În pielea goală

Când îl citesc, râde lumea în hohote.
E dragoste, e dragoste.
Îmi lipesc pozele lui de trup,
mă astâmpăr.
De jur împrejur sfori din câlţi
şi morţi care ar putea să mi-l dea.

Ridic zidul, îl dau jos.
Dau jos zidul, îl ridic. Nu mă întăresc,
n-avem temelii.
Din uscătură, din nod am să cresc
în cămaşa ta.
Dacă nu mă iei în braţe, e strâmtoare.
Dacă nu te aud, surditate
şi ucid, şi mă las, şi...

... cenzură. Doar un ochi
care mi se dilată în sângele tău.
Apoi tot,
mirosul inimii şi gustul pierderii.
Da, am săvârşit
o crimă. Am ucis, am ucis, am ucis
până am ajuns la tine.
Aproape că-ţi simt podul palmei sub
cerul gurii.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi poet

A fi poet nu este suficient,
Poţi fi un asasin sau un agent,
Singur, pe o planetă istovită
De intrigi şi masacre, un răpăit de tobe
În locul limbajului cald, omenesc,
Să nu ucizi în tine ce nu trebuie ucis,
Dar cine se rosteşte aici, în paradisul marilor absenţe?
Iei forma golului, dar te conţii pe tine,
În rest, singurătatea cea rotundă,
O sferă lunecoasă, cazi în hău, simt mâna ta,
Simt sânul tău şi astfel vom readuce sentimentul pe pământ.
Să iubeşti fără să fii iubit, ce sfânt supliciu,
Nici sfinţii nu-l cunosc, e o transfuzie de sânge,
Un transplant de inimă, în timp ce tu te-nalţi,
Rece, într-un sicriu îngheţat.
Şi ce vezi privind în jos?
Aceleaşi suferinţe pe care tu le-ai cunoscut.
Dar cred că viaţa merită trăită,
În ciuda unor mizerii care cad din cer
Sau poate doar din cerul gurii,
Greşelile nu sunt greşeli, sunt fapte,
Le faci ori nu la faci,
Dacă te-apuci să furi, deci fură,
Dacă devii un asasin, ucide,
Dar nu trăda în dragoste,
Este la fel cum ai strivi
Cu talpa grea un lujer de brânduşă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua iei

mă privesc în fântâna timpului
cerul răsturnat îmi desenează nimb în jurul
brazdelor semnând adânc obrajii
bunica
icoană în fereastra inimii
îmi cântăreşte gândul
ce ai ucis de te-ai sfinţit?
am ucis
bunico
toate iile pe care le-ai ţesut cu drag
la războiul acela rumegat acum de vreme
şi nu-ţi pot cinsti azi mâinile
cugetul
nu am niciuna la care să mă rog
ţi-ai brodat zilele in ele
şi le-ai dus cu tine
în odihnă
lăsând doar dorul

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cine-a ucis?

Dar cine-a ucis primăvara din noi,
De nu mai surâdem unui pom înflorit
Şi mergem pe stradă ca nişte strigoi,
Izolaţi în tăcere, cu pasul grăbit?

Dar cine-a ucis bucuria din noi
Când râsul ne este doar tristă povară,
Iar lacrima cade în searbăd noroi
Pe geana zdrobită de tristeţea amară?

Dar cine-a ucis copilul din noi
Ce nu mai ştie prin parcuri s-alerge,
Dorindu-şi ca râsul să i-l dăm înapoi,
Ne-nţelegând a dezastrului lege?

Dar cine-a ucis bătrânul din noi
Aşteptând ca un suflet să-i bată în poartă,
Nepricepând absurdul război
La care-l condamnă inumana lui soartă?

Dar cine-a ucis iubirea din noi,
Lăsând loc speranţei să mai pâlpâie blând,
Şoptind că va-nvinge furtună şi ploi
Dar tot se va-ntoarce la tine curând?

Dar cine-a ucis frumosul din noi,
Răbdarea, credinţa în ziua de mâine,
Că am ajuns, dominaţi de nevoi,
Să ne urâm pentru colţul de pâine?

Cine-a greşit şi cine plăteşte
Naturii distruse cu patima crudă?
Călău a fost Omul, dar tot el pătimeşte,
Cu dobândă plătind răutatea absurdă.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie turcoaz

din dragoste de viaţă cerul parcă râde
din dragoste de tine livezi înfloresc
frumoasă-i nostalgia care mă cuprinde
doamne ce fericită-s că pot să iubesc.

mă emoţionează visul cu ochi deschişi
când soarele deasupra mă umple de extaz
când poeţii mirărilor de univers admişi
descriu miracolul cu lumini pe obraz.

doamne ce împăcată-s cu destinul meu
tu m-ai învăţat să-nfrunt orice necaz
să simt cerul în mine ca un arhiereu
şi lumea să domnească pe tărâm de topaz.

doamne îmi eşti aproape când îmi este greu
mă înveţi întâmplărilor să le găsesc haz.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampa

Aprins-am lampa şi mă uit pe drum,
Trec oamenii în sus şi-n jos,
In sobă lemnele trosnesc şi se fac scrum.
Tu unde eşti, iubitul meu frumos?

Ţi-am spus că-mi placi, când era încă primăvară,
De-atunci te-aştept şi nici urmă de tine.
De ce m-ai amăgit? Putea să mi se pară?
Să te aud şoptind, că o să vii la mine?

Sting lampa si mă pun în pat, mă doare
Si tot ce n-am trăit cu tine, iar şi iar,
Îmi vine-n minte, ca o sărbătoare.
Simt gust de praf şi de amar.

Din aşternut, agale mă ridic si fac lumină,
Îţi scriu câteva rânduri si le-arunc în foc
Aud la geam bătăi. Of, fă Doamne să vină!
Dar nu eşti tu, e vântul. Ce noroc!

Că de-ai fi apărut în miez de noapte,
Te-aş fi cuprins cu ochii şi cu gura
Şi poate că te-ar fi ucis căldura.
Să arzi de viu. Ce chin! Ce moarte!

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt aproape

Te simt aproape, Domnul meu,
În orice împrejurare,
În bucurii şi când mi-e greu,
Tu eşti cu mine tot mereu,
Laud şi slăvesc Numele Tău,
Ce n-are asemănare.

Te simt aproape-n orice ceas,
În fiecare clipă,
Înalţ spre Tine al meu glas,
Şi merg cu Tine pas cu pas,
Înaintez şi nu mă las,
Spre culmi, Tu mă ridică.

Te simt aproape, drag Isus,
Şi îţi simt ajutorul,
Mă las de braţul Tău condus,
Din zori de zi până-n apus,
Te laud şi-Ţi mulţumesc nespus,
Tu-mi eşti Mântuitorul.

Te simt aproape, mulţumesc,
Mă-nchin, îţi dau onoare,
Spre cerul Tău cu drag privesc,
La toţi din jur mărturisesc,
Şi spun sincer căci: Te iubesc,
O, Doamne, Tu eşti mare.

Amin!

poezie de Ica Drăgoi (12 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea ţie dau bice ploilor şi te implor

azi sunt cuminte dau bice ploilor ca un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braţ cămaşa
eşti trup din trupul nordului nefericit
iar seceta ţi-o stinge de un timp
doar vinul şi apoi cârciumăreasa

dau bice ploilor ce dintr-un bici ar vrea să muşte
poate din carnea ploilor mustind de dor
iar eu sunt biciul care zvântă toată răceala rea din tine
şi sângele ce curge din nou din iad înspre obor

dau totuşi bice (ploilor ) ca un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braţ cămaşa

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doresc să cadă fluturi din cer

nu ştiu dacă cineva mă caută de singurătate
sau eu fug permanent de ea,
îmi cad norii în cap cu păsări cu tot
tu de la o vreme alergi după ele
şi nu se întâmpla nimic statornic.

mă aşez cu greu la locul oferit
împart zâmbete de circumstanţă
şi gândesc mai departe
m-a lovit dragostea din unghiuri drepte
nu pot să o ridic în braţe
mă îndoiesc aproape de toate lucrurile
ce vreau cu adevărat mă ispiteşte
nu doresc să cadă fluturi din cer

lumea din jur binevoitoare îmi pare prefăcută
nu simt niciun punct de sprijin
n-am aripi
tot ce am e voinţa de a mă ridica deasupra de cuvinte
cu mâinile gata să se prindă
de cerul tău ascuns în piept

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT FEMEIE ŞI RĂZBOINIC

Fluturi gri cad din tablouri şi-mi întunecă odaia,
Plâng cu mine visători, ce-mi iubeau ieri poezia.
Ii ucid, şi-mi plâng de milă, ce femeie-am devenit,
Strivesc fluturi în lumină, şi-nrobesc un alt iubit.

Nu mai vreau să-mi fi aproape, însă depărtarea asta,
Mi-a ucis sub tălpi povestea, şi m-a dus din lumea mea,
Pe tărâmuri îngheţate unde nu-nfloresc salcâmii,
Iar luminii, îi cresc aripi, înălţate în regrete.

Am în mână o spadă grea şi pe piele doar săruturi,
Ce mi le-ai uitat în lumea, unde încă zburau fluturi.
Am ucis ca un războinic toată amintirea mov,
Unde tu m-ai prins de mijloc, şi ţi-am tremurat uşor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cu litera lui
vorbesc înăuntru,
în limba cu care vorbesc gândurile.

se face mereu devreme
şi niciodată nu prindem sfârşitul,
acela când, jos şi roşu,
vin câinii să muşte din orizont,
acolo unde ziua îşi lasă oasele.
suntem tot mai aproape de cicatrice,
ducem rănile spre posibilă muşcare
şi caii să pască negru
din părul tuns scurt al nordului.

dacă îmi lipesc spinarea de vocea lui,
simt cum îi curg literele din gură,
strig,
întoarsă cu o inimă în formă de barcă:
- tu nu vezi că ne scufundăm?
- taci, dă-ţi apele jos...

fumăm din profil,
sub planeta asta e un ghem de cânepă
ca un satelit care se deşiră.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă adun

încă de dimineaţă pornesc truda
mă adun de pe jos
bucată cu bucată
aşa risipită cum sunt
în o mie de mărgele, o mie de petice,
pietre îngrozitor de triste
câteva fete culegând smochine pe malul Dunării
frunze
şi acest aer în ştreang
ah, zeilor, el e singurul bărbat pe care l-am iubit

aş întreba cât costă viaţa în care nu aş fi intrat niciodată
dacă îmi erai atât de puţin
dar nu mai am pe cine
e un octombrie surd,
zidul din care cad
are cărămizi foarte singure

eu nu ştiu să lipesc scrisori,
nu ştiu să lipesc prăpăstii,
în general nu ştiu mai nimic
nici taina acestui miracol nătâng
că îmi lipseşti şi tremur

cineva ar putea face din mine o cruce
cineva ar râde
e noapte
încă
de dimineaţă pornesc truda.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ereziei de-a iubi

Pentru tine măi femeie
bat din nou Calea Lactee

Zi şi noapte ce să fac
iar îmi pun pielea de drac

Şi aşa din colţ în colţ
dau cu steaua mea de bolţi

Sar scânteile din tine
numai dacă ţipi că-i bine

Când o fac pe-a răsculatul
şi ridic în slăvi tot satul

Alelei mândruţa mea
te împing din stea în stea

Te ridic cu buzduganul
unde n-a zburat zăganul

Şi sar fulgi şi sar scântei
dacă-n braţe iar mă iei

Arde pielea mea de drac
doamnă fără niciun leac

Colind cerul zău de-a latul
cât zburăm din nou cu patul

Să colind doamnă pe lung
carul mare nu-l ajung

Şi mai am totuşi un pic
ca să trec de carul mic

Să ajung şi eu în fine
doamnă dincolo de mine

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (12 iunie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

El, primul bărbat

El râde privindu-mă cum mă dezbrac de mantia inocenţei
Cum îmi las visele să-mi curgă pe umeri
Dacă ridic o singură mână deasupra mea e cerul plin de stele
În podul palmei luna mi se rostogoleşte ca un bănuţ
Cheamă-mă îmi spune şi râsul lui mă îmbracă în femeie uşoară
Palmele lui alunecă pe umerii mei curgători
Îşi lipeşte buzele de buzele mele ca o pecete
Timpul păşeste tiptil privind în urmă
Am să înfloresc toate florile iubirii în trupul tău imi spune
Alunecând fir de apă să-mi ude rădăcinile
Îl simt gâdilandu-mă cum îmi urcă prin vene,
El, primul bărbat ce-a ales sa fie seva iubirii mele fără sfârşit.

poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păreri de rău

pe ultima zăpadă am tăiat un puigan de cireş
crescut lângă un gard
dintr-o cireaşă scăpată poate
din ciocul unui graur
motivele erau atuncea beton
era destul de vânjos
şi nu dădea semne de floare
(aşa credeam eu)
neplodind de ce să-l mai las
în timp mi-ar fi crăpat
nearmata temelie de gard...

intru în grădină
burniţează e frig vântul bate din nord
o mare mâhnire simt când îl văd
aşa prăbuşit cu ultimele rămăşiţe de sevă
în zilele calde ale primăverii
anemic ce-i drept
dar totuşi a înflorit
îl ridic să-l duc la grămada de vreascuri
sus îl ţin cu toate puterile
recele vânt îl şi mă-ndoaie
îi smulge şi-mi aruncă în faţă
ploi de petale...
vâjâie vântul în toată grădina
şi-n crengile lui
bocet o fi ori sudalmă
un gând mă întreabă
ce-ai zice de-ai fi în locul lui
şi-n vuiet de vânt parcă aud
nenorocitule de ce m-ai ucis...

ca o zdreanţă mă simt
am ucis o speranţă...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luptat şi am învins

Covid-19 a ucis
primăvara mult aşteptată.
Pe toţi în casă ne-a închis,
ne-a pus lacătul la poartă.

Covid-19 a ucis
bucuria primăverii. Ne-a lovit
când în livadă, muguri s-au deschis
şi când grădini au înflorit.

Covid-19 a ucis
frumuseţea florii de cireş.
Să ne salutăm, n-a fost permis,
zâmbetul din faţă ni l-a şters.

Covid-19 a ucis
copilăria-n lumea toată.
Să ne-întâlnim, n-a fost permis.
Doamne, ce urâtă soartă!

Dar, Covid -19,
oricât de mult s-a străduit
sufletul nu ne-a ucis.
Noi, PENTRU VIAŢĂ am luptat
şi AM ÎNVINS.

poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoza

Eu mă nasc, cresc şi mor.
Pe un bulb de catifea
Îmi deschid aripile şi zâmbesc.
O frunza cade - tristeţea şopteşte.
Zbor - vântul mi se împotriveşte
Mă trage in jos, mă reţine - cad.
La pământ, îmbrăţişat de rădăcini
Printre rămăşiţe şi suflete împrăştiate.
Glasuri line de jos îmi şoptesc - mă cheamă
Mă scufund mai adânc, vreau sa mă ridic.
Vocile mă tin in loc, mă cuprind.
Mă pierd, confuz, mă zbat, tac.
Linişte, doar eu. Bezna. Nimic.
O frântură de lumina - o speranţa
Mă apuc de ea, încep sa mă ridic
Mai multă lumina... am orbit.
Cad din nou- cad fără scăpare
Voci mai profunde, îmbrăţişări de mărăcini.
Şi spini şi durere şi... nu mai simt.
Mă eliberez.
Eu mor, mă nasc şi cresc.

poezie de Xander Ela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul plângerii interioare

Imaginează-ţi sufletul tău trist din cauza anilor de detenţie şi singurătate, rugându-se în genunchi la zidul plângerii interioare. Rugându-se pentru tine. Toată viaţa i-ai oferit pe sub uşă porţia zilnică de promisiuni, minciuni şi iluzii. Tu l-ai ispitit uneori cu un pahar de vin, o ţigară sau chiar un om de ocazie. Sufletul tău nu s-a hrănit cu nimic din toate acestea şi a îmbătrânit. El nu a fost niciodată liber, nu a vizitat alţi prieteni, alte iubiri şi nu s-a întors niciodată acasă cu alt suflet de mână. Tot ce a făcut a fost să privească din când în când lumea printr-o fereastră cu gratii. Acum, când ţi-e frică de necunoscut, îţi întrebi sufletul dacă mai există salvare, dacă se mai poate schimba ceva, dacă măcar pe lumea cealaltă vei fi fericit. Dar sufletul tău tace şi priveşte zidul mucegăit la care s-a rugat toată viaţa. Îi este greu să se despartă de el.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Astăzi mi-a ieşit în cale,
Cu găleţi de apă goale,
Draga fată de vecin
Ce mă-ntâmpina cu plin.
Şi cum parcă-s blestemat,
M-am mai şi împiedicat.
Când să o salut gentil,
Am căzut ca un copil.
Toate îmi merg azi pe dos...
Mă ridic de jos sfios
Şi mă-ntreb cum aş putea
Să repar purtarea mea.
Dau s-o ajut la fântână,
Dar scap cumpăna din mână
Şi cad de văd doar sticleţi,
Cât ea umple la găleţi.
Pân' de jos să mă ridic,
Mă uit lung şi mă oftic...
Vai de traiul meu amar!
Nu mi-am pus nici sacii-n car...
Dac-o ajutam să care
Apa proaspătă-n căldare,
Poate-mi da o sărutare...
Neghiob, am făcut-o lată!
Rămân cu buza umflată...
Atât ghinion să-ncapă
În două găleţi de apă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosie Roberts

Eram bolnavă, dar, mai mult de atât, eram sătulă
De corupţia din poliţie şi de nedreptăţile din jocurile vieţii.
Aşa că i-am scris Şefului Poliţiei din Peoria:
"Sunt aici în casa copilăriei mele din Spoon River,
Stingându-mă încet.
Vino şi mă ridică, eu l-am ucis
Pe singurul fiu al Negustorului, în casa Madamei Lou,
Iar hârtiile în care se spune că s-ar sinucis
În casa lui în timp ce curăţa o armă de vânătoare
Sunt o minciună – ca diavolul să ascundă scandalul
Mitei pentru publicitate.
L-am ucis în camera mea, la Madam Lou,
Pentru că m-a lovit până-am căzut jos când i-am spus
Că, în pofida tuturor banilor pe care îi are,
În noaptea aceea îmi voi întâlni iubitul."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!