Incertitudine
... cu cât mai scurtă-i o iubire
cu-atât mai lungă-i o uitare
cu atât mai greu în amintire
se stinge trist o lumânare
cu cât mai lungă-i o iubire
cu-atât mai scurtă-i o uitare
cu-atât scânteia fericirii
în suflet arde ca un soare
întreagă lume-i energie
incertitudine paradoxală
cuantică incertitudine și vie
precum iubirea ta fundamentală...
poezie de Iurie Osoianu (23 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sunt un bulgăr de nimic
Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.
Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Și cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.
Vin din cer mi-ai dat să sorb
și pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.
Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu cât îmbătrânești, cu-atât ești mai singur și cu-atât ți-e mai foame de dragoste.
Oana Pellea în Jurnal 2003-2009
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blestem și binecuvântare
ucenicilor foști și viitori...
Cu cât te-nalți mai mult în zbor,
Cu-atât mai tare o să doară...
Lacrimi se-adună-ncetișor
Și simți cum viața te doboară...
Cu cât privești totul de sus,
Cu-atât riscul de a te frânge...
Crește mai mult înspre apus
Și sufletul tăcut îți plânge...
Cu cât mai mult iubești Lumina,
Cu-atât mai mult capcane vin...
Spre a te încărca cu vina
A șarpelui plin de venin.
Cu cât spre adevăr te zbați,
Cu-atât lupta se întețește...
Iar cei care-i credeai curați
Sufletul vezi cum le pălește.
Cu cât iubești fără motive,
Cu-atât mai mult vei fi rănit...
Cum rațiuni, inimi în stive
Au aderat spre nesimțit.
Cu cât oferi și dăruiești,
Cu-atât mai mult puțini te-admiră...
Căci nu te văd de fapt ce ești
Nu te-nțeleg și se tot miră...
Blestem și binecuvântare...
S-au pus în mine amândouă!
Sunt sabia care nu moare,
Și ce-ați ales... rămâne vouă!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Prostia și ierarhia socială
Pe scara noastră socială,
Prostia e împinsă-n sus,
Cu-atât cu cât ești mai redus,
Cu-atât cât mintea ți-e mai goală!...
epigramă de George Budoi din Dicționarul prostiei (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lume, lume
Cu cât lumea e mai multă
Cu-atât suntem mai străini,
Cu cât lumea e mai cultă
Cu-atât, oameni mai puțini.
epigramă de Vasile Iușan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Disproporție culpabilă
Deși paradoxală ar părea
E, totuși, corelația deplină:
Cu cât e conștiința mai puțină,
Cu-atât mai multe pete sunt pe ea.
epigramă de Victor Gorșcovăz din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învechirea vinului
De vinul nobil, vinul bun,
Un lucru eu aș vrea să spun:
Cu cât mai mult se învechește,
Cu-atât mai bun se dovedește.
Acuma despre vinul prost,
Să nu-ntind vorba fără rost:
Cu cât mai mult se învechește,
Cu-atât mai mult el se acrește.
poezie de George Budoi din Elogii vinului și viei (12 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu cât e mai bogat, cu-atât e mai zgârcit; și cu cât e mai zgârcit, cu-atât devine mai bogat.
citat din Lu Xun
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
El nu mă știe...
Prin valuri de amintiri ce tot revin,
Am reușit cumva să înțeleg DE CE...
Atunci cânt țipete și urlete de vin,
Mă declanșau în bucurii... De ce?
Am fost lipsită de iubirea ta,
Atât de multă vreme, c-am uitat...
Din anii ce s-au scurs și viața grea,
Că m-ai iubit când nici n-am existat.
Cu cât tu peste mine vii ardent,
Cu-atât se înfiripă o iubire...
"De ce?" mă-ntreb abia acum, strident,
Când mă puteai avea cu o privire...
Pe notele de timp care s-au dus...
Prin rânduri care ți le-am dedicat doar ție,
Am înțeles DE CE nu mi-ai adus
Acea iubire ce mi-o păstrai doar mie.
El nu mă știe că eu am știut!
El nu cunoaște iubirea ce-o să vină...
Doar dragoste mi-a dat și am avut,
Acea iubire ce doream... divină!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Termotaxa
De la o vreme (chiar și vara!),
Rămân perplex, primind factura:
Cu cât mai tare arde țara,
Cu-atât mai scumpă e căldura!
epigramă de Efim Tarlapan din Îngerii din cerul gurii... (2003), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradox
Un calcul, care nu încape
În normele vânătorești:
Cu cât mistrețu-i mai aproape,
Cu-atât mai greu îl nimerești.
paradox epigramatic de Victor Macarevici din ziarul "Viața Buzăului" (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul cu suflet de slugă
Seamănă cu o cățea
Cu-atât i-e stăpâna mai dragă
Cu cât pedeapsa-i mai grea.
catren de Nikolay Nekrasov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea se teme de incertitudine, totuși crește prin incertitudine și dispare adesea din cauza certitudinii.
citat din Gustave Le Bon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
- salut
- Un gest anemic sau decis,
Ce vrea în suflet a pătrunde;
Cu cât îți pare mai deschis,
Cu-atât mai multe îți ascunde.
Salutul
definiție epigramatică de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semne puse pe-un sărut
Furișat într-o uitare
Cu risipă de iubire,
Mă întreb de ce ecoul
Se stinge în amintire?
Unde ieri a fost să fie
Focuri neastâmpărate,
Azi e-un munte de tăciuni
Și o mare de păcate.
Mă întreb, întreb întruna
Cât mai țin cuvintele?
În privirea mea adormi
Tu, și toate stelele.
Furișați într-o uitare
Ne blestemăm clipele
Ce ne-au retezat în timp
Zborul lin, aripile.
Eu aici și tu aproape
Punem semne pe-un sărut
Care-a fost sublim odată
Dar la urmă a durut!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arderea aceasta a mea nici mările nici fluviile nu ar putea-o stinge, dar nu mă sperii, pentru că focul acesta îmi face mult bine, cu cât mai tare ard cu-atât mai mare mi-e dorința.
citat din Rafael Sanzio
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă atrag oamenii complicați. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roți dințate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existența. Cu cât sufletul tău intră mai profund în hățișurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ți-l mai poți închipui. Deși-l dorești, nu ți-l mai poți închipui.
Ileana Vulpescu în Arta conversației (1992)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui șef cu mare gardă de corp
Voi fi greșind, dar asta-mi pare
La paza ce-o văzui trăsnit:
Cu cât rahatul e mai mare,
Cu-atât mai greu e de păzit...
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blestem ne leagă și minuni (glosă)
Purtăm în noi și iad și rai,
Blestem ne leagă și minuni,
Ne-ngroapă-al cărnii putregai
Cu adevăruri și minciuni.
E greu să nu i te supui
Al vieții gust este divin.
Cu cât suntem mai nesătui,
Cu-atât suntem mai plini de chin.
Ne rătăcim și revenim,
Murim și înviem, din nou...
Biet suflet, îl nesocotim,
Dar este singurul erou,
Care ne sare-n ajutor,
Când sorții-i devenim cobai
Și împietririi viitor.
Purtăm în noi și iad și rai.
E grea povara de-a fi om,
Căci crucii ce o-ngreunăm,
Îi suntem singurul simptom,
Chiar și așa, tot nu cedăm.
Tânjind al fericirii miez,
Ne ridicăm peste genuni
În timp ce ne-agățăm de crez.
Blestem ne leagă și minuni.
Iluzii vin ca un potop
Peste al eului consens,
Nemailăsându-i niciun strop
Din ceea ce-i oferă sens.
Ne pierdem capul ne'ntrerupt.
Nu poți să-i spui inimii "stai",
Cât timp în sinele corupt
Ne-ngroapă-al cărnii putregai.
Ne facem că nu auzim
Durerea care țipă-n piept
Și refuzăm să ne trezim,
Considerând că e nedrept.
Privim în ochi doar ce-i curat,
Ne spânzurăm doar de minuni.
Hrănim esența ne'ncetat
Cu adevăruri și minciuni.
"Avem o scuză": existăm.
Nu am cerut să fie-așa.
Nu am știut c-o să luptăm
Încălecând a lumii șa.
Nu am ținut a ne hrăni
Din patimile amărui,
Când viața-ți cere să îi fii,
E greu să nu i te supui.
Și, totuși, oricât ar părea
De-apăsător acest război,
Nu viața-n sine este rea.
Adevăratul rău e-n noi.
Nu-i ca și cum nu poți s-alegi
Să scapi de jale și suspin.
De știi din Ea ce să culegi
Al vieții gust este divin.
Ne poartă pe-aripile ei
Natura ce ne e dușman.
Sfidăm orice, ne credem zei,
Uităm de moarte și uman.
Se pierd pe drum frumos și sens,
Când pofta nu cunoaște cui.
Cu-atât e golul mai imens,
Cu cât suntem mai nesătui.
Ne naștem liberi și sfârșim
Cu veșnicia pusă-n lanț.
Trezirea-i grea, nu ne oprim
Din a săpa în suflet șanț.
Suntem prea mici. Privind de sus,
Doar sabotăm firav destin.
Cu cât ne credem mai presus,
Cu-atât suntem mai plini de chin.
Cu-atât suntem mai plini de chin,
Cu cât suntem mai nesătui.
Al vieții gust este divin
E greu să nu i te supui.
Cu adevăruri și minciuni
Ne-ngroapă-al cărnii putregai,
Blestem ne leagă și minuni,
Purtăm în noi și iad și rai.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articol fără precedent
Articol fără precedent
Trec eu cu tata un colț de pădure.
Îngusta cărare ce lungă-i spre lac!
Ascult cum vibrează ecoul pe strune
Și văd toporașii cum flori își desfac.
Pe zebre frumoase de nori și lumină
Călcăm înainte spre lacul deschis,
Din urmă orchestra naturii îngână
Edenicul imn, nevisat paradis.
Trec eu cu fiul un colț de pădure.
Îngusta cărare ce scurtă-i spre lac...
Mă doare vibrarea aceasta de strune
Iar florile, totuși, petale desfac...
Chișinău 12 aprilie 2020
poezie de Mihai Ghidora
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!