Unde copacii sapă desculţi după apă

în mod normal aş lua-o ca pe un compliment
ilustraţii cu ipostaze teatrale sărutări plus nenumăratele scrisori
de la cei care sperau să-şi întâlnească iubirea
lecţia ferocităţii dezgustul sau nebunia
mă trezeau cu dorinţe insuportabile
la douăzeci de ani nu-i o ruşine să lupţi
cu obsesia unei toamne ploioase în care viciul împarte bezele
realităţii imediate

copaci uzi până la piele trudesc inutil împotriva naturii
suntem prizonierii aceleiaşi disperări
mutilaţi de un somn dezordonat şi greu de pătruns
- război adulat precum iluzia păcii mondiale ce-a ţinut prima pagină
mai mult de un secol

soldatul-erou este tipul ce strânge într-o mână creionul în alta arma
iar
uneori le foloseşte pe amândouă
fără să-i fie temă că va pieri de sabie
soldatul-erou este tipul lăudat de politicieni şi evitat de toţi cei care
nu sunt obişnuiţi cu mirosul câmpului de turbă pătat de cete verzi de greieri
ce adoră mocirla
soldatul-erou este un înger cu aripi nepotrivite să poată străbate distanţe
mai lungi decât trecerea Mării Roşii
într-un moment ireal dar cu atât mai cumplit
când în cultura lumii moartea nu înseamnă sfârşitul
nimeni nu trage
ieşim din tranşee
ne facem cadou ţigări şi ziare din capitale neatinse de ciumă
primim poze pe care mai târziu istoria va mâzgăli peste zâmbete
peste speranţa din priviri şi tot ce ar mai fi rămas omenesc în expresie

simplul gest de a întinde mâna ne făcea trădători
precum aceşti copaci puşi să caute apă împotriva voinţei lor de a-şi arăta
slaba credinţă
atunci când dorinţa nopţii se furişează prin spate
părând parcă să spună
şi mâine e-o zi

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

vedeam lămurit umbrele nopţii printre scaieţi,
plouase zdravăn şi în umezeala călduţă greierii se întreceau
să nu cânte, puneam mâna pe tine, juram ca pe
cei din familie,
nimic nu mă împiedica să-mi doresc moartea,
deşi încărcătura ei spirituală
îmi lua tot cheful,
iubirea peste care se-auzeau ultimele lopeţi de ţărână.

marea,
azi, nu se îndepărtează din camera mea
pot ieşi
pe acoperişul vecin,
cerul pare o geografie confuză de parcă
Dumnezeu s-ar fi răzgândit înainte de Cartea Genezei.

pentru că tu mă faci genial şi iubirea ta
scoate tot ce-i mai frumos din mine fără să pretindă nimic,
pentru că m-aş simţi inutil dacă lacrimile tale
nu ar cădea pe umărul meu şi carnea dulce
de om n-ar sfârâi în interiorul conştiinţei, unde ceva
spiritual nu s-ar trezi să-mi spună că ocaziile se răzbună,
dar în cazul tău reprezintă felul în care fiinţa umană încearcă să treacă,

pentru că nimic fără Dumnezeu înseamnă nimic fără iubire,
iar nimic fără iubire înseamnă nimic fără tine şi pentru că
atunci când fizic suferinţa depăşeşte speranţa de viaţă primită
la naştere, când am început să căutăm tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte,

pentru că toate aceste lucruri înseamnă de fapt
un întreg pe care nu-l poţi împărţi fără să inventezi
alte lumi,
iată de ce eşti singura în stare să spere,
să nu se laude, să sufere totul, să ierte în felul naturii noastre divine,
care de mii de ani lasă lumea mai bună...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momente de mijloc

aşa începuse sfârşitul
întoarcerea unui om către altul
timpul fără reacţie lumea înainte de 11 septembrie

cei mai mulţi dintre noi nici măcar nu aveau arme
mai mult decât dorinţa de-a fi
primul
ademeneam prin amabilitate
primeam forţa
să neg existenţa răului din momentul plăcerii

mă entuziasma fiecare dimineaţă
singur
îmi aparţineai în totalitate
precum cana de ceai
farfuriile pâinea unsă borcanul cu dulceaţă
de vişine
bucuria mi se părea expresia celei mai pure arte
algebra mea dădea bătăi de cap oricui credea în
iubirea faţă de semeni atât de instinctivă
încât
refuza întrebarea de ce noaptea -
un fel de legătură cu Universul
subliminală
subtilă
recunoştinţa mea că
moartea însemna o frumoasă lecţie
de dragoste făcea
limba în care mi-era dor să-mi schimbe gândirea

adormeam la volan

mă salva sunetul unor pagini întoarse
atât cât să-mi dau seama
cât este spaţiu negativ şi cât reprezintă viitorul
de neoprit precum poezia mea sau restul lucrurilor
împărtăşite lumii
urma să i se întâmple ceva mai presus de divin -
un fel de fior primordial pledând vinovat

mă va transforma într-un nor pe care oricine îl va putea
împinge cu mâna.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port toţi anii mei cu greu

Îmi port toţi anii mei cu greu,
Cei mai multi stau ingrămădiţi in supa burţii, bolborosind
Cei mai noi ani mă inghiontesc în spate
Să-şi facă loc în trupul meu....
Vor să urce la tămplă,
Unde sunt anii copilăriei, naivi şi prostuţi
Dar fericiţi, peste măsură de fericiţi.

Zilnic stau în maşina mea ca intr-o placentă
Acolo e cald, e plăcut.
Tolănit la volan ca un foetus,
Nu-mi mai pasă de nimic....
Uneori am impresia că sunt intr-un cărucior cu volan
Împins de un înger cu zâmbet diafan şi bun
Şi atunci îmi face plăcere să claxonez.
Lumea intoarce nervoasă capul,
Iar eu le zâmbesc ca un spiriduş pus pe şotii.

La locul de muncă e liniştit şi curat,
Am în sertar mici zâmbete pe care le împart cu colegii.
Aici nu ne mai jucăm ca cei mici, ne jucăm ca cei mari:
Mi se deşartă bucăţi de iluzii mai mari sau mai mici,
Iar eu le ajustez, le netezesc şi le indosariez
După anii in care le-am trăit.

Seara, mă întind pe orizontul din dormitor
Şi îmi aştern peste trupul obosit un somn liniştit
Visând crâmpeie din viaţa de dincolo de timp
Din care mă trezesc buimac în fiecare dimineaţă
În viaţa cu timp, cu mirosuri, cu dureri şi cu ceaţă.

poezie de David Daniel Adam (24 septembrie 2019)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motocros

tata obişnuia să numere zile era calculat refuza orice exces al tinereţii
cei şaptezeci de ani au venit peste el nechemaţi cu bolizii lor roşii
i-au răsturnat liniştea modestă
acum are timp să fixeze clipa aceea
când fiica lui nu exista iar el mergea pe motociclete conducând cu o singură mână
dând peste pietre din silicon peste fete care visau oraşe mari precum zanzinbar

tata râdea mereu cu părul negru intrat în ochi
vedea cartiere întregi crescând peste mirişti
şi simţea că pământul nu se mai învârte rotund
apoi s-a angajat era cel mai frumos muncitor de la fabrica de tractoare şi viaţa i s-a aşezat în palme ca steaua dimineţii subţire
am ştiut întotdeauna că tata este perfect şi
cerurile nu-i pot schimba măsura
de aceea eu nu am aşteptat feedback-ul minutelor

mai puţin măsurată decât tata am trăit la stânga dezordinii mele mentale
pe urmă am urcat în oraşul vechi repetând ca un figurant
textul milimetric luminând ca un neon
dar nici până astăzi nu am găsit demonii senili ai cuvintelor care să îmi strige că
tata nu mai este cu zilele lui precis numărate cu dorinţa de a vieţui într-un pahar precum un caşalot straniu

dumnezeu aşezat lângă fântâna arteziană priveşte columbii care gânguresc
despre ordinea lumii fără război

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie de sărutări şi o zi

suflu în buricul degetelor
convins că iarna greu recunoaşte
mirosul puternic de portocală
în casa bunicilor sărbătorile vin mai devreme
cineva îmi şopteşte din uşă
fragil
şi-l văd pe Dumnezeu tânăr

din moment ce nisipul nu poate întări
nici măcar un perete
cred în sânge şi-n mesajele din univers

ne urmăresc fiinţe puternice
atunci când muzica este făcută de-un alb şi un negru
suntem în egală măsură orfani
dansăm până trupurile devin transparente
precum dungile unui oftat fac aerul să lacrimeze -
vampir ucis de ninsoare

orice ar spune chimia roşul vinde cel mai uşor
vizibil şi de pe lună
zid chinezesc de îndoieli şi răspunsuri
câte încearcă iubirea şi nu reuşeşte să ţină ascuns

adormisem cu capul pe clape
nimic nu ieşea din misterul nopţii trecute
zorii crăpau un buştean
să nu se răzgândească anotimpul promis
dintr-o lume în alta

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce nu am scris niciodată

gândurile despre cum drumul poate fi atât de
periculos încât să nu mă întorc
despre cum părul mariei antoinette ar fi arătat
mai bine tuns bob
melodiile de rahat fredonate în drum spre liceu la 6 dimineaţa când
ar trebui să fii normal

cine e normal în clasa a IX-a

despre şoferii care nu opresc la semafor
sau cei care opresc şi zâmbesc ca nişte drogaţi

nimeni nu ştie despre
dragostea pe care mama i-o poartă lui dan
nici despre cum a rămas gravidă la 45 de ani

fata din staţie îşi încheie fermoarul se
holbează la mine nu ştiu răspunsurile pe care
le caută

nu ştiu cât e o bere din aia la care se uită de cinşpe minute

cerul se desprinde ca un tapet peste autobuzele galbene peste
selfie-urile mesajele prin care i-ai spune că încă îl iubeşti peste mâna
care tremură ca dracu pe butonul send

mă opresc pe o terasă în geam mă văd mai
înaltă şi urâtă ca de obicei

mă gândesc la toate astea de parcă ar prinde sens
dacă le-aş băga într-o cafea apoi mă
prefac că
de fapt le-am scos dintr-un pachet de ţigări

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniul gloatei

există îndeajuns de multă înşelăciune, absurdă violenţă plină de ură în omul
de rând pentru a aproviziona orice armată sau orice zi anume
şi cei mai pricepuţi în crime sunt cei care predică împotriva crimelor
iar cei mai dedaţi urii sunt cei care preaslăvesc dragostea
şi cei mai meseriaşi în război sunt cei care laudă pacea

acei care predică despre Dumnezeu, au nevoie de Dumnezeu
acei care predică despre pace nu au pace
acei care predică despre dragoste nu au dragoste

fereşte-te de predicatori
fereşte-te de aşa zişii cunoscători
fereşte-te de cei care citesc mereu cărţi
fereşte-te deopotrivă de cei care detestă sărăcia
şi de cei care sunt mândri de ea
fereşte-te de cei care sunt gata să te laude
căci au nevoie de laude în schimb
fereşte-te de cei gata să interzică ceva
întrucât le este frică de ceea ce nu ştiu
fereşte-te de cei care au nevoie de gloată căci
ei nu reprezintă nimic de unii singuri
fereşte-te de bărbatul obişnuit, de femeia obişnuită
fereşte-te de dragostea lor, dragostea lor este obişnuită
caută obişnuinţă

dar există un geniu în ura lor
există îndeajuns geniu în ura lor pentru a te ucide
pentru a omorî pe cineva
repugnându-şi singurătatea
neînţelegând singurătatea
ei vor încerca să distrugă orice este diferit de ei
nefiind în stare să creeze artă
ei nu vor înţelege arta
vor considera eşecul lor ca şi creatori
numai ca un eşec al lumii
fără să fie în stare să iubească deplin
vor gândi că dragostea lor este incompletă
şi apoi te vor urî
iar ura lor va fi perfectă

precum un diamant sclipitor
precum un cuţit
precum un munte
precum un tigru
precum cucuta

este arta lor cea mai fină.

poezie clasică de Charles Bukowski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de lume fragil şi sălbatic

mereu când primesc pachet de acasă
mama trimite medicamente
de la drogheria din colţ
degetele ridicate împotriva fumatului
mă fac să-i neg viciului frumuseţea

din oase n-a apucat să crească nimic
doar
suflarea ta împrăştie un miros plăcut
Domnului
omule fă ce ai de făcut
repede
cine iubeşte iubeşte înmiit
îmi spun de câte ori repet aceleaşi greşeli
pe care le fac bărbaţii
în dragoste

nu cred pentru că acum sunt vindecat
iar singurătatea îşi atinge scopul
precum o femeie care vrea ciocolată
îmi imaginez acele cuvinte risipite în lume
normale
dar mă prefac cu felul meu de a mă insinua între silabele lor
că-mi păstrez echilibrul

mi-ar plăcea să deschid cu ele uşa
spre locul copilăriei
aşa cum pretindeai că arată iubirea
crezând că aparţin vreunui grup dedicat misterelor lumii
numai
că unul din acele mistere musteşte de pace precum iarba călcată
din jurul unei fântâni cu găleata pe lanţ
din copilărie

mă simt mai departe de lume decât am fost vreodată
cu ochii lipsiţi de gene
reclam timpul petrecut în uterul mamei
timpul căruia i-am supravieţuit
până am învăţat că trupul înseamnă mai mult decât durere
şi am putut renunţa la tot ce-şi doreşte un om normal
libertatea prin sine

te-am rugat să mă-ngropi singură
te încăpăţânai convinsă
de importanţa detaliilor

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când iubirea ajunge casă de jale

se întâmplă să aprinzi o lumină
din cea mai nouă stea născută prin simpatie
de curbura pământului

oamenii
nu mor
ceea ce îngropăm odată cu seninul
este imagina lor întoarsă
faţă de viaţă
să nu-mi spună cineva că oferă mai mult
decât cel care a copt primul pumn
de seminţe
dimineaţa
îmi scot umbra pe străzi
fiecare stâlp sau zid de pe margine
îi compune fidel bucuria

setea de libertate convieţuieşte intens
cu animalul din mine
n-am făcut decât să hrănesc o iluzie
în rest
meritul este al întâmplării

probabilitatea apăsătoare ne transformă
într-o călătorie de la pământ la soare
memoria întâmpină greutatea trecutului
posibil să fii dezgropat veche securea

pentru că nu las urme
mi-a fost imposibil să fac o mulţime de gânduri bune
să mă urmeze

tu şi îngerul păzitor
împărţiţi ce-a rămas după plecarea întunericului
nu aveţi curaj să priviţi în oglindă
cineva străin face semn că nu se bazează

salvarea poate veni şi din tăcerea cuvintelor
m-am gândit în timp ce treceam
de partea cumplită a nopţii

ce poate fi mai frumos
decât cântatul cocoşilor
iubirea ne întoarce unul împotriva celuilalt
văzând suferinţa ambelor părţi

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicuri înşelătoare

în spatele casei
muzica unei ştreaşini mi se pare firească
noaptea aş fi ipocrit să nu spun cât mă sperie
distanţa până la ziua de mâine
înseamnă atât de puţin să merg pe picioare

focul se stinge treptat convins că adorm
luna în casa a v-a înseamnă tuberculoză
cu masca pe faţă o floare cere să bea din acelaşi pahar
după mine

pot suporta alarma unei maşini
ca un plâns de copil când îi cresc dinţii
important este ca durerea să nu ajungă la măduvă
cred că natura va face dreptate

în timpul acela mă numeai fericit
puţini dintre cei cu care împărţeam
aveau să mă caute
lumea ne făcea supuşi influenţei lui venus
o dată în plus demonstram că ne-am civilizat la-ntâmplare
zorii umblau prin locurile bântuite
dintr-un vis pe care nu mi-l aminteam până
la împlinirea lui

ca leprosul atins prima oară de-un om
iubirea mea dorea să sufere totul
am jurat să nu râd în timpul sabatului
vântul plimba un ziar de pe-o stradă pe alta

mă rodea şi invidia

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai dificil moment din viaţa ta nu este acela în care nu te înţelege nimeni, ci momentul în care tu nu te înţelegi pe tine. Atunci când tu ştii ce se petrece cu tine şi când înţelegi care este cauza sau motivul pentru care gândeşti, vorbeşti sau acţionezi într-un anumit mod, nu mai contează atât de mult dacă ceilalţi te înţeleg sau te aprobă. Tu trăieşti în acord cu tine şi asta-i tot ce contează!

Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relaţii şi viaţă. Reflecţii
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa soarelui

ninge atât de frumos,
încât nimeni nu poate să-mi facă vreun rău.

după somnul ce-a ţinut luni întregi,
credeam că înnebunesc
precum cei mai buni dintre oameni.

doctorul îmi arată un punct: defineşte
normalul,
după mintea mea,
în mâini potrivite
lutul ia forme umane.

am văzut munţi de pământ scoşi
din pieptul copacilor, nenumărate noduri cu suflet
se rugau pentru blândeţe şi apă,

din tăişul cuvintelor, mi-am făcut coarne de plug
în apărarea iubirii.

bunicul,
din ce în ce mai puţin,
stătea pe un pat lângă sobă,
îi curgea dintr-un picior, bunica plecase,
mama năştea şi nu voia singură,
privea către uşă,
din pântecul ei am promis să nu uit
moartea în locul
plin
de lumină,

încercam să-l trezesc
ca pe un om pe care nu-l poţi atinge
cu mâna.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o echipă toţi merg pe mâna regizorului, care, atunci când este curat şi cinstit, ştie ce este mai bine pentru fiecare. Nu este vorba despre anularea orgoliului actorului, ci de a-l zgândări pe cel profesional şi de a-l face să caute să-şi îmbogăţească mijloacele de expresie. Când nu mai ai motorul acesta este foarte greu să te menţii singur.

citat din Emilia Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecătorii sunt aleşi dintre cei mai pezevenghi avocaţi, care au ajuns să fie bătrâni sau leneşi. Şi cum toată viaţa lor au fost crescuţi ca să simtă o pornire împotriva adevărului şi echităţii, se află atât de stăpâniţi de imboldul fatal de a favoriza frauda, sperjurul şi oprimarea, încât am cunoscut câţiva care au refuzat până şi mita, din mâna părţii care avea dreptate, mai degrabă decât să-şi insulte breasla săvârşind ceva nepotrivit cu soiul slujbei lor.

citat clasic din Jonathan Swift
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din două, una: sau, în ciuda oricărei verosimilităţi, se va dovedi că toţi conducătorii U. R. S. S., cu excepţia lui Stalin, nu sunt sau nu au fost decât o adunătură de trădători, de spioni, fascişti plătiţi, oameni în slujba străinătăţii, şi în acest caz ce mai rămâne din punct de vedere moral din revoluţia rusă, sau, şi este la drept vorbind ipoteza ce trebuie admisă, cei care sunt purtaţi astfel în faţa tribunalului revoluţionar, neexistând împotriva lor alte dovezi decât propriile mărturii, obţinute prin procedee şi mijloace care rămân învăluite într-o umbră sinistră, nu au premeditat şi nu au comis crimele monstruoase de care sunt acuzaţi.

citat din Emil Vandervelde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagină de jurnal

Moartea este mai aproape de mine decât
aş putea fi eu vreodată de ea.
Am siguranţa că o recunosc în
abanosul ondulat al
unei oi rătăcite
de turmă.
Am nebunia de-a o vedea plutind,
de partea cealaltă a apei,
în tăcere.
Am presimţirea că
ne trezim dimineaţa într-un fel anume;

Ea îşi întinde corpul cu ambele mâini
până când trosneşte din încheieturi,
eu îmi întind mâinile până când realizez
cât de aproape suntem una de alta.
Bem cafeaua împreună;
mai târziu luăm prânzul
în acelaşi loc, în acelaşi timp,
(comandăm acelaşi fel de mâncare)
apoi ne dăm întâlnire, într-un loc secret,
despre care mi-a spus că
o să mi-l destăinuie
cândva…

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate cu care...

Ne-am cucerit o libertate
Cu care nu ştim ce să facem
De azi putem şi noi să dăm sfaturi
Celor care nu nevoie de ele

Copacii pe care se aşezau
Acele păsări necunoscute,
Până seara se uscau din rădăcini
Şi între noi se isca un război

Ziua e din ce în ce mai tristă
Ziarele se citesc de la dreapta spre stânga
Pâinea e din ce în ce uşoară
Şi din ce în ce mai scumpă

Fiecare umblă cu un butoi de pulbere în spate
Toţi nebunii au chibritul aprins,
Telefoanele roşii s-au desfiinţat:
Azi primim ordinele prin satelit!

Nu mai avem de ce ne plânge
Ni s-a dat mai mult decât doream:
Toată lumea se închină banului
În spatele căruia se ascunde Iuda

Moartea se vinde la pliculeţe
Cine nu bani cumpără şi în rate
Armatele noastre se luptă
Cu cei care nu ne-au făcut nici un rău!

Oamenii câştigă din ce în ce mai bine
Iar viaţa e din ce în ce mai scurtă
Apele poartă luncile la vale
În care fiecare s-a instalat cât mai confortabil!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slujitorul ţinutului

Poetul intră în altar
de la jumătatea distanţei
diavolul se potriveşte cu mantia stacojie
respectuos
Dumnezeu aşteaptă dintr-un nor de hârtie
supus greşelii
mă ridic la ambele imnuri

cărăbuşii de aur inspiră ploaia să lovească târziu
cât am iubit o străină pământul m-a spus
primului străin venit
să dărâme uşorii

iubirea se ţine dreaptă în zăduful zilei
precum carnea mea tare
dacă nu o să primeşti scrisori să nu-ţi fie teamă
înseamnă că timpul
a fost mai puternic

doamna de argint îmi bântuie casa
rinichii şi inima
călăresc împreună
să coste oricât
cuvântul ce însoţeşte aburul promis să fie trup
până când moartea va despărţi
uscatul de ape
limba de minte
buzele de şoapte
e absorbit de mândrie

din bucatele fine trag chibritul mai lung
decât focul ţinut între pietre
mă simt împărat în hainele luate de-acasă
pe vremea când fiecare făcea după cum credea că e drept
înaintea Lui
am pretins două mulsori şi un tuns de mioare
să dau curs ameninţărilor firii

pe cine să ucid mai întâi
pe cel care crede în spectacolul lumii
sau pe cel ce- mi umple paharul
prinţul de spade.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!