Ultima rugă...

şi iată-mă aguns la orizonturi
unde posibil, va ajunje fiecare
că să-şi achite ultimele conturi
dintre venire şi dintre plecare

doar echilibru între bine şi-ntre rău
mai ţine candela nestinsă-n raţiune
doar uneori pe scara sufletului meu
coboară când lumină, când genune

picioarele mai des se poticnesc
şi mânile aiurea cad în tremur
dar încă simt că poate mai iubesc
aşa cum am iubit şi-n alte vremuri

şi când va fi să plec n-am să regret
că am trecut pe-aici aşa din fugă
şi las în tină umbra de schelet
şi Tatăl Nostru-i ultima mea rugă...

căci am trăit o viaţă ca-n poveşti
şi unică şi suplă şi-n neştire
simţind că totuşi Doamne, Mă iubeşti
şi o Să mă ei de-aici în nemurire..

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă...

ultima rugă frumos mai sună
ultima rugă
şoptită de mine sub clarul de lună
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă, ultima rugă
-mai stai, nu pleca încă nu
ultima rugă, ultima rugă
ce vrea s-o auzi numai tu

ultima rugă sfios mai ninge
ultima rugă
dar nici o coardă de suflet n-atinge
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă se stinge în zare
ultima rugă
şi brusc întuneric aprinde alt soare
pornite-i să fugă...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (22 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit

... eu te-am iubit, amanta mea lascivă
aşa cum niciodată n-am iubit
şi azi la Iaşi, la sfânta Paraschivă
rog îndurare c-am păcătuit...

eu te-am iubit, amanta mea zglobie
copilă dragă sufletului meu
şi dacă a iubi e blasfemie
ce e atunci credinţa-n Dumnezeu?!!

eu te-am iubit, amanta mea-ntelegătoare
cu păr bălai şi ochi verzui, de vis
zâmbind acelor declaraţii sfidătoare
-că nu mai plec, că gata, m-am decis...

eu te-am iubit amanta mea târzie
simţind că sunt şi eu iubit
ştiam că nu-mi vei fi nicicând soţie
că îmi vei fi - să mint am îndrăznit

... eu te-am iubit, amanta mea lascivă
aşa cum niciodată n-am iubit
şi azi la Iaşi, la sfânta Paraschivă
rog îndurare c-am păcătuit...

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa dintre mine şi Dumnezeu

poate mai am nevoie de puţin crez
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine

şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aşa cum..."

la începuturi sentimentele ardeau
aşa cum numai sentimentele pot arde
în foc de artificiu şi petarde
ca un cuvânt primar, rostit pe şleau

apoi în avalanşe de cuvinte
aşa cum numai avalanşe curg în cale
sorbind în sine când un deal când vale
am modelat o dragoste. Fierbinte

din colb stelar şi raze lungi şi reci
aşa cum poate fi doar dragostea curată
fierbintea dragoste în spaţiu dizolvată
am ataşat-o epitetului-de veci

şi ne-am pornit prin lume amândoi
aşa cum pot porni doar suflete senine
şi împletite-n aliaj de ştofe fine
cu coarde lungi din inima din noi

s-au stins şi rugurile noastre într-o zi
aşa cum doar un tot întreg se poate stinge
când peste toate veşnicia ninge
şi-n lume nu mai e la ce trăi

ceva încă mocneşte, face fum
în tine mai mocneşte un tăciune
şi apelează când la raţiunie
când la inconştientul: "aşa cum..."

poezie de Iurie Osoianu (18 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-mă cu drag

Aşa e de bine
când mă gândesc la tine.
Am un foc în inima mea
că aşa amară e dragostea.
Să iubeşti e tare greu
şi uneori amar e sufletul meu,
dar tu eşti ce mi-am dorit,
chiar e bine să fii iubit.
Am trăit clipe ce nu le voi uita
şi niciodată nu voi regreta.
Vreau să mă ascunzi în sufletul tău
şi să mă alinţi când mi-e greu.
Iartă-mă atunci când mai greşesc,
dar niciodată nu vreau să te rănesc.
Să mă priveşti când te privesc,
cu vorbe dulci îţi spun că te iubesc.

poezie de Eugenia Calancea (24 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restul e tăcere...

Dacă iubeşti nu îţi mai aparţii
Exişti doar pentru a mărturisi
Iubitei ce se-ntâmplă şi ce simţi
De te-nchini iubirii şi la sfinţi

Dacă iubeşti cu-adevărat
Eşti trist şi uneori îngândurat
Nu mai trăieşti doar pentru tine
Nu ai în gând ziua de mâine

M-am întrebat într-un trecut
De ce eu te iubesc atât de mult
Am să îţi spun cuvinte simple
Eu doar pe tine te am în minte

Tu eşti tot ce am mai scump
Minunea mea pe-acest pământ
Ai fost întotdeauna feminină
Aşa frumoasă şi aşa de fină

Tu să pictez m-ai îndemnat
Doar ţie la pian ţi-am mai cântat
Şi când plutim pe-al muzicii fior
Ne place s-auzim cum plâng viori

Când mă iubeşti şi te iubesc
Simt cum pe loc întineresc
Îmi dai motive să trăiesc
Dacă mă laşi să te privesc
 
Şi dacă uneori ne mai certăm
Fără ca vreun motiv să avem
Pe loc ne gândim la împăcare
Şi vine o sfântă îmbrăţişare

Dacă trăieşti într-o iubire
Nu te gândeşti la despărţire
Să trişezi în dragoste, nu-i greu
Doar de regrete urmărit vei fi mereu

Trăieşti doar când iubeşti
În restul timpului nici nu exişti
Şi dacă vrei să fi iubit
Atunci iubeşte în mod cinstit

Vreau să-ţi mai scriu un singur vers
Doar când iubeşti în viaţă ai un sens
Chiar de trăieşti clipe de disperare sau durere
Restul e tăcere...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

vine pe scara 7 Richter
din interiorul tău
singura dată
când
ai tăria să-l priveşti pe Dumnezeu
fix în ochi şi-i promiţi că
te vei schimba
e ca şi cum ai vedea în depărtare
o lumină şi ai vrea
să o prinzi cu mâna
speranţa creşte ca o flacără
luminând în interior dar
nu poţi face nimic
între tine şi Dumnezeu
e doar o rugă
un dangăt de clopot
ce urcă şi coboară
spre un cer fără margini
întunericul îşi resfiră umbrele
fără să ţină cont de nimic
în universul tău cu nume de om
se construiesc biserici
dintre mâinile întinse se înalţă o altă rugă
doamne, zici
sunt eu
cel făcut după chipul şi asemânarea ta
dă-mi tăria cuvântului tău şi
mai lasă-mă încă o zi ca să pot alerga
de la un capăt la altul al lumii iubind
apoi vino
fii oaspetele meu şi
învaţă-mă să mor câte puţin
în fiecare zi

ştiu
la capătul mormântului meu vei fi doar tu

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

România există, fiindcă eu o iubesc

România există şi e locul
unde eu am primit dreptul la viaţă!
E locul unde eu pot să mă încred în tine
să mă fac iubită de tine şi să te iubesc!
Rămânia eşti tu, iubitule,
când mă chemi, fiindcă ai nevoie de mine,
când mă aperi şi mă strângi la piept!
România eşti tu, prieten drag
şi tu, semen al meu,
care nu-mi dai voie să greşesc,
fiindcă îţi pasă de mine dar totuşi,
mă accepţi aşa cum sunt, fiindcă mă iubeşti!
România eşti tu, necunoscutule
pe care nu te-am văzut încă dar,
eşti în inma mea şi, ştiu sigur,
că şi eu contez pentru tine!
România eşti tu, pruncuţule frumos,
de-aici, de la sânul meu cald,
ocrotitor şi bun,
căci surâsul şi gânguritul tău
îmi definesc existenţa,
nădejdea continuităţii
şi voinţa divină!
România sunt eu, când mă îmbrac în ea
ca-n strai de sărbătoare şi o port
dincolo de mare şi dincolo de hotar:
în inimă, în gând şi pe buze!

Fiindcă o iubesc, România există!

poezie de Iulia Mirancea (3 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul...

întreaga mea viaţă a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
şi deseori- floare de crin

îl tot întrebam -prin ce lumi te-ai ascuns
prin ce universuri pluteşti
şi doar uneori intuiam în răspuns
că numai pe mări şi-n poveşti

îl tot iscodeam- după ce mereu zbori
după cine mereu eşti pustiu
că te-ntorci uneori pe aluzii la zori
alteori mai mult mort decât viu

doar o singură dată mi-a spus tremurând
cu tristeţe-n orbitele-i oarbe
că alt suflet ca el de pustiu şi flămând
din adâncuri esenţele-i soarbe

că demult nu mai are nici linişti nici loc
că-i uitat şi de rău şi de bine
că demult îl aşteaptă bulboane de foc
dar va sta pân -la urmă cu mine...

mai apoi între zile şi nopţi va pluti
peste codru şi munte şi mare
-eu sub malul de lut năruit voi simţi
cum se-nalţă şi nu mă mai doare...

întreaga mea viaţă a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
şi deseori- floare de crin

poezie de Iurie Osoianu (25 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Coboară jos"

Coboară jos din norii tăi
Pe-o stâncă-n margine de văi
Şi-atunci vei mulţumi frumos
Că nu eşti jos.

Coboară jos, la pompier,
Când scara lui te urcă-n cer
Şi - rogu-te! - nu te mira
Când n-oi putea!

Coboară jos doar un fuştel
Din scara ta, hai, uşurel!
E bine unde ai rămas,
C-un singur pas.

Coboară jos, în suflet, vrei?
Nu poţi! El nu e jos, eheeei!
În tine e, cum e şi-n alt'
Cum e şi-n 'nalt.

Coboară jos - a zis un sfânt,
Poet pe-al neamului pământ.
A scris... c-aşa a vrut-o el,
Poetu'-acel.

Ştia de-atunci, de când scria,
Că unii îl vor critica,
Citind, că vor avea un spasm,
Că-i pleonasm.

Licenţă este, literaţi!
Şi sunt atâtea, încetaţi!
Poeţii, de când lumea e,
Pot scrie-orice!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şti să ştii...

ştiu că iubeşti aşa şi pur şi simplu
ştiu ca iubesc şi eu, la fel ca tine
dar între noi stă spaţiul şi timpul
dar între noi stă ea, şi tu ştii cine...

mai ştiu că mai iubeşti fără pricină
la fel şi eu, iubesc fără a şti că ştii
că sunt doar un conglomerat de albumină
cu paşii rătăciţi în nopţi pustii

şi-nca mai ştiu c-odată şi odată
când rătăcirile în mine vor lovi
am să-mi aduc aminte de o fată
care ştia ce-nseamnă a iubi...

poezie de Iurie Osoianu (19 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Aşa erau şi când eram puştan.

Cum cenuşii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti -- dar încă s-o trăieşti,
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune... Tot mai triste veşti.

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă -- deşi, nu le ascult,
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an şi an nou vine,
Nu sunt bătrân -- dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Şi-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ţi spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, "la mulţi şi frumoşi ani"?!
Nu, o să-ţi spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult -- darmite, mai mulţi ani!

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe --
Aşa erau şi când eram puştan.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă întreagă

... o viaţă întreagă am tăcut
tu bănuiai că te ascult
şi altă viaţă-am tot visat
iar tu credeai că stăm la sfat

o viaţă întreagă-am tot cerşit
un strop adânc de infinit
îmi reproşai că îţi cerşesc
mereu amarul "te iubesc"

o viaţă întreagă am jinduit
doar fruct oprit, neprihănit
oricum, simţeai că eu iubesc
inexistent nepământesc

o viaţă întreagă am tot minţit
că te iubesc, deşi-am iubit
doar corp alene răsturnat
pe cel mai alb imaculat

o viaţă întreagă am răbdat
ştiind că tu te-ai resemnat
că alte vieţi din când în când
m-au mistuit în dor şi jind...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset subtil...

m-am născut, am crescut
undeva peste Prut
printre dealuri şi văi
şi coclauri
şi cu vaca ieşeam
uneori la păscut
şi poveşti am iubit cu balauri...

am trăit, m-am trecut
tot mai mult prin străini
printre zări, printre ţări
printre toate
dacă mor
înc-o rugă mai am la destin
să mă ducă acasă
că poate...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Şi dintre toate iubirile-ţi străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Şi nu ţi-a dispărut nici dorul... deşi, eşti mândru să mă suni...
Şi ceas de ceas gândeşti amorul... ce doar cu mine ştii s-aduni.
Şi te gândeşti clipă de clipă... ce mai fac eu şi cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... şi inima-ţi întreabă: "ce?"

Şi mă doreşti să-ţi fi aproape... deşi te-ngreunezi greşind...
Că poate, poate, totuşi poate... eu am să vin, gonind, venind...
Şi te întrebi de simt ca tine... oare şi eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să ştii de mine... deşi la fel mă perpelesc!

Şi totul are timpul său... când sita cerne şi s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-opreşte, sau mai merge...
Când tu îţi simţi inima plină... de-nţepături şi apăsare,
Să ştii că nu sunt în lumină... şi te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc aşa cum sunt...
Dorinţele îmi sunt divine... şi te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simţi inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simţi ce dragoste-ţi nutresc!

Şi vine totuşi şi finalul... îl tot aştept să vină acum!
Vreau să înving şi s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Şi te iubesc fără să vreau... aşa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu doar că aşa cum avem stânga şi dreapta, tot aşa o parte din noi e lumină şi întuneric şi în fiecare din noi e o luptă între bine şi rău, dar care şi când învinge...

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calendar

M-ai modelat, iubito, cum ai vrut,
iar capul meu e-acum un calendar
cu începutul... când te-am cunoscut,
şi-un conţinut de care n-am habar.

Măcar mi l-ai lăsat tot în 3D
şi-ţi sunt, de-a pururi, recunoscător,
că încă-l am şi simt că încă e
de neuroni (apatici) transportor.

Iubito, plastilina e un moft
pe lângă capul meu la mila ta,
căci mie-mi funcţionează ca un soft
ce se comportă-aşa cum tu ai vrea.

Un singur lucru, totuşi, te-aş ruga:
atunci când mă vrăjeşti, nu-l mai roti
doar într-un sens căci, vezi tu, s-ar putea
să ameţesc şi... nu ţi-ar conveni

Să par, alăturea-ţi, abţiguit,
sau să mă clatin, să vorbesc mai... rar,
aşa cum niciodată n-ai dorit
şi-n "calendarul" meu e foarte clar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!