Cumătra de la Orăştie

O cumetriţă vulpe, fistichie,
Ce locuia la vilă-n Orăştie,
Avea din abundenţă caşcaval
Şi, prin împrejurimi, n-avea rival.
Fusese conţopistă-n primărie
Însă roşcata noastră, cu tărie,
Dorindu-şi ca să ajungă mult mai sus,
Îşi face-un plan, cum lesne-aţi presupus.

Nu se mai mulţumeşte cu ce are
Şi-şi pune coada, iute, pe spinare,
Să-ajungă deputată-n capitală,
Că-n Orăştie, viaţa e banală.
Nu-i pasă de nimic, când dă averea,
Să-şi satisfacă, din belşug, plăcerea,
Căci încă o ajută şi blăniţa
Şi-al ei botic, ce-l ţuguia... Leliţa!

În drumul ei către această pistă,
Nicio jivină, practic, nu-i rezistă...
Doar un buldog de casă, hotărât,
Nu-nghite-aşa madamă,-i stă în gât,
Îi pune piedici şi o agasează,
Căci a văzut că mintea-i patinează.
Şi!?... N-a putut să treacă de dulău,
Iar cumetriţa noastră-ajunge rău,
Se-ntoarce în oraş, fără vreun plan,
Cu coada-ntre picioare, făr' un ban.

Morala:
Să nu te miri, când vezi aşa leliţe,
Care au bani pe fiţe şi blăniţe,
Că nu-şi văd lungul nasului, deloc,
Apoi când cad, e vai de-al lor cojoc!

fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o zi

Te-ai săturat demult şi nu mai poţi
atâta răutate să înduri,
în mlaştina morală să înoţi
servind şi-n viitor, lepădături.

Stăpânii tăi, vulgari, neruşinaţi,
sunt dintre proşti-aceia plini de bani,
cu ifose, pretenţii de bogaţi
ce nu-şi dau seama cât sunt de sărmani.

Averea lor e marele nimic
cu care nu pot cumpăra un strop
din dragostea ce ultimul calic
se poate bucura, căci nu-i de shop.

Cei care au, mai vor, mai mult, mai mult,
sunt nesătui, iar viaţa lor e-un chin,
căci pofta lor de bani e un tumult,
iar pentru boala lor, nu-i un vaccin.

Tu îi suporţi demult, te-ai săturat,
deşi ei vor, tu nu-i mai poţi servi:
ai devenit de neînduplecat.
În toamna ce-a venit, mai ai o zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele nemulţumite

Ursul îşi deplânge soarta, având visul de-a avea coadă,
Crocodilul, din porniri frivole, îşi doreşte blană,
Câinele vrea iar libertate şi chiar aripi să nu cadă,
Iar pisica melomană, fără voce, parcă ar avea o rană.

Astfel stau şi-şi plâng de milă cele patru dobitoace,
Fără nicio mulţumire de-al lor paşnic trai,
Negândind că-n lume altul de durere poate zace,
Este cert că-n noi veghează pentru toţi o stea din Rai.

Morala: Mulţumeşte-te cu viaţa ta, deoarece a altora poate fi mai nefericită!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi alte dobitoace (Fabula înscăunării)

O vulpe şuie, tinerică,
Ce nu ştia deloc de frică,
S-a hotărât, de dimineaţă,
Că-i musai de-a ieşi în faţă.
Gătită foc, nevoie mare,
Îşi puse coada pe spinare
Şi-n mersu-i sprinten juna vulpe
Îşi etalează-a sale pulpe.
Se-nvârte printre dobitoace,
Campanie de zor îşi face,
Se dă pe lângă-un lup burtos,
Ce e la pungă foarte gros
Ş-are un jilţ în Parlament,
Că vulpea noastră, evident,
Ţinteşte să ajungă sus,
De-aceea şi la bou s-a dus
S-o sprijine în adunare,
Pentr-un fotoliu cât mai mare.
Trecu şi pe la un măgar,
Că vocea lui, se ştie clar,
Când rage pe la adunare
Câştigă orice confruntare
Şi toate cele dobitoace,
Cum zice el – aşa se face.
Propuse, deci, pe juna vulpe,
Ce-l ameţea cu-a sale pulpe -
Ministru chiar atunci, pe loc
Şi iată, niciun dobitoc
Nu s-a împotrivit deloc.

Morala:
Dobitoace mari, vulpiţe
Tupeiste şi pipiţe,
Fiare ale codrului -
În fruntea norodului.

fabulă de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (18 iunie 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră-i mai frumoasă

Iubirea noastră-i mai frumoasă,
ca orice dragoste sub cer.
Căci toate dragostele pier,
a noastră nici de iad nu-i pasă!
Iubirea noastră-i mai curată
ca orice fir de mărgărint.
Căci toate dragostele mint,
a noastră însă niciodată!

Iubirea noastră-i mai înaltă
ca orice templu din vreun plai.
Căci piatra cea de sus e-n rai,
iar pietrele de jos sub daltă.

Iubirea noastră-i mai duioasă
ca orice plîns de-ndrăgostit.
Căci nici un mire n-a plătit
un preţ mai scump pentru-o mireasă.

Iubirea noastră e mai vie
ca apa vie din Elim.
Căci orice clipă cînd iubim
e un fior din veşnicie.

Iubirea noastră-i mai măiastră
ca cerul ce clipeşte-oricui.
Dar stelele-s iubirea Lui
iar cerul gol, iubirea noastră.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Javră vs dulău

Un dulău îţi iese-n cale, hotărât şi cu curaj,
Javra, însă, e vicleană, se ascunde-n peisaj.
Un dulău te-atacă-n faţă, cu curaj şi demnitate,
Pe când javra se strecoară şi te muşcă pe la spate.

Un dulău îţi iese-n cale, cu curaj şi hotărât,
Latră şi te-avertizează, şi apoi te ia de gât;
Javra, însă, ocoleşte, se-ascunde, nu se-arată,
Şi te muşcă doar atuncea când îi vine, ca turbată.

Un dulău deschis ţi-arată că o să te ia în piept,
Şansă-ţi dă la luptă dreaptă, fi'ndcă-aşa şi este drept.
Javra, însă, fiind laşă, se ascunde în tufiş
Şi când tu nu bagi de seamă, ea te muşcă pe furiş.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (27 mai 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul se mai învârte cât se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găseşte nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peştele în borş la foc. Dacă vede lupul şi vede că nu mai găseşte nimic, îşi pune în gând una: aşază cele două capete cu dinţii rânjiţi în fereşti, de ţi se părea că râdeau; pe urmă unge toţi pereţii cu sânge, ca să facă şi mai mult în ciuda caprei, ş-apoi iese şi-şi caută de drum. Cum a ieşit duşmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn şi încuie uşa bine. Apoi începe a se scărmăna de cap şi a plânge cu amar după frăţiorii săi.

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Era doar una la părinţi,
Iar el - un terchea-berchea
Ce-ntruna se ruga la sfinţi
Să-i fie ea perechea,

Căci tatăl ei era primar
În satul de sub coastă;
În rest, nu prea avea habar
De ce-o vrea de nevastă.

Se pare că s-a-nduioşat
De ruga lui prea-sfântul,
Iar fata s-a amorezat
Şi... gata legământul!

Primarul n-a avut de-ales,
Le-a dat chiar şi bolidul,
Dar a lăsat de înţeles
Că n-ar prea vrea partidul,

Că este cam recalcitrant
Şi-i ţine în blesteme,
Ba chiar că e intolerant,
‘i-njură pe-orice vreme,

Dar dacă membru s-ar făcea,
Ar fi un om de bază
Şi-orice partid pe loc l-ar vrea,
Căci pe-alţii-anihilează.

Şi ar mai fi cum ar mai fi,
Ar trece ei şi de-asta,
Dar trebuie ca peste-o zi
Să zică "Da" nevasta.

Păi vezi că eu uitai să spui
Că fata cea curtată
Avea o mamă ce, hai-hui,
Era mai mult plecată.

Aşa că el, a doua zi,
S-a dus c-o mutră acră
La tren că dacă o veni
Să-i spună: - Mamă... soacră,

Să vezi ce plan făcut-am eu
Cu fata lu' matale,
Că şi ea mă iubeşte, zău,
Vreau "Da"-ul dumitale!

Spuneam de acră pe mai sus,
Dar stai să vezi trăsnaie
Că nicio vorbă n-a mai spus
Socriţei cea bălaie,

Cu formele de top-model,
Cu buze senzuale,
Că a uitat de tot de el,
Şi nu i-a zis "matale";

De-atunci a mai trecut un an,
De nuntă nu-i mai pasă
Şi-o caută ca un Don Juan,
Când nu-i primaru'-acasă.

Acum, eu nu ştiu câţi de "Da"
A vrut ca să obţină,
Dar ăla care trebuia,
Nu cred c-o să mai vină.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă pentru mama

Când văd câte-o bătrânică
Prin oraş, c-o geantă grea,
Căutând vreun fiu ori fiică,
Parc-o văd pe maică-mea.

Ce venea şi ea odată,
Când nu mai putea de dor
Şi nu-i poposea la poartă
De vreun an al ei fecior.

Azi m-aş duce-ntr-o suflare
În cel sat îndepărtat
Să-i cad mamei la picioare
Pentru tot ce mi-a cărat.

Mama însă nu-i pe lume
Şi scăpând de-atâta greu,
Doarme somn adânc sub hume
Lângă bunul tată-al meu.

Eu din munca mea năucă
Am în casă tot ce vrei,
Dar nu am măcar o nucă
Sau un măr din mâna ei.

Ce folos că am de toate
Dacă nu mă-nvrednicesc
De mânuţele-i crăpate
Doar un pic să mă lipesc.

Mama mea numai de bine,
Eu de pe acuma ştiu
C-am să vin cândva la tine,
Mai devreme, mai târziu.

Mamă, zâna mea frumoasă,
Sper că tu mă vei ierta –
Cum nu iei nimic de-acasă,
Nu ştiu de-ţi aduc ceva...

poezie de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămătarul

Alergător de cursă lungă
În nebunia după bani
E înconjurat doar de golani
La colectat... să bage-n pungă.

E fără scrupule în sortare
Când victime îşi recrutează...
Doar pe bogaţi îi venerează;
Sărac, e în stare să-l omoare!

Dublul pune la datorie,
S-a înconjurat de legi, notari.
Judecători-i sunt sforari...
Sunt toţi părtaşi la şmecherie!

Pentru nimic, poţi pierde casă...
Se-ascunde când te duci cu banii
Şi-şi înmulţeşte gologanii;
Pretinde că tu i-ai dat "plasă"!

Nu are frică de blesteme,
Îţi ia şi pielea de i-o dai...
Nu-s amânări, de-i spui, că n-ai;
Vrea îmbogăţirea, mai devreme.

E renumit în tot oraşul,
Sunt toţi mânjiţi, nu-i fac nimic,
E cel ce pune banu-n plic...
Fiscu-i e mire, el e naşul.

În balanţa cea universală
E tasul, unde "rău" se-adună...
Nu-i echilibru, la minciună!
... De stress e mort, fără vreo boală!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineaţă, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, şoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai ştii? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Şi l-o ţine cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i aşa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă şi durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb şi gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula patriotismului

Viespea slabă, costelivă şi lipsită de avere,
A dorit şi ea s-ajungă înăuntru-n stup, la miere
Şi-şi făcu cu grijă planul, fără urmă de sfială,
Să-şi realizeze visul chiar de Ziua Naţională,
Când albinele serbează şi au zi de relaxare.
Îmbrăcă deci salopeta de albină lucrătoare
Şi intră în urdinişul cu tot roiul prins în horă,
Ba în piept cu grijă-şi prinse o cocardă tricoloră.
Se dansa, era mult zgomot, dar albinele avare,
Se vedea că nu vor scoate de băut şi de mâncare
Şi cum foamea realmente o scotea deja din fire,
A-nceput din abundenţă din toţi porii să transpire.
Tot machiajul ce-l făcuse ore-ntregi cu multă trudă,
A-nceput domol să curgă, că părea o paparudă,
Cu un tricolor ce comic îi rămase agăţat,
Ca un clovn cu faţă tristă după ce s-a demachiat.
Alarmată veni paza cu lănci lungi, cu coifuri, scuturi,
Ce-alungă rapid intrusul cu împunsături şi şuturi,
Care stând pe-o buturugă vânăt şi în pielea goală
Medita la ce înseamnă viaţa fără de morală.

Morala 1

La borcanul plin de miere să ajungă-un impostor,
E în stare să îşi pună peste mască, tricolor.

Morala 2

Mulţi din hora guvernării au în cap un gând secret:
Să ajungă cât mai iute să se-nfrupte din buget.

Morala 3

Tricolorul nu-i o cârpă ce s-o arborezi cu fală,
Când deschizi autostrada, dar credinţa-ţi este goală!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bondarul mizantrop

— Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire, lumea-ntreagă.
Merge, merge, se tot duce,
Spre pieire au pornit,
Zi ce merge, rău ne-aduce
Rău, tot rău, fără sfârşit.
Astfel în mizantropie
Un bondar se căina,
Stând pe-o creangă de scumpie
Ce la vânt se legăna.
Şi zicea el: “Zău, nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Când gândesc la vremi trecute,
Când tot vesel eu umblam,
Cu albine mult plăcute
Prin văzduh mă legănam
Şi-n petreceri amoroase,
Într-un dulce bâzâit,
Zi şi noapte răcoroasă
Petreceam necontenit!
Dar, vai mie, zău nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Tot zburam dincolo-ncoace,
Păream tare printre-albini;
Vezi, pe-atunci, la dobitoace
Încă roza n-avea spini.
Dar acum s-au schimbat toate,
Eu de jale sunt pătruns.
Vremi mai rele nici se poate.
Vai, ce vreme am ajuns!
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Vrun bondar să mai vezi încă
Că-i iubit, că-i curtenit
Şi degeaba că mănâncă,
Făr’ să fi agonisit,
Vrun bondar să bâzâiască,
Nişte suave, dulci cântări;
Şi pe-albini să răsplătească
De-a lor muncă prin plăceri!
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Vai, nu-i bine, zău nu-mi place.
Bondărimea s-a sfârşit,
Peste dealuri nu-ş ce-aş face,
Să mă duc necontenit.
Spun c-acolo se găseşte
Bondar mândru cântător,
Ce tot încă bâzâieşte
Al său viers fermecător.
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă!”
— Moş uncheş— zise-o albină —
Zău, greşeşti, de tot greşeşti!
De-amor viaţa încă-i plină,
Bătrân eşti şi n-o simţeşti.
Dar el, în mizantropie,
Ne-ncetat se căina,
El pe creanga de scumpie
Bâzâind tot repeta:
— Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia alesese să devină psihiatru, nu din aviditate pentru bani, nu din dorinţa de a se îmbogăţi; doar nu-i lipsise niciodată nimic, părinţii ei străduindu-se să-i asigure mereu tot ce şi-ar putea dori, deşi ea nu era deloc pretenţioasă sau mofturoasă şi-şi alesese această meserie din dragoste pentru semenii ei, din dorinţa de a-i ajuta pe cei care sufereau, cei cu care soarta fusese mai puţin dreaptă şi pe care ea încerca să-i ajute, în limita posibilităţilor, să le aline suferinţa sufletească, ceea ce dovedea nobleţea cu care era înzestrată, altminteri, ar fi putut deveni orice altceva, doar o ducea mintea. Şi-ar fi putut alege o meserie mult mai bănoasă, însă scopul ei în viaţă nu era prosperitatea materială. În plus, ea punea mai presus fericirea altora, decât pe a ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O bunică şi-o copilă!

Într-un colţ uitat de lume.. lângă podul dinspre moară
O bătrână şi-o copila îşi duc viata-ntr-o căscioară.
Erau tare nevoiaşe.. greu se descurca bunica
Îşi creştea cu multă trudă şi iubire, nepoţica!

Dar necazul iute vine peste omul necăjit
Şi fetiţa ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit!
Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac
Dar degeaba... că nimic nu se leagă la sărac!

A pornit plângând bătrână la un doctor la oraş
N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colt de caş!
Însă doctorul ii spune:,, - N-am cum să te-ajut bunica,
Până nu-ti aduci la mine, mai în grabă nepoţica!"

Lacrimi i-au brăzdat obrajii că n-avea cum să o poarte
Pe fetiţa ei bolnava la un vraci aşa departe...
Dar mergând pe străzi buimacă a văzut în faţa sa
O biserică frumoasa... pe o strada.,. undeva!

A intrat privind sfioasă către sfintii din icoane
Şi a-ngenuncheat bătrâna lângă câteva cucoane
Ascultându-le bătrâna rugăciunea lor cea lungă
A-nceput cu voce tare să rostească a sa rugă:

,, - Dragă, Doamne, sunt Maria! Nepoţica mea-i bolnavă
Zace-n pat de multă vreme... e slăbită şi firavă
Dacă poţi Tu să o vindeci, mergi acuma... iute... iute
Casa noastră-i lângă moara ce se află lâng-o punte!

Ai să vezi căsuţa noastră cu pereţii care crapă
Are găuri în şindrilă... e micuţă şi săracă....
Caută sub preşul roşu şi i-a cheia de la uşă
Mergi, Te rog, să-mi vindeci fata! Fata mea ca o păpuşă!

Să nu uiţi! Când ieşi din casă să pui cheia tot la loc
Ca sa pot deschide uşa când o fi să mă întorc!
Gata, Ţi-ai notat adresa?... iaca.. plec şi eu la drum,
Mulţumesc, Mărite Doamne... mulţumesc încă de-acum!"

O priveau râzând măreţe,, cuvioasele" femei
Zice una mai ţâfnoasă:,, - Vai şi-amar de ruga ei!"
Dar bătrâna-si ia desaga şi porneşte către casă
Cu nădejde mare-n Domnul... nu le-aude sau nu-i pasă!

Şi minune! Când ajunge si deschide grabnic uşa,
Nepoţica ei cea dragă cânta legănând păpusa
,, - Cum? Te-ai ridicat, micuţo? Vino iute la bunica! "
Şi degrab' îi sare-n braţe ca zvârluga, nepoţica!

,, - A venit aici un doctor şi m-a sărutat pe frunte
Avea haine de lumină şi în plete stele multe,
Si sub pletele-nstelate... precum crinul fruntea Lui!
Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui!

Şi mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală
Să mă joc iar cu păpuşa că nu mai sunt bolnăvioară!
M-a rugat să-ţi spun şi ţie c-a găsit căsuţa noastră
Si ai cheia aşezată chiar sub preş, lângă fereastră "

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mezinul se vâră iute în horn şi, sprijinit cu picioarele de prichici şi cu nasul de funingine, tace ca peştele şi tremură ca varga de frică. Dar frica-i din rai, sărmana! Asemene cel mijlociu, tuşti! iute sub un chersin: se-nghemuieşte amlo cum poate, tace ca pământul şi-i tremură carnea pe dânsul de frică: Fuga-i ruşinoasă, da-i sănătoasă!... Însă cel mare se dă după uşă şi - să tragă, să nu tragă? - în sfârşit, trage zăvorul... Când iaca!... ce să vadă? Ş-apoi mai are când vedea?... căci lupului îi scăpărau ochii şi-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Şi, nici una, nici două, haţ! pe ied de gât, îi rătează capul pe loc şi-l mănâncă aşa de iute şi cu aşa poftă, de-ţi părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. Apoi se linge frumuşel pe bot şi începe a se învârti prin casă cu neastâmpăr...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

În copilăria mea copacii erau verzi
Şi foarte mulţi. Şi fluturi prin livezi.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când vorbea tata parcă lovea-n copaci securea,
Iar la gât gulerul îi stătea mereu aiurea.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Mama purta rochii de un galben stins;
Blândă, duioasă, blândeţe fără de cuprins

Vino devreme sau nu veni deloc.

Pe la cinci ani am început să am coşmaruri dese –
Şi-apoi nimic apoi nu a mai fost precum fusese.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Întunericul le spunea celor morţi poveşti,
Cu lampa stinsă-n casă, se-aţineau umbre la fereşti.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când mă trezeam înfrigurat din somnul greu,
Nimeni, dar nimeni, nu venea la patul meu.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când din groaza-mi mută ţipăt a străpuns,
Nimeni, dar nimeni, din casă n-a răspuns

Vino devreme sau nu veni deloc.

M-am ridicat – pe cer soarele cu ochi de gheaţă
Privea cum mă petrec singur singurel prin viaţă.

Vino devreme sau nu veni deloc.

NB. Samhain-ul celtic, premergătorul Halloween-ului, se celebra făcând schimb de sau împărtăşind poezii cu tentă înfricoşătoare. Iar poezia de mai sus are legătură şi cu faptul că Louis MacNeice şi-a pierdut mama când acesta era la o vârstă foarte fragedă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul nu-şi pune nimic deoparte. Cu cât îi ajută mai mult pe alţii, cu atât are el însuşi mai multe beneficii, cu cât dă mai mult altora, cu atât mai mult primeşte. Calea cerului face cuiva bine, dar niciodată nu-i face vreun rău. Calea înţeleptului este să acţioneze, nu să concureze.

citat din Lao Tse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Inerţi din cap până-n picioare,
Atâtea spirite îşi dorm;
Puterea minţii cu-nfocare,
În traiul şters, orb, uniform!...

N-au capete, sau dacă încă au,
Le pun la porţi sperietoare
Şi vieţii lor un sens nu dau,
Căci sunt atraşi de *domnişoare*!...

Şi-atunci de ce încă mai speră,
De ce din mintea lor opacă,
Se plimbă beţi, bolnavi în carieră,
Când ei nu vor nimic să facă!...

Sunaţi sirene şi sunaţi alarme,
Treziţi putreziciunea neagră-n ei,
Căci ţara asta stă gata să se sfarme,
Când stau zidiţi şi-nchipuiţi a zmei!...

Puneţi-i cu putere să îşi întindă mâna
Căci sunt copii lor striviţi într-o prostie,...
Să-şi pună în mişcare şi creierul şi vâna,
Să nu devină ţara o mlaştină pustie!...

poezie de Constantin Păun (2014)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau în Institut, aici nu li se asigura protecţie. Protecţie?! Pentru ce-ar fi avut nevoie?! Şi totuşi, în drum spre rachetodrom, câteva fete, angajate ale Institutului sau încă eleve, îl reţinură pe Lucian. Vai... Şi de ele cum să mai scape?! Tocmai când sosise şi el mai devreme, înainte de ora 08.00, să nu întârzie... Noroc că aceste domnişoare nu erau chiar atât de insistente, deci uniforma lui nu avea de suferit, însă de sărutări nu putu scăpa; fetele nu-i dădeau pace. Şi iată-se din nou cu urme de ruj, nu doar pe obraji... El spera totuşi să reuşească să ajungă în navă înainte de a sosi colegii săi; n-avu însă această şansă. Şi cine sosise mai devreme de ora 08.00?! Ah, ce ghinion! Tocmai Lia, domnişoara consilier... Dintr-o singură privire albastră pricepu tot ce se întâmpla, dar nu se opri în acel loc, îşi continuă drumul spre rachetodrom. Deşi era conştient că acţiunea la care se gândise nu era deloc în favoarea lui, Lucian găsi totuşi tăria de a o striga... Uimită, ea se opri totuşi, iar el privi rugător spre fetele ce-l înconjuraseră, cerându-le să-l lase să treacă spre rachetodrom.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!