Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Infernul alb

- Infernul se așterne pe câmpuri și-n livadă
Copacii cu beteală îmi par o piramidă,
S-a-nchis spre orizonturi și ultima posadă,
Iar gheața mă-nconjoară c-un zid de cărămidă.

Își spală cerul fața în spumă de zăpadă,
O toarnă peste coșuri ce scuipă-n valuri fumul,
De frig și luna plină se-ascute ca o spadă
Și bâjbâie cu vârful ne mai găsindu-și drumul.

În fața sobei calde, mă-ntind și torc alene,
Doar flăcările joacă și candela cuminte
Vrea prin fereastră parcă să macine troiene
Să nu mă-nchidă iarna în recile-i morminte.

- Dar mie albul ăsta îmi face-atât de bine,
Mă cheamă-n pragul casei să-mi spună o poveste,
Înham la sănii caii și-alunec pe coline
De-aici până departe... Cărare nu mai este

Cât pot cuprinde ochii, 'ntunericul se-așează
Pe case și-n bordeie bătrânii stau la sfat,
Pe geamurile lumii doar iarna desenează,
Cu degete-nghețate, flori dalbe. Am uitat

S-aprind în sobă focul de teamă că zăpada
Se va topi deodată și voi pleca oftând
Spre poli sau spre niciunde ca să găsesc dovada
Că iarnă-i pretutindeni în trupul meu plăpând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Gabriela Mimi Boroianu

Sub mantia iernii

Își varsă cerul fulgii cu obidă,
Cu-nverșunarea celui rătăcit
Tăind în trupul iernii o firidă
Lumina-și plânge albul spălăcit.

Mai scrie gerul peste timp o carte;
Ferestrele de litere-au orbit!
O lume pare c-a plecat departe
Și numai iarna singur-a venit...

Au amuțit gutuile în geamuri,
În sobă focul mormăie-o sudalmă;
Mai fornăie doar vânturile-n hamuri
La drum când le îndemână iarna calmă.

Prin timp șchioapătă sănii ruginite
Tot așteptând de la copii o veste,
Și brazii tac, cu brațe-ncărunțite,
Iar satul trist a devenit poveste...

I-atâta alb, și-atâta dezolare,
Tăcerilor doar gândul le răspunde;
În suflete cresc flori de-nsingurare
Și umbrele ce totul vor ascunde...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numai tu poți

- Iarnă creață și-ncâlcită
Spune-mi, tu, ai fost tocmită,
Mie doar să mi te-asameni,
Că-mi port frigul printre oameni
Făr' să-mi pese dacă vreunul
adulmecă, nebunul,
Neștiind pentru mine
Nu există ce sau cine
Să-mi topească ghețurile,
Să-mi adoarmă vânturile.

Numai unul îndrăznește
Și în ochi i se citește
Grija că-n oglinda iernii,
Când vin fulgii la vecernii,
O să mă ascund deodată
Și atunci voi fi-nghețată,
Vieți la rând cu morți confuze,
Cerul răstignit pe buze,
Iarnă, dalbă poezie,
Vrei fii asemeni mie?

Spune-i tu atunci că-mi place,
Când vorbește și când tace,
Când pe foi de gând scrie,
Moaie tocu-n apă vie
Și trecând peste prefață
-ncălzește, dezgheață,
Ochii mi-i călătorește
Printre stele și zâmbește
De mi-e teamă că-ntr-o seară
preschimb în primăvară.

- Iarnă albă, nesfârșită
Știu tu ai fost sortită,
Să-mi porți dorurile toate,
Peste munți și peste sate
Pân' la floarea ghețurilor,
Până-n tâmpla cerurilor.
Gerul tău nu mă supune
Pașii trec peste tăciune
Și prin neaua ce-și așterne
Jurămintele eterne.

Numai ea știe să-și culce
Pe zăpadă trupul dulce,
Albul ăsta să-mi ajungă
Iarna, cât o fi de lungă,
Și troienele de-nalte...
Dintre toate celelalte
Mituri vechi, povești uitate,
Găsesc drumul spre cetate,
E trasat cu apă vie
Din condei prin poezie.

Spune-i când ajungi la ea
-nflorește dragostea
Și pe ger și pe ninsoare,
Când în inimă porți soare,
Focul se aprinde-n vene
Dacă porți iubirea-n gene,
Ca un fluviu ce prin gheață
Și prin norii deși de ceață
Află calea mai ușoară
Curgând către primăvară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Iarna...

Soarele și-ascute dinții, sub tălpi scârțâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează și împodobește geamuri,
Cu steluțe de cleștar se inundă iar livada,
Pomii-n somn își țes inele tremurând ușor din ramuri...

Țurțurii par gene lungi care-atârnă pe la streșini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esența de rășini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnișoare...

Fumul pe acoperișuri se învăluie, se zbate,
Semn viața dăinuiește și în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Și din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colții și-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte și se sting lumini la geamuri
Iar pe uliță nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul șuieră năprasnic și cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de din Eu sunt copacul vieții mele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul înghețat,
Acoperă cu flori de gheață ferestrele și-ntregul sat.
Pe dealuri ea așterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii și viscolește fulgii toți,
Cu veselie îi adună pe toți copiii pe la porți.
Ei vântul îl aleargă-n vale și fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag și alb covor.

Iar iarna se înveselește și-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopțile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuță obosită,
Ea liniștește copilașii și-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivățul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald și bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieții îngheață,
Doar inima-mi e încă jună și desenează flori de gheață.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se așterne neaua și ninge-n suflet cu povești,
Curând la noi va veni Moșu... colindători pe la ferești....

poezie de (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste de iarnă

De trei zile iarna cerne
Fulgi în straie de mătase;
Catifea albă așterne
Peste pomi și peste case.

Prin văzduh, amețitoare,
Trec năluci de vânt purtate,
Cu lungi trene de ninsoare
Și în alb înveșmântate.

Sus în cer, mii de ferestre
Se deschid lăsând cadă
Peste sat, ca-ntr-o poveste,
Nestemate de zăpadă.

Iar în fața casei mele,
Pe o creangă, ghemuite,
Stau tăcute turturele
Și visează fericite.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Prostia Omeneasca" de Lidia Batali este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 18.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste țara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Și ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui și șalul gros.
Și ninge, ninge, ninge peste el
Și focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăși flori de gheață la fereastră,
Țurțuri-oglinzi spre ceruri se înalță,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Seară de iarnă

Focul trosnește în sobă,
E cald și îmi este bine
Iar luna lunatică-n ceruri
Mi-arată drumul spre tine!

Afară în albul zăpezii
Se cern vise mari din înalt.
Te simt atât de aproape
Și dorul se vrea alinat.

Și gândul poartă spre tine
rog să îmi fii sănătos
Iar zilele fie-ți senine
Precum al tău suflet frumos!

O vrajă e totul in jur
Și iarna la foc mi-o petrec
Când stelele nopții devin
Minuni pentru clipe ce trec.

E sfântă această pace,
Copiii mi se odihnesc.
rog cu smerenie, Doamne,
Ai grijă de cei ce-i iubesc!

poezie de din Între verde și albastru (2010)
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste țara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Și ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui și șalul gros.
Și ninge, ninge, ninge peste el
Și focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăși flori de gheață la fereastră,
Țurțuri-oglinzi spre ceruri se înalță,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.
Azi ne-aplecăm genunchii la altar...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dantelă de zăpadă

Iarăși se întunecă, dar azi a nins
Prima ninsoare din iarna aceasta
Nu e departe ziua când voi urca
Pe săniuțele argintii ale iernii
Răscolind zăpada

Dar e decembrie și ninge
Peste brazii de afară, parcă
Și ciorile au obosit să se adune
Pe-nserat

așez la geam, spun o rugăciune
Pentru cei întârziați, pentru cei
Duși departe unde zăpada nu le e
De tot albă

E decembrie și ninge
Zăpada se așterne ca o dantelă
Pe case și morminte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La sfat

În geam răsare luna plină,
Sufletul îmi este golit de lumină,
Acum se întâmplă o bucurie,
Crăiasa nopții îmi vorbește doar mie.

Ascult tăceri, povești inedite,
Cu luna la sfat îmi par infinite.
În tâmple îmi bat ciocane de dor
Aș vrea sa te strig, dar glasul mi-e gol.

Doar tainele nopții sunt simple și grele
De vrei înțelegi, vorbește cu ele,
Așa cum odată, copilă fiind
Priveam la fereastră copaci adiind.

Și greierii cântă prin ierburi de vară
A lor armonie răsună în seară,
Prin toată peluza sclipesc licurici,
O, tu, lună plină, mai stai pe aici!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Flori de cireș iernatic

îmi place când ninge
zăpada se-așterne
pe drumul cu flori de cireș
mai ții minte...?
prin fața mea trece cuminte o doamnă
privirea ascunsă
doar pasul sculptat într-o urmă sau două
se-așterne zăpada, din ochii mei plouă
cu fulgi topiți de iubire
sărată e marea
doar țărmul îngheață
alunec privind la valul în viață
se-nalță furios
iubește și tace

îmi place când ninge
și omul se face în mâinile calde un bulgăr
învață meargă împins de la spate
crească... crească
o stană de piatră rămâne
și chipul cioplit zâmbească
stăpâne cu mâinile aspre
mai stoarce și apa din cruce, mi-e sete
mai lasă și vântul să-mi bată prin plete
o dată și pace

îmi place când ninge
zăpada se-așterne
pe drumul cu flori de cireș
mai ții minte...?

poezie de din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Doar fericit

Ridică-ți ochii spre mine
lasă-mă să-ți fur iarna din privire
și s-o schimb cu puțina vară
ce mi-a rămas în suflet.

Ridică-ți căpșorul spre mine
lasă-mă să-mi petrec degetele
prin părul tău ce-a prins iarna prea devreme
lasă-mă să îl împrimăvărez.

Lasă-ți rujul își găsească adăpost
pe obrajii mei,
iar eu voi face palat mâinilor tale
când am sa le opresc freamătul
între ale mele.

Și-n zâmbetele ce vor urma
vom scrie basme ce se vor termina
doar fericit
Doar fericit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Floarea soarelui

Ma-ntorc acum spre viitor cu fața.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Și oamenii îmi sunt și mai aproape
Și parcă m-a luat de mână, viața.

Eu secolului meu i-aud povața;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca fața unei ape
Când soarele răsare, dimineața.

Ca peste șesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Și peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E atata pace...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deși mă-nconjoară furtuna
și norii sunt tot mai grei,
Te privesc... și flori de tei
îmi ningi printre pleoape...

ești tot mai aproape...

sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
și-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui „locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las plângă!”

și știu că se poate...

cu Tine pășesc
pe întinderea de ape,
deși vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu ții de mână...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....

poezie de
Adăugat de SabyannaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Serge Gainsbourg

Cântec a la Prevert

Acum parcă îmi mai amintesc
De acest cântecel ciudat
Mult prea tomnatic și uitat
Ca poezia lui Prevert.
Și mi-era toamnă adâncă-n suflet,
Trist visam lângă felinar.
Tu erai moartă-n fața ușii
Și îngropată sub frunzar.

M-aș mai putea oare întoarce
Cu acest cântec de plictis
Morbid nu îmi mai este-n suflet
Și-am devenit mai optimist.
Dar dacă întinde iarăși toamna
Trena-i de frunze, arămie,
Încep plâng și să mă tângui
Și să mă mor din nou în mine.

Azi nu mai pot, ce-aș mai începe,
Viața mea a fost cândva,
Prevert mi-nchide ultima ușă
Din toamna și din iarna sa.
Dar acest cântec mă mai poartă
Prin vara ca un labirint,
Sunt mort deja, pierdut de lume
Și-n focul verii sunt doar frig.

cântec interpretat de Serge Gainsbourg, muzica de Serge Gainsbourg, versuri de , traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Zăpezi

Cad zăpezi din adâncuri de zare
Și se-aștern peste funze și flori,
Stau la geam, răsfoind prin ziare,
Scuturat de aritmici fiori.

Crengi de brad, tot mai grele, se-nclină,
Fulgii vin tot mai ampli mereu,
Parcă cerne tot cerul făină,
Parcă cerne direct Dumnezeu!

O să fie dezastru pe stradă,
Va fi cod de troiene și frig,
N-o să pot să străbat prin ogradă,
Am să stau la fereastră, covrig.

Am s-aștept, resemnat, apară
Salvatorii, cu plugul cel greu,
împrăștie sare amară...
Pe zăpada din sufletul meu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Loredana Nicoleta Vițelaru

Sărutul lupilor

cărări fără capăt se abat multe-n cale
pe drumul spre crestele ce vreau le-ating.
omatu-i de piatră în glezne taie
și-n suflet arde frica de lupi.

prin troiene de humă, pașii mi-aleargă
îndemnați de răsunet, cu picioare de plumb.
înfruntând viscoliri ce urme-o să șteargă
prin hățișuri ascunse cu lumini ce se scurg.

tăcerea se sparge și drumul rasfange
în mii de poteci ajungând în abis
îmi tremură trupul cu sânge îmi plânge
lumina din ochi e oarbă, s-a stins.

prin vântul prea aspru strecor fără vlagă
și cad, prăval, printre ramuri și spini
o haită de lupi, foamea-și strigă în grabă
mirosind rana mea, ce dâre-i preling.

cu luciri în priviri -nconjura lupii
și colții de fier își infing rând pe rând
îmi suflă căldură smulgându-mi și ochii
sfâșie haita, nici nu pot să mai plâng.

ramuri se-apleacă cu gheața mă tăie
și sufletu-mi sfârtecă-n mii de bucăți
cu gheara de lup țintuiesc trupu-mi moale
sorbindu-mi și glas și suflări în mare ospăț.

o voce se-aude și-nlatura lupii
cu rânjet de smoală și ochii sticloși
ce haituie-ntr-una dându-mi târcoale
cu rânjetul ei cu dinți sângeroși.

deodat simt zbor și piscul ating
nici vântul nu bate, nici răni nu mai dor.
e multă tăcere în viscolul aprig
și drumul spre creste, -nfășoară-n fior.

o urmă de sânge mai simt că mă arde
și urlete-aud de departe chemând
sărutul rămas pe gură-mi, de sabie
toți lupii l-au dat, și cel mai flămând.

credeam c-am ajuns în raiul din creastă
ce soarele arde și vântul alintă,
am vrut adorm o clipă-n mireasmă
uit că mi-e frig, uit că mi-e frică.

dar lupul bătrân cu coama zburlită
străpunge prin coaste sulițe vii.
nici teamă nu are prin cărarea din noapte,
nici milă nu simt și-n grabă duce spre ai săi pui.

săgeți furioase le simt cum îmi intră,
străpung pînă-n creștet și-n osu-mpietrit.
se-aude cum urlă omătul în mine
durerea îmi tace în gura-mi de lut.

deodat se aprinde hăul adânc
și mistuie lupii și-omătul de piatră,
mă cuprinde cu raze și-n somnul profund
îmi spală durerea și neputința deodată.

dar urme-au rămas schilodind trupul meu
fără vreo rană adânc sângerândă.
când aura nopții oglindea drumul greu
și pași-mi purta cu mâna ei blândă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vin pe degete de aer

flori
de aer ne-nveșmântă
azi
cu razele de soare
pe când vântul
gingaș cântă
ca flăcăul
pe cărare

în Ardeal începe
viața
răsară din pământ
îți
scalde dulce fața
și cu flori
și prin cuvânt

vin
pe degete de aer
azi atâtea melodii
ce-mpletesc al umbrei caer
în diverse
simfonii

întreg cerul e aproape
e senin
și-n gingășie
vrând ființa să ne-ngroape
în a lui alură vie

peste culmi
și peste dealuri
se vede până departe
vârfurile cu păduri
zugrăvite-n cenușiu
și-n puținele culori
căci de abia
porni pădurea
drumul spre înmugurire
în Ardeal
09-04-2018 gilău pășune

poezie de
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu -ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis -am te uit, cândva).
Dar, șuieră prea tare vântu-afară
Și îmi aduce-n casă iarna ta.

Și cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte și-a parfumul tău?
Și ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Și tot mătase albă se așterne
Pe-un țărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foșneau sub perne
Și ne privea din ceruri Dumnezeu.

reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

Și-am te caut și prin mine, iară...
Poate-ai rămas și eu încă nu știu,
Că n-ai plecat, nicicând, din mine-afară-
Doar, să nu te găsesc mult prea târziu!

Când va-nceta ningă peste lume
Și albul, tresară, va uita,
Voi îndrăzni te mai strig pe nume
Și poate îmi răspunzi, din iarna ta.
......................................................
Doi oameni de zăpadă și-o tăcere-
Atât a mai rămas din tot ce-am fost.
Și eu și tu avem o mângâiere:
C-avem aceeași iarnă, adăpost.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Presimtamantul

Va veni iarna,miroase a fulg,-
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.

Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.

Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.

Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cerga nu mana,
Atata mai pot sa te rog si sa strig,
Da-mi aspra manusa de lana.

Va veni iarna, ba nu, a venit,
Caldura eu n-o voi gasi-o,
Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,
Prin muntii ce canta : Adio !

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook