Tu iartă-mă, iubito
un gând fugar prin marmura cea rece
își face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
și văd obscur lumina cea stinsă în apus
o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ți sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi șoptești... rămâi
-Rămâi să-ți pot a spune prin câte am trecut
în viața fără moarte și fără început
ți-e mâna ca de gheață și-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai
e altă existență a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nțelegi că nimeni nu poate înțelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege
de dincolo de moarte îți spun că te iubesc
și te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă, iubito... știu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în brațe doar unul din noi doi
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Tu iartă-mă, iubito
un gând fugar prin marmura cea rece
își face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
și văd obscur lumina cea stinsă în apus
o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ți sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi șoptești... rămâi
-Rămâi să-ți pot a spune prin câte am trecut
în viața fără moarte și fără început
ți-e mâna ca de gheață și-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai
e altă existență a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nțelegi că nimeni nu poate înțelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege
de dincolo de moarte îți spun că te iubesc
și te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă iubito... știu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în brațe doar unul din noi doi
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu iartă-mă, iubito
Un gând fugar prin marmura cea rece,
Își face loc, cu teamă, spre tine astăzi trece.
O pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
Și văd obscur, lumina cea stinsă în apus.
O floare răsărită din pură întâmplare
In minte imi aduce lumina-ți sclipitoare!
În candela ce arde la cruce căpătâi,
De dincolo de moarte tu îmi șoptești... rămâi.
-Rămâi să-ți pot a spune prin câte am trecut,
În viața fără moarte și fără început...
Ți-e mâna înghețată și-ncremenită pari,
Nu te speria Iubito, nu e nici Iad, nici Rai.
E altă existență a spiritului viu,
Ce e transmis prin veacuri de Tatăl către Fiu.
Dar nu-nțelegi, că nimeni nu poate înțelege
Ce a creat Divinul prin propria lui lege.
De dincolo de moarte, îți spun că te iubesc
Și te privesc adesea din-naltul cel ceresc.
Tu, iartă-mă Iubito... știu, ai crezut în noi,
Dar timpu-a luat în brațe doar unul din noi doi.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iartă-mă iubito....
Iartă-mă iubito, de tăcerea mea
Am crezut mereu, în iubiri visate
Când în drumul meu până la o stea
Te purtam în gând peste zi sau noapte.
Iartă-mă iubito, că te știu demult
Doar a mea și înca-nimănui
Iar sărutul tău încă-l mai ascult
Fără să mă vrei, fără să îmi spui
Vorbe de ocară, vorbe de alint
Fără să te cred, fără să te mint.
Iartă-mă iubito, mâna mea e grea
Nu mai face semne de la o fereastră
Ochii mei acum sunt o simplă stea
Iar tăcerea vrea iar să se mai nască
Am plecat iubito, lacrima mă curmă
Am murit iubito, am rămas o umbră.
poezie de Alex Daniel din Lumea nebunilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai, spune
De ce nu mai dai nici un semn,
iubito cu ochii de lemn?
De ce nu-nțelegi ca sunt Viața,
iubito cu ochii de ceața?
De ce nu ma lași sa te-ating,
pe tine cu floare sa ning
și nu ma saruți pe idei,
iubito, cu ramuri de tei?
De ce nu dai drumul la vânt,
iubito, cu sâni de pământ;
și ma tot lași de cu jale,
iubito, cu ochi de migdale?
De ce șoldul ți-e ca ulciorul,
sprânceana pe cer ca și norul;
și mă îmbăt în de tine
și sparg absolutul cu rime?
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt așa imperfect pe cât ideal visez
vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înțeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
și să-i mulțumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori așa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului
nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiționat
sunt în situația de a înțelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existență
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut
nici măcar dorința de a lupta
cu veșnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
și nici cum ar fi
o altă viață
doar mă bucur că nu o să mai știu nimic
și poate
cel puțin la început
voi fi iarăși copil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ochii storși de lacrimi
Când ochii storși de lacrimi privesc în gol departe
și nu mai vezi pe nimeni din câți îți trec prin față,
o, cine-ți umple-n suflet un gol lăsat de moarte
și cine-ți dă privirii o rază de viață?
Credința, doar credința, ea-i singura putere
ce mântuie ființa prin Cruce spre-nviere.
Când, frânt, ți-aduni tristețea ca cioburile sparte
din viața răvășită de-a urii vijelie,
o, cine-ți mai întoarce nădejdile din moarte
și cine-ți dă vieții o nouă temelie?
Când lupta ți-e pierdută și zările-s deșarte,
iar gheara disperării viața ți-o sugrumă,
o, cine-ți mai aduce o mântuire-n moarte
și cine înspre-o altă iubire te îndrumă?
Credința, doar credința... ea singură împarte
viața, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălțând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dialoguri ale înțelepciunii
iubito, drumul spre înțelepciune
este drumul spre libertatea din noi înșine
drumul spre centrul ființei noastre
tu știi că cea mai prețioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înșine, către nu se știe unde
călătorie ce o facem în singurătate și apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greșeală
în dragoste, surpă totul în nebunie și extaz.
eu în viață am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
și nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu ființa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârșit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânți totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deșert se duc doar îndrăgostiții
și nebunii frumoși la fire
răstigniți între viață și moarte, doar nisipul
singurătății absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viața pe apucate, iubito
am iubit până la demență nopțile și rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale ființei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul neființei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităților tale
am avut revelația unirii desăvărșite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aș putea eu pierde pe tine,
când tu ești soarele meu frumos și nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele și dincolo de moarte?
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tatăl nostru
nu e rău fără bine și nimic fără tot
și nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
și nici haos integru și nici voi fără noi
nu există iubire fără chinuri și dor
nici nu poți nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deșert în abis
ca căldura în rece și ca somnul din vis
nu se poate opri nici o clipă pe loc
și nici omul feri între ape și foc
tot ce vine de sus se așterne pe jos
și la câte s-au spus și la câte s-au scos
stai de strajă mereu între spațiu și timp
când la soarele tău când la propriul nimb
și mai stai așteptând resemnări de destin
între propriul gând și azurul senin
că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor și ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet
va rămâne doar vid și nimic în nimic
nici solid nici lichid și nici mare nici mic
vei rămâne doar tu și cu tine doar eu
între da și-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...
poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dincolo de veacuri
De dincolo de veacuri
Din mituri de demult,
Întruchipat în gânduri,
Eu nu te mai ascult.
De dincolo de viață,
De dincolo de moarte,
Tu n-ai făcut o dată
Iubirii mele parte.
M-ai zvîrcolit în gheare
De lei și de tirani,
Cerându-ți îndurare
Mi-ai potrivit dușmani.
Destin amar și putred,
Nici nu știi ce te-așteaptă,
Cu tine astăzi viața
În mine se deșteaptă.
poezie de Ilie Căpitănescu (1958)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Medalion
Nu știu de câte mii de ani nu am dormit
Împrumută-mi un somn
Îți dau în schimb un vis tinere domn
Și astăzi rătăcim prin veacuri
Prin târguri vechi căutăm leacuri
Și singura iubire a ta
Sunt eu și nu mă poți visa
Ne salutăm prin trenuri, în temple, în avion
Purtăm iubirea ca medalion
Pe suflet, coapse, pleoapă - departe
Pe cine ții în brațe când mă strigi? visez
Că ochii mei, nu pe ai ei îi vezi
Zbor spre iubirea de dincolo de moarte
împrumută-mi o aripă, a mea e rănită
îți dau în schimb un ciob de megaclipă
poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
A luat pedeapsa lumii
A murit Isus pe cruce
De ostașii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Și viața ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit
A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toții să avem parte
Sus în cerul minunat
A purtat Isus ocara
Dat la moarte biciuit
Și-a luat pe veci povoara
Și pedeapsa mea amara
Pe Golgota răstignit
Pentru mine pentru tine
Morții Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Și-a dat viața pentru mine
Eu să fiu nevinovat
El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a pășit
Și pe cruce a murit
Ca fiul deșărtăciunii
Fără pată fără vină
Isus viața Lui și-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat
Isus este Adevărul
E Viața și cărarea
Oamenilor le e țelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea
Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieși biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor
poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bună seara, iubito!
Bună seara, iubito!
Am trecut să-ți spun
Eternul noapte bună,
Sau că te doresc oricum.
Să-ți spun că-mi ești noapte,
Sau că somnul nu vine,
Să te chem mai aproape
Sau să te știu în mine.
Bună seara, iubito!
Mă primești în iatac?
Îți promit nopți de vis,
Tu mă rogi ca să tac.
Răscolind prin cuvinte
Hoinărim prin eter,
Tu ești fată cuminte,
Eu de soață te cer.
Bună seara, iubito!
Chiar și mâine mai sunt,
Același rămas bun,
Scris pe-o pală de vânt.
Hamalul de vise,
Ce îți cară din stele,
Constelații nestinse,
Să-ți speli pașii cu ele.
Bună seara, iubito!
Mă lasă să plec,
Înainte să vin,
Prin tine să trec.
Poteci de cuvinte
Străbătute-n doi
Aducându-ne aminte,
Să ne naștem goi.
Bună seara, iubito!
Ce-ar mai fi de spus,
Te iubesc, dar știi,
Nu ne este deajuns.
Nevoie avem,
De-un pic de noroc,
Eu pot, noi putem
Și nu stăm pe loc.
Bună seara, iubito!
poezie de Mihail Coandă (28 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colindul numelui de fată
Ți-aș colinda, iubito, de-ai sta la mine-n sat,
Dacă mi-ar spune cerul cel gri adresa ta,
L-aș face să te ningă, să plec la colindat,
Uitându-mă de tine când nu te pot uita.
Ți-aș colinda, iubito, fără să te găsesc,
N-ar fi măcar o poartă la care să nu bat,
N-ar fi nicio femeie să nu-i spun: te iubesc,
N-aș fi nici eu acela pe care l-ai uitat.
Ți-aș colinda, iubito, dacă te-ai fi născut,
Căci altfel nu am unde colinda să-ți aduc.
Ai fi murit devreme, nu m-ai fi cunoscut;
Măcar la crucea dalbă să-ți cânt să mai apuc!
Ți-aș colinda, iubito, dar poate nici Iisus
Nu s-a născut la vreme, ci prematur fiind,
A nins prin cimitire prea multe semne plus;
E prea târziu să dibui la care să-ți colind!
Ți-aș colinda, iubito. Mi-ai da, dac-ai avea,
Numele tău de fată, să-l scriu pe crucea mea?
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai rămâi
ni-i viața noastră
o frunză-n vânt
rătăcită
între cer și pământ,
nu știu vântul
încotr-o o poartă
și nici dacă frunza
e vie sau moartă.
trecem adesea,
prin iernile grele,
cu doruri nebune,
cu gânduri rebele,
și sufletul mângâie
crengile ninse,
prin stoluri de nori,
prin stelele stinse.
ne schimbă adesea
fericirea-n osândă,
căci peste tot
e moartea la pândă.
lasă-mi, iubito,
clipa ce vine,
să mai petrec
o noapte cu tine,
că ai fost
văpaie și foc,
în acest șăgalnic
și dulce noroc.
mai rămâi
o clipă acum,
până ce totul
nu este fum,
până ce totul
nu este rug,
până ți-e glesna
un ghiocel
și n-ai pe deget
nici un inel.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Râul fără moarte
Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Privește râul fără moarte
Cum seva blândului apus
Pe rana lumii îl împarte.
Nu este leac, nici vindecare
Să tragă râul în pământ
Că dintre toate câte sunt
Doar râul arde și ne doare.
Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Să scriu cu virgule, frumos,
Să călăresc mustangi de tablă
Trecându-mă pe moarte-n jos.
Coioți ce ronțăiți pustiu
Prin cârpa neagră nu vedeți
Că albia acestui râu
E numai oase de poeți.
Că stirpea morilor de vânt
Se-ngrașă zilnic cu o moarte
Când apa râului tăcută
Pe rana lumii se împarte.
poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubito, astăzi...
Iubito astăzi e târziu...
Se-ntunecase demult clipa,
Nu mai sunt eu, să pot să fiu
Mi-am rupt și gândul și aripa...
Mi-e teamă de un ultim zbor,
Te strig din alte emisfere,
M-ai învățat că în amor,
Nu-i timp de visuri efemere...
Îți mai zăresc încă privirea,
Rămasă ofrandă și mir,
E iarnă-n mine și iubirea
Nu e nici moarte nici delir...
Și pașii tăi îi mai ascult,
Ca stropii ploii bat la geam,
E frig, e iarnă și e mult...
De când în brațe te aveam...
poezie de Sergiu Boian
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te aștept
citesc pașii mei prin oase de gheață
fulgul disperat țipă prin geam la mine
nu agăț ultima sărutare de cârligul vieții
nu vreau ușa băncii să o tărăsc în neștire
șoseaua vieții încă-mi este liberă
alerg plutind după tine
arunc îmbrăcămintea de trecut, în timpul din urmă
am luat cheutorea zilei de astăzi
și într-o stație de metrou, încerc prin privire
să o arunc numai spre tine
bluza neagră stă numai pe un umăr
atârnă golaș desupra rotundului așteptării
ginșii mă lasă să văd pielea albă
de sus și de jos de unde începe viața
neglijent privesc strada și uit de zebră
ea mă obligă să-mi cântăresc, câteodată viața
acuz cu degetul ochiului meu care nu vede
seara, albul pătratului fără de cute
noaptea-mi este zbatere, fără sunete
te-aștept să-ți văd marmura dezgolirii
lumânării drepte ce arde cioplită în vene
încerc să te aștept, ca să fiu iară cu tine
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii noștri nu au toamnă...
Câteodată, ochii noștri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Și se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viață viața-n muguri o clipesc.
Ochii noștri sunt în spațiu porți de cer și anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire și de soare,
De un timp golit în spațiu, de un spațiu fără timp.
Ei sunt, poate, cu uimire, cercetași într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârșite, rațiuni și vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.
Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric și de flori,
Trecem totul prin idee și-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.
Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce știu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spațiu grav, ocult.
Dar și ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte și trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinerețea-i, care poartă-n ochi cercei.
Ochii noștri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu știu să fie altfel, sunt ce sunt de când se știe,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt așa cum știu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.
Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminițe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noștri se privesc.
poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, București)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă viață se numește orice se naște, trăiește și moare, socotesc că și mai mult are dreptul la acest cuvânt ființa care își poate împinge viața prin propriile ei puteri dincolo de moarte. Și dincolo de moarte numai spiritul o împinge...
citat din romanul Iubim de Octav Dessila
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Iubim Vol. 2" de Octav Dessila este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Privește și ascultă, iubito!
Privește, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se așterne-n fundal,
Un moș rebegit pândește prin geam.
Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup și-n suflet mi-e rece,
Se-așterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici pași de nepoți nu pot să-l străbată.
Privește, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniți de departe!
O lume de gheață se-așterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoșii m-așteaptă.
Mă strigă în noapte frații din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.
Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban
Comentează! | Votează! | Copiază!