Studiem golurile

numărăm pietrele
ascultăm mişcarea staticii lor
de parcă libertatea
nu ar fi condiţionată
studiem golurile pentru că
în plinuri ne împleticim paşii

vise nuanţe fără de gust
şi muzica sălcie care răsună
într-o sală de aşteptare
la dentist
totul pare că stă într-un cleşte
şi-n acel instrument de tortură
pentru timpanele obosite

pentru că timpul
smulge dinţii vârstelor
m-am hotărât să aleg o piatră
rămân cu ea încercând să cern
cuvintele
rămase aninate de aşteptări

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o primă ninsoare aştept
pentru ca
la capătul aleii de cruci
să aşez într-un vârf de culoare
coroniţa de brad
ochii lor nu vor mai clipi
zâmbetul nu se va mai aşterne de chip

în cenuşa zilei
cerul va crăpa pentru o secundă
a răsărit de soare
apoi totul va tăcea
ca într-o poveste terminată demult
un vag freamăt
în membrele obosite ale orbului
într-o oarecare zi
de duminică

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânăm metaforele

Scufundaţi într-un calm ca de moarte
ascultăm cum se afirmă conştiinţa

Pe marginea gândului
omul
se întâmplă a fi
între două planuri
unul static în care se regăseşte
altul în mişcarea cuvântului din urmă
în care se rătăceşte

Scufundaţi într-un calm ca de moarte
pe liziera pădurii vânăm
metaforele Bibliei în care
ne regăsim încet
încet încet
aşa cum săgeata
naşte o cruce în trunchiul copacului
în care se înfige
prea vie să se frângă
prea statică să cuvânte întâmplarea
de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de-a fi

Rostogolindu-se-n larg
sunetul creşte
odată cu undele mării
înghiţit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spaţiu prea strâmt.
Izbucneşti simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
ruşinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vipera calmă a clipei

în tăcerea asta ca o viperă calmă
mă pornesc a scrie

la început de an totul pare de neatins
curajul încropeşte poveşti
şi ei
stau cuminţi sub covoarele de iarbă veştedă

numărăm cuvintele lor

ultimele cuvinte în tăcerea asta
ca o viperă calmă

înainte de otravă uneltele tainelor
ni se zvârcolesc în mâini
apoi
se deschid porţile unui alt timp

inexistent timp

ca o formă de metal care
ne absoarbe în lucirea lui
apoi ne reconturează

alchimii nenumărate se împletesc
în aceeaşi mişcare
a unei pete metalice
în care carbonul
capătă coduri neînchipuit de frumoase
imposibil de dezlegat

dar

se deschid porţi prin vipera calmă a clipei
în care noi
trăim retrăim la nesfârşit
copilăriile

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea vieţii mele

Valurile mării se-agită şi se-înalţă,
Dau în clocot cu-înspumate creste;
Nu au tihnă, unul nu se odihneşte,
Fac tot ce pot, în adânc sau la vedere,
Să-oficieze-un spectacol de putere.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pentru mine-acesta-i momentul
Să îmi revendic locul pe pământ,
Să dovedesc pe omul care sunt.
Pentru că ştiu că stau pentru dreptate,
Eu voi lupta, nu mă voi da deoparte.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Chiar dacă apele se învolburează
Şi mânia lor mă va lăsa fără-adăpost,
Eu ştiu că mâine-n zori, la prima rază,
Toate se vor linişti, de parcă nici n-au fost.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Sunt singur. Rezist. După colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare.
Stau de neclintit pentru libertatea mea, luptând fără-încetare.
Este timpul să-îndrăzneşti, este timpul să fii tare.

poezie de Paul Callus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

fără căpătâi
omul acela pare atât de îngust încât
mă întreb
unde ar mai avea loc să bată
o inimă

gogyohka de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezându-mă în cireş, Doamne,

mi-ai dăruit esenţa culorilor
puritate şi fericirea tainei Iubirii Tale
ai uitat, Doamne,
să mă-nveţi să respir
albastrul Inimii Tale
când roşul împleteşte trăirile
secundelor pământeşti,
în rodul bulzului de humă în care,
mi-ai închis sufletul, o clipă...
... cât o viaţă de dăruiri, irosiri şi iluzii,
în care cuvintele,
uneori sunt rostite,
alteori curg...
în lava tăcerilor fals construite
în pietrele ce nu sunt
fărâme din piatra piatră,
a regăsirii

poezie de Anne Marie Bejliu (26 august 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am îmbătat cu aer
de câte ori clipa mi-a oferit durere
visez şi acum cercurile de apă din jurul fericirii
în care
m-am înecat

am tuşit apoi

m-am bucurat de o falsă eliberare
pentru că
nodul încercărilor se desfăşura în continuare

am văzut cum tălpile răspundeau inimii
ridicând mâinilor cruci care
le întorceau palmele spre cer şi atunci
limba buzele ochii
cereau în rugă îndurare

şi acum cer
au rămas desenatori profesionişti ai unei vieţi
în care
filele nu cad, oamenii rămân în scaunele lor
în jurul unei mese ţinute în taina inimii
în fiecare seară

prin mine
atunci
se plimbă orbii cu toate cârjele pământului
pe care
le aud
ca într-un cântec cu un singur ton
e un tropot de armăsari

mi-a spus tata că sunt gândurile
neliniştirii mele
l-am ascultat cuminte şi-am început
să-i domesticesc vorbindu-le
nu mă ascultă. eu repet întruna
până când
se va îndura Dumnezeu
să mă adune în palma Sa
pentru o veşnicie

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă mulţumesc cu ştiinţa de a accepta

Să mă mulţumesc cu ştiinţa de a accepta
toate câte se petrec
pe scara cuvintelor nerostite
toate aceste falduri curentul mişcărilor lor
seamănă totul cu o scenă uriaşă a unui teatru
un fel de scenă în scenă în scenă
şi pot trece de infinit tot repetând
eu fiind simpla plecăciune a actorilor
la final de piesă
jucată răsjucată până la saturaţie
acţiune în care acum
nu mă mai regăsesc pentru că
sufocarea îşi face apariţia rapid
şi fug în culise sub paşii actorilor
cortină în faţa altei cortine care
şi ea stă în faţa altei cortine
şi nu ştiu cum se face că în visul vieţii
toate se ridică deodată
şi cad mereu
pe rând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut (Priceasnă)

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica Sfântă a cerului
Bucuria Domnului
Eşti mijlocitoarea noastră
Pentru noi roagă-te.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica celor oropsiţi
Şi pe pământ pedepsiţi
Tu ne faci viaţa uşoară
Atunci când ne rugăm.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica fiului cel Sfânt
Soare în cer şi pe pământ
Zorii toţi ar fi apus
Fără de Iisus.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Toţi îngerii duc în zbor
Vestea bucuriei lor
Că tu eşti mărirea noastră
Maica tuturor.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

cântec, versuri de Valeria Mahok (25 august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul din adâncuri

Bărbatul copil mă priveşte calm
simt în ochii lui gheaţa
mă iubeşte şi vrea să protejeze

el spune rostind rar cuvintele:
"Ceva rău se ridică şi poate va cădea."
repetă la nesfârşit
îi spun să tacă să citim o poveste
să ascultăm muzica

greşesc

acum câteva minute am înţeles

el ştie ce va urma
o zbatere de niciunde
ochii lui se întunecă
şi da, răul se ridică
câteva minute luptăm cu el, cu răul
liniştea se aşterne

bărbatul copil adoarme
când se va trezi se va întoarce
el,
bărbatul copil,
care mă iubeşte

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău pentru surâsul mut, ascuns într-o fărâmă de regret
Nici pentru raza ce sărută iar apusul şi-mi prinde amintirea ta în piept
Nu-mi pare rău pentru seninul proaspăt, cusut pe goliciunea caldă
Nici pentru visul aninat de-o geană ce şi-a oprit vâltoarea să mă vadă.
Nu-mi pare rău pentru trecutul veşted, răpus de freamăt, dor şi exaltare
Nici pentru răsărit de gând tăcut, la margine de ţarm şi gust de mare
Nu-mi pare rău pentru cuvinte îmi stă şi-acum pe buze umbra lor
Nici rugăciunea ta nu le dezminte. M-au stins uşor...
Nu-mi pare rău pentru dezamăgiri, fiori şi îndoieli împachetate
Nici pentru înţelesul din priviri. Le fac uitate.
Nu-mi pare rau pentru iubire, ne-a înălţat până la porti de Rai.
Ne-a sărutat adâncurile oarbe şi cerul la o margine de Mai.
Nu-mi pare rău pentru ispite ori pentru setea neoprită de extaz
Nici pentru lungi îmbrăţişări pierdute-n taine. Mi-au fost doar bucurie şi răgaz.
Azi plec să-mi caut libertatea, să-mi vindec sufletul de noi.
Când n-am să-ţi pot înapoia iubirea vei regreta tu pentru amândoi..

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

mă ridicam
în vârful picioarelor
şi-mi priveam sufletul
cum
tiptil fugea la marginea
patului părinţilor
privindu-le
iubirea profundă

acum
dor gleznele
dar

tot mă ridic în vârful
picioarelor
privesc viaţa cum
tiptil furişează
o rază de speranţă
printre cărbunii încinşi
ai disperării

îi gâdilă în arderea lor
şi
când vreau să-i colorez
îmi zâmbesc
şi iar devin negri

prind acel zâmbet
îl desenez cu el însuşi
într-un cuvânt
sau mai multe
legate între ele
cu mine însămi

cred că e singura reuşită
pentru că
durerea îmi stă la căpătâi
bucurându-se că nu o alung

vreau
nu reuşesc
decât

în fracţiuni de viaţă
în care

cuvântul îi ia locul
mergând

în vârful tălpilor imaginare
ale sufletului dornic de cer

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene, clipa răstoarnă semnale

mărşăluind dormind
repetă soldatul iubirile toate
prin care glonţul de aer trece şi arde

metafora liberă ca un cal alb
albastru răsună în minţi odihnite
pe toate cărările trupului râzi...

prietene,
clipa răstoarnă semnale

când trenul vieţii rostogol călărind
şinele toate
prin versuri se naşte

toamna se-aruncă în veri prelungi
roadele toate rămân împietrite

şi cade metafora-n haos de lumi
tu cânţi, prietene, mereu cânţi
pentru că ştii nenăscut adevărul profund:

cu Domnul încep şi se termină toate

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele goale, cuvintele fără sens, cuvintele în aer, nu pot produce nimic. Vedeţi, toate acestea ne obligă să studiem şi să facem eforturi pentru ca cuvintele noastre să producă efecte în lumea întreagă, în întreaga creaţie, în lumea vizibilă şi în lumea invizibilă; pentru ca ele să pună în mişcare oamenii, îngerii, arhanghelii, spiritele şi elementele.

citat clasic din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vernisaj

vernisaj al patimilor cuvântului
un regal al schingiuirilor
în sunetele clasicelor lupte ale sensurilor.
de la o tuşă la alta,
aura timpului rostirii se pierde în banal.
fulgere de gând aruncă flăcările,
în buzunarele comodităţii.
un vers
îşi îmbracă haina de gală,
răstălmăcind trăirile până la fad.

simplitatea,
orbită de ecourile scenelor pe care teatrul
se joacă de la bătrâneţe la tinereţe iar şi iar,
caută toamnei căderile,
într-o piatră cu trupul de pasăre a uitării.

paşii singurătăţii îmbrăţişează finalul în grabă,
lăsând o aromă călduţă, umedă,
pe vârful limbii tăcerii.

artă pură într-o tâmplă zdrobită,
pulsând idei,
când fluxul devine reflux,
pe plaja cu nisipul din resturi de prezent.

final de vernisaj.

artistul aşteaptă aplauzele cu ochii larg deschişi,
într-un trup de cuvânt fără accent.
o prelungire de strigăt...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire

repet punctele în neştire...

las drumului acoladele
şi insinuările întâmplărilor absurde.
rătăcesc în virgulă.
strig cuvintele.
răscolesc o amăgire.
apoi, tăcută,
mă arunc în iarba arsă.

într-o zi sau acum,
în mijlocul gândurilor,
stejarul îşi va arunca ghindele spre irişii mei.

golită de umbre,
alerg să-ntâmpin ultimul ţipăt de pasăre...
printre zboruri fără sens.

poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât mai putem expira

tu, cel care cânţi iubirea în
cu totul alte verbe
decât cel al cuvântului dintâi
pe unde-ţi mai bate inima şi unde te pierzi
atunci când
las palmele încet pe cuvintele tale
şi te aştept să respiri
uneori sunt o Ană fără glas
alteori simt în mine fiecare inel prin care
tu dărui neîncetat din harul tău
alteori ne împletim vârfurile degetelor
într-un vers unic prelung primit de păsări
şi totul prin aer umple sacul de nevoi
cu litere umbre de litere
semne infinite semne pe care
pleoapele le închid ca într-un sipet
firide în zidul tău alb firidă în şorţul meu alb
şi jocul păsării şi ea albă
cu ghearele zdrobind zdrobindu-ne cântecul
ce iubire poate fi asta purtată pe sub tălpile Lui
când tu uiţi să priveşti cuvintele
eu uit să nu le privesc
şi atunci
deasupra tuturor verbelor folosite
pentru a ne defini
aşternem tăcuţi câte un fascicul de lumină
aparent iubitoare
atât mai putem expira
inspiratul pare a fi interzis de legile
moral umane
râd râzi apoi mă înjuri birjăreşte
ca un profesor al tuturor timpurilor
cifrelor numerelor graficelor
geometriilor zburătoare
Amin iubirii omeneşti
curăţare vindecare apoi speranţa unei
miruiri nicicând amânate
Amin!

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ard case oameni visele-adunate

e vremea să îmi strâng
penarul
şi pana de la pălărie
s-o ascund
în vânt se duc şi vise aromate
şi păsările toate
din cuvânt

ard case oameni
visele-adunate
decenii secole milenii arse
într-un pumn de ticălos

se-aruncă-n ceruri
cu iluzii fărâmate dinainte
din rai în iad transformă omul
bulzu-n care stă

apoi
pe tăvi de aur închipuit
şi-aşterne iar şi iară
iadul din sine
transformându-l iar în rai

ce păcăleală-i omenirea toată
şi cum i-o fi lui Dumnezeu
în cer acum,
privind înţelepciunea violată
prostiei haină
învelind minciuni pe rând?

i-o gaură prea neagră
omenirea
probabil spune Dumnezeu
plângând

se vede-n ploi cenuşa
visului său galben
cum umple cearcăne de iarbă
fumegând

simt braţele cum cad
a neputinţă
am obosit şi-n viaţa mea
şi-n tot
la nuntă am primit
o invitaţie
refuz să merg
aleg o alta-n gând
plecând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plângi, să nu stropeşti gheaţa

geometria asurzitoare a acelor iubind recele
şi liniştea, şi tăcerile oceanelor,
şi deschiderea braţelor
dăltuind neobosit icebergurile gândurilor înfiripate odată,
într-o eră a luminii albastre,
rătăcită printre apusuri şi înserări...

acele iubesc plutirea,
mişcarea lină până la zdrobirea de maluri,
de corăbii rătăcite printre fisuratele pumnale reci ale tâmplelor albe...

iubesc gheaţa sculptată de vânt, de apă, de stânci,
într-o desăvârşită linişte a minţii până la durere.

foşnetul rece,
mă îmbie să mă las purtată de ecoul veacurilor,
plăsmuite anume, pentru inimă...

... doar pentru inima de foc a cuvintelor nerostite...

fascicul timid de lumină,
pătrunde în peştera trăirilor,
răsturnând înainte de noapte icebergul,
în banalul zilei de azi...

în trupul sec al unui azi,
cu palma întinsă spre cer...

poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!