Sătul în decembrie

Avea 47 de ani, trăia...
Departe de bar era o lume pentru cei vii.
Undele europei libere de prejudecăţi...
umbrele norilor şi ninsoarea...
Prin vitraliile subsolului licărea credinţa,
bucăţele de cer în sticlă,
cioburi colorate şi imagini de sfinţi...
catedrala celulei neputincioşilor.
O pensulă care coboară prin destin
îl ştergea de praf,
cerceta izvorul arheologic,
muţenia umbrei unei tinereţi
de parcă fuga ar fi
un tablou cinematic cu destine
deşi a fi poet acolo
nu mai înseamnă decât a răbda.
O pană/o criză de nesomn
printre cornute-carnasiere
sau cei care vorbesc şi vorbesc
de parcă neputinţa
ar fi aripile unor adolescenţi
sătui în decembrie...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi răbufnesc imagini vechi sub pleoape
tot mai vorbesc, dar parcă aş tăcea
prin care sorb, prin ce vîrtej de ape
se scurge tainic tinereţea mea...

catren de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe-departe

sunt barcagiul de suflet al corăbiilor
lui Columb...
umbra de vis din călătoriile lui Magelan!
(Descoperirea lumii din afară de noi.)
un verb activat de moartea lumii vechi;
de virajul indolor, prin oceanul Atlantic;
lovirea primei stânci din lumea nouă,
departe, departe, departe...

sunt sutele de mii de vieţi asuprite
de revoltele unor aventurieri,
acel fior de adormire din interiorul morţii
luminii sufletului în lumina raţiunii,
sau destinul de Villon printre trădări,
sau piperul din India pe care nu l-a
găsit Columb

sunt plânsul sătenilor care-şi vedeau
incendiate altarele şi satele
în numele unor şosele de asfalt...
plânsul triburilor Amazonului...
plânsul umbrei coşmarului lui Magelan
şi ultima boabă de piper din India...
Departe de a avea nume,
sub nicio formă nu sunt poezie
pentru cupluri infatuate cosmic...
(Pământul cu Luna
Soarele cu arderea nestăpânită a zilei)
de parcă a rămas doar neştiinţa
cum am ajuns eu să mai pot fi
auzit
printre atâtea aiureli universale
încă, încă între filele oceanelor

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi lomonosoviene

Scânteia revoluţiei,
roşul de toamnă
în mijlocul
unei străzi
năpădite
de niciundele
zărilor nocturne,
se aprinde în catedrala memoriei
tinerelor
aripi încordate
de dor.
(Nişte) pui proaspeţi
din găoace,
silabisind cotcodăceala
din jur,
suntem...
Parcă dornici
de a reveni
la liniştea oului
din care ne-am clocit...
Parcă susurul
de şarpe cu pene
se prelungeşte în întuneric,
lovindu-ne palpitaţiile
poliritmic, electrizant,
sudoare sardonică
pe palmele şi frunţile
noastre, inumane,
de păsări hoinare,
peste mări şi ţări,
prin basmele buneilor
care îşi curăţau obrajii
văzându-şi nepoţii
ca prin vis,
după coşmarul marţial
care a susurat
prin crivăţul
unei omeniri
de pufoşi
melancolici,
iar,
felinarele selenare,
prea chioare
pentru nişte lacrimi goale,
îndrăgostite
de motoarele electrice
pe care le îmbracă
în table lucioase,
se tânguiesc, solemn,
către un timp
când erau imaginaţie,
când orice ram gros
le-ar fi urcat spre cer
pentru a face strajă
unor uliţe neguroase,
mâloase şi rele,
pe care s-au chinuit
paşii buneilor,
şi bunicilor,
căutând
ziua de mâine...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor neputincioşi

- Cine?
- Se mai citesc?
- Azi se mai simt?
Parcă îi mai aud:

printre pomii din livadă,
în acord cu frunzele înroşite
în lumina diafană a îngerilor
din lumea cealaltă
care nu a încetat...

printre corzile harfei
argintate şi prin surdina
chitărilor, lăutelor;
prin frica arcuşului pe corzi
care nu se mai opresc...

printre spasmele hârtiei difuzoarelor
şi reverberaţiile mdf-ului
ce le îmbrăţişează...

Dar

lumina vine din interior,
din acel loc unde ţii lanterna
neputinţei şi farul aproapelui,
de acolo de unde
se nasc zeii şi monştrii...

lumina vine dinspre felinar
când citeşti orbecăielile,
când crampa limbii e un eon,
şi simplul infinitiv al sufletului
se întâlneşte cu marele substantiv
al neputinţei noastre cea de toate zilele...

lumina coboară din cer,
în scăfârlii urcate pe trupuri de lene,
căutătoare de instincte emoţionante,
eventual pluviale
pentru a-şi mai spăla albul ochilor...

ca atunci când era inima albă
şi nici ţipenie de cerneală
nu ar fi râvnit la parul acestei lumii,
la marele eliberator al clipelor
de la dogoarea istoriei
unor neputincioşi

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pernele

cauţi umbrele unor statui
pernele corso-ului îmbătrânit
nişte muşte cu aer marin
care ţi se aşează peste vara asfaltată
care te curăţă de zgura meschinăriilor
care îţi amintesc de zborul sufletului
pernele corso-ului îmbătrânit
sau paturile suferinde de amor
unde orele se delectează cu apatie
cu un cioban numerotând oile visării
fugare la sănătoasa văzând
pernele corso-ului îmbătrânit
unele îţi spun să ştii că fuga nu visează
că ai ajuns departe de orice mal
departe de orice larg
departe de orice abis
mai aproape de un nod în gât
de un alb debordant
picurat între genele nopţilor de remuşcări
peste petalele liofilizate
poate doar atât cauţi
umbrele unor stafii de tine
prin satul proletar dansând
la hore de măşti securiste
hore de măşti evlavioase
hore de măşti disidente
hore de măşti umane
hore de măşti albite de vânt

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn şi însemnat

cratima şi junghiu
unei negeneraţii care se scurge
prin canalul culorilor
culoarelor...

adormiţi, doi craci
vorbesc în paşi
către toate mâinile goale

visul lor de unire
e bun doar în tablouri...

e o simeză siameză...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulevard belic în zori cu terase sculptate

rupere de nori în paradis,
asprimea zorilor şi mătura soarelui...

paharele goale se ruşinează;
între noi e o pâclă de noivoi...

eliberarea naţiunii de prejudecăţi
şi ninsoarea de sfinţi
apără încă o zi de loterie...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcisul lucrului nou

mirajul strigătului
de libertate, aripile
unui ceas alb
lipite printre zori...

Dar parcă liniştea
umbrelor aurii de zi
nu seamănă de fel
cu vreo nepăsătoare
absenţă

Doar atunci din ei
negeneraţia va negândi
către malul unei trestii,
cum e să priveşti
cerul în oglindă...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără nume

Prin muzica sfinţită şi raiul din sufletul tău, copile
Ai să atingi suflarea unor destine
Şi ai să preţuieşti lumina din care te-ai născut
Acolo e puritatea unei mame bune
Acolo se găsesc albastrele raze din noaptea fără nume
Şi plinul meu din care cresc în fiecare zi
Să ştii că e credinţa în Domnul Iisus
Doar El mă ţine cu lacrimi duioase
În fiecare noapte mă mângâie
Şi-mi redă pacea de care am nevoie...
Sunt tot mai singură... şi nu vreau să mor.
Decât prin fiecare vers de iubire...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pielea asta de oameni vii

era un accident de circulaţie a înroşirii prin sânge
un vaiet prelung ca de lup iritat cu o chitară smulsă blues
o lume indiferentă trecând printre necunoscuţi în timp ce ploaia rece o spăla de chip
un parc în care se vedea o umbră de copii jucându-se şi pocnindu-se
pe undeva era şi o uşă cluj jegoasă şi plină de abţibilduri cu un scârţâit mai rece decât gerul
un perete inscripţionat cu nume neinteresante de pictori şomeri răzbunându-se pe fabrica celor utili
în curtea casei mormane mototolite de ziare mincinoase supuse uitări
un vaiet prelung ca de lup iritat cu o chitară smulsă blues
oasele ni se iroseau în războiul lumii cu eternitatea
prin bodegi mulţi dintre noi cădeau pradă stelei 80
părul nostru mic era doar o umbră a pletelor rupte
ne scriam des versuri de despărţire prin coli de sertar
inventam poveşti în locul orelor de la politehnică
era un accident de circulaţie a înroşirii prin sânge
ciocnirea navelor spaţiale cu neputinţa unei tinereţi
se adunau procurori extratereştri pe lângă halbe
reconstruiau aici o lume ca lor în timp ce înlăcrimaţi ar fi vrut departe de aici
peste toţi creştea un nor de fum înecăcios de nicăieri
tuna şi ploua rece şi se scurgea pe noi pielea asta de oameni vii

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lătrau chimic, electromagnetic…

vorbesc
încă de pe când aveam opt luni
vorbesc şi-n somn
peste un pic, adun ca pe cireşe în sân
pietre, cioburi colorate de sticlă
patruzeci de ani

când am să tac, tăcerea mea
vă va spune mai mult
ca orice cuvânt
de dincolo-ul oarecum comun
Pantomimă, vântul pe frunte voastră
va lipi
şoapte, foiţe subţiri metalice, tunet
luminiţe şi săruturi… inima mea
firimituri
furnici cuminţi

atunci
o steluţă departe
desculţă
vă va face cu ochiul
arlechineşte
dans, tumbe, aplauze
aplauze vouă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerin

voi înnopta pe marginea acestui drum şerpuit
care urcă spre stele
când mă întind pe nisip cu faţa în sus
îmi văd viaţa desenată pe cer
din clipa în care am venit pe lume
într-un decembrie cu zăpadă neprihănită
până astăzi când povestesc sorbind
din paharul cu ceai de mentă

totul e scris acolo cu migală şi meşteşug
de mâna sprintenă a unui caligraf
în sticla vălurită a norilor
pentru totdeauna
cu toate că nu sunt decât un călător desculţ
ai cărui paşi se topesc în tăcere
printre pietre şi raze de lună

atunci îmi spun că dumnezeu există
drept pentru care murmur o rugăciune
în timp ce adorm
printre umbrele şacalilor costelivi.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele iernii

Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.

Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.

Şi dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceaţă,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă deosebită

Toată lumea ne-a cerut să nu mergem în zona răutăţii,
Deşi toţi se mişcau acolo cu tăria de a răbda răutăţi ce te consumă.
Acum parcă se spune să nu vi în zona bună,
Acolo unde totul lucrează pentru tine cu tot atacul din rău.

Aşa de mult ai rămas în încet încât nu mai vezi nici o picătură de bine,
Iar mica ta răutate pare bunătate de nota zece.
Şi a primi un bine e un bine... deşi te sperie lipsa lui de umbră,
Deşi te sperie frumuseţia fără glamur şi plină de linişte.

Ai gustat din zona ta şi pare că doar gustul acesta există.
Dar gustă şi din zona de dincolo... şi nu prin oameni de aici.
Nu merge în zona de bine dacă nu vrei... nimeni nu cere asta.
Dar probează bunătatea nu numai o zi... şi nu de la cei ce se dau buni.

Ci chiar de la Izvorul ce a ajuns şi la uşa ta.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orele albe ale umbrei

departe
în adânc de codru
pe un meleag
cu nori de lapte grei
acolo oamenii seacă
de dor
de oftică
de trista lor cădere...

o flacără
aprinde-a lor mâhnire,
conduse
suflete oarbe spre pieire,
sclavii zeului indiferenţei
gol în nemurire...
mâhnire mocnind în abis

pe stâncile
de ger uscate
chiar sub cel soare
arzător din zi
cădeau
brazii din codru
apăru drept licărire
parcă ar fi de smoală
ori nu damnată
fiind de fel
plângea cu umbra de singurătate
cu chiuit de moarte şi blestem

vedea că-n locul cela
adormit de jale
pe unde ziua se lupta să stea
îşi învăţau cu sârg năpasta
îşi împlăntau inima-n ea
oh! de pe stânca
îngheţată-n soare
cu văicăreala ei
de moft
se chinui
să înţeleagă fapta
cum fără umbre
vieţuiesc cu zare
cum fără milă caută soroc
cuprinzând-o parcă starea
de a ieşi prin vis din joc

atunci în drum se aciua prostimea
trecând trecând trecând
cu orele uitate în simţirea-i
de tăciune plângăcios umbrit
dar prea cuprins fiind cu nesimţirea
se trezi parcă liber plin de avânt
pe un meleag departe
unde taina sclupta albirea orei
cuminţenia de sfânt

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negeneraţii de iubire mai târziu

Supramintirea pare acum un vis
pe urmele exploziei colorate.
Apusul se desface în gânduri;
îţi rămâne să cauţi soluţia de cer,
marele spumant al renaşterii,
îmbietor, peste pielea tânără
inundată de letargia răsăritului.
Însângerarea anunţă, solar,
o nouă adormire în neputinţe,
iar din tentaculele lungite
spre zenit, retorica singurătăţii.
Supraestimarea atinge umbrele
unor strămoşi tăcuţi în simplitate,
departe de aceste învăluiri
unde viaţa catifelată în amăgire
visează despre ce ar fi spus.
Umbrele trag lumina peste
liniştea de a dormi în truda lor

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orele

1.

cineva a scris undeva
o lege prin care Soarele
doar când apune are dreptate...
o lege care îl obligă
să de-a mărturie
după ce a văzut tot ce se întâmplă.
Doar când apune şi lasă din el
sângele pe cer să îl ascultăm...
Asta pentru a nu avea
coşmarul complicităţii atunci când răsare

La proces este văzut des cum explodează;
cum dă vălvătaia îngheţului,
chiar şi vara când stă târziu.
El nu mai ştie de ce
nu pune odată frână să lumineze alte ceruri inerte...
Acolo unde fenomenele tăcerii de sticlă nu nasc dureri...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vietnameza nu are pronume personale şi trebuie să-ţi numeşti tot timpul poziţia ierarhică. Când vorbesc cu părinţii mei, eu trebuie să precizez mereu că sunt copilul. Prin urmare, mi-e foarte dificil să vorbesc de sexualitate, de exemplu, în vietnameză. Oricum, vietnamezii vorbesc foarte puţin de sexualitate. E o limbă care impune multe rezerve. De exemplu, nu se foloseşte niciodată în vorbire cuvântul care desemnează raporturile sexuale. Se spune "soţia e apropiată de soţul său" şi asta înseamnă că au relaţii sexuale. Nici măcar "te iubesc" nu se spune niciodată. Poţi transmite aceasta prin gesturi sau prin scris, dar nu ai voie să spui.

citat din Kim Thuy
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în secunda aceasta de lut,
pe care o numesc coincidenţă izolată,
trag de spaţiu
către cele patru colţuri ale lui.

înăuntru,
deşi sunt un cerc care tace,
îţi vorbesc
despre regnul neobişnuit al iubirii,
despre
cum se sărută munţi migratori
în plin sentiment de câmpie,
despre
ce înseamnă o întâmplare întârziată
în ultima vară posibilă a universului.

despre tine,
cel creat de idee,
nu vorbesc,
pentru că
nu am niciun cuvânt ubicuu
care să te descrie.

ţine-mi de spaţiu acolo, în stânga,
vezi?
învârt secunda
pe roata de olar
a dimensiunii tale izolate.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemănătoare unei injurii care nu mai înseamnă nimic - dacă odinioară însemnase totuşi ceva - toleranţa, prin definiţie, este o insultă adusă realităţii, precum şi o depreciere adusă inteligenţei. Departe de a fi o virtute, ea nu consfinţeşte decât indiferenţa şi neputinţa.

Vladimir Ghika în Fragmente postume
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!