Doamna Marple

aşezarea la masă asemenea unui uriaş în liniştea mării
corăbii pustii pe chei
pânze albe fluturând în neant, cu colţurile rupte
azvârlite printre umbre dense şi fumurii
ale unor aripi subacvatice

doamna Marple se apropie de mine cu o ceaşcă cu cafea
se aşază de partea cealaltă a mesei şi zâmbeşte privind
pe fereastra fără perdea, fără draperii, fără ziare lipite de sticla geamului,
fără lemne bătute în giurgiuvele

între noi un tărâm de amintiri – o lampă
cu trei becuri (două arse) aşezată pe pervazul ferestrei.
în jurul ei bâzâiau muştele şi ţânţarii cărora mama
le împrăştia măruntaiele pe zidurile dinspre stradă,
broaştele stăteau lângă garduri ameninţând ce nu puteam vedea,
tot ce nu puteam vedea...

un baieţandru adormit, cu ochii roşii si faţa proptită în palme
cu claia de păr scurgându-i-se după urechi
şuiera vântul care cobora de pe vale
(cum numeam noi partea uitată a satului,
partea peste care au crescut case din lemn, şi unelte din lemn,
şi animale si oameni din lemn)
cântau greierii răguşiţi,
duhnind a fier, a sudoare şi muncă
ierburi uscate ardeau mocnit, ardeau puternic, violent, albastru,
chiar îngrozitor în spatele copilului,
erau ucise de o căldură invizibilă sub cerul ticsit de lumina lunii solare,
lumina lunii ca singurul bec bun al unei lampe vechi, uitate în grajd
de când muriseră vaca, şi calul, şi, mai târziu, la fel de înfometat şi de singur,
bunicul, cu paie uscate în gură.

până şi copilul, cu chipul scheletic, cu ochii ieşiţi din orbite
şi înfăşuraţi forţat în pleoape, cu degete lungi si subţiri
ar fi murit însetat, supt de ţânţari până la os şi mâncat de muşte,
s-ar fi ţesut pânze de păianjen între capul lui şi masă,
dacă de undeva din întuneric, din buruieni, poate chiar
din salcâmii din grădină sau chiar din zidurile casei nisipoase şi prăfuite
nu ar fi ieşit doamna Marple şi l-ar fi secat de amintiri,
dacă nu ar fi ieşit doamna Marple şi ar fi gonit broaştele care-şi îngropau ouăle
în carnea lui umedă,
doamna Marple care l-a tras după ea, prin întuneric, prin salcâmi, prin ziduri,
care l-a tras prin cincisprezece ani ca printr-o clipă.

doamna Marple care acum priveşte pe fereastră la marea sărată,
plină cu apa care nu e bună de băut, în care sunt conservate corăbiile împuţite,
corăbiile pline de macrou putred,
marea pe care plutesc cadavrele schiloade ale unor copii scrântiţi,
cărora nu le-au crescut aripi subacvatice,
care vin din acelaşi loc în care broaştele se înmulţeau în carnea ta,
care voiau să omoare mormolocii care înotau prin artere,
prin rănile deschise.

Doamna Marple – ultimul bec funcţional
al unei lămpi cu trei becuri – ar fi vrut să-şi ia zborul,
cu aripile ei pitite sub halatul de baie, printre pânzele albe ale corăbiilor,
prin apa sărată, printre cadavre...
doamna Marple, care încă nu mă poate lăsa singur.

poezie de Ionuţ Daniel Toader
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domni şi doamne

Doamne, domnul Cer coboară
Stelele pe câmp să-şi pască
Lângă sfânta lui comoară –
Doamna Limbă Românească!

Doamne, trece doamna Artă
Peste domnul Labirint...
Domnul Râu, pe doamna Hartă,
Face tumbe de argint.

Domnul Dor, crescut departe,
Taie domnul Timp în două,
Doamna Carte-mi ţine parte,
Când mă ninge doamna Rouă.

Doamne, doamna Gladiolă
Îmi irigă domnul Sânge,
Domnul Gând mă dă-n gondolă,
Domnul Nor în palme-mi plânge.

Doamna Ploaie-i rugăciune
Peste domnul Spic de rasă,
Doamna Ramură ne pune
Domnul Măr pe doamna Masă.

Peste veri şi peste toamne,
Domnul Clopot bate iarăşi...
Domnii-aceşti şi-aceste doamne
Sunt eternii mei tovarăşi!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea

Doamna mea! te rog, mă iartă,
A vorbi... nu cred că pot,
Ochii tăi nebuni mă ceartă,
Roiesc fluturi... peste tot.

Două mere coapte, ţipă,
De sub bluza... ca un crin
Când iubirea se-nfiripă
Cu un melc... mai cabotin.

Doamna mea! te rog, răspunde
Buzelor, ce-aprind păcatul
Peste coapsele rotunde,
Care ţipă spre... înaltul.

Uşa!... fă-o să se-nchidă
Fără zgomot... fii complice,
Blândă, proaspătă, lucidă
Printre pulberi şi alice.

Doamna mea! vremea-i sosită,
Şi-n ferestre... cântă luna,
Iar tu vrei... a fi iubită,
Ca niciuna.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Dashwood: Cred că îţi lipseşte mult, Elinor.
Elinor Dashwood: Mamă, dar nu suntem logodiţi.
Doamna Dashwood: Dar te iubeşte cu adevărat, sunt sigură de asta.
Elinor Dashwood: Nu am niciun motiv să fiu convinsă de acest lucru şi chiar dacă el ar avea astfel de sentimente cred că am fi amândouă foarte naive să credem că nu există suficient de multe obstacole care l-ar împiedica să se căsătorească cu o femeie fără rang care nu îşi poate permite nici măcar să cumpere zahăr.
Doamna Dashwood: Dar Elinor, inima-ţi spune să...
Elinor Dashwood: În astfel de împrejurări poate că este mai bine să îmi ascult raţiunea.

replici din filmul artistic Raţiune şi simţire, scenariu de Emma Thompson, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea de roşu

Doamna mea de roşu, doamna mea de verde
Renaşte pamântul, eu mă simt un rege,
Am găsit norocul, Dumnezeu mai pierde
Condamnat la viaţă şi iubirea lege.

Doamna mea de roşu, doamna mea de floare
Mângâie-ţi urechea cu glas de primăvară,
Verdele tău pur mă îmbie la visare
Şi vântul cară note pe acorduri de vioară.

Doamna mea de roşu, doamna mea de bine
La braţ ai dimineaţa şi soarele cunună,
Sânul tău e pâine, mi-e şi pasiune
Au muţit poeţii când au venit la cină.

Doamna mea de roşu, doamna mea de foc
Am creeat poveste extrasă din poveşti,
Te iubesc o viaţă cât două la un loc
Tu verşi peste mine plăceri dumnezeieşti.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna din miezul nopţii

Doamna din miezul noptii
a bătut la poarta Terrei,
a deschis ferestre de continente
şi a pornit să cosească iarbă uscată
nu oboseşte Doamna din miezul nopţii
aleargă-n stânga, aleargă-n dreapta
agitându-şi coasa ca pe un pieptăn
ce descurcă iţele din nopţile triste
ferestrele Pământului larg deschise
nimeni nu se apropie de ele
să vadă ce este dincolo privind prin ferestre
se apropie doar un copil, curios să vadă
ce este dincolo de ferestrele Terrei
privirea-i Lumină îndată,
descoperind puterea din Soare
şi viaţa ce pare paradis în inimi
decorul cum numai basmele vorbesc
se întoarce copilul şi îşi invită părinţii
ei refuză categoric, de teamă de necunoscut
copilul în înger s-a transformat
şi o lacrimă din aur din ochi i-a curs
de bucuria a ceea ce vedea
şi trist că părinţii îl refuză
Doamna din miezul nopţii deschide ferestre
şi Soarele a deschis o fereastră
din care a venit Hristos
acum fereastra Soarelui se deschide
ca să apară un înger pentru poporul său
un fiu dumnezeiesc ce aşează prin poala destinului
din nou omenirea la locul ei!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna brună

În tren doamna brună stătea la fereastră
Şi privea mirajul ţărmului discret
Peste care toamna roşu-violet,
Parfuma cu brumă Dunărea albastră

Am rămas pe gânduri măcinând tăceri
Când mijeau în jururi flori de chihlimbar
Şi treceau prin aer oamenii de var
În poieni abstracte îngropând averi,
Timp în care două lacrimi de mărgean
Curg pe-brazul doamnei brune de la geam

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna brună

În tren doamna brună stătea la fereastră
Şi privea mirajul ţărmului discret
Peste care toamna roşu-violet,
Parfuma cu brumă Dunărea albastră

Am rămas pe gânduri măcinând tăceri
Când mijeau în jururi flori de chihlimbar
Şi treceau prin aer oamenii de var
În poieni abstracte îngropând averi,
Timp în care două lacrimi de mărgean
Curg pe-brazul doamnei brune de la geam.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna unui singur vis

Sunt doamna unui singur vis
aşa mi-a ghicit o gitana în palmă
spunea că am ochi căprui
râdeam, ai mei sunt chiar verzi
dincolo de această eroare
cu harul ei de vrăjitoare
mi-a şoptit că am doi irişi sub pleoape
şi numai o singură inimă
nu a ştiut să-mi explice
de ce oare
i-am mai dat un bănuţ
am întrebat-o cum să-i trimit iubitului
un vis de ziua lui
mi-a răspuns: el te visează chiar acum
cu ochi căprui.

Eşti doamna unui singur vis
- îmi cântai dimineaţa,
cu ochii deschişi -
te-ai intâlnit cu gitana, precis!

Şi, ca un vis între iad şi rai
o singură inimă
în palme ţineai.
Ca în vis, mă iubeai!

poezie de Gabriela Ana Balan din Confluente literare (2016)
Adăugat de Gabriela Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna brună

În tren doamna brună stătea la fereastră
Şi privea mirajul ţărmului discret
Peste care toamna roşu violet
Parfuma cu brumă Dunărea albastră
Am rămas pe gânduri măcinând tăceri
Când mijeau în jururi flori de chihlimbar
Şi treceau prin aer oamenii de var
În poieni abstracte îngropând averi,
Timp în care două lacrimi de mărgean
Curg pe-obrazul doamnei brune de la geam

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate nu ştiţi că diseară...

poate nu ştiţi că diseară
vor veni la cină oamenii de ceară
cu trăsuri de apă şi arlechini de lemn
coborând în suflete solemn
să te întrebe ce mai faci
dacă ai învăţat să taci
să vadă ce mai zici
despre cele mari, despre cel mici
despre bani, despre guverne
lumea doarme aşa cum îşi aşterne;
să nu le zici nimic, nu le sta împotrivă
că dacă răzbate cine ştie ce derivă
vântul dinspre fisc, mai bine du-ţi mâna la plisc,
să nu se lase cu colivă!

n-o mai căuta pe doamna ta de pică
a plecat care va să zică
era pe stradă, făcea autostopul
să-şi cunoască şi ea horoscopul
că te-a scos din cărţi dar n-a vrut să-ţi spună
că nu te (mai) aşteaptă nici o veste bună!
iart-o că şi ea a vrut să-ţi facă felul
dacă n-o-ntâlnea pe doamna cu căţelul;
haina este coaja, principal e miezul
ce-ai să faci dacă lipseşte titirezul?
o să dai din mâini fără nici un spor
lozul tău a fost necâştigător!
toate astea par poate superstiţii
dar nu ştii cine sunt ăia fericiţii
care toată viaţa au tras şi trag, şi trag
şi mai şi rag...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirela: Nu, nu se poate face reclamaţie. Asta ar face şi mai mult rău. Toată lumea vorbeşte că şefu-i mare la partid.
Doamna Crăciun: Şi ce?! Că doar nu partidul l-a-nvăţat să pipăie fetele tinere.
Domnul Crăciun: Aşa o fi, dar nu poţi să te pui cu partidul... Partidul e în stare să-şi apere membrul său până-n pânzele albe.
Doamna Crăciun: Fir-ar el de partid cu membrul lui pervers cu tot! Şi-n pânze albe, auzi! Ce fel de membru-i ăsta care se dă la fata mea?!

replici din piesa de teatru Da-ul de Crăciun, scenariu de Emil Dogaru (aprilie 2008)
Adăugat de Mirela Andi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Smith: Şi de copii cine o să aibă grijă? Doar ştii că au un băiat şi o fată. Cum îi cheamă?
Domnul Smith: Bobby şi Bobby, la fel ca şi pe părinţi. Unchiul lui Bobby Watson, bătrânul Bobby Watson, e bogat şi îl iubeşte pe băiat. S-ar putea ocupa de educaţia lui Bobby.
Doamna Smith: Aşa ar fi normal. Şi mătuşa lui Bobby Watson, bătrâna Bobby Watson, s-ar putea ocupa, la rândul ei, de educaţia lui Bobby Watson, fiica lui Bobby Watson. În felul ăsta, Bobby, mama lui Bobby Watson, s-ar putea recăsători. Are pe cineva în vedere?
Domnul Smith: Da, pe un văr de-al lui Bobby Watson.
Doamna Smith: Care? Bobby Watson?
Domnul Smith: Tu despre care Bobby Watson vorbeşti?
Doamna Smith: Bobby Watson, fiul bătrânului Bobby Watson, celălalt unchi al lui Bobby Watson, mortul.
Domnul Smith: Ah, nu, nu de el e vorba... De altul. De Bobby Watson, fiul bătrânei Bobby Watson, mătuşa lui Bobby Watson, mortul.
Doamna Smith: Vorbeşti cumva de Bobby Watson comis-voiajorul?
Domnul Smith: Toţi Bobby Watsonii sunt comis-voiajori.
Doamna Smith: Grea meserie! Şi totuşi ies bani frumoşi.
Domnul Smith: Da, când nu e concurenţă.
Doamna Smith: Şi când nu-i concurenţă?
Domnul Smith: Marţea, joia şi marţea.
Doamna Smith: Oho! trei zile pe săptămână? Şi ce face Bobby Watson atunci?
Domnul Smith: Se odihneşte, doarme.
Doamna Smith: Păi de ce nu lucrează în astea trei zile, dacă tot nu-i concurenţă?
Domnul Smith: De unde vrei să le ştiu eu pe toate? Nu pot să răspund la toate întrebările tale idioate.

replici celebre din piesa de teatru Cântăreaţa cheală, scenariu de Eugene Ionesco (11 mai 1950)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Digestia

domnul care face jogging pe etaj
şi doamna care face chiftele pe-un blat
şi marioneta în salopeta
prăzulie care mătură prin salon
şi firele de păienjeniţe din nas (?!) retezate
cu o forfecuţă de unghii
bine crescute de când pacienţii
între ei şi între
aparţinătorii de-bu-so-laţi
se comportă aproape normal: sparg
numai fiole de enzimă uşoară
în dinţii de rezervă puşi pe noptieră
în vederea unor alte digestii
poate mai grele, poate
inexistente în lumea
bună de acum

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna ţării mele

Noi cu dânsa ne-am născut,
Ca un popor destoinic
Şi cu dânsa am crescut
Ca un reper statornic,
Noi cu dânsa am trăit
Şi azi durăm prezentul
Tot cu dânsa am grăit
Şi ne-am probat talentul
Am crescut cu ea gândind
Purtaţi prin abnegaţii,
Am admirat cu ea privind
Acele mii de constelaţii
Cine-i Doamna ţării mele?
Pe care veşnic o cinstim,
În clipe bune, vremuri grele
Ea-i limbă sacră ce-o vorbim.

poezie de David Boia (17 decembrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăr

Acum o sută de uşi
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje şi când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul îşi scutura zulufii peste mine,
stele înţelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroşii,
iar scândurile casei erau netede şi albe ca spermanţetul,
şi probabil că un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouţ,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
şi credeam că Dumnezeu chiar putea vedea
căldura şi lumina aceea parcă prelinsă din lună,
coatele, genunchii, visele, noapte bună.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns la concluzia că speranţa este ultima pierdere umană, deoarece fiecare muritor speră, până în ultima clipă, că el va fi veşnic, ca o va păcăli pe doamna în negru! Din păcate, nimeni nu a reuşit s-o păcălească! În faţa ei mergem singuri, chiar dacă suntem înconjuraţi de cei dragi, pentru a da socoteala propriei noastre conştiinţe, doamna în negru nefiind decât oglinda în care ne privim pentru ultima dată de pe acest tărâm.

Rita Drumeş în Staccato - Frânturi de viaţă
Adăugat de radu negrea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum naiba să nu dospescă la nesfârşire

infinuturile acestea instabile
nesăţioase
avide
când au de unde îşi lega extinderile

cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
şi chiar până dincolo de infinit

pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colţ
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar şi prin degajarea centrelor

apropo
universul nu poate fi singur
are cel puţin o pereche
pe care o iubeşte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne plimbăm cu liftul până dimineaţa

m-am întâlnit în lift cu o
damă avea rochie mulată şi
phiii patru picioare lungi
ca de gazelă un decolteu
atât de perfect că părea
decupat din hustler într-o
clipă atârnam de el ca un
alpinist pe everest nici
dânsa nu a stat locului şi
şi-a înfipt în mine unghiile
false până la coapse o doamnă
trecută şi neconsolată mi-am
spus din care nu mai ştii cât
este plastic şi cât imaginaţie
eşti bădăran a şoptit doamna
care îmi citea gândurile şi o
lacrimă i s-a prelins pe obraz
e drept nu mai sunt femeia
plină de nuri care se iubea
de 3x pe noapte cu boethius
în celula lui până s-a sesizat
cineva că prea uşor se trece
de paznici şi pe fir a intrat
DNA dar uite că doamna filosofia
încă mai are sex-appeal şi încă
mai stoarce de vlagă tinerii
poeţi post modernişti care se
plimbă cu liftul între două uni
versuri paralele

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să călătorim într-o casă americană nou-nouţă

Sunt uşi
care se vor eliberate
din balamale pentru
a zbura împreuna cu norii.

Sunt geamuri
care se vor
scoase din ramele lor
pentru a alerga
împreună cu căprioarele prin
iarba unor imaşuri fără hotar.

Sunt ziduri
care vor să se înalţe
cu munţii
prin crepusculul străveziu
al zorilor.

Sunt pardosele
care vor să să-şi transfere
substanţa în
flori sau în copaci.

Sunt acoperişuri
care vor să călătorească,
graţioase,
cu stelele pe
orbite de întuneric.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivia de aur

stă în sânul familiei albe de hulubi
creşte alături de toţi ai săi şi învaţă zborul
şi zboară şi zboară până într-o zi când
e prea târziu să mai dea înapoi îi venise pofta să se mute
s-ar crede că poate într-un alt cuib mai încăpător

de fapt fără să ştie de ce tânjeşte după o colivie de aur
pe care n-o vede prin uşiţa întredeschisă înfiptă în umerii ornaţi cu un guler alb de dantelă şi ocupată
de un cap de femeie cu ochii larg deschişi spre o zare nevăzută

şi atunci chiar nu e nevoie să fie cineva de faţă
să vadă foirea din lăuntrul unei feţe îngălbenite
ce-şi doreşte scăpare la dusul acesta de o groază de ani
în timp ce degetele mâinii atârnă
neputincioase să se mai roage dar nu neapărat
să-i ducă ultimul gând la tăiere când îşi va vedea
nu cu zăbrelele retina împotmolită în ceaţă
ci cu ochii aproape orbi deveniţi ai celeilalte lumi
unde lumina pătrunde neluminoasă dar pătrunde

nu mă îndoiesc o clipă că în capul hulubului
se întâmplă acelaşi lucru
puţine sunt lucrurile pe care în zborul lui nu le-a văzut
dar cum nu ştie dacă proprietarul din colivia de aur îl tolerează
mai bine zboară deasupra altor colivii
poate va găsi
una liberă să fie numai a sa
sau poate chiar pe cea pe care n-a părăsit-o niciodată
pentru că aici
se crede că s-ar termina întreaga lume

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!