Îmi place natura toamnei

Poezia ei plină de culori,
aromele ei picante,
adierea ei caldă şi liniştitoare
aduc mângâiere sufletului nostru.
Ar trebui să ne confruntăm
cu toamna vieţii noastre
ca şi copacii,
care pierd frunze,
rezistă frigului,
dar înăuntru rămân în viaţă.
Pentru că datorită lor trăim,
iar ei se vor întoarce la viaţă...

poezie de Eugenia Calancea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile toamnei

Un drum cu multe culori
se întoarce la viaţă.
Habar n-au ce culori îi aşteaptă...
Toamna şi-a creat o nouă magie,
alături de magia unui sărut din dragoste.

poezie de Eugenia Calancea (1 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii un om minunat...

Vrei o casă grozavă?
Nu te aştepta să te ajute cineva.
Sunt atâţea oameni în jur,
Dar nu vei avea de la nimeni,
Ajutor, sau o mângâiere,
Toată lumea e pentru ea,
Apoi apare şi invidia.
Ce-ţi trebuie ajutor,
Tu nu eşti în stare?
Ai diplome, ai înţelepciune,
Dar ai nevoie şi de bani,
Banii vin încet cu muncă multă,
Cu sănătate, fericire şi frumuseţe.
Există frumuseţea sufletului,
A sufletului bun şi milostiv.
Dacă simţi durere, eşti în viaţă,
Dar poţi să simţi şi durerea altora,
Eşti om, nu fi nepăsător,
Ajută şi vei avea de toate în viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reţeta vieţii

Asta e reţeta vieţii,
care mi-a spus-o mama,
tinându-mă în braţe
în timp ce plângeam.
Gândeşte-te la florile alea
pe care le culegi toamna
ele oricum vor muri,
şi tu plângi.
În grădină în fiecare an
apar şi plantăm flori,
copaci şi alte plante,
ele te vor învăţa,
să ştii ce e frumosul.
Apoi vine toamna
şi ele se vor usca.
Chiar şi oamenii sunt trecători
la fel ca apa care curge.
Toamna încorporează
un timp de tranzit.
Maturizează-te,
pentru că şi natura
va fi în stare să înflorească.

poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datorită ei, TRĂIM

În viaţă
există ceva
care nu doarme
decât odată.
Acel ceva este inima.
Ea continuă să bată..
Luptă pentru viaţă,
Cu vise ne răsfaţă.
Noi suntem datori
să-i mulţumim,
Că datorită ei,
TRĂIM.

poezie de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama pământul...

Mi s-a spus adesea
că e nevoie de totul
pentru a face o lume...
dar uităm de multe ori
că este nevoie de o lume
pentru a face totul!
Prea mulţi oameni uită de asta
şi dispreţuiesc
acest leagăn al vieţii
atât de frumos,
acest pământ hrănitor
ca o mamă a tuturor
care ne sprijină câte un pic
în fiecare zi a vieţii noastre,
iar în adâncul inimii noastre
acest sentiment ne îndeamnă
şi ne conduce să trăim veşnic
în pasiune, în armonie
şi cu dorinţa de a iubi pur şi simplu.

poezie de Eugenia Calancea (27 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele de toamnă

Într-o frunză
văd soarele de toamnă.
Căldură şi reflecţie.
Îmi place toamna
Sub copacii putin goi.

Viaţa e foarte simplă,
dar noi insistăm
să o complicăm.
Ar trebui,
să citim,
cel puţin în fiecare zi,
o poezie frumoasă.

poezie de Eugenia Calancea (4 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mult soare

Dimineaţa când sunt trează
Mă uit în oglinda goală,
Dar ceva mă-ngrijorează
N-aş vrea să fie o boală.

Trebuie să-mi găsesc norocul
Şi să iau tot elixirul
Că nu vreau să ard ca focul,
Iar în viaţă să pierd şirul.

Mă agăţ cu disperare,
Să iau mai multă mângâiere
Vreau ceva cu mai mult soare,
Zile cu nectar şi miere.

poezie de Eugenia Calancea (27 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea, cel mai statornic dintre sentimentele noastre, nu va fi vie decât la întâia ei izbucnire; iar celelalte lovituri ale ei se vor domoli treptat, fie datorită faptului că începem să ne deprindem cu crizele sale, fie datorită unei legi a firii noastre, fire care, spre a se menţine în viaţă, opune forţei destructive o forţă egală, dar inertă, ridicată pe temeiurile egoismului.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii si gansacii

cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!

la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.

fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.

dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.

dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.

inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.

ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.

insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi oameni aleg să se statorniceasca în eşecurile lor. Acest fapt duce la temeri, regrete, ruşine şi stres. În loc să trăim în trecut, ar trebui să reflectăm la experienţele noastre de viaţă şi să folosim situaţiile negative drept lecţii de viaţă.

citat din Morris Prata
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze cu iubire

ntorci privirea şi vezi o minune,
Frunzele cad şi ei privesc cu iubire,
Călcând prin frunze cu paşi grăbiţi de dor,
Lăsând în urma lor un fir de viitor
Şi-au regăsit liniştea în aşternut tomnatic,
Pe lângă copacii ce freamătă sălbatec,
Păşesc uşor, pe umbrele durerii,
Ca tot cei rău ei să dea uitării.
S-aşează jos pe frunzele uscate,
Că vor s-asculte inima lor cum bate,
Se uită-n ochii ei negri ca de cărbune
Şi stau în genunchi ca la rugăciune.
Sunt revăşiţi de gânduri şi tainele iubirii
Şi văd c-acum viaţa-i la capătul durerii,
Dar nimeni şi nimic nu poate niciodată,
Să le ia speranţa şi dragostea curată.

poezie de Eugenia Calancea (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzele toamnei

Era cald şi stăteai întinsă-n plapuma de frunze,
te rostogoleai şi aruncai uşor cu ele,
mă chemai să te îmbrăţişez cu căldură,
dar vântul se pornise cam puternic
şi aduna frunzele-n grămezi ciudate,
de parcă făcea canapele moi,
în care ne aruncam cu plăcerea copilărească,
iar privirea ta era profundă şi veselă,
plină de dragostea noastră caldă
şi uneori îţi urmăream zâmbetul şi bucuria din ochi,
aveai energie şi visai cu ochii deschişi,
sperai ca ziua să nu se termine
şi să dureze aşa o veşnicie.

poezie de Eugenia Calancea (22 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de toamnă

Mergând desculţ-acum prin iarbă
Aş vrea ca soarele să fiarbă,
E cam târziu, dar timpul mai încearcă,
Să ne mai cuprindă cu căldură oleacă.

Vezi frunzele ce cad din mesteceni
Şi-ţi aminteşti de "Ce te legeni",
Stai şi asculţi un cântecel sublim
Şi corzile sufletului răscolim.

Dansezi apoi peste struguri de soi,
Atunci când petrecerea e-n toi,
Eşti curcubeu şi soarele e la asfinţit,
Ai vrea să fie vară la nesfârşit.

Nu vreau să pleci vară de lângă mine,
Aura ta caldă să fie şi azi şi mâine,
Să mă-nconjori cu căldura ta,
Cu copacii, florile şi mireasma ta.

Mai vreau să stau ca scoica la soare,
Să simt apa mării la picioare,
Dar vine din nou toamna rodiroare,
Ce pentru noi e ca o sărbătoare.

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie, timpul melancoliei...

Noiembrie eşti luna parfumată de nuci şi castane
care acum îşi scriu dorinţele de la sfârşitul ciclului,
este luna culorilor de tot felul,
înţelegând covorul de frunze uscate.
Aş vrea să rămâi înainte de începutul altei ere,
când ramura se dezbracă complet,
iar bradul cu miros plăcut rămâne neschimbat
şi aşteaptă decoraţiunile de Craciun,
care vin ca o lecţie de speranţă ce încarcă inima.
Se pregăteşte să ne părăsească melancolia frunzelor
şi vine entuziasmul şi magia lucrurilor pe care le aştepţi cu nerăbdare.
Noiembrie este timpul melancoliei şi-a plimbărilor în natură,
dar timpul ne duce în decembrie care aleargă prea repede.
E ca şi cum ar fi adevarata toamnă a sufletului,
sezonul în care te curăţi pe tine,
în timp ce cade frunza şi zboară
şi binele deja se pregăteşte să crească,
iar copacii te vor învăţa lucruri
pe care nici un maestru nu ţi le va spune.

poezie de Eugenia Calancea (13 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura noastră

Soarele ne sărută iară,
Astăzi pentru puţin timp,
Norii, vor din nou să piară,
Albastrul cerului cel scump.

Picături fine uşor apar,
Dar ploaia nu vrea să vină,
Ea trebuie, dar e-n zadar,
Că vine din nou ca o balerină.

Se simte parfumul de liliac,
Ce-a stat adormit în tufe iar
Şi seceta revine ca un maniac,
Ce face ca totul să fie un nou amar.

Ne simţim că nisipul în clepsidră,
Dar vai de noi când se întoarce,
Capul nostru înoată ca o vidră,
Gândul că natura se pierde nu ne dă pace.

poezie de Eugenia Calancea (8 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţiile vieţii noastre şi a planetei noastre fragile sunt după aceea determinate doar prin propria noastră înţelepciune şi prin propriul nostru curaj. Noi suntem custozii sensului vieţii. Tânjim după un părinte care să aibă grijă noi, care să ne ierte pentru erorile noastre, şi să ne salveze de greşelile noastre copilăreşti. Dar cunoşterea este preferabilă ignoranţei. Este cu mult mai bine să îmbrăţişezi adevărul dur decât o fabulă liniştitoare. Dacă tânjim după un scop cosmic, atunci să ne găsim noi înşine un obiectiv demn.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând în parcul plin de frunze...

Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-şi luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o splendoare
şi sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfinţitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
şi noaptea-şi flutură năframa neagră,
care mă sperie puţin,
dar tu-mi răspunzi uşor tulburat de somn,
şi-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ş-apoi prind puţin curaj,
pană la sosirea neaşteptată a ta,
simţind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoşătoare
şi-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în aşternutul moale al frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (20 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!