Doar dorul

Moto:
"... Şi fug din mine iar... Ce-ţi pasă ţie?
Cămaşa morţii o voi rupe-n două!"
Theodor Răpan -"Octava nestatorniciei"

Îşi scutură veşmintele furtuna;
Se năruie copacul, tinda, podul,
Lăsându-ne legaţi pe totdeauna
De calea rătăcirilor: Exodul!

Se scurg în valuri apele-ntinate
Prin miriştile ce-nvălesc arsura,
Că nu mai ştie fratele de frate,
Şi nici de câte griji se uscă gura.

Dar cui să-i spui şi cine să ne-ndrume,
Când prinşi în mreaja marilor dileme,
Stăpâni ne credem peste-ntreaga Lume,
Noi, slugi plecate, dijmuiţi de Vreme!

Doar Dorul, ce ne-nlănţuie fierbinte,
Mai e compasul dat să ne ajute,
Spre neuitarea vechilor cuvinte,
În descifrarea căilor neştiute.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dorul

Moto:
"... Şi fug din mine iar... Ce-ţi pasă ţie?
Cămaşa morţii o voi rupe-n două!"
Theodor Răpan - "Octava nestatorniciei"

Îşi scutură veşmintele furtuna;
Se năruie copacul, tinda, podul,
Lăsându-ne legaţi pe totdeauna
De calea rătăcirilor: Exodul!

Se scurg în valuri apele-ntinate
Prin miriştile ce-nvălesc arsura,
Că nu mai ştie fratele de frate,
Şi nici de câte griji se uscă gura.

Dar cui să-i spui şi cine să ne-ndrume,
Când prinşi în mreaja marilor dileme,
Stăpâni ne credem peste-ntreaga Lume,
Noi, slugi plecate, dijmuiţi de Vreme!

Doar Dorul, ce ne-nlănţuie fierbinte,
Mai e compasul dat să ne ajute,
Spre neuitarea vechilor cuvinte,
În descifrarea căilor neştiute.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria

Nimic din tot nu ne mai place
Şi ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Semnăm tratate pentru moarte
Şi mii de morţi sunt mărturia
Când însăşi viaţa ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi nu mai punem preţ pe carte
Şi am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din şoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Tristeţea la tot pasul zace
Omul îşi uită bucuria
Când însuşi Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi Lumea toată îşi împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranţele-s deşarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu-i strop de linişte în lume
Şi păcălim democraţia
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naşte-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!

poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că aşa a început

arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o iniţiezi
plin de erori
în zbor

pe trupul de piatră al statuii
furnica
îşi urmează calea cuminte
saltă uneori
reaşează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil

pe o floare
o viespe
îşi spală picioarele aproape invizibile

lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
şi pleacă mai departe
la atac

poate că aşa a început să se nască
arta
cine mai ştie? cine mai ştie?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale tinereţii valuri...

Ale tinereţii valuri
trec nostalgic peste noi,
rătăcesc şi, între maluri,
ne lasă de doruri goi.

Dacă dorurile mele
vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele
să se-ntoarcă neschimbate.

Că tu nu ştii ce e dorul,
nici n-aş vrea să-l înţelegi,
se adapă la izvorul
unde nu există legi.

El respectă legea firii:
a iubi şi-a fi iubit,
este datul omenirii
să iubeşti ce-i hărăzit.

Cum trecu iubirea noastră,
se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră
Cel de Sus ne-o va veghea.

Tânjim unul după altul,
gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul
înapoi să ne-o aducă.

Tu să nu te joci cu dorul
că-i foarte periculos,
te destramă precum norul
dizolvat de-un vânt nervos.

Iar de-oi încerca vreodată
să revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data,
ia cu el minţile toate.

O să alergi pe câmpie
când spre deal şi când spre vale,
ai vrea să plăteşti simbrie
să-ţi revii pe vechea-ţi cale.

Să fi fost mai precaută,
mai mult pierzi decât câştigi,
numai pe calea ştiută
totdeauna poţi să-nvingi!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile

Iubirile vin,
Iubirile pier...
Cui să le dau,
Cui să le cer?

Doruri ascunse,
Patimă crudă -
Cine să vadă,
Cine s-audă?

Vise cărunte,
Nadă prin nadă -
Cine s-audă,
Cine să vadă?

Mantii de ape,
Lujeri de foc -
Râd... de durere,
Plâng... de noroc.

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca lacătul

Ca lacătul ce nu se mai descuie
când ai nevoie şi-l înfrunţi febril,
în braţe te strângeam ca pe-o statuie
care ardea în simţul meu tactil.

Atâtea ţi-aş fi spus, dar ce cuvinte
puteam găsi – nevrând să mă divulg –
iscam tornade-n juru-mi, să ţii minte,
din mreaja îndoielii să te smulg.

Şi timpurile, ca-ntr-o odisee,
mi-au fluturat prin păr, m-au fulguit iar tu-mi eşti vis întăinuit sub cheie.

Cum să te pierd acum când te-am găsit?!

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Şi nu-i ştiută şoapta gândului - ci când
Stăpân se-nalţă dorul tăcerilor din minte,
E-un cântec ce nu-şi are nici nume, nici cuvinte
Nu-i rugă, şi nici jale, şi-i totuşi trist şi blând.

Şi nu mă-ncerc vreo vorbă să-i potrivesc, mă tem -
Că l-aş preface-n gânduri, şi gândurile dor,
Că-s răzvrătiri nebune adesea-n graiul lor,
Pe când supusă sorţii aşa-s şi doar te chem...

Îşi creşte vremea stavili pe drumul dintre noi
Şi tot mai greu le număr, şi-s tot mai ne-ndurate...
Ce bine le mai ştie tăcutul cânt pe toate
Şi nu ştiu cine-mi spune că îl ascultă doi...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

Nu se moare-aşa uşor
Nici de dragoste sau dor,
Dorul pare fantezie
Să-l poţi scrie-n poezie,

Că Dumnezeu i-a dat har
Doar în cântec popular:
Trebuie să ştii izvorul
La care se-adapă dorul.

Cine nu ştie de dor
Trăieşte-n lume uşor,
Însă dorul te usucă,
Din zăplaz devii ulucă.

Nu ai stare, nici noroc
Nu mai eşti stăpân deloc,
Când îţi vine dor de ducă,
Din om bun devii nălucă.

Când te găseşte-n pridvor,
Fugi la badea pe ogor,
Când te găseşte la poartă
Zici că-aşa ţi-e scris în soartă!

Dar... dorul e sentiment,
Om normal devii dement,
Ia cu el minţile toate
Să-ţi revii... nu se mai poate!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale tinereţii valuri...

Ale tinereţii valuri trec nostalgic peste noi,
rătăcesc şi, între maluri, ne lasă de doruri goi.
Dacă dorurile mele vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele să se-ntoarcă neschimbate.
Că tu nu ştii ce e dorul, nici n-aş vrea să-l înţelegi,
se adapă la izvorul unde nu există legi.
El respectă legea firii: a iubi şi-a fi iubit,
este datul omenirii să iubeşti ce-i hărăzit.
Cum trecu iubirea noastră, se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră, Cel de Sus ne-o va veghea.
Tânjim unul după altul, gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul înapoi să ne-o aducă.
Tu să nu te joci cu dorul că-i foarte periculos,
te destramă precum norul dizolvat de-un vânt nervos.
Iar de-oi încerca vreodată să revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data, ia cu el minţile toate.
O să alergi pe câmpie când la deal şi când la vale,
ai vrea să plăteşti simbrie să-ţi revii pe vechea-ţi cale.
Să fi fost mai precaută, mai mult pierzi decât câştigi,
numai pe calea ştiută totdeauna poţi să-nvingi!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om norocos mă simt. Eu nu sunt foarte religioasă. Am trăit într-o vreme în care părinţii chiar se fereau să te împingă spre asta pentru că nu era voie şi decât să vorbeşti la şcoală să spui cine ştie ce, mai bine te fereau. Dar îmi fac rugăciunea şi totdeauna rostesc o frază: "Îţi mulţumesc, Doamne, pentru ce mi-ai dat şi ajută-mă să ajung să mă bucur de toate!".

Stela Popescu în Revista Unica (august 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri

Trec anii peste noi şi peste lume,
Părem coborâtori din alt timpuri,
Cu alte obiceiuri şi tipicuri
Ce altora le par că sunt doar glume,

Dar celor mai bătrâni le par nimicuri
Că se conduc ş-acum după cutume,
Iar unii ş-au făcut înalt renume,
Că au uzat din plin de şiretlicuri.

Clepsidra e ticsită cu nisipuri
Scurgându-se, ca vremea s-o însume,
Spre infinit o viaţă trece-n picuri
Si cade-n valuri dantelate-n spume.

Va fi o entitate să ne-ndrume
Cui să lăsăm credinţele antume?

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cin' s-a fript cu ciorbă...

Fratele nevestei unui negustor
A venit odată pe la casa lor,
Zicând că la noapte, mâine, cine ştie,
Are gând să plece în călătorie
Şi că, prin urmare,
Vrea să-şi sărute sora la plecare.

— Ba să nu pui gura pe nevasta mea,
A strigat bărbatul, că intri-n belea!
— Şi de ce să nu pun gura, măi cumnate,
Când ştii că mi-e soră şi că eu i-s frate?
— Poţi să-i fii şi tată! zise omul scurt,
Cin' s-a fript cu ciorbă suflă şi-n iaurt.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău

Sunt piatră aruncată-n râu
Ca să mă spăl de nostalgie,
Când prea departe-n astă lume
Mă voi topi de dorul tău.

Sunt frunză de copac bătrân,
În calea ta ca să mă pun,
Când toamna va veni devreme,
Apoi, să putrezesc de dorul tău.

Sunt apă dulce de câmpie
Ce vrea piciorul să-ţi mângâie,
Când iarna cruntă va să vie
Voi îngheţa de dorul tău.

Sunt albă pătură de nea
Ce se aşterne-n calea ta,
Când primăvara va să vie
În apă mă voi transforma,
Ca să mă scurg de dorul tău.

Sunt soarele de primăvară
Ce joacă trist în părul tău,
Când vara se va instala
Vor fi doar raze-n calea ta,
Iar eu voi fi orbit de dorul tău

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pământ avem de toate

Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele
Dar în Cer avem un Frate
Dincolo de stele.

El e calea, Adevărul!
El dă pace bucurie!
El a dat morţilor viaţă
Şi mi-a dat şi mie.

N-am ştiut că am un frate
Ce-a-ndurat crucea cumplită
Şi ne-a dat, prin a Lui moarte,
Viaţă nesfârşită.

El e calea Adevărul,
Viaţa pentru toţi împarte
Cine calcă pe-a Lui urme,
Nu mai are moarte.

Mi-a vorbit cu vocea-I blândă
"Dacă vrei să-ţi fie bine,
Poartă-ţi şi tu a ta cruce!
Vino după Mine!"

cântec din Cântece creştine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce prizonierat

Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte,
Eşti prizonieră, ţi s-a dat de ştire
Mai mult decât orice închipuire
Condiţii nu pui tu, deci ia aminte!

În luptă nu intrai de aveai minte,
Zadarnic priveşti jaful cu uimire,
Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte,
Eşti prizonieră, ţi s-a dat de ştire.

Pe sânul tău stă mâna lui fierbinte,
În zale-i îmbrăcat, în strălucire
Un cavaler cu inimă fierbinte,
Sărmană inimă, de fericire

Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzelor ursuze

Învaţă-mă, iubito, să vărs pe pleoapa ta ceară fierbinte
să nu mai vezi lumea în care suntem prinşi,
să nu te mai săruţi cu monştrii falselor cuvinte
prin parcuri şi dughene dezolante,
căci azi un taciturn aşteaptă printre frunze arămii
fantasmele ce ieri se regăseau abandonate.

Nici azi nu te-ai schimbat de haina ruptă şi murdară,
culorile-s la fel de nelalocul lor
şi-o pânză albă de păianjen îţi ascunde sufletul,
cuprins de remuşcări şi veşnic arzător.

Senin e cerul în această zi de toamnă,
doar câţiva nori timizi se scurg de-o parte
când steaua noastră cade arsă de indiferenţa
ce zace adânc în noi până la moarte.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (26 septembrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teorema speranţei

De lumea s-ar sfârşi-ntr-o zi,
N-ar fi nimic! N-ar mai fi "lume"!
Căci ea, ce-a fost şi n-o mai fi,
E-o dispariţie... de... nume!

Cum nume şi l-a dat tot ea,
Deci nemaifiind, nici nume nu-i
Şi nici noi n-am mai fi... lumea!
Deci "noi" nefiind, nu mai e "spui"!

Soluţia-i că "noi" şi "spui"
-Fiind ele interdependente-
Savanţi să-şi pună pofta-n cui!...
Că nu-i nimic, eminamente!...?...

PS
Norocul nostru cu un... Terente!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plac curbele căilor ferate. Sunt îndeajuns de plecate pentru ca un tren în viteză să nu cadă în afară, dar şi îndeajuns de puţin plecate pentru ca un tren fără viteză să nu cadă înăuntru. Coexistenţa contrariilor. Ştiu şi inginerii ceva. Dar tot mai mult ştie viaţa.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plac curbele căilor ferate. Sânt îndeajuns de plecate pentru ca un tren în viteză să nu cadă în afară, dar şi îndeajuns de puţin plecate pentru ca un tren fără viteză să nu cadă înăuntru. Coexistenţa contrariilor.
Ştiu şi inginerii ceva. Dar tot mai mult ştie viaţa.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!