Despre nimic
nimicul nu există. e la fel ca infinitul. o definiţie concisă.
punctul de dinaintea big bang-ului
locul de o concentrare greu de imaginat
iubirea se naşte din nimic şi tot nimicu-i este loc de veci
minciuna viermuieşte sub crusta nimicului
şi-n urma ei nimic rămâne
ce ai? nimic.
cuvântul ce îmbracă toată existenţa
şi urma, spuma, creasta valului
ce naşte din nimic
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Cântecul nimicului
Din nimic - zidesc nimicul…
Soarele, pe boltă sus,
S-a urcat, săltând buricul…
Noaptea-n fund de iad s-a dus.
Vrăbii, vânt şi disperare…
Zac - de doruri părăsit;
Din nimic - nimic răsare…
Unde-i tot ce-am îndrăgit?
Frica tot mai des mă paşte
Zi de zi şi ceas de ceas…
Din nimic – nimicul naşte…
Şovăie stingheru-mi pas.
Gânduri negre-mi sunt stăpâne
Nu mai am nimic de-ascuns…
Din nimic – nimic rămâne…
Zile am trăit de ajuns.
Socotelile de-acasă
Nu s-au potrivit în târg…
Cum nimicu-mi este casă
Din nimic – nimic dă pârg.
Amăgiri şi vise nu-s…
Bun tovarăş mi-e nimicul!
Soarele, pe boltă sus
S-a urcat săltând buricul.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie în cer
Astfel că până la urmă acolo era nimicul.
El a fost pus înăuntrul nimicului.
Nimic nu i-a mai fost adăugat
Iar pentru a dovedi că n-a existat
Nimicul fost zdrobit de nimic
Ciopârţit cu un nimic
Amestecat într-un nimic
Întors cu înăuntrul în afară
Şi împrăştiat deasupra nimicului –
Astfel încât toată lumea a văzut că n-a fost nimic
Şi că nu mai era nimic de făcut
Aşa că toate a fost lăsate baltă. Aplauze prelungi în cer.
A lovit pământul şi s-a spart deschizându-se –
Acolo zace Cioara, cataleptică.
poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



baby_00: Nimic plus Nimic... egal Nimic. Dar... Nimic minus Nimic? Ca să nu mai vorbim de... Nimic ori Nimic. Sau... Nimic împărţit la Nimic! Niciodată n-am fost bună la Aritmetică... cu atât mai puţin la aritmetica Nimicului! Kirillov avea dreptate: nu sunt decât o babă proastă...
replici din romanul Îngere, vii? de Gheorghe Truţă (2010)
Adăugat de Gheorghe Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",
"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?
Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)
Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?
Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?
Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".
poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Economie: nimicul în nimic se transformă şi tot nimic... rămâne!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!




40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!

Nu ştim nimic despre nimic, dar ne credem zei
amestecăm aproape inutil nimicul cu deşertăciunea
ca pe două substanţe chimice într-o eprubetă
apoi căutăm un catalizator numai bun de o minune
scriem ecuaţia reacţiei şi o verificăm de neant
trecem cu rigoare în catastife acest dezastru
ca pe reuşita tuturor reuşitelor
şi punem de o recunoaştere universală
uite bre cum se aşează infinitul la picioare
ca un căţeluş iubitor în aşteptarea jucăriei
nu ţi se pare totuşi suspect
că nu au dat încă ştirea la nimic tv
deşi pare profetic să numeşti nimicul NIMIC
nimic nu poate fi mai nimic decât nimicul
oricâte alte nimicuri am încerca să le transformăm
în ceva important
cu o oarecare solemnitate
dusă spre absurd
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimic
(sonet de necitit)
Nu e nimic, e-o linişte de gheaţă,
se-aude doar tăcerea, ca o apă
ce-n tulburele creierului sapă
şi dă în el ca într-o fortăreaţă.
În piept ceva se sperie şi crapă,
e tot în jur un bulgăre de ceaţă
ce-apasă greu de dis-de-dimineaţă
şi-n el mă-ngrop şi-n mine se îngroapă.
Va trece tot, cândva ne vom cunoaşte
din pozele, mai galbene, un pic,
decât mai umblă mâinile pe moaşte
ori roţile de frunze de la dric,
ori şi mai proşti şi alţii se vor naşte.
Nu sunt bolnav. Nu mor. Nu e nimic.
sonet de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Deşi pare profetic să numeşti nimicul NIMIC, totuşi nimic nu poate fi mai nimic decât nimicul!
aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul când mă "gândesc" la mine o fac de parcă "Nimic nu a fost, Nimic nu este şi Nimicul va rămâne!"
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e greu să ştiu că într-o bună zi faci 70-80 de ani şi nu laşi nimic în urma ta. Nici un nume, nimic. E greu să ştii că nu ai cui să laşi lucrurile pentru care ai muncit o viaţă întreagă.
citat din Leonard Miron
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu îţi cere nimic. Doar îţi oferă. Îţi oferă viaţă, îţi oferă bucuria de "A Fi". Iubirea nu pretinde nimic, deoarece nu are nevoie de nimic. Ea există dincolo de nevoi. Iubirea este liberă. Aşa eşti şi Tu.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Să nu vrei nimic, şi să nu faci nimic – aceasta este adevărata creaţie! Să priveşti universul cum se naşte şi dispare în inima ta este o minune.
citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Îmi eşti... eşti fragă...
nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire
nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată
nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea
nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune
nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nimic nu se naşte, nimic nu moare.
citat din Antoine-Laurent Lavoisier
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa naşte geana luminii
În urma durerii,
Clipa naşte geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naşte
sensul purificat
al dorinţei de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naşte poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în paşi de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare şi sunet
împletesc şi lasă liberă să alunece,
spirala nesfârşitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creaţiei
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Liniştea gălăgiei
Ce faci îngere aici?
Îţi ţin locul muritorule...
Ce îmi ţii???
Ce?
Nimic!
Am zis doar că ţi-am răcit locul!
Ce?
Nimic!
Prea multă gălăgie dă liniştea!
Nu aud! Chiar nu aud nimic!
poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu mai inteleg...
Cu uimirile mele îmi zugrăvesc odaia,
eu nu cer, eu caut iubirea, nu hărmălaia,
îmi spăl picioarele în noroi şi plânge baia,
foamea mi-o ţin într-o bancă, la fel şi tigaia.
De mult m-am ascuns pe malurile din Mamaia,
pe spuma valului o tobă-şi punea bătaia
şi norii pictaţi pe cer voiau să aducă ploaia,
iar unii făceau medalii de aur cu pagaia,
dar alţii căutau să fure soarelui văpaia.
Nimic nu am înţeles din lumea aia.
Şi azi când munţilor înalţi le plânge creasta,
iar brazii falnici sunt puşi să părăsească coasta,
când anonimii îşi ornează cu pene ţeasta,
pentru că nu li s-a spus cât mai ţine năpasta
şi deşi peste noapte au închisă fereasta,
nu pot să creadă că îi mai înşeală nevasta.
Nimic nu mai înţeleg din lumea asta.
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Din nimic nu se naşte nimic.
citat din Lucreţiu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nimic nu va fi cum a fost
Când noapte nu va fi niciodată
liber vreau să cânt
pe câmpii cu ciocârliile,
lumina ne va iubi.
Un strat de răcoare subţire,
o umbră trecătoare
mă înveleşte-n mătase,
uşor voi deveni un gând.
Nimic nu va fi cum a fost
cu noduri în trunchi,
îndrăgostit de frunze
pe ramuri răsucite de vânt.
Cu seve de lemn înlemnite
stavilă voi pune nimicului
şi smerit voi intra-n cuvânt
cu scris dureros,
noaptea în mine nu se mai naşte,
lumina mi se urcă pe umeri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul se naşte greu, pentru a rămâne viu, iar minciuna se naşte uşor, pentru a muri repede.
Ştefan Mîrzac în Natura din om, Adevăr (2018)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!
