Întâlnire

Dimineaţa destrăma îngrijorări de pustiu
după seara apusului sângeriu,
vrăbiile îşi exersau neliniştitul ciripit
în cearcăne de soare nedormit.
Îşi luase luna luceafărul la sân
lunecând albastru,
treiera teren păgân
pe un cal măiastru.
Parcă pluteai, din ochi mângâiai,
delicat, două flori de măr,
am privit ca vrăjit, îmi zâmbeai,
fericirea ta cerea fân în păr!...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa mea de iarnă

Mă priveai albastru.
Cădeam în transă,
intram în lumea ta albastră.
Gânduri, trăiri
îşi rigidizau starea...
De undeva,
cântecul unui suspin îmi încălzea
venele preaalbastre.
Regal,
ace fine de ger se insinuau,
dar tocmai îmi aplicasei
un sărut albastru,
înroşindu-mi obrajii...
Albastrul tău din albul de prinţesă,
Albul din tot.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de albastru

Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,
şi am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu şa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la şapte -
de la şapte pân' la zece
mi-a căzut o viaţă rece,
de la frunză pân' la umbră
mi-a căzut o viaţă dublă
ca pământul şi cu lună,
noaptea când stau împreună.
Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă ţin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
şi cu ochiul în potcoave,
şi cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă...
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
şi ţinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
şi din patru-n patru-o salbă,
şi din cinci în cinci un pom,
şi din şase-n şase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în faţă mov şi verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se ştie,
mai aud şi-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi şi a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Şi-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
şi-am zis măr ca să zic sâmburi,
şi-am zis pom ca să zic scânduri,
şi-am zis nord ca să zic suduri
şi dulceaţă ca să sudui,
şi-am zis inimă la piatră
şi cântec la tot ce latră,
şi potcoavă
la octavă,
şi uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraş de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
şi din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Şi-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o şa,
pe o şa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auroră

M-am trezit... un nor pufos
îmi mângâia delicat obrazul,
picurându-mă apoi cu lacrimi fierbinţi
în oceanul meu de doruri
venite de după muntele de tristeţe
dintre noi.
Mirosea din nou a flori de liliac,
ploaia avea gust de migdale amare,
iar frunzele foşneau în cor
lieduri de primăvară renăscută
din cristale de ametist...
Ca din senin, două lasere verzi
secţionau infamul munte,
devoalând mirificul acvamarin
rătăcit în noapte.
Apoi, un torent de alb
împresurându-ne cu iubire,
fixând clipa noastră stelară...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna pogorâse pe rochia ta

Luna pogorâse pe rochia ta,
Luceafărul ţi se clătina pe creştet.
Cine a sfâşiat luna, cine?
Cine a stins luceafărul, cine?

Când treceai, daliile zâmbeau,
Când treceai, casele îşi deschideau porţile.
Ieri fremătau încă pădurile,
Casele şi-au tras peste ochi obloanele grele.

poezie celebră de Zaharia Stancu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr pe zi ţine doctorul departe (proverb)

Cum doctoríţa mea-i frumoasă,
Cu sâni obraznici, tari, focoasă
Şi mă iubeşte-ntr-adevăr,
Eu l-am dat dracului de măr,
Căci mă serveşte-n mod păgân
Cu merele din al ei sân.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (19 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori lăutăreşti

Pe un sâmbure de sân
buze late, buze moi
buze cu miros de fân
ba pe unu
ba pe doi
ba pe oale
trupuri goi.
Se aud surcelele
cum se flacără în fân
se aud cum sforăie
între sâni
deochi
cu stăpână la
stăpân
şi cu sfântă la păgân...
Se vinos din vin cu vişin
se aude
cum se ruşin
doi fiori
sub dud
bujori
lăutarii printre flori
de te viaţă să nu mori
de te moarte să nu zbori...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punciul vrăjit

Un freamăt ce-l ador
Ape ce lovesc în mal
Cerul un albastru voal
O muzică dintr-un cor

Cerul pare-fi actor
Stânca pare în mişcare
Coborâtă dintr-un nor
Cu mişcările-i uşoare

Luna faţa ea îşi spală
Strecurată după stânci
Ea gândeşte cu migală
Pregătirea unui punci

Pocalul apei de cleştar
Unde se tot scaldă
Soarele ca un mojar
A făcut apa cea cald

Spume vise adunate
Praf din stele aruncat
Nopţile albe agitate
Punci vrăjit am sărutat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Sub flori de măr
Ce mi se scutură în păr
Se umple sufletul de soare;
Pe orice frunţi suferitoare,
Oh! ningeţi, albe flori de măr.

Sub liliac
Sunt pasări dulci ce nu mai tac,
Concert de voci mângâietoare
Sărmani cu inimi gemătoare,
Uitaţi, dormiţi sub liliac.

Pe sub cais
Din aripi bate albul vis
De-o inocenţă răpitoare:
Amanţi cu inimi arzătoare,
E fericirea sub cais.

Sub nucul lat
Te afli însă izolat
Şi-n umbra lui îmbătătoare
Trecutul naşte ca o floare
Ah! de-aş muri sub nucul lat.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bal

seara îşi dansa rondelul existenţial
dantelând arabescuri
karaoke în fosforescent de lună plină

maestrul de ceremonii
copleşit de cerinţe
şi dorinţe
îşi spăla faţa
în izvorul veşnicului început
foşnete de mătase ţiuiau în timpane
polka selecţiei
în unghere
lasere violete declamau afecţiuni
în codul morse
iar valsul aluneca pe inimi
combustibil insolit
pentru iernile lumii

atingându-se din vârful degetelor
în penumbră
ei adunau cu ochii fărăcuvintele
însuşindu-şi virgule

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de cireş

Floare albă de cireş
Floarea primăveri calde
Prin mirosul tău trimiţi
Zâmbete şi bună stare.
Printre frunze verzi căzute
Ciripit de turturele,
Îşi fac cuibul câte zece
Şi-alte zece dorm la soare.
Când o boare de vânt bate
Se desprinde câte-o floare
Ce se duce-n depărtare
Mesager prin lumea mare.
Fluturi roz şi mov duc mierea
De pe flori aduc polenul
Pregătind cu multă grabă
Cireşica să apară.
Luna mai e luna voastră
Flori de primăvară albă.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cal

Eu sunt un cal.
Un cal cu două picioare.
Un cal cu două picioare în două picioare.
Un cal cu două picioare ce trage după el
în două picioare un om în genunchi
o mârţoagă...
ce visează că stă în două picioare

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi noi ne iubim

Plouă trupurile stau cuminţi
lângă liniştea pietrelor
Mâna mea te mângâie pe trup
Orizontul îşi îmbracă vântul
în fulgi de zăpadă
Dimineaţa, iubirea ca soarele,
Curată în flori de nufăr se ascunde
Îţi cuprind mânile cu somnul
Şi liniştea păpădiilor
Eu ştiu să te iubesc cu apa
Şi focul cu seara şi dimineaţa
Ce ridică curcubeul, scăldat în soare
Acum timpul face din aripi magice
Culori albastre galben-verzi
Un zbor de cocori în translucida iubire.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce ajunse pe moşia unui împărat mare, calul învăţă pe băiat ce să facă. El ascultă şi se duse de se băgă argat la grădinarul împăratului. Până a nu se învoi cu grădinarul, el îşi puse o băşică de vacă în cap, în care îşi ascunse părul cel de aur. Grădinarul îl învăţă cum să facă brazde, să semene flori, să le răsădească şi să le îngrijească. Şi îl luase la ochi, căci era spirt, ştii, colea, cum trebuie omului, mână dreaptă, nu altceva. Totuşi slugile din curtea împărătească îl numiră cheleş. Şi, cheleş în sus, cheleş în jos, până ce îi rămase numele Cheleş. Grădinarul împărătesc îmbătrânise la curtea împăratului. El era om destoinic, cu frica lui Dumnezeu şi cinstit. Slujba lui de căpetenie era să ducă în toată dimineaţa câte un mănunchi de flori la cele trei fete care le avea împăratul. Îmbolnăvindu-se grădinarul într-una din zile, chemă pe argatul său şi îi spuse să aleagă din florile cele mai frumoase atâtea câte să-i ajungă a face trei legături de flori şi să le ducă fetelor împăratului.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul

Sunt măr înflorit,
măr întomnat,
fructele-mi cad
în cazanul încins
pe-al trunchiului rug...

Sunt abur
albastru
ce plânge pe ţeava
de tulnic;

lutul olarului,
cidrul,
din mine seve
îşi trag.

poezie de N. Petrescu-Redi din revista "Literatura şi Arta" (16 noiembrie 2006)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

În fiecare seară
îşi întinde braţele amorţite şoşotind obosit
în umărul vântului

şi păsările cerului se adună perechi perechi
cuibărindu-se
fiecare pe crenga lor

La dreapta sunt vrăbiile
certăreţele îşi împart
ultimele seminţe de soare
Pe stânga guguştiuci
Cioc în cioc schimbă
replici de amor
Ştiricile coboară urcă
între două crengi
având mereu ceva de împărţit
sau de împrumutat
bătrânele ciori
bârfesc despre haina
decolorată a nopţii
amintindu-mi de bunicile
ce altădată seara ieşeau pe bancă să mai pună ţara la cale...

copacul cu păsări

Îl privesc pe ferească
ca pe o revelaţie
Dumnezeu există!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculaţi, gazde, nu dormiţi!

Sculaţi, gazde, nu dormiţi,
Vremea e să vă treziţi.
Casa să vi-o aranjaţi,
Flori de măr,
Şi masa s-o încărcaţi
Flori de măr,

Ca umblăm şi colindăm
La mulţi ani să vă urăm,
Să traiti, să-ntineriţi,
Flori de măr,
Pentru mulţi ani fericiţi,
Flori de măr,

Şi la anul vom veni,
Numai dacă ni-ţi pofti.
Şi mai multe vom ura,
Flori de măr,
Un cocuţ dacă ni-ţi da,
Flori de măr,

Şi colinda nu-i mai multă,
Să trăia cine ascultă!
Şi colinda-i atâta,
Flori de măr,
Cine-ascultă să trăia,
Flori de măr!

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfuzii de iubire

Toamna îşi arata petalele de sânge,
De frunze prin ogradă ca un mare preş,
Vântul le înalţă, le-alungă, le adună,
Niciodată în muncă nu dă greş.

Transfuzii colorate cerute de pământ
Trâmbiţează iarna care stă să vină,
Sufletul în mine aprinde-o lumânare
Aşteptând iubiri din floarea ta senină.

Ne-or dezgheţa în cântec păsări călătoare
Când ghioceii vieţii se-ndesesc în păr,
Mă las sub luna plină la pieptul tău cu dor,
Transfuzii de iubire să-mi faci gustând un măr.

Branula, n-o schimbăm, de alt măr îmi pui
În gura existenţei, să mă trezeşti la viaţă,
După ce mă saturi de transfuzii multe
Îmi şopteşti: când pleci, e dimineaţă?!

Mă furişez în toamnă prin petele de sânge,
În ograda largă doar frunzele foşnesc,
Un câine din vecini a apucat să urle,
Iarna mă cuprinde şi-n urmă tot privesc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

- Mai ţii tu minte când dormeam în fân,
Şi deseori te mângâiam pe sân?
- Mai ştiu, Ioane, dar un bou netot,
Mi-a-nfulecat un sân cu fân cu tot!

epigramă de Mircea Constanda din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreamer

în visul meu, iată un om,
un bărbat cu suliţa îndreptată
spre soare frigea o bucată de grăsime
din carnea unui urs,
cu mâinile goale,
ucis la ieşirea din iarnă.

i-a sărit în spinare, i-a zdrobit gâtul,
l-a târât la un loc depărtat, cu vântul în faţă,
fără urme de sânge pe frunze,
umbre subţiri de şacali
călcau mulţumiţi să miroasă.

nu voia să fie văzut.
îşi făcea treaba singur,
trăgea de coroana copacilor să astâmpere luna
în apele repezi din creste,
mergea pe ogaşuri
sigur că moartea nu are ochi şi la spate.

avea un secret -
iubirea unei crescătoare de fluturi ce nu cunoscuse bărbat,
în pânză brodată la lampă, seara,
întinsă pe un lemn,
privea cât putea sta cu ochii deschişi.
în jur, ţipenie
de om,
frica făcuse să le fie teamă tuturor
să citească.

am privit şi am zis: nimeni nu are
dreptate!
poezia mea înseamnă o stare de plâns,
a lui
ce e?

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!