Duminică

soarele
năruie catedrale
zidite
din cenuşa cuvintelor

îngerii prezenţi
la spânzurătoarea
orelor
primesc
iertare

din
ochii mamelor ce clădesc
cu lacrimi
încăperi pruncului absent

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

cu sufletul încărcat
de aisberguri
învăţ tăcerea
răstignit în timp,
sufăr de persecuţia orelor apăsate
de teamă,
ploaia acoperă ritmul
alert al străzii,
ros de contrarii
servesc nefiresc
poeme în care
iarba veştedă creşte
pe cer,
doar martorii trecerii
mă salvează, ei
îmi ridică inima
din umbra cuvintelor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

de la ferestre deschise
îngerii
rup din linişte cuvinte
vântul este în cautarea timpului inchis
în uitare
ca într-un abator
cu amintiri sugrumate
sunt clipe in care visele devin cenuşa timpului otrăvit
în criptă tăcerea ştie să numere
timpurile însingurării.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

cu sufletul frânt
de aisberguri
învăţ umilinţa
timpului lovit
de tăcere,
devin imun
orelor,
cu teamă mă rog
ploii să acopere ritmul
alert al străzii,
traversez
poemele ce-mi vorbesc despre
iarba veştedă a
cerului, nu-i locul meu aici
voi merge să întâlnesc
martorii trecerii, ei
îmi vor ridica inima
din umbra cuvintelor

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discurs

nu pot să accept discursul tău
cuvintele tale mă strâng
îmi alungă liniştea
le simt cum ard respiraţia
năruie cerul
pretutindeni
orizontul îl văd pângărit
cu flăcări
ochii îmi sunt acoperiţi
cu diagrame
alcătuite din imagini
false
ce-mi tulbură zborul,
fă-ţi scară din cuvinte
să ajungi până la cer
te aştept să redevii om!

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarna vine

ninge trist
într-o vieţuire ce nu se lasă dusă,
apăsătoare gândurile vin
peste copaci, peste oraş,
îngerii învinşi de timp
ştiu că în scorburi copacii
adună răni,
tac îngerii
ei încă văd soarele
ce s-a retras ca dintr-un destin amar,
a rămas iubirea singură să aştepte valurile

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalul

m-ai îmbogăţit cu lacrimi
vijelii se întrec
marea mă împinge
ca pe o epavă
asaltată de vânt
lupt să ajung la suprafaţa
cuvintelor
tornade ameninţă
să mă scufunde
sunt animalul
pe care-ţi verşi nervii
iţi port desaga grea
lasă-mi inima să respire

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul duminical

de câte ori ne naştem
într-o viaţă de om
ne cresc aripi din amurg,
topim cu privirea minunile cereşti,
înotăm sub soare, ploaia caldă o sorbim ca pe un ceai
duminical,
după slujba de înviere
uimiţi păşim spre izvoare
să învăţăm de la iarbă a fi verde
iar de la vânt a fi prezenţi.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranşee fierbinţi

am sufletul încărcat
cu aisberguri
ce smulg tăcerea
orelor apăsate
de teamă
în ploaie întrerupt de
aritmii
ros de contrarii
servesc nefiresc
poeme care-mi vorbesc despre
iarba veştedă a cerului
singuratici
martorii trecerii
mă salvează, ei
îmi ridică inima
din tranşee fierbinţi.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul absurd

nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
se revărsă
sparg liniştea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul reţine reduce
zborul
îngrădit cu citate
la limita absurdului
cusute de cuvinte
ce strâng respiraţia
poftim de te îmbracă tu
de poţi din silabe
fă-ţi costum
mută-ţi cărarea pe mijloc
din casa jocului ieşi
nu îngropa energii
traversând
prin viaţă cu spatele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefonul

La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naşte strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscăleşte vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul absurdului

nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
sugrumă respiraţia
îneacă orele
sparg liniştea străzii
năruie piramidele din cer
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul îngrădit întârzie
zborul
în urechi citate abstracte
fac loc absurdului
sute de cuvinte
rup echilibru
poftim de te îmbracă tu
de poţi din silabele tale
poartă costum de gală
mută cărarea pe mijloc
din casa jocului să ieşi
nu îngropa energii
traversând
cu spatele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalul

mi-ai îmbogăţit zestrea de lacrimi
vijelii se întrec să sugrume cordul
mă împingi ca pe o epavă
în largul tenebros
mă agăţ de raze
să ajung la suprafaţa cuvintelor
tornade mătura sufletul
să-l scufunde
distorsiuni
aduci la cina de taină
sunt animalul blând
pe spinarea mea verşi nervii
dintr-o desagă prea grea
să o port cu răbdare

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd

nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
sugrumă respiraţia
îneacă orele
amână răsăritul
sparg liniştea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul îngrădit întârzie
zborul cu citate
la limita absurdului
sute de cuvinte
strâng respiraţia
poftim de te îmbracă tu
de poţi din silabe
fă-ţi costum
mută-ţi cărarea pe mijloc
din casa jocului ieşi
nu îngropa energii
traversând
prin viaţă cu spatele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da,eu

pot spune sunt visător,
umblu cu nasturii descheiaţi,
calc pe iarbă,
inversez coordonatele pământului
să-mi găsesc locul
şi totuşi nu mă înţeleg,
descopăr uimit libertăţi inedite
cum ar fi să zbor cu gândurile deschise ca şi cum
ar creşte aripi
din trunchiul ispitit de adevăr,
sunt supus democraţiei originale
ea să străduieşte să mă facă să uit că sunt ceea ce sunt,
mă adresez unui timp fară imunităţi, fară cuvinte,
huiduielile sunt mai prezente decât speranţele,
însă niciodată nu voi fi suficient de absent să uit că aparţin lumii
ridicole în fapte din care
soarele s-a retras şi râde.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene

poţi să fii considerat naiv,
să umbli descheiat la cămaşă,
să calci pe iarbă,
să inversezi coordonatele geografice
căutând locul tău în univers
şi să nu înţelegi nimic,
să descoperi libertatea inedită
trăind într-o democraţie originală,
să fii nesigur ce eşti şi unde eşti,
să te adresezi unui timp compromis al ninsorilor eterne,
să vorbeşti în timp ce se huiduie iar ţipetele te asaltează,
însă nu ai voie niciodată sa fii suficient de absent
să-ţi pierzi echilibrul într-o lume ridicolă, nebună
din care soarele s-a retras şi râde.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie singură

îşi purta singurătatea
ca pe o haină
îmbrăcată duminica la biserică,
sfinţii se aşezau în poala sa
ca nişte prunci să li se depene poveşti,
ea torcea fuiorul cuvintelor în care
se împleteau crâmpeie din copilărie,
din tinereţea consumată ca un pachet de ţigări într-o gară
aşteptând, ţesătură aspră ce se alcătuia o prindea
ca şi cum s-ar fi scufundat în ea
sfinţii se relaxau la pieptul ei,
aceştia în ascultare păreau că împlinesc porunci divine
cu atâta uşurinţă încât lumina
cobora firesc în icoane,
ele prindeau viaţă, încălzeau trupul uscat de lacrimi
ce purta singurătatea pe umeri.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

egoismul meu bea

tăcerea din căni de argint,

asemeni timpului neprihănit

ce măsoară hemoragia secundelor

intre fălcile sale

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

gândul alb
asemeni unei păsări
ridică aripile
cerul colorat de inimi
marea respinge epave
la ţărmul scoicilor moarte
soarele triumfător
ascunde umbrele în suflet

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

din aer şi apă haosul
coboară în strada bolnavă
surghiunită de nesomnul nopţilor albastre,
luminată de licuricii atraşi de stele
ca de insule fierbinţi într-un univers în schimbare,
pecete cuvintelor, lumina alungă visele
ce ne ucid amintirile cu parfumul florilor,
efemeride asaltează vinovate moartea clipei,
viaţa joacă cu numere iraţionale
la ruletă
adevărul sucombă la naştere
ca un făt avortat.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!