Lumea, de fapt
domnule taximetrist oprește-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârșit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.
du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni și orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinței,
du-mă până la sfârșitul lumii
și înapoi,
lasă-mă puțin la colțul străzii unde își
amanetează oamenii sufletul
și trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
și dacă aerul încă nu e impozitat.
sunt și acolo oameni pesemne care iubesc,
le e foame,
și chiar mai plâng câteodată.
domnule taximetrist, du-mă
pe marginea prăpastiei în fiecare an,
să mă uit în ochii lui Dumnezeu,
să-mi spună și mie
cum e lumea
de fapt.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Du-mă cu tine (pentru iubitul meu soț)
Iubitule
ia-mă cu tine și
du-mă la capătul lumii
dar... lasă-mă acolo...!
Lasă-mă să mă dezintegrez
fiindcă, la prânz
ți-am azvârlit iubirea,
cu tipsie cu tot...;
să mă asfixiez, căci, la cină,
am vărsat cupa cu ozon,
părtinită de tine...;
să mă topesc de dor, pentru că,
deunăzi te-am părăsit o clipă...!
Du-mă dincolo de apă,
de lumină, de viață și,
fiindcă ieri am scăpat stropul de rouă
de pe buzele tale,
astâmpără-mi setea cu pelin...
cu absint...
sau cu... lacrimile
din ochii tăi limpezi...
și, fiindcă te-am împins
în singurătate,
lasă-mă câte puțin pestetot...
oriunde... sau... nicăieri!
Du-mă dincolo de iubire,
și uită-mă acolo
să mă dizolv încet,
în inerția eternității...
ori lasă-mă doar cu florile
pe care mi le trimiți în fiecare zi
până reînvăț de la ele
credincioșia...!
Și totuși, fiindcă ierți
până dincolo de iertare,
fiindcă mă iubești
până dincolo de iubire,
ia-mă în tine și lasă-mă,
acolo, întreg în întreg,
până la sfârșitul sfârșitului...
Iubite, dincolo de infinit,
la capătul lumii,
du-mă cu tine!
poezie de Iulia Mirancea (12 februarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Du-mă, iarnă...
Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o țară fără nume,
unde șade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
și-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aștearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
și mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăț, pe-o aripă
și mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireșe coapte
și să-mi vină la ferești
ursitoarea din povești,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!
poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doru-i dor atunci când doare
Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde știi că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!
Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziți
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiți!
Du-mă, dorule, și-mi poartă
Pașii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!
Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub pași a mea cărare!
Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!
Du-mă și pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec și-apoi să-l plâng
Printre hohotul din șoapte!
Și cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.
Du-mă, dor, pe unde știi,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simțit-am
Doru-i dor atunci când doare.
poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărăruie, du-mă iar
E noapte iar și trist ca niciodată
Ca un hoinar pornesc ca altă dată
Și cât aș vrea s-ajung la ea odată
Dar nici o stea nu-mi luminează calea mea
Cărăruie du-mă iar
Spre femeia ce iubesc
Și-o caut în zadar
Dar n-o mai regăsesc
Au început să cadă
Din nou fulgi de zăpadă
Și mi-e dorul rătăcit
Pe drumul ei cel trist
Cărăruie du-mă iar
Ca în alte vremi la ea
S-o văd o clipă doar
S-alin durerea mea
Sunt singur viața-ntreagă
Și plâng că mi-este dragă
Ai milă scumpă cărăruie
Și du-mă iar la ea
Cărăruie du-mă iar
Ca în alte vremi la ea
S-o văd o clipă doar
S-alin durerea mea
Sunt singur viața-ntreagă
Și plâng că mi-este dragă
Ai milă scumpă cărăruie
Și du-mă iar la ea.
cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Du-mă
Du-mă, vântule, du-mă în sudulmă
Ca o frunză bătută de brumă
Ca creastă de val... inspumată
Ca o pană din pasăre... ruptă
Pe o insulă pustie, pierdută
Cu o filă și o călimară
Si adu-mă de abia pe la vară
Să miros florile de tei, iară..
Si apoi napoi să mă arunci..
Pe un vârf de munte... însingurat
Acolo pe albastrul așternut
Unde liniște... bei și mănânci
De unde napoi in astă lume
Nu vei dori să mai ajungi...
sonet de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Du-mă, Doamne
Azi aș vrea să fiu pe munte
Să sărut cerul pe frunte
Să mă scald doar în lumină
Unde liniștea-i deplină
Du-mă Doamne-n Semenic
Cât mai sunt încă voinic
Crucea de pe Caraiman,
Valea Prahovei s-o am
De pe Mureș în Zarand
Vreau să simt miros de brad
Țara Moților să-mi fie
Inima cât este vie
Și aș vrea să merg la pas
Să pot face mic popas
La gorunul cel din deal
La mormântul lui Avram.
Și aș vrea... aș vrea să fiu
În pădurea de la Jiu
În pădurea de stejari
Făr-a număra la ani
Du-mă Doamne-n Satu-Mare
Vreau în deltă și la mare
La Suceava, Voroneț
Inima să mi-o dezgheț
Du-mă Doamne ca să văd
Țara mea când e omăt
Și vara când pe câmpie
Lan de grâu galben să fie
Să văd viile în rod
Si merele când s-au copt
Du-mă Doamne-n Parlament
Să-i învăț dreptul la drept
rugăciune de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poartă-mă
Poartă-mă în mersul tău, alene sau agale,
Lasă-mă să-ți fiu suport, când drumurile se întretaie.
Poartă-mă, chiar și fără o destinație anume
Scoate-mă în lume.
Poartă-mă, nu mă lasa deoparte,
Chiar și când mă transform în gânduri deșarte,
Iar când alunec din zi în noapte,
Poartă-mă pe brațe,
Poartă-mă în deșertăciune,
Du-mă acolo, unde
Timpul e prăfuit de dune,
Unde nu am busolă, dar
Mă las ghidată de urme.
Poartă-mă în locuri necunoscute,
Doar de inimă știute,
Lasă-mă să las o urmă, unde au fost doar pași,
Să continue drumul, cei rămași.
Poartă-mă în timp,
Proiectează-mă în viitor,
Întoarce-mă la timp,
În prezent, vreau să cobor.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem simplu
Du-mă dor departe tare
pe un țărm întins de mare
du-mă de vei vrea apoi
într-un sat cu uliți mici,
cu flori multe și urzici
și spre seară du-mă iară,
prin grădini cu limpezimi,
și-apoi vântul când adie
prin cămașa ta de ie
drag să-mi fie - soare fie -
să culeg o păpădie
și cu dorul meu din gând
sa culeg - să-ți dărui ție -
un buchet cu flori de câmp!
poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe marginea prăpastiei
În țară azi domnește vidul
Și ne pândește tragedia:
Aleșii-și părăsesc partidul,
Și tineretul... România.
epigramă de Gheorghe Popescu-Ger din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hei, copile!
Hei, copile, ieși afară
din acest trup de adult,
Și fă-mă să-mi fie iară
drag de viață, te rog mult!
Ia-mă de mână și du-mă
înapoi în timp, de poți,
Să fiu iarăși lângă mumă,
să-i mănânc cartofii copți.
Du-mă pe ulița veche
unde locuia mamaie,
Să mă tragă de ureche
că iar făcut-am trăznaie,
Și după, să-mi dai o poamă,
așa, cu gust de pământ,
Ca s-o-nfulec fără teamă,
fără griji, ci doar flămând.
Adu-mi înapoi amicii
să ne mai jucăm, hoinari
Să-i mai văd pe ei, ieri picii,
astăzi... niște oameni mari.
Dă-mi haina roasă de molii,
și mai du-mă într-o... parte,
Pune-mă în banca școlii
să mai simt miros de carte.
Hei, copile, ieși afară
din acest trup de adult,
Și fă-mă să-mi fie iară
drag de viață, te rog mult!
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnule om
domnule om
zarea e stinsă
într-o zi de glorie
marele meșter te-a făurit
într-o inspirație de moment
sau
într-o zi de plictiseală
suflând peste umerii tăi de lut
existență
domnule om
zorii se nasc otrăviți
încotro te îndrepți
în dumnezeiasca ta înțelepciune
dacă aviditatea din tine
preface în cenușă albă castelul
în care
vietățile cerului și ale pământului
vulturii
și leii de mare
și caprele
își potolesc foamea
cât să mai prindă o zi de seninătate
înainte de marea întâlnire
cu orizontul
domnule om unde mai este grația divină
capodopera
misterul luminii
dacă în lăcomia ta ai stins zarea
sub pleoape de granit
cu fumul înecăcios
al viselor arse?
domnule om
domnule meteor
domnule atomic
-sic transit gloria mundi
prefă-te pentru o clipă în uitare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai să mă poți ierta, că te iubesc până la sfârșitul acestei nopți
și mai departe,
prin timp,
până când lumina ți se va așeza pe mâini?
Ai să mă ierți,
că locuiesc în partea cea mai întunecată a ființei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toți demonii își leagă umbrele?
Ai să mă ierți,
că n-am să deschid fereastra,
și n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?
Ai să mă ierți?
Ai să mă ierți,
că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieți, fără să guști adevărul până la ultima firimitură
și lumina să îți adoarmă pe piept?
Ai să mă ierți,
că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?
Oare, ai să mă ierți?
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu trăiește cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducție. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi așază: în anonimatul vieții (în "bancul de heringi", despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăiește după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toții din clipa în care venim pe lume și tot acolo rămânem, cei mai mulți dintre noi, până la sfârșit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată de pe drumul mare al vieții și "să ne ducă de o parte", de acea parte în care ni se dă șansa să ne regăsim cu viața noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont prorpiu. Prima concluzie a acestui studiu este: vai de cei care nu au apucat niciodată să fie seduși! Iar dacă este așa, apare imediat întrebarea: Unde ne sunt seducătorii?
Gabriel Liiceanu în Despre seducție (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
au mai rămas câțiva ani
i-am spus vieții
du-mă, du-mă la apus
și m-a dus
pe mări rătăcite în oceane
unde se spărgeau de câte un țărm
doruri, vise
eram un cuvânt în derivă
lovit de stânci
pe țărmul abrupt al unui gând
un pescăruș cu aripi rupte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire
În noapte arunc cu strigăte
te caut
și dacă m-am găsit pe-o cărare părăsită
nu te-nvinuesc, chiar dacă-mi este atât de dor
și dacă nu te mai știu, sunt acolo, al tău
spune-mi să vin să-alung depărtarea, care
ne desparte
spune-mi să-nviu și mut munții
de pe mormântul tău
spune-mi de încă mai ești, ca să te găsesc
să mă unesc cu sărutul tău
spune-mi să-ți mângâi sânul și să-ți sărut viața
și atunci să mă lași să iau cerul, să-l mut în ochii tăi
lasă-mă să văd păsările libere
în sufletul tău
lasă-mă la marginea lumii, ca să nu te rătăcesc
căci am în mine nopțile stelelor care cântă
Doamne, cât te doresc
să-mi moi buzele, încă-odată, în dulceața vieții lor
așteaptă-mă, că vin, ca să te mai privesc odată
ca să-ți privesc albul trupului
și-apoi
pentru ultima oară, de nu mă mai vrei
lumina ochilor tăi!
poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Du-mă, săniuță
Du-mă, săniuță cu tălpici de lemn,
Într-un colț de lume unde te îndemn...
Pe un deal, departe, nalt și-nzăpezit,
Pe unde mi-e dor și am copilărit,
Urcă-mă pe podul cald de scândurele,
Și zboară cu mine prin iernile grele,
Să mă duci degrabă unde îmi doresc,
Înapoi prin ani, să mai copilăresc!
Lasă- mă acolo dar să stai cu mine,
Ce m-aș face eu, iarna, fără tine???
Să urcam pe deal și cu-n fluierat,
Să adunăm în fugă copiii din sat!
Să ne tăvălim, bobul să-l formăm,
Peste derdeluș cu toți să zburăm!
Și când vine timpul sa ne odihnim,
Omul de zăpadă să îl construim!
În râsete și glume și uzi pân' la piele,
Treceau multe zile, cum să uit de ele??
Când intram în casă serile târziu,
Era întuneric și satul pustiu!
Mama mă-aștepta cu turte pe plită,
Însă eu picam frântă... obosită!
Următoarea zi o luam de la-nceput,
Iernile de-atunci cum pot sa le uit???
Scriu acum pe coală și... Doamne, mi-e dor...
Scrisul l-aș lăsa, acolo să zbor!
Să mă-ntorc prin ani în iernile curate,
Și-un gând mă trezește, știu că nu se poate...
Săniuța mea cu tălpici de lemn,
Din copilărie, nu mai pot s-o chem!
A rămas acolo într-un vis trecut,
De care mi-e dor și nu pot sa-l uit!
poezie de Teodora Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Nu vreau în lumea lor
acolo un corb zboară pe deasupra unui bloc, cu găuri în el
de tun
nu vreau să privesc marginea lumii
acolo este un răsărit cenușiu
oameni găunoși defilează bătând ritmic și sacadat
acum, sunt și aici
cu pași de cuvinte
multi pași de cuvinte îmbracate-n cizme
toate au vârfuri ascuțite, de baionete
zdrăngăne vorbele-n ei
au deschis uși îndemnând la pace
dar mint
vor lumea adunată-n buzunarul răsăritului
eu m-am gândit că nu încap
caut o bicicletă ca să evadez
pe străzi
acolo unde nu sunt decât copii, care se joacă
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără pustiu în suflet
candelabrul lumii în ramuri se desfășoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braț pune sus colțul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi șoptește
că durerile lumii mele au încă putere
deșertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce și să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deșertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâșietoare
chiar dacă pe toți încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineților albe pline de alb
când în deșert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Licori de vioară
te văd de pe fundul unui pahar
care mereu trebuie umplut cu licori
de vioară,
te zăresc de fiecare dată
într-o spirala a timpului
prin luneta măritoare
a unei sticle
efervescente,
nu pot ajunge la tine
chiar dacă aș sparge
marginea paharului
cu măselele
într-o mie de cuvinte,
tot ar mai rămâne câțiva stropi
de nimicnicie
să mă împotrivesc vremurilor
și pianelor care tot curg,
peste cioburile
trupului
meu.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu trăiește cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducție. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi așază: (în «bancul de heringi», de care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăiește după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toții din clipa în care venim pe lume și tot acolo rămânem, cei mai mulți dintre noi, până la sfârșit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată pe drumul mare al vieții și «să ne ducă de o parte», de acea parte în care ni se dă șansa să ne regăsim cu viața noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont propriu.
citat din Gabriel Liiceanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!