Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

21-22 decembrie

A fost cândva in România,
Un tărâm miraculos, să ști,
Suflete ce și-au dorit măreția,
Acesta era modul lor de a gândi,
Dar in multe forme au afectat românul,
Chiar dacă îi arata lapte și miere,
Demolându-i sau mutându-i talismanul,
Lăsându-i un gust de fiere,
Acest român se tratează și se vindecă singur,
Și la nevoie dă mână cu mână,
Căci nimic nu-i mai de bun augur,
Decât ca Libertatea in urmă să-i rămână.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

A fi român

Că sunt român, o știu prea bine,
Căci sunt născut pe-acel pământ,
Dar chiar mai mult, și mult mai sfânt,
Ea, România s-a născut în mine.

A fi român nu-i doar un nume,
Nici România doar un loc,
A fi român e-un tainic foc,
Ce-l port cu mine oriunde-n lume.

A fi român nu e doar grai,
A fi român nu stă în straie,
Nici doar a ști corect a scrie,
A fi român e-un colț de rai,

Ce-l porți în suflet zi de zi,
Asta înseamnă a fi român,
Și știu c-așa o rămân,
Oriunde-n lume voi trăi.

Că sunt român, da mă mândresc,
Căci Dumnezeu așa a vrut,
Să pună-n chipul meu de lut,
Și-un strop din tot ce-i românesc.

poezie de (martie 2024)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A fost odată, a fost cândva

A fost odată, fost cândva
când lângă mine ea era.
Tot ținându-ne de mână
colindam țara-împreună.
Pe oriunde am umblat
unul lângă altul am stat.
Eram suflet lângă suflet
nu ne despărțea nici tunet.
Viața noastră așa a fost.
Așa a fost, dar nu mai e.
Rămas singur, fără rost,
vreau și eu în veșnicie.
Și-acolo vom fi aproape
cum am fost în toată viața.
Nimic acolo nu desparte.
Acolo-i eternă viața.

poezie de (22 august 2023)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ca românul nu-i niciunul (pamflet)

Ca românul nu-i niciunul,
Vanitos precum păunul;
Cică n-are-asemănare
Cât e Pământul de mare.

Ca românul nu-i niciunul
De certat rău cu săpunul
Și, ca Iuda, jur pe sfinți,
Să te vândă pe arginți.

Ca românul nu-i niciunul
Se se-ndoaie ca alunul,
Să suporte tirania,
Să trădeze România.

Ca românul nu-i niciunul
Ca facă pe nebunul,
Să-și dea multă importanță
Și să-arate aroganță.

Ca românul nu-i niciunul,
Fac doar mulți ce poate unul;
E cu nasul tot pe sus,
Cică-i ca toți mai presus.

Cu pamfletul și-al meu glas,
Eu vreau să-i mai tai din nas,
Să învețe modestia,
Să iubească România.

pamflet de din Pamflete și satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOISemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dilema poporului român

Și dacă s-ar tăia o mână
La toți cu mâinile mai lungi,
Popor cinstit va să rămână,
Sau renumit popor de ciungi?

epigramă de din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Pe un tărâm îndepărtat

Aș vrea fie-adevărt,
Că, după ce nu voi mai fi,
Pe un tărâm îndepărtat,
Părinții îmi voi întâlni,

A mamei mână s-o sărut,
Pe tata -l îmbrățișez,
Să fie noul început,
În preajma lor să mă așez,

Ei, doi bătrâni striviți de ani,
Din lume duși cu bun temei,
Eu, bir plătind la veterani,
Mai gârbovit chiar decât ei,

Ne-am despărțit pe când eram,
Ei, la al vieții trist sfârșit,
Iar eu, ca fructul de pe ram,
De miezul vârstei pârguit,

Azi eu sunt mai bătrân ca ei,
Și m-or privi nedumeriți,
Neștiutori, de au temei,
Să fie triști sau fericiți...

Dar, cum o fi, cum nu o fi,
Aș vrea fie-adevărat,
Părinți că se-ntâlnesc cu fii,
Pe un tărâm îndepărtat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înainte de a practica, tu trebuie fii, recunoaște mai întâi ce este acest "A-Fi" care e liber de orice a ști, a practica, a vrea, a crede, a fi convins, etc. Pentru a recunoaște că Ești nu ai nevoie de nimic, dar când îl asociezi pe "A-Fi" cu "a fi un practicant, un știutor sau un observator, sau a fi în prezent" doar te inviți singur nu la o cale, ci la rătăcirea în concepte interminabile. Doar Fii și ignoră-l pe "a ști". Asta este libertatea! Sri Ramana spune: "A-Fi" este starea ta naturală, este Sinele", este libertatea, orice adaugi peste el e doar o devenire fără de sfârșit!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Culman

România, cuvânt magic

Hai dăm mână cu mână
Toți românii de neam dacic,
Țara noastră să rămână
ROMÂNIA – cuvânt magic!

madrigal de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Abraham Lincoln

O veche și înțeleaptă maximă spune că un strop de miere atrage mai multe muște decât o cană de fiere. La fel și oamenii, dacă vreți să-i câștigați de partea dumneavoastră, convingeți-i mai întâi că le sunteți prieten sincer. Va fi stropul de miere ce le va cuceri inima; și astfel, după cum bine se știe, se poate ajunge la minte.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Poems of Abraham Lincoln Hardcover" de Abraham Lincoln este disponibilă pentru comandă online la 40.99 lei.

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicții.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de rațiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligență,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o ființă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluții
și s-a apucat dracul facă treabă
a ajuns pună mâna pe cărți
dinadins s-a transformat în om
scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împelițat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forțele drăcești din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărți
el trebuie -l gonească și de acolo
și să-i ia cărțile din mână
doar omul a știut să-i preia
și să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărțile din mână
dracul a rămas stea ca și fără rost,
undeva prin țara nimănui,
adică pe la hotare
dar, așa izgonit de peste tot din lume,
de ți-e mai mare mila
el știe dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
și dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Paleologu

La urmă, cand n-a mai ramas nimic, stai alături de femeia iubită și s-o ții de mână, e mai tare, mai extaziant decât orice delir sexual! Ea s-a culcat mai înainte și tu te așezi ușor, o iei de mână și ea simte, prin somn. Dragostea de tinerețe este ceva promițător și grațios, dar vine marea splendoare a cuplului bătrân, care se ține de mână.

citat clasic din
Adăugat de Dan NicorescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cornelia Georgescu

Lucian: Sonya, te rog...
Sonya: Lasă, numai tot ruga! Să știi că sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat între tine și colegii tăi.
Lucian: Eram convins de asta și mă temeam că vom ajunge și la acest subiect.
Sonya: Trebuie vorbești și despre ceea ce nu-ți convine; nu poți evita realitatea.
Lucian: Realitatea, spui?! Singura realitate pe care o știu e aceea că nu mai sunt comandantul lor acum; m-am dezlegat de această responsabilitate, cu șase luni în urmă.
Sonya: Cum te-ai dezlegat? Cu a cui aprobare? Cu a cui permisiune?
Lucian: Cu a mea! N-am nevoie nici de aprobarea, nici de permisiunea nimănui. Și mai ales, nu de a lor!
Sonya: Faptul că ai înlăturat cele șase bulinuțe aurii de pe reverul hainei tale nu semnifică nimic. Oficial, tot tu ești comandantul misiunii, chiar dacă tu nu te mai consideri astfel. Colegii tăi nu și-au ales un alt comandant între timp. Și chiar de și-ar fi ales, oficial, tot tu erai...
Lucian: Nu mă interesează ce și-au ales sau ce nu, nici cine ar fi oficial...
Sonya: Nu-i adevărat! Te interesează, chiar dacă nu vrei arăți. Și încă ai o mare responsabilitate față de colegii tăi în această misiune. Singur nu te poți debarasa de funcția ce ți-a fost încredințată.

replici de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Viață amară

N-am avut noroc în viață,
De lumină și verdeață,
Nici de lapte, nici de miere,
Numai pâine cu durere...

Untul de pe pâinea mea,
L-a mâncat altcineva:
Doar odată s-a-ntâmplat,
rămână nemâncat...

Nici atunci n-am fost în stare,
Să descopăr ce gust are:
Pâinea am scăpat din mână,
Și-a căzut drept în țărână;

Pentru că sunt păgubos,
A căzut cu untu-n jos,
Iar, pentru că sunt nătâng,
Și am început plâng,

Vreme-n care, ca un fraier,
Tot loveam cu pumnii-n aer,
Am rămas și fără pâine,
Căci mi-o-nfulecă un câine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antoine de Saint-Exupery

Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câți am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate priceapă totul, chiar și cărțile pentru copii. Am și al treilea motiv: acest om mare trăiește în Franța, unde suferă de foame și de frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înfățișate nu sunt de ajuns, țin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, pentru că și acest om mare a fost cândva copil. Toți oamenii mari au fost cândva copii. (Dar puțini își mai aduc aminte.)

în Micul Prinț, Dedicație (1943)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil originalul în limba franceză.
Sunt disponibile și traduceri în spaniolă, catalană, bască și germană.
cumpărăturiCartea "Frumoasa poveste a Micului Print" de Antoine de Saint-Exupery este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.00- 34.99 lei.

E nevoie de curaj arăți cine ești, mai ales în societatea actuală, în care sunt mai multe măști, decât chipuri reale, mai multe zâmbete contrafăcute, decât privire sincere, mai multe ambalaje care-ți iau ochii, decât suflete luminoase.


Adăugat de Lavinia Elena NiculiceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă talerul ar cântări adevărul și minciuna, e posibil ca acesta tragă în partea minciunii. Adevărul este gol. E unul. Adevărul e simplu, nu are nevoie de multe cuvinte, adică de multe straie, care tragă la cantar. Nici măcar nu are nevoie de încălțări. Adevărul colindă lumea desculț. Neadevărul însă are nenumărate forme și o mulțime de argumente mincinoase. Și are nevoie de foarte multe rânduri de straie: straie de lucru, straie de zile mari, straie de ieșit în lume, straie la întâlniri cu prietenii, straie la întâlniri cu străinii, straie pentru ședințele de judecată. Deci balanța ar trage în partea neadevărului, pentru că acesta ar cântări mai mult și toate minciunile, laolaltă, ar fi mai grele decât un singur Adevăr.

citat din romanul Vicii. 18+ de (2016)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Cornelia Georgescu

Apoi Alex își primi cadourile de la colegi, îmbrățișări, urecheli și urări, așa cum era obișnuit. Părea însă mulțumit că nu mai era supărat cu Lucian; era foarte important pentru el. De aceea, chiar era vesel; parcă excesiv de vesel. Doctorița, vigilentă, îl fixă cu privirea ei albastră, dar nu-i reproșă nimic, neremarcând nimic nelalocul său în comportamentul lui. Seara, spre deliciul lunganului, urma momentul tortului, pe care Alex îl privi admirativ, parcă nevenindu-i să creadă că ar fi real, helixul unei molecule ADN învârtindu-se miraculos sub privirea lui uimită; știa că Lucian se ocupase de acest tort, doar cu mâna stângă... Geneticianul nu avea cuvinte; câteva clipe rămase tăcut, cu cuțitul în mână, uitând sufle cele 33 de lumânări care ardeau încet, să-și pună vreo dorință în gând, sau orice altceva... Glasul colegilor îl readuseră la realitate. Stinse lumânările, își puse în gând dorința, apoi tăie emoționat helixul ADN, împărțind fiecăruia câte o felie; nu uită să-i ofere mai mult geografului.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Lupii albi

A fost, pe vremea dacilor, o zi
în care, din tărâmuri depărtate,
de care nimeni nu se-arat-a ști,
au apărut ființe mai ciudate

la care nimeni pân-atunci, vreodat',
cu ce știa din vremile trecute,
nu s-a gândit că ar fi existat
și c-ar putea pe oameni să-i ajute.

N-au fost mirați vadă patru frați
venind spre ei încrezători, în seară,
și nu s-au arătat înfricoșați
de-nfățișarea lor... altfel, bizară.

Atât de tineri, îmbrăcați în alb,
alura lor era deosebită,
iar ziua, lupi enormi cu părul dalb,
puterea le părea și mai cumplită.

Cu dinții lor puteau facă praf
și să trimită înspre veșnicie
dușmanii ce-ar veni, porniți pe jaf,
sau hoții de pământuri și-avuție.

Curând, chiar regele i-a invitat
să-i țină, în cetate, companie,
dar nici măcar acesta n-a aflat
de unde lupii ar putea fie.

Au apărat regatul și pe daci,
și-au fost iubiți cum regii, niciodată,
n-au fost apreciați de cei săraci,
iar vitejia lor era cântată.

Și-n țară toate bine ar fi mers
cât timp cei patru apărau hotare,
dar regele-a venit cu un demers
stârnind în lupii albi o supărare,

Căci ei n-ar fi pornit nicicând atac,
cotropească țările vecine,
doar ca să-i facă regelui pe plac.
Nu, asta n-au crezut că se cuvine.

Au fericit al dacilor popor,
iar dacă au plecat spre veșnicie,
ei au rămas, de-atunci, drapelul lor,
al dacilor de pe a noastră glie.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Barbu Ștefănescu Delavrancea

Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut un condei în mână și o torță aprinsă în cealaltă mână.

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Neghinita. Lecturi scolare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Aurora Luchian

România e acasă!

Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.

Sunt român în orice țară,
Unde viața nu-i ușoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,

Că am țara-ngândurată,
Ce-așteaptă ca mama-n poartă...
Și că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?

Sunt român și-n piept îmi bate,
Cât aș fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.

Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, și că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!

Sunt român cu dor de țară,
Care scurmă mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

O țară nu-i ca o mână căreia să i te potrivești, în calitate de conducător, ca o mănușă. Ea are mâini cu degete mai groase, mai subțiri, mai lungi sau mai scurte. Mare năcaz îi, pe acea țară, dacă are mâini multe prea lungi și, și mai mare, dacă conducătorul este "o mână lungă"!

(iulie 2012)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook