poezii despre seară
Sunt un zeu ciudat
beau nectarul florilor de gheață
apoi înalț zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu știu când am învățat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar știu că am puterea ca între două nopți
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre pinguini, poezii despre noapte sau poezii despre gheață
Prin viața asta mă simt un surd în căutarea muzicii
din inimă în inimă precum un provincial
rătăcit în buricul târgului cu miniștri
totul aici se rotește în sens invers inimii
aurolaci primadone desfrâu închinare
protipendada și falsul luci al banului
din când în când un om părăsit
dator trotuarului cu o viață
își adăpostește visul într-o cutie de carton
eu trec parcă vinovat și arunc o monedă
nu fac decât să mă amăgesc că sunt un om bun
totuși mă doare sau e mai degrabă teama
de a nu ajunge așa
cui nu-i este frică de sărăcie, îmi zic
iar gândul meu zboară la călugării sihaștri
în sărăcia trupului sunt mult mai bogați decât îmi pot închipui
lor nu le e frică nici de sărăcie
nici de viață nici de moarte
repetă neantul în căutarea luminii
cum orbii dezleagă florile de culoare
prin atingere
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre inimă, poezii despre frică, poezii despre bani sau poezii despre vinovăție
Pe această lume în care nu aveam ce căuta
nu mai vreau decât un colț întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăț câmpiile sub care îmi vor crește munți din suflet
așa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca și când aș număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
și le voi cosi dimineața
înainte să-mi cânte toți greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau și jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre răsfăț, poezii despre privighetori sau poezii despre plată
Nu mai vreau
Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!
Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!
Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!
Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!
Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!
Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre cuvinte sau poezii despre versuri
Cum să judec frunzele
niciodată nu caut vinovați de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieții
poate și pleoapele
când despart visele în clipe
nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovați de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mișcarea de rotație
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate
chiar și de aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre pâine sau poezii despre puls
Fără Bacovia
Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.
Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam și oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.
Lângă chioșcul desuet,
Somnoros și zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.
Nici nu ninge, nici nu plouă.
În camera rece și goală,
Lampa își scurge lumina,
Ștearsă și îngălbenită,
Ca o lună amorțită
Printre nori mototolită.
Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Plouă, ninge în lighean,
Ceru-i cât un ocean,
Din care și eu și tu,
Ne sorbim iluziile,
Ne-adapăm confuziile.
Nici nu plouă, nici nu ninge...
Știi ceva? Dincolo de iluzie,
Trăim o certă concluzie:
Ție nu îți place Moina!
Dar nici mie nu-mi surâde.
Ia, să termin cu oftatul,
Cu plumbul și claustratul!
I le las lui Bacovia
Să-și construiască Lacustra,
Să-i plângă materia,
Să-i crească depresia.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (februarie 2012, București)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre viitor, poezii despre studenție sau poezii despre plâns
Fără Bacovia
Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.
Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam și oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.
Lângă chioșcul desuet,
Somnoros și zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.
Nici nu ninge, nici nu plouă.
În camera rece și goală,
Lampa își scurge lumina,
Ștearsă și îngălbenită,
Ca o lună amorțită
Printre nori mototolită.
Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Plouă, ninge în lighean,
Ceru-i cât un ocean,
Din care și eu și tu,
Ne sorbim iluziile,
Ne-adapăm confuziile.
Nici nu plouă, nici nu ninge...
Știi ceva? Dincolo de iluzie,
Trăim o certă concluzie:
Ție nu îți place Moina!
Dar nici mie nu-mi surâde.
Ia, să termin cu oftatul,
Cu plumbul și claustratul!
I le las lui Bacovia
Să-și construiască Lacustra,
Să-i plângă materia,
Să-i crească depresia.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (februarie 2012, București)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu am studiat nimic niciodată
ci doar am gustat
din tot ce putea fi gustat
cu o foame imensă
știți cum e doar să guști
atunci când intestinele îți ghiorțăie înfiorător
iar stomacul parcă dansează break
nu am studiat
și nici nu voi studia vreodată
nimic din ce nu poate fi adus la gură
ca un scacrificiu pentru zeități flămânde
nici după ce mă voi fi săturat să tot gust
nici măcar după ce stomacul meu se va liniști
nu mă voi apuca de studiat nimic
nici din ce a mai fost studiat
nici din ce s-ar lăsa studiat
nici măcar din cele de nestudiat
poată că așa o să rămân destul de prost
ca să mă bucur de viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre dans sau poezii despre bucurie
Înec pișcoturi și vă împărtășesc aureole
dintr-o cupă de șampanie se privește mai bine viața
cu tot amarul cu tot amnarul cu pânza penelopei
din vârful domului de la hiroshima la ceas de moarte
vă împart viața ca pe o bomboană cu lichior de roze
din când în când câte un veac de risipit pe iubire
cât să-mi crească îngeri din ram în ram primăvara
parcă în ciuda celor care cheltuie miliarde pe arme
eu cuceresc universul cu ceva mai mult de o lacrimă
și supun geometriei fiecare gâză zăpăcită de floare
doar așa să-mi râdă inima când îmi este așa soare
..............................
numai cine nu bate cuie în geam dimineața
nu înțelege de ce trebuie căutat buricul universului
acolo unde doi oameni își dăruiesc iubirea
..............................
nu despart apele
nu vă aduc minuni
doar vă ofer oglinda
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre îngeri, poezii despre șampanie, poezii despre roz sau poezii despre primăvară