Inside

&

iarnă dependentă de vânt şi zăpadă
când încerci să scrii asta inseamna ca te-ai gândit deja
prea mult la un sentiment
compulsiv

care îţi creşte în creier — un gheizer din
care ţâşneşte apa fierbinte în plină iarnă

cand scrii asta pe pământ oamenii curg / aceeaşi apă
nestavilită î n s p r e mormintele lor

nu astăzi, nu mâine zăpada se va topi
şi vei vedea cum prin fumul de ţigară
reclamele luminoase ne vor striga de pe străzi

ca în nişte filme vechi în alb - negru

"ar trebui să vă fie frică de noaptea care vine",
dar atât. liniştea obsesivă ne va amorţi
durerea si truda ne va împinge la marginea somnului
ca într-o prăpastie
în care nu ne veghează nimic. sfârşitul e întotdeauna acelaşi,

laşi corpul moale
să poată zbura / pentru că ştii

asta se întâmplă de fiecare dată când vrei să visezi.
şi când încerci să scrii asta înseamnă că te-ai gândit prea mult la un sentiment obsesiv
de exemplu / moartea ar trebui să nu existe / moartea ar trebui să fie
o mângâiere pe care o vezi în filmele vechi
o iubire care se consumă ca o flacără de chibrit.

o secundă care nu doare / o iarnă nesfârşită îngropată
în zăpadă şi vânt.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din sufletul meu

E iarnă,
în sufletul meu este ger.
Ca într-o lume cu altfel de reguli,
mă încălzesc şi pier
asemeni fulgului de zăpadă.

Prea târziu să mai schimb ceva,
e iarnă şi atât.
E iarnă, dragostea mea,
şi afară e iarnă,
e prea mult pentru mine
şi tu te-ai cuibărit
în ultimul loc cald,
m-ai alungat din ultimul loc cald.
Când vei pleca,
se va răci şi acela.

poezie de Julieta Daiana Bock
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedica-mi-aş aforisme

să ştii de ce scrii
e important
să vrei să trăieşti şi să ai viaţă în tine
care să urle peste bietul poet
plecat să inventeze grădinăritul în stele
tu poţi să plantezi flori de mină
peste tot pe unde treci
oamenii îţi văd neliniştea din priviri
te recunosc şi tu ştii
despre asta am vorbit deja
despre acea culme a foamei unde veşnic sunt postaţi doi lupi
aceia da
gândesc altfel la noi
bietul de mine
ce pot să ştiu eu
m-am născut într-o dimineaţă lezată
de umbra altora
îngrămădiţi unii peste alţii
au apărut de peste tot
o dată cu scâncetul ploii
m-am născut dureros
şi asta nu-i tot!

ştii!
e important să vrei să mă cunoşti
de fapt
tu eşti doar un fragment din mine
te-am smuls într-o zi şi ţi-am spus
" păstrează-mă vie-n ziua facerii mele"
ai gândit asta în nenumărate feluri
ai încercat o înlănţuire de cuvinte care se succed vocilor noastre
aşa cum vor
tu ştii asta
o trăim diferit şi totuşi la fel de spectaculos
îmi amintesc foarte bine
de fapt
ne amintim împreună simţim
posibilele efecte pe termen lung
sau scurt
vezi!
încă o dată sunt oarbă
şi nu văd liniştea
prin alte locuri
este ideală.

să ştii de ce scrii
e la fel de important ca faptul că vrei să înţelegi
timpul
e pe moarte şi nu ne mai ajunge aproape deloc
tu ştii
pentru că te clatini anapoda şi revii spăşit
de fiecare dată
când plâng
tu nu uiţi să zâmbeşti şi să tragi apa peste pietre
şi ea trece şi ele rămân
în locul viran dintre noi doi
acolo
ne scriem viitorul
împreună
deodată
şi foarte încet
acolo
oamenii vor avea ocazia
să ne viziteze
într-o zi
tu ştii...

poezie de Emma Brad
Adăugat de Emma Brad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu încerca să îngropi durerea. Ea va invada pământul pe care calci; se va infiltra în apa pe care o bei şi îţi va otrăvi sângele. Rănile se închid, dar întotdeauna vor rămâne cicatrice mai mult sau mai puţin vizibile care te vor supăra când se va schimba vremea, muşcându-ţi carnea ca să îţi aminteşti că le ai şi de unde le ai. Şi amintirea durerii îţi va influenţa deciziile viitoare, te va împovăra cu frici inutile şi tristeţi jalnice, iar tu vei creşte ca o fiinţă sfârşită şi laşă. Ce rost are să încerci să fugi şi să laşi în urmă oraşul unde ai căzut? Chiar speri prosteşte că în alt loc cu climă mai blândă nu te vor mai durea cicatricele şi vei bea o apă mai curată? Vei vedea înălţându-se în jurul tău ruinele propriei vieţi, pentru că oriunde te-ai duce vei purta cu tine oraşul căderii. Nu există nici pământ nou, cu mare nouă. Viaţa pe care ai batjocorit-o, batjocorită rămâne oriunde te-ai duce.

Lucia Etxebarria în Beatriz şi corpurile cereşti
Adăugat de Ion Alexandra Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te poţi opri în orice secundă. Trebuie să îţi fie clar următorul lucru: dacă Acum, în clipa asta, moartea ar veni, Sinele trebuie să fie mai fulgerător decât moartea, ca să te poată lua. (Moartea vine şi pleacă, dar Sinele este Eternul care rămâne. Chiar şi moartea moare în El.).. Mori pentru minte, mori pentru lume! Cât de responsabil este Infinitul? Totul se întâmplă în El. Dă drumul inclusiv acestei idei de responsabilitate (doar te-ai zidit în ea.) Este un construct al minţii. Sinele nu este nici responsabil, nici iresponsabil, dar atât responsabilitatea, cât şi iresponsabilitatea apar în El. Dacă dai drumul inclusiv la această idee ce mai rămâne? Pentru că toate aceste idei te pun în aşteptare. Ele spun că tu nu eşti, dar tu eşti deja Sinele. Tot ceea ce trebuie să faci este să vezi că niciuna din ideile pe care mintea ţi le serveşte ca fiind Sinele, nu este Sinele. Atâta timp cât te crezi mintea care caută Sinele eşti în eroare. Doar rămâi în Liniştea neasociată gândirii, pentru că în momentul în care ai spus "că ştii", deja te-ai asociat gândului cunoaşterii. Rămâi Liniştea neasociată cuvintelor, gândurilor. Rămâi Liniştea în care toate cuvintele, lucrurile se contopesc! Dacă ar fi Acum, în momentul acesta, să alegi între tine şi Dumnezeu, pe cine ai alege?

Atmaji Maharaj în Te poţi opri în orice secundă - Discuţie cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Todd, am spus să te duci naibii. Ar trebui să-ţi fie ruşine, omule, şi nu pentru că te porţi urât cu oamenii pentru că sunt mulţi care fac asta. Ar trebui să-ţi fie ruşine pentru că ţi s-a acordat un privilegiu uimitor şi tu nici măcar nu iei asta în serios. Ai ocazia să faci filme. Îţi câştigi existenţa făcând asta şi tu nici măcar nu apreciezi acest lucru. Filmul acesta nu o să fie bun de nimic. Eu ştiu asta şi tu ştii asta şi toată echipa ştie asta. Şi probabil că şi următorul tău film o să fie la fel. Ţi s-a dat această şansă incredibilă, iar tu o dai în bară. Îmi este milă de tine. Dacă o să ajung vreodată aici, o să fac totul diferit. (Oamenii îl aplaudă până când se întoarce Todd spre ei.)
Todd: Ai mare curaj, puştiule. Acum dispari de pe platoul meu. Eşti concediat.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sunt cu adevărat stresată, merg la biserică. Aprind lumânări, mă aşez şi mă rog. Şi mă întreb pe mine însămi: "Care este lecţia? De ce trec prin asta? Trebuie să fie un motiv pentru care mi se întâmplă asta. Ce ar trebui să învăţ?".

citat din Sandra Lee
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

apocalipsa vine când iarba are un verde cum nu ai mai văzut,
când brusc ai interes pentru limba păsărilor,
când începi să-i întrebi pe copaci care e numele lor,
când dimineaţa observi că tavanul albastru pare plin de viaţă
şi reuşeşti să distingi norul pe care a călcat un înger.
apocalipsa vine cu părerea de rău pentru care a trebuit să munceşti un pic
în detrimentul automulţumirii pentru care nu a trebuit să mişti un deget.
când îţi pare nedrept că ştii atât de puţtine
deşi cel mai des erai trist că ai puţine.
şi poate de aici vine frica.
apocalipsa înseamnă revelaţie,
nu sfârşit.
probabil ca înainte de a se sfârşi
va trebui mai întâi să înţelegem.
asta îmi dă speranţă, mai este mult.
eu nu ştiu nici măcar cine a scris asta.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trupul te doare

Când trupul te doare, ca şi inima,
Când nu mai vrei să scrii nimic,
Când toate iubirile s-au răspândit
Ca fluturii pe câmpul cu maci şi ciulini,
Atunci îndrepţi ochiul minţii spre Dumnezeu,
Zadarnic I-ai negat existenţa, El nu te mustră,
Simţi un gol necunoscut în tot trupul,
Inima sde opreşte o clipă, parcă ar gândi,
Uiţi toate cărţile citite, ca şi cum te-ai dezbrăca de haine,
Vei plonja în cerul –abis, nu vei zbura, nu poţi, dar vei crede
Că şi asta este posibil, fără mijloace de transport,
Decât o Iubire imensă de absolutul pe care nu-l vei înţelege
Cu mintea, ci numai cu sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ar trebui

Natura-n dragoste plezneşte,
Purtând preaplinu-i de iubire
Prin firul ierbii care creşte,
Duc timpuri vechi, spre nemurire.

Şi-atâta dragoste-adună
Natura-n picurul de rouă,
Dac-am avea simţirea bună,
Ne-ar trebui, puţin, şi nouă.

Atâta dragoste striga
Pamântu-n scoarţa-i încreţită,
Iubirea-n ea şi-o scrijelea,
Şi-n ramuri şi-o purta, smerită.

Din mugurul care plezneşte
Hrănit din picurul de rouă,
Din verdele care ţâşneşte,
Ne-ar trebui puţin şi nouă.

Atâtea lacrimi de iubire,
Din ceruri curg, atunci când plouă,
Şi din preaplinul de simţire,
Ne-ar trebui, mereu, şi nouă!

poezie de Florentina Mitrică (2 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transparenţă

lunga mea cădere în captivitate - intravenos bag substanţe care să mă vindece dar nimic destructibil
care să cutremure creşterea osoasă a corpului

dar venele, venele astea rămân tari ca o sârmă ghimpată ce capătă consistenţă

îmi vorbeşti despre pantofii stiletto şi rochia roşie a manechinului din vitrină iar asta
declanşează un război în mintea mea când
liniştea e atât de puternică şi se prelungeşte până la marginea oraşului
unde eu stau cu piciorul pe o m i n ă gata să se declanşeze

trebuie doar să mă împingi dintr-un perete în altul

& voi deveni alt manechin / cel care aşteaptă să nu moară de foame
la fel ca în secolele trecute când oamenii mureau
rând pe rând sclavi ai sistemului /asta ne consumă acum şi pe noi

descarcerarea este o posibilă soluţie / doar aşa mai rămâi în viaţă cu viziuni
halucinante în starea asta care se perpetuează
până la oprirea definitivă a durerilor

eşti ca un frigider scos din priză de la - 18 grade / până aici oricât de mult ai merge
nu vei vedea nimic care să ne aducă alinare- egrete zburând deasupra luciului apelor sălbatice & plaje exotice
e doar traficul ăsta intens / soare fierbinte injectat pe marginea străzilor
&
oraşul care ne intensifică foamea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu de zăpadă

La ceasul şi în ziua-n care
Mi te vei stinge pâlpâit
Să-ţi fie părul de ninsoare
Şi tot ce încă nu te doare
Să ţi se vindece iubit.

Să-ţi vină moartea ca zăpada,
Ca prima iarnă din poveşti
Şi să-ţi acopere grămada
De trup, care să fie prada
Ninsorilor. Să mă iubeşti
Şi sufletul să-ţi fie nins

Până la cer necontenit.
La cel ce e de neatins
Un om de nea s-ajungi împins
De visul care l-a topit.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (20 decembrie 2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

No happy-end stories

Oamenii nu pierd nimic
Niciodată
Nici măcar atunci când se gândesc
La toate lucrurile pe care nu le-au spus
Şi nu le-au făcut.
No happy-end stories ar trebui să fie scris
Pe cartea aceea pe care o ţii sub pe pernă
Şi pe care o deschizi într-o noapte ploioasă de primăvară.

Tu eşti realitatea care îmi frânge fiecare os al minţii.

Realitatea tangibilă, plină de sens.

Nu cred în minuni.

Poate pentru că într-o viaţă
Nu înfloreşti destul cât să îţi permiţi să-ţi amâni fericirea
Până la acel mâine improbabil.

Tot ceea ce trăim se plăteşte în rate
Până în ziua în care nu-ţi mai permiţi
Şi-ncepi să scrii fiecare vers despre învierea de fiecare zi.

poezie de Nataşa Roman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare capcană a creştinului ca şi a femeii îndrăgostite este să creadă că el s-a eliberat de mintea lui, că a trecut dincolo de ea, pentru că are niscaiva-i taine/trăiri. Şi nu vedem că şi asta e un banal gând. Deseori oamenii spun: te iubesc din inimă, nici nu ştii ce simt pentru tine, când de fapt e mintea toată ziua. Omul uită că mintea prin repetiţia unui gând poate crea o emoţie, o emoţie care se repetă poate crea un sentiment, iar un sentiment îndelungat va duce la banala credinţă gen "Eu vorbesc cu Dumnezeu, cu extratereştri, îi simt harul pogorându-se asupra mea, sau simt că şi Gogu mă iubeşte! etc." Momentul în care ne eliberăm din ghearele minţii toate aceste creaţii ale ei sfârşesc, se topesc în liniştea non-duală a vieţii veşnice în Dumnezeul tuturor Dumnezeilor. DE ABIA CÂND ABSOLUT TOTUL SE STINGE, LUMINA SE APRINDE! Absolut totul va fi înghiţit de tăcere, vezi asta în fiecare noapte, dar de ce să aştepţi moartea pentru asta? De ce să nu te eliberezi de vacarmul gândirii, fie sociale, religioase, afective, etc. chiar Acum? Odată eliberat din ghearele minţii, VEZI CĂ: tot ceea ce vine şi pleacă şi un miliard de veşnicii de ar trăi este efemerul, nu eşti tu. Tu nu eşti născut, doar în veghe visezi asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă cel care priveşte are nevoie de provocări, totuşi... Un ceva care să-i pună imaginaţia la încercare, care să-l determine să se rupă de realitatea imediată şi să intre cu totul în acel decor. Să intre, da, să fie parte a scenariului, să fie tulburat şi să înţeleagă tulburarea personajelor. Asta face un artist, asta ar trebui să facă un artist. Permite (ar trebui să permită) privitorilor să pătrundă, încetul cu încetul, în interiorul creaţiei sale, în profunzimea sa, de fiecare dată. Dacă îi laşi pe margine, oamenii vor privi câteva zeci de secunde, vor da din cap – admirativ sau nu, dar mai degrabă cea de-a doua variantă – şi vor trece mai departe. Nu vor rămâne cu nimic, nu vor mai rumega întrebări, vor ajunge la ieşire şi îşi vor relua vieţile ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Şi atunci? Atunci rămâne o trudă zadarnică, o nefericire mută, fiindcă artistul nu a reuşit să pună la un loc cele două realităţi... Realităţile lor şi realitatea sa.

Cristian Lisandru în Lumea de dincolo de fereastră (21 august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sperie o vorbă din Luca: "Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici. Pentru că voi sunteţi ca mormintele, care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie". Căci mă gândesc că tocmai asta vor cărturarii şi fariseii: să existe ei. Şi când sunt în morminte, să fie mormintele lor. Ce durere mai mare decât să fie mormintele neştiute despre care vorbeşte Luca? Călcăm poate, la tot pasul, peste mormântul neştiut al fratelui risipitor.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te după ea! La naiba, nu mai sta acolo aşteptând ca ea să te sune. Du-te după ea pentru că asta ar trebui să faci când iubeşti pe cineva, nu să aştepţi să-ţi dea ea un semn care ar putea să nu vină niciodată. Nu lăsa oamenii să fie o simplă întâmplare pentru tine. Ea nu este o nenorocită de emisiune TV sau o tornadă care ţi se întâmplă. Sunt oameni pe care poate i-aş fi iubit dacă s-ar fi urcat într-un avion sau ar fi alergat pe stradă după mine sau m-ar fi sunat beţi la 4 noaptea pentru că trebuia să-mi vorbească chiar atunci şi pentru că nu vroiau să regrete asta. Chiar dacă sunt poate singura persoană care face lucruri nebuneşti pentru alţii ce nu ar da doi bani pe asta sau nu s-ar comporta ca nişte idioţi sau să fie complet vulnerabili şi oneşti. Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este uşor şi nu poţi să stai acolo speriat, respirând în telefon. Nu este idea tuturor despre ce este dragostea, dar este ceea ce cred eu că ar trebui să fie, pentru că eu aşa fac. Aşa că du-te strigă-i dragostea ta, şi fii cu ea în moduri în care contează pentru că asta este frumos şi este generos şi asta înseamnă să iubeşti pe cineva. Este nepoliticos şi nesigur, dar nu contează.

citat din Harvey Milk
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când trebuie să te agiţi să-ţi câştigi existenţa, când nu ştii de astăzi ce-ţi aduce ziua de mâine, tinzi să laşi deoparte orice lest. Lectura este un lest şi un lux. Dar, în acelaşi timp, poate să fie şi un balsam: te poate ajuta să supravieţuieşti psihic. Aşa cum ne-a ajutat, pe foarte mulţi, să supravieţuim psihic înainte de 89, cred că poate să ajute foarte multă lume oricând... De ce să mint, am emoţii cu privire la viitorul cărţii şi al lecturii, pentru că - asta e - trăiesc din asta, nu pot trăi fără asta şi m-aş simţi foarte prost într-o lume pentru care importanţa cărţii şi a cititului va scădea mai mult decât a scăzut deja.

citat din Paul Cernat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Briony Tallis: Atunci când scrii o poveste, trebuie doar să scrii cuvântul "castel" şi poţi vedea deja turnurile şi pădurea şi satul care îl înconjoară... Dar când vine vorba despre o piesă de teatru... aici totul depinde de cei care o privesc.

replică din filmul artistic Ispăşire, scenariu de Christopher Hampton, după Ian McEwan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Here she comes again

//
e o noapte senină şi încă ascult roykscopp/

here she comes again / toate problemele acestea ale discriminării mă bântuie

ca şi cum ar fi nişte fantome

// trezeste-mă din coşmarul acesta adânc, fă din mine o papuşă voodoo
căreia sa îi dai foc înainte să moară //

uneori nu mai suport ţipetele păsărilor

care se întorc seara acasă
mă uimeşte coeziunea lor / felul cum ştiu să se adune şi să spargă cerul
atunci cand el pare atât de senin

fă din ele nişte păsări voodoo şi lasă-le să zboare cât mai aproape de noi
cel mai aproape de mine sunt slăbiciunile mele/ pe ele vreau să le ard

//

solitudinea a devenit o capcană în care nu prinzi nimic
nici măcar gândurile tale
când te plimbi prin pădurile de la marginea oraşului

cu căştile în urechi şi alergi / un alergător de cursă lungă

asculţi royksopp şi ştii

vine din nou ea / moartea sub forma unei femei frumoase pe care o iubeşti

eşti o micuţă lesbiană dar fără contact fizic

tot ce înseamnă mângâiere e în contrast cu frica de iubire

tot ce înseamnă discriminare

tinereţea acesta care nu va dura veşnic

e o păpuşă pe care o strângi în mâini în momentele de anxietate

când se termină melodia / te întorci înapoi către casă

vezi trenul de navetişti cu o locomotivă albastră
vezi păpuşile voodoo pe care ţi le-ai imaginat
vezi ciorile pe liniile de telegraf
vezi moartea legată cu o funie de un gard ca un câine

şi ştii că ai ajuns în mometul în care chiar dacă vrei nu te mai poţi întoarce

trebuie să accepţi toate aceste discriminări.

// here she comes again.//

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ieşim la sfârşitul unui spectacol de la Operă sau din Teatru misiunea noastră ar trebui să se schimbe. Nu mai este aceeaşi cu care am intrat sau în viaţa de zi cu zi. Accesul pe care îl avem intâlnindu-l pe Mozart e la un alt nivel de existenţă. La capătul zilei, faptul că asta ne ridică puţin şi că putem pluti pentru o secundă sau două, asta e mai important ca orice.

citat din Andrei Şerban (20 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!