Nu pune virgule

E o joacă de copil să fur emoţii
şi cu mâna la ochi să trăieşti printre rânduri,
cineva te iubeşte în vis – poate chiar eu ţi-am zis
despre dragostea apărută de nicăieri,
cine vrea să trăiască în pielea mea, să iubească durerea din sân
şi golul din stomac, nu pune virgule nici spaţii nebuniei mele,
chiar dacă nu pot să strig te iubesc
te recunosc în palme când înfigi cuie şi tot ce simt e bucurie,
alerg în cerc – sunt autistul perfect
descifrez greu ce nu poate fi atins,
fac dragoste cu imaginea mea din oglindă, cu femeia aceasta imperfectă
mângâi cearcănele şi nopţile din părul ei le aşez ca piese de domino,
degetele tale pe chipul obosit şi buzele mi se deschid sărutând cerul
iarba, florile, lumina din jurul tău mi se desfac în poeme de dragoste
mă minţi că nu simţi – te mint că nu-mi eşti şi jocul acesta continuă,
primul ajunge la linia albă unde e prea târziu să te las să câştigi,
cerul cade în bolta sângerie a nopţii – eu râd de umbrele îmbrăţişate pe hârtie,
în seara asta se naşte un poem, îl vom boteza după noi
deschide ochii negri ai singurătăţii şi nimic nu va mai fi la fel.

poezie de Mihaela Roxana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea de dor

dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după naşterea şi plecarea ei dintre noi

Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbeşte
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieţii
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristeţea din inima mea şi a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ţi-i i-am putut privi Nici braţele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deşi eşti printre îngeri şi stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Fraţii tăi încă te mai caută, se joacă şi te strigă...
Tu eşti aici? Iartă-mă că nu ţi-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poţi simţi dragostea de mamă,
Dragostea de tată şi de fraţi. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-mă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect imperfectă

Iubesc perfecta-mi imperfecţiune
Din mintea, sufletul şi trupul meu,
Sunt imperfecta cerului minune
Pe care a creat-o Dumnezeu!

Eu mă accept aşa, mai imperfectă
Şi mă iubesc, cu bune şi cu rele,
Iar pentru cine mă iubeşte, sunt perfectă
Cu toate imperfecţiunile, că-s ale mele!

În imperfecţiunea mea, zâmbesc,
Sunt fericită pentru ce mi-e dat
Şi în asimetria mea, iubesc
Cu sufletul meu..,. imperfect curat!

În imperfecţiunea mea perfectă,
Nimic nu e perfect, dar mă simt bine
Eu mie-mi recunosc şi sunt corectă,
Că-s imperfectă, făr-am fi ruşine!

Sunt imperfect perfectă iar de nu îţi place,
Mixtura mea de calitate cu defect,
Evită-mă, tu, omule şi mergi în pace
Şi luptă-te cu tine spre a fi perfect!

poezie de Florentina Mitrică (25 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ

Te voi iubi pân' la sfârşitul vieţii,
Chiar dacă multe piedici mă opresc,
Aş vrea s-alung urmările tristeţii
Din ochii tăi şi-n ei să mă-oglindesc.

Nemărginit e focul ce s-aprinde
In pieptul meu, atunci când te privesc.
Chiar insăşi viaţa mea de mi-ai pretinde,
N-aş ezita să nu ţi-o dăruiesc!

Iubito, te doresc în orice clipă
Si-aş vrea doar lângă mine să te am,
Să fac mereu din dragoste risipă,
Să freamăt precum frunza de pe ram.

Eşti îngerul din înălţimi astrale
Ce-ai apărut pe-altarul vieţii mele,
Mă însoţeşti oriunde, pe-orice cale:
Si pe pământ şi dincolo de stele.

La ceas târziu, în nopţile cu lună,
O clipă de odihnă nu-mi găsesc,
Văd chipul tău ce parcă-ar vrea să-mi spună
Doritul şi eternul "Te iubesc"!

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale fac flori timpurii

Degetele tale fac flori timpurii din
orişice lucru
părul tău mai ales îl iubesc ceasurile;
linişte blândă care
cântă spunând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
să nu te temi, noi ieşim în împrimăvărare.

Picioarele tale cele mai albe rătăcesc.
Mereu
ochii tăi limpezi se joacă de-a săruturile
a căror ciudăţenie mult
spune; cântând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
pentru ce fată vii flori aducând?

Să fii buzele tale e lucru mult dulce
şi mic.
Moarte, spun că eşti bogată mai mult
decât ţi-ai dori, dacă prinzi asta,
orice altceva pierzând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi
şi viaţa nu e nimic, sărutul mai dăinuie)

poezie de E.E. Cummings, traducere de Mircea Ivănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ, păşind spre infinit

Off... Viaţă, deschide -te la bluză
Şi lasă-mi dragostea să umble desculţă prin zilele -ţi senine!
Să te cuprindă -ncet...
Să îţi mângâie pielea prea suavă.
Şi să se -nfrupte din trupul tău perfect!
Iar eu să uit durerea ce mi se ascunde -n suflet,
Să simt iubirea născută -n zorii clipei
Călcată în picioare doar de timp!
Acum ce pot să fac?!
Sa râd, să plâng, pe-o coală de hârtie
Unde literele mi se agaţă de un gând?!
Sau să îţi pun inima mea în palme
Să simţi şi tu iubirea mea cum doare!
VIAŢĂ te rog ; deschide -te la bluză
Şi lasă Dagostea să umble desculţă prin zilele- ţi senine!
Prin taina -ţi necuprinsă
Sa mă unesc cu marea,
Cu iarba şi pământul
Să huzuresc sub soare
... iubind, visând, râzând...
Iar plânsul să-l transform în mii de curcubeie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de camfor

Când spui
că nu sunt destul de frumoasă pentru tine,
ai putea să-ţi treci degetele prin pânza subţire ce mă împrejmuieşte
cu gratii înalte ca o năframă a timpului.

Iubirea mea este neîncăpatoare în aceste sertăraşe cu praful topit pe degetele tale, aşa şi inima mea, subţiată devreme s-a trezit brusc într-o casă nouă, cu ferestre tăioase, dar totuşi, dincolo de ele, cerul este cald şi blând. Chiar şi păsările sunt blânde atunci când Dumnezeu le cheamă acasă.

Cât am sângele cald şi o inimă măruntă în pumnul tău, ai putea să cazi în gândurile mele, ca între gândurile unei femei oarecare, cu trup de nedescifrat şi invizibil, în timp ce eu continui să întind cerul pe sârmă, drept casnică a celestului. Îl scutur de îngeri şi te ridc din locul unde umbrele s-au deschis.

Să-mi fii dacă nu dragoste, o lingură de supă caldă măcar, pentru un om, căruia foamea nu ştie cum să moară sau să trăiască. Ai putea fi visul bun al omului împăturit în zăpadă, făcut cu mânuţele copilaşilor ce n-au mai apucat să fie legănaţi în lumea aceasta. Dar eu te iubesc şi dacă nu-ţi sunt frumuseţe, sau dragoste, sau căldură măcar.

Îţi pot privi ochii şi înţelege cum poţi umbla pe nori, doar ţinând de mână femeia pe care o iubeşti.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină
şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam.
Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă –
Iar versurile cad în suflet ca roua pe păşune.

Mai contează că versurile mele nu o pot reţine?
Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare.
Sufletul meu suferă că a pierdut-o.

Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă.
Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.

Aceeaşi noapte albind aceeaşi mesteceni.
Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceeaşi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o....
Vocea mea a încercat să-însoţească vântul, să-i atingă auzul.

Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci.
Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiţi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc.
Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.

Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.

Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferinţă pe care o îndur,
Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.

poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nici chiar speranţa

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura în tablou

În seara asta minunată, luna-mi zâmbeşte ireal
Desprinsă parcă din poveste, are un luciu de cristal
E o magie, e mister, e tot ce vrea să fie
E-o dragoste aşa profundă, că nu se poate scrie.

În dimineaţa asta vie, soarele se joacă-n răsărit
Desprins din basm adevărat, tu juri că este urmărit
De nori, de ploaie, de furtună, de-o rază aurie
De o iubire prea adâncă, plină de bucurie.

În visul meu de viaţă plin, din dulcea mea povară
La un tablou rupt chiar din rai gândul alene-mi zboară
Când zori cu noapte se-mpletesc, spre orizontul pur
Secunda din eternitate aş vrea naturii să i-o fur.

Şi să rămân cu ea în veci, în amintirea-mi vie
Splendoarea ei să pot s-o scriu numai în poezie
S-o pot păstra ca pe-o comoară, în taină şi în gând
Dacă mă-ntreabă cineva, eu să răspund: nu vând.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa

Cu fruntea mea sprijinită în degetele tale
Alungi tristeţea mea şi lacrimile mele.
În ochii tăi tu aduni multă melancolie
Cântând îmbrăţişarea ta c-o vagă melodie...

În jurul meu s-aşterne singurătatea,
Dar văd cerul ş-aş vrea să-mi aleg o stea.
Chear singură de-aş fi pe a mea baricadă
Când alţii vor capul să-mi cadă.

Şi-acum, când cade seara din cerul luminos
Tu mă strângi lângă tine, urzind un vis frumos.
Îţi spun, nu mă lăsa aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns ş-apoi să m-acoperi.

poezie de Eugenia Calancea (20 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta nu este un poem de dragoste

Nu e descătuşarea unei iubiri,
uşurarea pe care moartea o dă uneori,
risipa de energie pentru lucruri mici
cuvintele pe care nu le aştepţi dar vin oricum
când nu mai contează
şi nu te mai ating.
Acesta nu este un poem de dragoste,
dragostea rabdă toate, urcă pe umerii rugăciunii,
înalţă copilăriei zmeie din nisip.
Nu ştiu să iubesc. Nu ştiu să nu iubesc.
Uit să te uit şi nu uit umbrele pe care ochii tăi le aruncă peste bord
odată cu năframa roşie a înserării
când toate dor şi nu mă doare
să te văd ţintuit în lume când lumea e o corabie fără vâsle
să botezi neştiutele poeme după tine
dar să te lepezi de oameni,
de nimicurile lor,
de pământul de sub tălpile mele.
Nu dau bani flămânzilor din suflet
nu hrănesc gura anilor seci
sunt cenuşă şi mă şterg din anotimp
sunt cer şi trăiesc din leşul iubirilor
se va vorbi despre noi cum alipeam cioburi
şi ele prindeau viaţă mergând sub pământ.

Azi am plecat şi ziua m-a urmat cuminte
nu aveam seminţe în pumni nici lacrimi să le ud
nu aveam nimic al meu când te-am cunoscut
doar crucea ca o brazdă peste singurătate
şi lemnul ei plângea în mine
plângea şi nu puteam să opresc poezia
curgând pe mirul frunţii.
Tu nu ştii sau poate tocmai pentru ca ştii, taci şi te lepezi de cuvinte
sunt mici şi bat surd în geam, bat surd în lumină
fereastra morţilor s-a aburit înăuntru îngerul culege vise
sunt mai frumoase oasele lor,
sfinte încă, plămadite din dor.
Timpul trece care încotro apucă o pâine şi colţul ei alunecă în mâinile copilei
Iartă-mă, mamă, când plecam de lângă tine,
umpleam plămânii cu joaca şi te uitam
cu grija pe umeri
Acum să nu-mi pleci odată cu bulgărele desprins din lună
odată cu dragostea nepoemelor mele.

Aceasta nu e rugă de seară
Dumnezeu ştie că îl chem rareori dar El vine,
vine pentru tine.

I-am spus zilei să îl aştepte în genunchi
cu soarele în palme şi ea mi-a aruncat firimiturile acestea de poem
pe care nu-l voi numi nicicum.

poezie de Mihaela Roxana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă las cântecele mele (cântec pentru prieteni)

Va las toate ce-au fost bune,
Dar si cele ce n-au fost,
Va las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.

Va las dragostea pierduta
Si tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai saruta,
Va las dorul meu de voi.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las drumul catre luna
Si copacii mei stingheri,
Va las lupta mea nebuna
Pentru viata, pana ieri.

Va las lacrima cu care
Am dormit la capatai,
Va las noptile amare
Si lumina mea dintai.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las gandul de pe urma
Sa va apere mereu,
Va las iarba, cerul, marea
Va las tot ce am fost eu.

Va las sufletul in palme
Azvarliti-l printre fragi
Si iertati-mi voi povara
Toti cei care mi-ati fost dragi.

cântec, versuri de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti

Dacă ai şti
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai şti,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai şti
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai şti
Că zi şi noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai şti
Că-mi eşti în suflet şi dorul mă doboară,
Dacă ai şti
Că florile au chipul tău,
Dacă ai şti
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai şti
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai şti
Că eşti ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai şti
Că am întrebat despre tine vântul,
Dacă ai şti
Că ţi-am trimis ocrotitor gândul,
Dacă ai şti
Că te îmbrăţişez în fiecare ceas,
Dacă ai şti
Că vreau să fii fericit la fiecare pas,
Dacă ai şti
Că sufletul tău, sufletul mi-a atins,
Dacă ai şti
Că versuri de dragoste până acum nu am mai scris,
Dacă ai şti
Că versul în inimă mi s-a născut
Din simbol şi frumos la început,
Dacă ai şti
Că versu-mi a apus cândva,
Când viaţa carte şi scenă devenita,
Dacă ai şti,
Că versul a reînviat de dragul tău,
Dacă ai şti
Că e stângaci, dar scrie mereu,
Dacă ai şti
Ce frumos sărută vântul florile,
Dacă ai şti
Ce cald sărută soarele zorile,
Dacă ai şti
Ce pură e dragostea ce botează un suflet,
Dacă ai şti,
Că dragostea nu vrea nimic, decât să fii fericit,
Dacă ai şti,
Cât de mult eu te iubesc,
Dacă ai şti
Că-n fiecare clipă îţi vorbesc,
Dacă ai şti
Că nu-mi doresc decât să te ştiu fericit,
Dacă ai şti
Că m-am îndrăgostit de-un suflet cald,
Dacă ai şti
Că toate gândurile-mi spre tine sunt atât de pure,
Dacă ai şti
Că nimic întunecat nu poate atinge inocenţa,
Dacă ai şti
Poate ai opri clipa în loc,
Dacă ai şti
Veşnicia s-ar naşte ca-ntr-un joc,
Dacă ai şti
Poate ai vedea frumosul acolo unde el de fapt îşi are casa,
Dacă ai şti
Şi gândul tău spre mine ar veni,
Dacă ai şti.

poezie de Ana-Cristina Popescu (20 iulie 2022)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbul

Nu mai poate iubi din ochi
prezentul pentru el e întotdeauna altfel
priveşte dinlăuntru depărtarea
apropiindu-se
ca şi cum
ar vrea
să dea mâna cu cerul
şi asta pentru ceea
ce nu ar putea să facă

orice atingere îi tulbură sufletul
şi carnea-i devine străvezie
precum cerul
chiar dacă
ochii lui adormiţi pe un sân de femeie
nu vor cunoaşte lumina
el o simte ca pe o înălţare

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Şi trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca şi-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademeneşte, cu iubire te-mbată
Înger şi demon…Deodată!

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragoste...

Din dragoste...
... cu drag eu ţi-aş vorbi
Să-ţi spun ce tu nu cred că şti,
Sau ştii şi nu doreşti să spui
Pierdut în ochii tăi căprui...
Din dragoste cu stimă-ţi scriu
C-aş vrea un crucifix să-ţi fiu,
Şi să mă porţi la piep mereu
Să simt...
... că am atins un apogeu...
Din dragoste...
... cu dragoste mă suflec
În urma ta...
... ce paşnic ţi-o adulmec,
Şi-am să te las să hotărăşti
De mă iubeşti sau mă urăşti...
Din dragoste cu-alint îţi spun
Că sufletul mi-e cam nebun,
Să-l ţin în frâu nu ştiu cât pot,
Căci te iubeşte mult de tot!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (24 noiembrie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbul

Orbul

nu mai poate iubi din ochi
prezentul pentru el e întotdeauna altfel
priveşte dinlăuntru depărtarea
apropiindu-se
ca şi cum
ar vrea
să dea mâna cu cerul
şi asta pentru ceea
ce nu ar putea să facă

orice atingere îi tulbură sufletul
şi carnea-i devine străvezie
precum cerul
chiar dacă
ochii lui adormiţi pe un sân de femeie
nu vor cunoaşte lumina
el o simte ca pe o înălţare

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat

după ce mă pregătesc să fac duş
salut milităreşte în oglindă
înfiorat la gândul că pe titan
plouă cu metan din nori
şi acesta curge la suprafaţă în râuri
şi lacuri şi apoi se evaporă
înapoi în cer
duşul scuipă apă fierbinte
vine în capul meu
plin de gânduri despre titan
unde bolovanii sunt rotunjiţi
au ajuns în albia unui râu
sau în zone cu nisip umed
pare un peisaj de pe terra
dar pe titan
nu apa a creat imaginea
ci metanul lichid
duşul îmi aruncă o privire ciudată
sare un lichid lăptos din ciupearcă
aterizează erotic pe pielea mea
cred că am încurcat programul
strig să dea apă caldă
strig la o casă de marcat
după care stă o tânără cu pielea smeadă
şi ochii mari, negri
când vântul bate cu putere
lacurile au valuri mari la suprafaţă
braţele ei mângâie gândurile
vreau să revin la ideile mele
buzele noastre se unesc
fără amintiri despre titan

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!