Nimeni nu fuge de moarte
Nimeni nu fuge de moarte
La ieșirea din munții semeți
apele se limpezesc sărind în cascade
pe fața dimineții soarele își lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceață,
totul se-ntâmplă normal și grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăiește cu teama în oase.
Nesfârșitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
și ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.
Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nesfârșitul
Scapă din vedere teama și uită de moarte
se grăbesc să prindă timpul care fuge
uniform și egal,
nu rămâne la nimeni dator.
Când îți torni în pahar imprudența
fără să vezi adâncul ce trupul ți-l cheamă
cu întâmplări negre de mercur alb,
viața nu vrea să mai curgă.
O adiere ce flutură neliniști de ospăț,
golește aripa de penele zborului
și înnoptează pe tărâmul morții
nesfârșitul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptarea
Acum,
se lasă la poartă virusul care ucide,
teama închide oamenii în casă.
Prin toate mijloacele se anunță durere și moarte,
nimeni nu știe dacă haosul se va sfârși
sau cei care rămân vor trăi în el.
Degetele ce scriu cu mâna tremurată
ca frunzele plopului,
nu știu ce mai pot atinge.
Singura șansă e așteptarea,
oricum lumea de mâine va fi altfel
pe marginea prăpastiei
ascunsă în ceață.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prințesă furată
Surâsul tău de prințesă furată de necunoscuți
are-n el o umbră răcoroasă și dulce-n amiază,
o alcătuire cu înțelesuri ciudate aproape albastre
rupte din trup cu amintiri cu tot,
o câmpie vălurită în grâne pe înserări de crepuscul
cu dropiile ascunse prin ierburi înalte
unde am simțit cum fuge gândul din memoria sângelui.
Și,
în surâs înflorește fața de persică coaptă,
lasă nedumerită să-i zburde visul
cu spiritul vesel de pământeană suavă.
Se vor mișca pietrele fără să fie văzute,
apele fără să urce nu se vor opri,
florile din grădini se vor îmbăta și vor plânge
blestemând iubirea pentru care sunt rupte,
nu pot să le mângâi din ochi fără să le iubesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când urcă bucuria
De ce îmi preziceți o iarnă în oase?
O curgere continuă din streșini
când urcă bucuria prin mine rotund
și-mi iau inima în mâini și o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioși
sfințeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiți în rugă.
Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia și se naște iubirea,
crește sub ochi minunea
și-n spațiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Descătușarea
străpung liniștea sângelui și curge cu întuneric
trece prin haos
nu se întoarce nimic înapoi
întră pe porțile iadului
nu mai stăpânesc dâra luminii
totul se strânge-n valuri
apele nu mă găsesc și caută focul
mă dor încheieturile anchilozate-ntre oase
prin care aerul fluieră descătușarea
miroase a cenușă risipită-n vânt
încep să bată clopotele-n dungă
ca la o moarte ruptă din cer
și lăsată-n drumul altei lumi
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu se lasă mințit
A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puțin spațiu de întoarcere.
Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporește tot mai mult,
nimeni nu se lasă mințit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,
o neîncredere se ridică încet din genunchi.
Cine va sta în umbră să judece,
va ști să lase la urmă răspunsul
mult mai subțire decât se așteaptă
și mai străin decât noi, de întrebare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda în care ne privim
Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschiși.
Simțind coaja prin care respiră lumina
Însetații de cuvinte caută înțelesul
Char dacă prețul urcă pe scară
și valorile rămân tot ma jos.
Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaște bucuria lichidelor tari
și timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Idol să-mi fie o lumina rece...
Stau liniștit căldura se stinge în gleznele nopții
sângele nu mai fierbe în clocot, se rotește subțire
nu e străin și sporește răcoarea în trup.
Cerul se topește în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.
Idol să-mi fie o lumina rece...
Stelele se plimbă în calești de cuarț
și coboară pe scări ruginite de mătase.
O bucurie neomenească se-ntipărește pe fața minții.
nimeni nu mă așteaptă sub streșini de porți
când ele tot timpu-s deschise a moarte.
Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai știe nimeni pentru cine bate clopotul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caii dimineții
Înrtr-o noapte stăpânită de sfetnici
și mai departe de somn,
semnele venite din vise
îi lasă luminii calea liberă.
În memorie se coagulează idei
și ochii văd ce trebuie făcut,
mâinile prind aripi nemaivăzute.
Caii dimineții se adapă
din ape mai limpezi decât cleștarul
lângă porțile răsăritului,
ca o platină strălucind risipea raze
prin aerul care fluiera în oase de pasăre.
Nu mai lăsa loc
de trecut printre noi
și caii au plecați vinovați de iubire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte fără armură
Nu se mai storc lacrimi înșelătoare
ce lasă urme pe pomeții obrajilor
mai subțiri decât apa de ploaie,
se scaldă lumina în ochii verzui
fără să se mai rotunjească dezinvoltă,
bucuria sădită-n flori face boboci
și se deschid cu arome pe limbă.
Grădina mușcă din faguri lumină
și nu se lasă păcălită de nori,
într-un imperiu cu margini de argint
dispare orice urmă de singurătate.
Cuvinte fără armură de apărare
se tem de răzbunarea verdelui crud,
se îmbracă-n veșminte de fildeș,
elefanții prind spaimă de moarte
și de rup totul în cale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu flori de tei în păr
Acolo voi înnopta
printre necunoscutele din strofele poemelor
cu flori de tei în păr
și nuferi la gleznele fine pe apele visului.
Pulbere de polen pe sprâncenele nopții
îmi risipesc arome odihnitoare.
Tunet de sunete în pereții clopotelor,
răbdare ruptă de ispite, prețul trădării
într-un contur șters, învechit,
rugină poroasă de metal pe pielea sferelor
rostogolite șerpuit printre stele.
Moartea zăvorâtă prin hăuri
prin ea însăși să piară,
luptă cu dinții și nu se lasă închisă niciunde,
iese la suprafață odată cu ecoul
ce se pierde-n păduri nesfârșite.
Vitralii de culori filtrează lumina
și ne pune în ochi mirajul,
necunoscuta mea e-nfășurată-n mătasea cuvintelor
ce capătă nume.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteaptă
noaptea s-a trezit dezbracată de întuneric
ziua a fost sărutată de razele soarelui
cu gîndurile la ferestrele minții
privesc jocul luminii prin frunze
prin fața casei de dincolo de stradă
se plimbă umbra norilor călători
și ploaia nu vine
tu așteaptă cu mîinile întinse
bucuria o să-ți cadă în palme
și păsările o să te cheme
în universul zilei
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pași pe cărări de vânt
De întunericul mă încolțește
mă salvează lumina
cu miezul în gânduri,
noaptea mă învelește-n mătase.
Pași pe cărări de vânt
cu iarba coaptă și uscată
lasă un foșnet abia perceput
și nimeni nu-mi face cu mâna.
Pe drumul cald, luminii
pietre vorbitoare
îi povestesc,
orizontul se-ascunde-n ceață.
Cu inima prinsă de somn
sălaș caut pentru popas.
Pe când înrudite cu odihna
apele murmură
dimineața limpede așteaptă,
printr-o plasă de aur raze pulsând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbare
îmi înflorește smochinul aura dimineții
și frucele se vor coace la soare
cum nopțile zeilor
pe capul tău de regină între aștri
coroană albastră de lumini
fără umbre și cu patos divin
vor pune pe coapse imboldul
descoperirii plăcerilor pămânene
cu toamne de aur în oase de vânt
și pielea ta de piersică coaptă
roșcată cu nervuri de regină înșelată
va naște invidii de moarte
purtate crud în sufletul rănit
aproape că murmură timpul
prin gesturile lăsate ca sprijin
să prindă unicornul și să-l pornească
la luptă pentru purificarea lumii
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În jocul vieții
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
și uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieții
până ajunge la inimă și-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.
Se strânge în mine și cheamă
dorința revoltată
în gândul care-mi tulbura voința
până la anihilare.
Lumina își caută loc în suflet,
irumpe prin toți porii,
tu privești cu ochi somnoroși
tăcerea nevinovată a nopții
pe care n-o poți suporta.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zilele luminii
Mă regăsesc în fiecare dintre oameni
și caut răspunsuri la întrebările lor,
cel ce uită să se apropie de rădăcini
nevrednic își pierde credința
și e zbate răpus de îndoieli.
În zilele luminii mă dezleg de întuneric
mai hotărât decât înfometații de cuvinte,
mă rup de teama care surpă voința
și-mi rămâne în urmă ecoul.
Trăiesc în umbra răcorii de seară
dau la o parte nepăsarea,
odată cu puterea care se ridică pe zid
de zidul pe scară îl urc
în vreme ce orizontul se îmbracă în purpură.
De la mine scapă idei ce scapără,
lupt cu întâmplări care înghit scântei,
tu-mi dai iubirea ce-mi înfășoară trupul,
eu nu știu ce să-ți dau
nu vrei nimic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o altă stare
Ai înghițit sufletul înainte de a muri
și ai rămas în stare latentă de așteptare,
care ascultă tot, luptă și revine la viață.
Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porțile deschise ale cetății necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să știe unde se duc.
Dacă totul trebuia să se întâmple așa
nimeni nu știe,
durerea filtrată-n suferință își râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
și fug la nevoie.
Refacerea simțurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
și-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neștiută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Manifest
Nu sunt îngăduitor cu cei care ne fură,
nu mă las târât în compromisuri,
sunt cel care vă declară iubirea
și nu știe să mintă.
Voi conaționalii mei cinstiți
sunteți vigoarea acestui neam milenar,
steaua călăuzitoare-n viitor,
vertebrele susținerii coloanei infinitului nostru.
Nimeni nu ne știe interesele ca noi,
lumina o primim de la soare,
soarele nostru e ca un măr de aur
din care încolțește sufletul acestui popor
și lasă mai departe urme-n istorie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Podul vârstei
E ziua când se răzlețesc arborii
orele cad din ei pe drumuri
și o fată se rătăcește speriată,
îi cresc prea repede sânii.
Fântânile o așteptă să-i ude buzele
și de emoție se zbate între fior și tăcere;
obosită de puritate împarte un surâs auster
și trece podul vârstei dincolo de râu.
Când trec pe arcul genelor ei și cobor
cu aripile lipite de corp, fără mâini,
apele râului se urcă în sălcii
și ne lovesc cu chemări către mal
unde am să-mi destăinui teama.
E ceva dureros în liniștea interioară,
un instinct fără cădere,
un refuz în simțuri, o neîmplinire
se furișează sub pași
în fața noastră pe cursul amiezii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu e nimeni...
Iubirea plânge tristă-n colț
Nu este nimeni s-o ridice,
Pe străzi pusti se plimbă vântul
Și pomii ard și cerul plânge!
Când șoapta de iubire se aude
În umbrele luminii geme valul
Doar ploile-și găsesc hotarul
Și nu e nimeni să le-adune!
De ce nu-i viață fără moarte,
Pe lespezi reci și cruci de piatră
Se-aude dangăne de clopot
Și lumea este tot mai rece!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!