Îngerul din Lecco (Elenei Albot)

Privirea ta-i albastrul cel senin
al cerului în care cântă îngeri
ce caută s-aline-atâtea plângeri
când norilor le-au devenit preaplin.

Tu eşti, Elena Albot, o minune,
aleanul sufletelor însetate
de zbor spre înălţimi şi libertate,
exemplu de frumos şi-nţelepciune.

Cu vorba-ţi dulce şi surâsul blând,
mi-ai arătat, acum un an, cărarea
pe care să-mi aştern, în vers, cântarea
timidă, temătoare, dar urcând.

M-ai susţinut, încurajat, ai râs
la versuri ce-ndemnau spre veselie,
şi, chiar de-ai întâlnit vreo stângăcie,
ai comentat măcar cu un surâs.

Din Lecco sau din munţii dimprejur,
cu gândul sau priviri spre depărtare,
te-ntrebi (ca mine în volumul "Oare?"):
-E, viaţa asta, doar un mic sejur?

Vezi, n-am uitat, căci tu l-ai botezat,
a fost o simplă lungă amânare,
dar el va fi volumul cel mai tare,
şi-l am (e scris demult) de publicat.

Îţi sunt dator, Elena, pentru tot
şi-aş vrea, de-acum o lume să o ştie
că e o mare, mare bucurie
să-ţi mulţumesc prin vers, aşa cum pot.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost un băiat cuminte,
O persoană oarecare
Nu mai sunt cel dinainte
Ce-ai făcut cu mine oare?

Mi-ai răvăşit tot universul
Îngheţasem ca în vid
Îmi oprisem chiar şi mersul
Ce acum e mai rapid.

Sufletul mi-ai răscolit
Ce înseamnă asta oare?
Căci din nou mi-a revenit
A iubirii nouă floare.

Prin metoda îndrăzneaţă,
Cunoscută doar de tine,
Tu m-ai readus la viaţă,
Pentru a trăi şi mâine.

Câte zile vor mai fi,
N-am decât să-ţi mulţumesc
Doar aşa îţi pot plăti,
Şi în veci să "TE IUBESC".

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

Am fost durerea,
fericirea,
lumina
şi mângâierea.
M-ai suportat,
m-ai gustat,
chiar m-ai stins uneori.
Dar n-am uitat cum a tunat
în înaltul cerului
vocea ta, spunând "adio".
Am amuţit şi-am îndrăznit
să sper că, n-ai fost tu;
a fost doar ecoul păcatului tău
urcând spre ochii cerului albastru,
bătând cu palmele
la porţile destinului.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci alunecoase

Eşti doar o frunză neajutorată
Purtată prin curenţii unui râu,
Lovită, zdrenţuită, resemnată,
Târâtă în al valului desfrâu.

Tânjeşti, privind spre mal, spre acalmie,
Să ieşi întreagă din acest tumult,
Să intri-n lumea ta, să fii iar vie,
De s-ar putea, cum ai mai fost demult.

Când ai căzut, în vântul cel de toamnă,
Lovindu-te de ramurile reci,
Ai ascultat doar gândul ce te-ndeamnă
Să te salvezi cumva, chiar de-ai să treci
Din lumea ta, în alta, ce nu-nsemnă
Nimic, dar tu ai hotărât să pleci.

Te-ai dus, rostogolindu-te, în lume
Privind, întâi cu teamă, împrejur,
Ţi-ai potrivit cuvintele antume
În solul nou, mai umed, mai obscur.

A fost o amânare, o himeră,
Acea alunecare pe poteci;
Tu nu erai o aventurieră,
Dar ai murit atunci. Acum doar treci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Când îmi îndrept puţin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulţumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.
Că tot ce-am întâlnit în cale
Şi tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale...
Eu pentru asta-I mulţumesc!

Când văd un firişor de iarbă,
O floare simplă când privesc...
Un crin din câmp în haină albă...
Mă simt dator să-I mulţumesc!

Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine...
Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare...!
Eu vreau să-I mulţumesc deplin.

Şi pentru freamătul pădurii,
Şi pentru murmur de izvor,
Şi pentru tainele naturii,
Îi mulţumesc! Îi sunt dator!

*
Sub semnul de recunoştinţă,
'Nainte-Ţi, Doamne, mă închin...
Eu vin din suflet cu credinţă,
Pios să-Ţi mulţumesc deplin!

O, şi-ntr-o sfântă dimineaţă,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viaţă
Şi-atunci eu vin să-Ţi mulţumesc.

poezie de Emil Bulgăr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi gândul

Când simţi că-ţi este dor, sărută-mi gândul,
Ridică-ţi ochii spre albastrul cer
Şi vei simţi cum sufletu-mi stingher
Îl va-ntâlni pe-al tău şi, alinându-l,

Îl va purta în dulce reverie
Spre locul nostru cel secret, din vis,
În care, din eternul cel promis,
Vom mai lua un strop, sau o felie,

Din care, două inimi însetate,
îşi vor mai potoli puţin din dor
sorbind nectar de-atingeri mult-visate
din timpul, pentru-o clipă, iertător.

Priveşte cerul dincolo de nor,
Sărută-mi gândul, şi-ai să uiţi de dor

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune la aniversare

DOAMNE, din adâncul sufletului,
Cu profunda recunoştinţă
Îţi mulţumesc ca viaţa Tu mi-ai dat
Şi ca în viaţa încă m-ai păstrat,
Cu harurile-Ti m-ai coplesit
Cu bunatatea-Ti m-ai fericit
M-ai ajutat sa-ti înţeleg Cuvintele
Sa-ti respect şi Legile
Totuşi, de-atatea ori eu Ti-am greşit
Şi lângă Calea - Ţi am păşit...

Te rog fierbinte sa mă ierţi
Şi spre poteci mai blânde sa mă îndrepţi
Îţi mulţumesc ca sunt,
Îţi mulţumesc ca sunt cine sunt, dar
Mi-as dori sa fiu cine ai vrut
Şi vrei sa fiu
Îţi mulţumesc ca eşti cu mine
Îţi mulţumesc ca eşti lângă mine
Îţi mulţumesc ca eşti şi în mine!
As vrea sa fiu, DOAMNE, cu Tine
Şi acum
Dar şi în Viaţa de Apoi!
MULŢUMESC, IARTA-MA, TE IUBESC!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul ei

Tu, dragul meu, mi-ai scris şi ai riscat,
iar eu, citind, îmi dau, acum doar, seama
că amândoi, din timpul de-altădat',
simţim la fel, dar vezi şi tu că teama

a fost aceea care, între noi,
nu a lăsat iubirea să se-arate.
Ţi-am scris şi eu, dorind ca amândoi
să-i facem adevărului dreptate,

să nu mai ocolim un lucru clar:
noi suntem, împreună, bucurie,
şi ne simţim atât de bine chiar
atunci când, plini de noi şi cu trufie,

ne lăudăm cu alte cuceriri,
prin viaţa agitată ce-am trăit-o.
Am suferit şi eu, să nu te miri,
dar tot ce-am scris, am rupt şi n-am grăit-o.

De-acum, săruturi lungi vor pedepsi
şi trupurile noastre însetate,
şi buzele ce n-au putut vorbi,
căci nu-i târziu şi... asta-i! Vezi, se poate!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Noul An, cu elan

Aştept cu bucurie Noul An,
în care toate-aş vrea precum au fost
şi chiar de unii m-ar lua la rost,
mă-ndrept spre el cu noul meu elan,

Căci n-am găsit pe-aici nici ren, nici cal,
să-mi leg la sania cu care merg
(şi nu-s atât de tânăr ca s-alerg)
spre noul an ca după caşcaval.

Aş merge înainte, dar sunt rac,
şi mă tot uit ‘napoi spre vechiul an,
să văd de nu i-am pus cumva capac.

Oi fi eu vesel, dar aş vrea să fac
elanul ăsta să o ia taman,
şi drept, la cel mai lăudat... copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti cel mai mare dar

În stele, în noapte tu eşti partea bună,
Mă bucur, cănd nu e furtună.
Eşti ceva bun pentru sufletul meu,
Eşti gândul în iarnă ce nu mă lasă la greu.
Eşti liniştea ce-mi dă aripi în patima nebună,
Albastrul nesfârşit într-un amurg din strună.
Eşti etenul răsărit, când viaţa m-a înfrânt
Şi mă minunez de-am început să cânt.
Tu cu felul tău, eu vreau să-ţi mulţumesc
Şi nu te las să pleci, simt că din nou trăiesc.
Simt din nou bucuria şi o simt din plin,
Că din ninsoare şi vânt eu văd doar senin.
Văd aşa cum eşti, ca cel mai mare dar
Şi vreau să nu fie viaţa în zadar.

poezie de Eugenia Calancea (4 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cine eşti?

Eşti doar o frământare a timpului uitat,
sau eşti zeiţa care nicicând n-a abdicat
şi-a zeilor putere spre oameni o îndrepţi,
trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepţi?

Eşti o închipuire, eşti nimfa din păduri,
doar o hamadriadă ce, uneori, te-nduri
să ieşi din lumea-ţi verde, din casa ta de vis,
spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?

Eşti poate un oracol, ce-apare din vechimi
cu soarta mea în mână: abisuri, înălţimi,
înscrisuri ne-nţelese, pe-un pergament de timp
mesaj din alte vremuri, venit de prin Olimp?

Fiica neştiută a unei energii
ce-n viaţa pământeană, cu ai naturii fii,
a fost însărcinată, de la pămînt la cer,
cu viaţa ce apare din marele mister?

Eşti marea mea-ntrebare, eşti o minune azi,
iar dacă eşti venită din cer sau dintre brazi,
din marile legende sau, poate, din poveşti
şi vrei să-mi fii iubită, răspunde-mi: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-AM SA POT

N-am să pot descrie în cuvinte
Înălţimea la care tu m-ai ridicat
Nici culmile ce mi le-ai indicat,
Drumul ce duce tot înainte.

Orice vers, mereu clarificat
Va aduce noi amintiri în minte,
Păstrându-le pe toate sfinte,
Pe tine care sus m-ai înălţat.

N-am să reuşesc să-ţi dau
Tot ce aş vrea din univers
De aceea în dileme tot mai stau.

Din când în când îţi scriu un vers,
Inspirându-mă din Heine sau Lenau
Rămânând din minte-ţi şters.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniştită. Tu-l cunoşti bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aş permite. Dar tu, doctore? Ce simţi pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viaţa ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poţi să crezi aşa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînţeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aş vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ţi face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Şi de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar eşti liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu eşti chiar aşa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ţi spun, doctore?! M-ai prins pe picior greşit.
Stela: Şi eu ce să înţeleg de aici?
Lucian: Înţelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, eşti îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deşi am o bănuială. Bun; în cazul ăsta şi tu ieşi din discuţie, la fel şi Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Am să-ţi spun de ce zâmbesc,
Că vreau s-auzi tot ce gândesc,
N-am să mint, îţi spun de bine...
Da, drag prieten, e despre tine.

Ştiu că acum citeşti atent,
Chiar dacă sunt absent,
Căci mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Iar tot ce-i scris e scris de mine.

Întâi de toate, îţi mulţumesc,
Am mâncat, deci nu glumesc,
Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,
Mulţumesc că mă asculţi.

E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, şi nu aş vrea,
Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,
Vreau să ştii tot ce gândesc.

Te admir că mă-nţelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.

Mi-ai zis direct că sunt special...
Nu ciudat, şi nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.

Din nou, repet: îţi mulţumesc,
M-ai învaţat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că am un prieten adevărat.

Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să ştii de ce zâmbesc,
Am vrut să ştii tot ce gândesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

O! dulce mămică

O! dulce mămică, ce mult te iubesc,
M-ai purtat în pânteci, m-ai ajutat să cresc,
M-ai învăţat în lume, cum să vorbesc frumos,
Să mă comport în viaţă, cat mai omenos.

Mi-ai dat sfaturi bune, cum să trec prin viaţă,
În această lume, tu mi-ai dat povaţă.
Tot binele din lume, mămico ţi-l doresc,
Să ai mulţi ani în viaţă, cu tin' să mă mândresc.

Astăzi e ziua ta mămico, şi-ţi spun că te iubesc,
Despre tine-n lume, frumos am să vorbesc.
Eşti o mămică bună, ai grijă de mine,
Să pot creşte mare, cândva te voi susţine.

Îţi mulţumesc mămico, pentru tot ce faci,
Te-ador aşa de mult şi tare tu îmi placi.
La mulţi ani! mămico, să mă iubeşti mereu,
Te las în grija, lui bunul Dumnezeu

poezie de Angelin Leru (21 februarie 2019)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete prăfuite

De-atunci, trecut-au anii, cu bine şi cu rele,
Cu primăveri iubite şi toamne de-ntristare,
Cu clipe de iubire sau, uneori, de-acele
Ce îţi provoacă teamă şi chiar îngrijorare.

Erau doar clipe calde, abia ne cunoscusem,
Când construiam, pe ţărmuri, castele de nisip
Şi ne iubeam sub stele şi-n casa ce-o făcusem
În satul de la mare, cu zâmbete pe chip.

Au fost apoi acelea în care, îngheţate,
Priviri, pe vremuri calde, au devenit de sloi
Sau săbii oţelite, tăioase,-abrutizate,
Ce ne-mpingeau spre ţărmuri sălbatice, dar noi.

Revin acum în casa ce ne servea odată
Drept Paradis vremelnic, în Parnas adăpost,
Împing uşor de uşa ce scârţâie mirată
Şi îmi aduc aminte de timpul ce a fost,

Mă-ndrept spre o măsuţă şi mai pornesc o dată
O muzică divină din vremurile vechi
Ce pare să trezească fantome de-altădată
Ce-aleargă peste ziduri, dansând, perechi-perechi.

Aş vrea să fii cu mine, să-ţi urmăresc privirea
Cea caldă, dezarmantă, cum o aveai aici,
Să-ţi simt aroma dulce, să simt din nou iubirea
Din vremurile-n care, în tot, eram complici.

Din pumnul strâns, un deget începe să tresalte
La muzica-nvechită din vechiul fonograf,
Din suflet, o poveste îl face să exalte...
Te scrie, ca în transă, pe-un şevalet de praf.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, scuză-mă, te rog!
Nistor: Să te scuz?! Nu înţeleg... Pentru ce, şefu'?!
Lucian: Că... Am fost un mare prost?!
Nistor: Prost, tu?! Cum, adică?
Lucian: Pentru că nu demult te-am rugat să nu strigi în gura mare, de faţă cu toţi ceilalţi, ce anume te deranjează la mine, când mi-ai zis că aş fi căpos şi enervant, în peştera aceea. Dar eu cum am procedat oare cu tine acum?! Nu-i corect! Am greşit faţă de tine! Nu trebuia să-ţi reproşez nimic în legătură cu denumirile astea afurisite! Chiar n-aveai de unde să ştii despre ele. Iar eu puteam să-ţi spun foarte frumos doar ţie, în linişte, spre exemplu, uite acum, nu atunci, acolo, în şedinţă! Ţi-am mai spus, te rog, opreşte-mă când mă port urât cu tine! De ce-mi dai voie să te tratez astfel?! Nu meriţi aşa ceva!
Nistor: Lasă, şefu', nu-i nimic...
Lucian: Ba da, nu e corect! Deloc! N-am nici un drept să te tratez astfel! Şi nici măcar dreptate n-am! Sper doar să nu fii prea supărat pe mine, din cauza asta.
Nistor: Hai, mă, şefu'... Cum să fiu supărat pe tine?! N-ar fi posibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul meu drag! (versuri dedicate băieţelului meu Alexis)

M-ai ajutat să cred în mine... m-ai schimbat atât
Mi-ai dăruit un zâmbet cald, copile... eşti atât de bun!
În jurul tău este veselie, în ochii tăi e bucurie
Şi ştii că dăruind din ele te contopeşti şi devii iubire!

Când tristeţea mă apasă închid ochii şi-mi amintesc
Chipul tău, privirea ta duiosă şi mâinile ce ţi le treci prin părul meu...
Cuvintele frumoase şi pline de înţelepciune ce mi le-ai oferit în dar
Ori de câte ori simţeai că am să cad
Tu m-ai ajutat să mă ridic fără să îmi ceri nimic în schimb
Ţie îţi datorez acum faptul că am învăţat să râd...

Cum am să te răsplătesc, cum am să îţi mulţumesc
Căci în Ajun de Crăciun simt că sunt un om mai bun?!
Cum oare am să pot să îţi ofer mai mult decât însăşi viaţa mea?

Nici o viaţă nu ar ajunge să îţi arăt cât te iubesc
Nici o viaţă nu ar fi suficientă căldura să îţi ofer,
Tu eşti visul devenit realitate ce dă sens vieţii mele neînsemnate!

poezie de Mădălina Gheorghe (25 decembrie 2013)
Adăugat de Mădălina Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aş fi vrut să-mi trăiesc viaţa aşa cum am vrut şi nu viaţa pe care o aşteptau alţii de la mine". Acesta a fost cel mai întâlnit regret printre bolnavi. Când oamenii realizează că viaţa lor este pe punctul de a se sfârşi, se uită în trecut şi îşi dau seama câte visuri au rămas neîmplinite. Mulţi dintre oameni nu şi-au onorat nici măcar jumătate dintre visurile pe care le-au avut şi asta din cauza deciziilor pe care le-au luat sau nu le-au luat. Sănătatea aduce cu ea o libertate de care puţini suntem conştienţi, până în momentul în care nu o mai avem...

Bronnie Warre în Top 5 regrete ale muribunzilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!