Scrisoare departe
Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morții de vii mi-e dor de tine;
ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino să ne sculptăm vișiniu copilăriile,
știi că doar noi și ecoul ne ascultăm la fel de bine,
că zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
știi doar că inimile noastre au aceeași ureche muzicală;
vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;
cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să știi acel sentiment umbros și rece,
sentimentul ăla care te face să vorbești cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă și te duce cu gândul la pământ;
mi-e dor, și râs, și fugă, și plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,
dar nu în aceeași ordine;
și nu mai înțeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înțeleg nimic,
dar unghia asta de soare, curbând cerul,
unghia asta albă ca două palme impreunate,
unghia asta, doar asta,
o-nțeleg.
poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Prevestire
Spui că am înnebunit.
Eu doar îți prevestesc toamna,
Văd vârtejul de frunze de castan
Care ne împresoară,
Pe care tu te prefaci că nu-l vezi,
Să știi că nu ești scutită de vreme,
De clipă,
Ieri ți-am adunat nisip alb din plete,
Mă doare,
Te văd mereu la fel,
O vioară într-o clepsidră,
Doar prevestesc toamna.
Tu spui că-s nebun,
Știi că ești încă frumoasă
Că mă joci pe degete,
Dar totuși vine toamna,
Iubește-mă dacă mai vrei,
Te joci cu mine,
Îți stă bine,
Eu îți prevestesc toamna.
Te uiți la castani prin oglinzi,
Cuprinde-mă așa cum știi numai tu,
Ai brațele de marmură.
Mă încearcă anotimpul,
Timpul,
Cărarea asta rece,
Vârtejul de frunze care ne împresoară
Și pe care tu te prefaci că nu-l vezi.
Să știi că nu ești scutită de vreme,
De clipă,
Tu spui că sunt nebun,
Că prevestesc toamna,
Doamne,
Cât de frumoasă ești!
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia sfârșitului de întuneric
toamna asta are ceva din mirosul
lemnului din care Noe și-a construit arca.
te miros și te-ntreb dacă suntem singurii rămași
în mijlocul apelor,
frunze văduvite de copacii care le-au părăsit
înainte de a cunoaște că muntele Ararat
e doar o iluzie născută din iluzia despre noi
toamna asta are ceva din mirosul
flăcărilor pe care Ilie le-a înălțat
până la altarul dorințelor noastre.
privesc caldarâmul scăldat în lumină,
întrebându-mă:
dacă năzuințele nu ar cunoaște împlinirea,
inimile fum de tămâie, înăltate la cer,
ar fi doar o iluzie născută din iluzia despre noi?
toamna asta are ceva din mirosul
spicelor culese de Ruth, găsite pe câmpul lui Boaz.
mi-aleargă gândul desculț printre lanuri,
frământând pâinea în palma pământului.
mă cheamă inima ta.
să fie aceasta doar iluzia născută din iluzia despre noi?
toamna asta are ceva din mirosul
veșmântului nopților înstelate.
mă-nfășor în pânza cerului
să-mi împart inima cu tine...
te întreb, dacă în calea ta ar răsări o stea,
ai confrunta-o cu iluzia născută din iluzia despre noi?
poezie de Jasmin Petrescu (15 octombrie 2015)
Adăugat de Jasmin Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poți să te comporți astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău așa...
Lucian: Poftim?! Cine și cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci și pe mine, că eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înțeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Știi foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanță! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Știu, Luci. Am văzut și te înțeleg. Eu, da, însă nu și localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacționezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înțeleg foarte bine! Știu că ți-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacționat. Indiferent de situație, nu trebuie să uităm unde ne aflăm și care e regula de bază aici: Liniștea! Pentru localnici, liniștea e sfântă. Și noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, știu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înțelegeam. Dar așa... Nu înțeleg, nu mai înțeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A doua scrisoare cu destinatar necunoscut
undeva la ora asta se moare spune poetul
îndrăgostiții împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naște un copil
pe care Dumnezeu îl va legăna
pe o așchie de lumină
toate lucrurile astea există
însă tristețea pe care o împart la unul
sfredelește în mine
ca un vierme
cu rana sub piele
îmi strâng genunchii la piept
și strig
ecoul se izbește de pereți
aud un oftat
ridic ochii și privesc atent
în cameră e cald
aerul se dizolvă
sub perdeaua
nemișcată de o vreme
se instalează frica
știu că sunt neputincios și că tata
mi-ar fi întins o mână
mi-e dor de tata și de oamenii care
mă strigau pe numele mic
uneori îmi vine să le scriu o scrisoare
dar am impresia că tata s-a mutat
aș scrie și fratelui meu plecat
în ziua în care
cireșii plesneau de culoare dar
negrul de afară îmi julește privirea
și nu-mi amintesc decât
de mama care
strângea durerea între palme
ca pe o amintire
undeva la ora asta se moare
îndrăgostiții împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naște un copil
și toate lucrurile astea există
deși seamănă cu un cimitir fără cruci
în interiorul meu e cald
acolo îmi îngrop sentimentele
și adulmec fiecare clipă
dar n-am să mai vorbesc despre mine
sunt prea bătrân și mi-e teamă
nu mai am nimic
nu mai am nici prieteni ci doar
o secvență pe care o derulez
dimineața la amiază și seara
ultimul gând se desprinde de mine
ca o coajă de nucă toamna
dezamăgit mă închid pe dinăuntru
și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vizita
o toamna lunga se arata
prin geamul spart de
vantul furios
tu Doamne azi imi intri in casa
si ma privesti prietenos
nu-s Doamne vrednica
de tine
si vizita se face intre ruine
mi-e sufletul ca un castel surpat
prin care toamna a umblat
smulgand din frunze
ravasind
izbind in usa
tropaind
eu doar pe tine azi te vreau
din prag de toamna Doamne
sa te iau
sa te primesc in inima deschisa
in care toamna a intins
covor de frunze ruginii
stiam ca o sa vii
stiam ca o sa vii.
poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Milionarii nu mai au nevoie neapărat de mine. Nici cei fericiți și nici cei care au dobândit succesul și sunt perfect mulțumiți de viața lor. Misiunea mea e să lucrez cu cei cărora le e greu. Asta înseamnă că nici mie nu o să îmi fie ușor. Dar decisiv a fost gândul și sentimentul că poate, prin munca mea, oamenii vor simți aceeași revelație pe care am simțit-o și eu. Acel sentiment extraordinar că deja ai și ești totul, doar că va fi nevoie de ceva timp ca să începi să și materializezi în lumea fizică comoara ce deja se află în tine. Acesta este cadoul pe care dacă îl pot da oamenilor, vreau să fac asta cât trăiesc. Să știi că deja totul e în tine, că nu e nevoie să te stresezi și grăbești. Lasă tot trecutul în urmă. Definește visurile, obiectivele și dorințele. Stabilește de asemenea clar ce anume nu mai vrei să trăiești, ce vrei să nu se mai regăsească niciodată în viața ta. Și apoi începe să muncești. Imaginează-ți că în această viață poți avea totul. Și nu la sfârșitul vieții ci în 5-10 ani de acum. Orice vârstă ai, sigur mai trăiești 10-20-30-40 de ani. Merită să investești 5 ani ca tot restul vieții să fie dincolo de tot ce îți poți imagina? Să îți dezvolți personalitatea, să fii, să te simți și să ai totul? E asta o miză pentru care merită să riști totul?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor
Mi-e dor de mirosul frunzelor uscate,
pe care mama le ardea în șanț.
Mi-e dor de gutuia coaptă
în jarul inimii lor veștede.
Mi-e dor de toamna noastră țărănească
și mai ales mi-e dor de-o seară
acolo, la mine, acasă.
Mi-e dor de bătătura cu strigăte vesele,
și de prispa joasă a copilăriei,
dar mi-e dor mai ales de toamna
când copacul a eliberat
a treisprezecea-mi frunză.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din scrisoare (17 decembrie 1978)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mamă, vine toamna
nici eu nu mai sunt cel care am fost
știi bine asta
mamă
mimez doar ceea ce am fost
o parte din mine se clatină
precum vântul
din când în când
mă uit în oglindă și mă contrazic
de dragul a ceea ce am fost
m-aș pregăti să-și cer ceva dar
cuvintele mi se transformă în umbre
aidoma apei în gheață
vine toamna mamă și
cuvintele nu se mai leagă
știu
tu plângi și desenezi umbre
pentru atunci când
ne vom reîntâlni
mamă,
vine toamna
poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Aș vrea să-ți spun că... Totuși, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aș vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Știi tu... Pentru tot. Pentru tot ce ți-am spus, în urmă cu șase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu știi cum m-am simțit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poți să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt șase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înțelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înțeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înțelegi și tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniștită. Altfel, nu mai pot suporta situația asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insiști... Pentru liniștea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deși practic, nici n-aș avea motive pentru care să te iert. N-ai greșit deloc atunci, ți-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacționat greșit.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din vise
De azi, am hotărât că voi rămâne
Să-nving și toamna asta dintre noi,
Să-nlătur vântul rece care suflă
Între cuvinte, dragoste și ploi.
Și mi te-nchipui, când venind spre mine
Fără să-ți pese de va fi noroi,
Va trece toamna dintro clipă rece
Iar cartea vieții mele-ți va fi foi.
De azi am hotărât, mai bine toamnă,
Culori ce înverzesc peste un timp,
Dintr-un șuvoi de picuri de ploaie
Îți scriu miresme despre anotimp.
Dintre cuvinte, dragoste și viață,
De azi am hotărât, nu voi pleca,
Mi-e toamna anotimpul revenirii,
Din vise, eu nu pot ipoteca...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine
Când ploaia-și lasă pașii reci
Peste islazuri și poteci,
Când cerul gri în umbră ține
Și răul, și un strop de bine,
Mi-e dor de tine!
Când trenul șuieră în gară
Și doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar șine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!
Când drumul nu se mai termină
Și am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!
Când nu mai am în lacrimi sare
Și altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!
Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eșarfa cu buline
Și scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să știi doar tu
Să-ți fac pe plac doar eu, doar ție,
Să-mi spui ce simți doar tu, doar mie,
Să vezi că vreau doar un sărut,
Pentru asta știu că sunt născut.
Să te privesc doar eu, pe tine,
Să te gândești doar tu la mine,
Să avem ce n-am avut,
Crezând în noi eu am crescut.
Să știu de ce mă simt așa,
Acest fior... magia ta,
Cu toți sunt dur, de-orice capabil
Și-n fața ta sunt vulnerabil.
Să știi de ce n-aș renunța,
Să vezi de ce nu aș uita,
Să știu c-ai vrut ce s-a-ntâmplat,
Tu m-ai ales, tu m-ai schimbat.
Îți șoptesc, să știi doar tu,
Să nu mă uiți, să nu spui nu,
Să știi doar tu de ce trăiesc,
M-am nascut să te iubesc.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și numai dor...
Și sunt momente când te aștept să-mi vii,
Clipe de speranță, când simt un dor aprins...
Când și ție îți este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, și-ncet ne-a învins!
Și sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Și mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că și tu simți un dor... despre noi, iubind...
Știi? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai știut a prețui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Și te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...
La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea și mintea mea te cheamă,
Iubește-mă iubire, căci știi atât de bine
Să mă iubești aprins, fără nicio teamă!
Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Și mă gândesc la noi... și zorile apar,
Și mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!
Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Așa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să știi,
Să mă iubești pierdut... să fii împlinit!
Și numai dor...
Și mă trezesc... dorind să înțeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Și fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Și numai dor...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu știu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau știi ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc și să traversez țara asta și să stau în fața vilei părinților tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbești. Pentru că trebuie să-ți spun că îmi pare tare rău pentru tot și pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul și îmi pare rău pentru înclinația mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toți plecați la colegiu, eu mă chinuiam să mă mențin pe linia de plutire. Și crede-mă, nimeni nu îți dă hărți pentru drumurile mai puțin umblate. Trebuie să mergi înainte și să pornești la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an ești tu. Ești o persoană uimitoare, Audrey. Și ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată și mi-ai animat viața. Știu că noi doi nu ne cunoaștem prea bine, dar, deși sunt sigur că aș putea trăi fără tine, totuși nu sunt sigur că vreau asta. Așa că asta e.
replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renunță la poveștile inutile pe care ți le spune mintea. Știi care sunt: Am luat-o de la capăt - vechea poveste. Nu știi ce vorbești. Aș vrea să rezolvi asta și să se termine odată. Știi exact ce o să spui. Nu pot fi deranjat de asta. Nu-ți poți opri mintea din a arunca acest tip de gânduri, dar poți să le lași să vină și să plece ca niște mașini care trec prin fața casei.
Russ Harris în Acționează cu dragoste
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre toamna asta...
despre toamna asta...
despre toamna asta aș scrie
și frunzele ei arămii
despre toamna ce-mi este mie
doar gânduri pustii
aș scrie despre cocorii
prea devreme plecați
despre cum rămaseră anii
fără speranțe fără dorinți
și despre zile grăbite
și apusuri aș mai scrie
despre ce-a fost înainte
și n-o să mai fie...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri pe un portativ de toamnă...
E toamnă, e foșnet, e melacolie și mai mult vis.
Toamna asta înseamnă și mai mult somn,
căci diminețile sunt îmbrăcate sumar în ceață
și te fac să te ascunzi ca un copil în cearșaf.
Toamna asta e despre iubiri care oftează,
despre lupte de orgolii, despre viață,
ca să ne scoată sufletele din amorțire.
Totuși bunătatea nu se demodează niciodată,
iubirea se testează, se simte mai departe,
iubirea e mai profundă toamna,
te face să te uiți cu atenție la toate clipele frumoase.
Vei alege să păstrezi în suflet doar câteva clipe,
când vara îți lasă senzații de must de dragoste...
Toamna asta trebuie să ne scoată iubirile din amorțire,
trebuie să ne fie ghid, să mai uităm de alții,
și să ne întoarcem la noi, că bunătatea e în noi.
Toamna vine cu muzica ei în fiecare an
și vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor.
Fiecare trebuie să-și găsească timp, să se așeze
și să privească căderea spectaculoasă a frunzelor.
poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Dar atunci, nu înțeleg, Luci... De ce și eu...? Adică... Și pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt și eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba și despre mine, pentru că sunt și eu implicată. Poate că de asta te-am și urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înțeleg... Și încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu ești ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Ești cu totul altfel. Diferită. Total. Ești deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să știu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Și încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu știi?! Nu-ți dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, ești psiholog și psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înțelegi. Ar trebui să știi sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu știu. Și aș vrea să știu.
Lucian: Deci, nu știi... Atunci, gândește-te mai bine! Încearcă să-ți dai seama! Ghicește! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnișoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu știu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruți, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ți închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ți-ar plăcea.
Lia: Știu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ți explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ți spun că... Să nu cumva să-ți închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să-mi spui că mă iubești și că mă vei iubi mereu,
Ești raza mea de soare și eu sunt curcubeul tău.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să bem câte o cafea și poate numai cu ochii
Să-mi spui că mă iubești și sunt doar a ta.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Să ne lăsăm purtați pe aripi de amor.
Și tu să-mi spui doar atât,
Că dorul tău pentru mine e nemuritor!
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Hai mai bine să visăm cu ochii deschiși,
Că suntem doi copii naivi de nebunia dragostei cuprinși.
poezie de Vladimir Potlog din Nu a fost publica (15 mai 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și faptul că știi și faptul că nu știi răsare și apune în tine... dar tu doar ești, iar faptul tău de A FI se va îngriji de toate.. Faptul tău de A Fi sau Eu Sunt... este numele celui fără de nume.. Este adevăratul tău nume.
Dacă vrei cu adevărat să realizezi natură ta adevărată.. uită tot ceea ce știi cu privire la cine ești tu, și rămâi cu ceea ce este evident, cu faptul că "TU EȘTI". Acesta este singurul lucru pe care îl "știi" cu siguranță.
Eu Sunt-este sigur. Eu Sunt asta sau asta, este doar cunoaștere dobândită din afară ta.
Eu Sunt -această este clara vedere
Satyananda în Beatitudinea Adevarului Ultim
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!