A nins cu flori de măr
A nins cu flori de măr... o primăvară
Cu alb la tâmple și alei de vis.
A nins în noi, azi, pentru prima oară,
Dar flamura iubirilor s-a stins.
Nu știu de câte ierni tot caut timpul
În care-am rătăcit. Mă desfrunzesc!
Acum sunt iarnă, însă din cenușă,
Mai am puterea să înmuguresc.
Și uite cum mereu albesc la tâmple!
Ca o himeră-s... Timpul mi-a trecut...
De iarnă, iarăși sufletul se umple...
Și-mi amintesc că am murit demult...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mâna ningând
Prima oară mi-a nins mâna!
Peste picioare mi-a nins!
Mi-au nins picioarele peste picioare
și chipul în palmă mi-a nins
întâia ninsoare!
Apoi m-am întins în mine
și-am bulgărit copacii cu priviri
cu cine oare-aveam închipuiri?
Cu cine
am trăit acoperit?
Cu cine?
Prima oară
când mi-a nins mâna peste picioare
îmi degerau afară
prima și ultima ninsoare
cu tine!
Cu tine!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și a nins
Și a nins din nou în noaptea asta
Și ninsoarea-n suflet ne-a rămas,
De aceea suntem ninși la tâmple,
Mai bătrâni cu fiecare ceas...
Ne-ntrebăm de ce ne doare visul
Și cu ochii-n lacrimi ne trezim?
Căci suntem niște bătrâni amnezici
Însă tineri ne dorim să fim
Azi, la frontierele iubirii
Cu petale de crin, în van,
Aruncăm, visând măcar o clipă,
Tineri fiind, ce fericiți eram.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară
Din aburi de trecut se desfășoară,
Ca o fantasmă, lunecând prin aer,
Făptura ta; s-a scurs pe-al vremii caier,
Un an de-atunci, și-i iarași primăvară.
Și azi te văd precum odinioară
În umbra dimineții, diafană;
Nu poate-a te reda săraca-mi pană
A unui început de primăvară.
Simt, clipa-aceea-adânc mă înfioară
Și nu pot șterge vie-mi, plăsmuirea
A unui chip ce mi-a-nrobit simțirea
Ținând în păru-i flori de primăvară.
Privirea-ți, enigmatică fecioară,
Cea născătoare de adânci eresuri,
Având o mie și-unu' de-nțelesuri,
Purta în suflet veșnic, primăvară.
Plutești ca răsărind, a câta oară,
Să-mprăști voalul alb ce-ar vrea s-aștearnă,
Uitarea-n timpul nins o-ntreagă iarnă,
Spre-a-mi readuce-o altă primăvară.
O, amintirea ta nu vrea să moară,
Învie iar și iar ca-ntâia dată;
De o alung cumva, apare iată,
Mereu la fel, cu-o nouă primăvară.
poezie de Ionel Adrian Gugea (26 martie 2013)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destin(s)
Mi-a murit pe covor
Un fulg de zăpadă,
Ucis de un vis,
Așteptat de livadă.
S-a stins sărăcuțul
De dragoste ros
De cald și iubire
Ca visul frumos.
E lapte afară
La tâmple sunt nins,
Mi-aprind o țigară
Și-s stins.
Aștept primăvara
Doar, doar, oi vedea
Un ars cu țigara
Cu muguri ca ea.
Iluzii deșarte
Și-o urmă de plug
Ce brazda întoarce,
Destinul de fulg.
poezie de Octavian Lupascu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa timpului
Terni și gârboviți de timpuri,
Ierni în suflet, ierni la tâmple,
Trăim alte anotimpuri...
Cofa anilor se umple...
Ceață-n jur, ceață-n privire!
Vieți, clepsidră și secunde,
Timpul pleacă-n tânguire
Și pe rând trec toate... unde?!
Terni și gârboviți de timpuri,
Cumpene de-ntunecare,
Rupți de viață și de gânduri,
Doliu fluturând în zare,
Cruci zidite-n lut de piatră,
Trec în stoluri și despică
Timp și suflete depodată.
Nimănui nu-i este frică...
Ierni în suflet, ierni la tâmple,
Dans de lacrimă-n cuvinte,
Ochiul, lacrima ți-l umple,
Omule, să iei aminte!
Trecătoare-n viață-s toate,
Lasă-ți pașii câmp de maci,
Căci un drum ai, către moarte.
Timpul pâine să ți-l faci!
Trăim alte anotimpuri.
Talisman secunda-ți fie,
Om, pe cap purtându-ți nimbul
De iubiri și iasomie.
Voal la tâmple de ninsoare,
Pe o cruce va rămâne,
Către Dumnezeu cărare
Trecere prin timp, un nume.
Cofa anilor se umple...
Anii trec la întâmplare,
Îți mai amitești pe unde
Colindai? Sunt terecătoare
Azi secundele-n clepsidră
Și însângerată-i zarea,
Nimeni nu te mai alintă...
Iar ai rătăcit cărarea...
Ceață-n jur, ceață-n privire,
Nu-i o piatră prețioasă
Timpul. N-are strălucire!
Pe potecă, înspre casă,
L-am găsit. L-am pus în tindă.
Văd o mască. Timpul, nu-i...
Nu sunt eu cel din oglindă...
Chipul e... al nimănui.
Vieți, clepsiră și secunde...
Plec genunchiul... Unde-s oare?!
Risipite-s... unde?! Unde?!
Strig... O ultimă strigare.
Plâng și totu-i în zadar.
Blândule Iisus Hristos,
Îmi plec fruntea pe altar.
Moartea-mi este de folos!
Timpul pleacă-n tânguire,
În adâncu-ne se-ascunde,
Frunți semețe, fericire,
Le pudrează cu secunde.
Albe de ninsori se-arată
Alte vieți în urma noastră,
Tâmplele de altă dată,
Se-ncrețesc... timpul le-apasă.
Și pe rând trec toate... unde?!
Vieți, secunde, nume, cruci.
Timpu-n neguri se ascunde,
Nu ai unde să te duci...
Relative sunt... și poartă
Ca un clopot umbre, șoapte
O povară de la soartă.
Apoi, ornicul se zbate.
Și pe rând trec toate... unde?!
Timpul pleacă-n tânguire
Vieți, clepsidră și secunde.
Ceață-n jur, ceață-n privire...
Cofa anilor se umple,
Trăim alte anotimpuri.
Ierni În suflet, ierni la tâmple,
Ierni și... gârboviți de timpuri.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru bunica mea (celei mai bune bunici)
Oh, nici nu știu să-ți spun ce-mi ești!
Zâna cea blândă din povesti,
Zână din stele întrupată...
Cu mâna ta catifelată,
În mângâieri unduitoare,
Cu ochii strălucind în soare,
Surâs cu pletele de nea,
Te-ai zămislit, bunica mea.
Oh, nici nu știu să-ți spun ce-mi ești...
Din ce tărâmuri îngerești
Te-ai coborât?! Blândă bunică,
Prin tine pruncul se ridică,
Nădejdea brațului tău drept.
M-ai învățat saă râd, să iert,
Mi-ai arătat cu-nțelepciune
Alaiul lucrurilor bune.
Zâna cea blândă din povești,
Din ceruri astăzi mă privești.
Ce sfântă zi! Ce lacrimi calde!
Timpul în timpuri se desparte,
Lăsând un gol uitat în zare...
Azi, eu ți-am pus o lumânare!
Și-mi plânge sufletul de dor
Bunico! Îngeri cântă-n cor...
Zână din stele întrupată...
Și toate-au fost, au fost odată!
Când adormeam, bunica mea,
Plângând, cu fruntea-n mana ta.
Din ochii-ți, curg mărgăritare,
Sunt albii fluturi de ninsoare.
E-un vis în suflet încrustat...
Bunico, vezi, nu te-am uitat!
Cu mâna ta catifelată
Prindeai argintul sub broboadă.
Și anii-n cute-adânc săpate,
Îți mai furau câte o noapte.
Ierni aspre ți-au crescut la tâmplă
Bunica mea, bunică scumpă.
Acum, în muguri de lumină
Te-ntorci și mă privesti străină.
În mângâieri unduitoare
Îți simt prezența la icoane,
În rugăciuni, în miez de noapte...
Și parc-aud a tale șoapte.
Suspin... E-o poză... A rămas
Veghind al morții tale ceas.
Și lacrimi curg... la crucea ta,
Vin iar cu flori, bunica mea.
Cu ochii strălucind în soare
Te văd... și-atât de rău îmi pare
Că nu mai sunt copil... Cărunt
Mi-e părul și încep să uit.
Poate că-i vremea de a fi
Și eu bunică într-o zi
Și-mi e din ce în ce mai greu
Și plâng și plâng și plâng mereu!
Surâs cu pletele de nea,
Cât te iubesc, bunica mea!
Și dac-a nins la tâmple iar
Eu am tot sufletul de jar.
Sunt ca o mare pe furtună,
Cu grijă scoicile-și adună
Și în adâncuri de cleștar
Le-ngroapă iar și iar și iar.
Te-ai zămislit bunica mea,
Parcă din ierni de catifea
Și îngeri tâmplele ți-au nins,
Povestea mea de dor și vis.
Se scutur' florile de tei
În lacrimă, din ochii mei
Și sufletu-mi - un clopot, bate.
Bunico, ești așa departe!
Te-ai zămislit bunica mea,
Surâs cu pletele de nea,
Cu ochii strălucind în soare
În mângâieri unduitoare,
Cu mâna ta catifelată...
Zână din ceruri întrupată,
Zâna cea blândă din povești,
Oh, nici nu știu să spun ce-mi ești!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești la gura sobei sau poveste de iarnă
Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.
E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...
Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.
Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"
- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai să crești!"
Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.
Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...
Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...
Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...
Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.
- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!
..................................................................
Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești la gura sobei sau poveste de iarnă
Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.
E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...
Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.
Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"
- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai să crești!"
Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.
Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...
Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...
Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...
Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.
- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!
..................................................................
Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru alb
În calendarul nostru-i alb,
A nins în sute de poeme,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg,
Flamură-aprinsă de la stele.
Mi-e trupul jar și taina vis,
Altar pe cântecul durerii,
Cu străluciri de jar am scris
Și-am plâns înspre apusul serii.
În calendarul nostru-i alb,
A nins la tâmple de lumină.
Un sânger, pe un catafalc,
Rănit de-a timpului rugină,
În verbe albe de omăt,
S-a înrădăcinat cuvânt.
Și dor ninsori cu noi cu tot,
De când ne naștem pe pământ.
A nins în sute de poeme,
A nins în toc și-n călimară,
Împodobiți cu diademe,
Lucesc copacii iar, afară.
Troiene lungi de adjective
Din cerurile sfinte ning,
Nu mai există-alternative.
E iarnă iar și iar e frig.
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg...
A nins la tâmple și în noi.
Mi-am prins al zilelor șirag,
Mă-ntorc prin timpuri, înapoi.
În mine, focuri simt arzând
Și sunt opaiț lucind pe cer,
Rugină-n frunza tremurând,
Sunt o secundă de mister...
Flamură-aprinsă de la stele
Și vatră altor veșnicii...
V-aștept aici! Am să las semne
Iar, pe copacii ruginii.
La tâmple, neaua îmi îngheață.
Trecuta clipă din clepsidră,
În moarte, fie-mi ca și-n viață,
Candelă-aprinsă în firidă!
Mi-e trupul jar și taina vis,
Sunt brad împodobit cu stea,
Colindă, poarta mi-am deschis,
Să fiu cu voi, măicuța mea.
Din ceru-mpodobit cu flori,
Ninge în mine flori de măr,
În viață suntem călători,
În moarte, fluture în zbor.
Altar pe cântecul durerii...
În râuri, peștii de argint,
Aleargă înspre faptul serii...
La tâmple, alb de timp, smerit,
M-aplec și îngenunchi. Pământul,
De dor, mi-e frate-n suferinți
Și plânge-n literă cuvântul,
Români, români nefericiți...
Cu străluciri de jar am scris
Pe coala verbelor nescrise.
Întreaga viață este-un vis...
Și oamenii trăiesc din vise...
Suflet pudrat cu fericire
De taină și dumnezeiesc,
Ne naștem încă din iubire...
Eu în iubire-ncărunțesc.
Și-am plâns înspre apusul serii,
Cu slove românești de dor...
Am plâns în seara Învierii,
Am plâns pe steagul tricolor.
Mi-e portul, ia și opinca,
Ițarii și ștergarul, nins,
De când eram doar atâtica,
Întâiul scut, întâiul vis...
Și-am plâns înspre apusul serii,
Cu străluciri de jar am scris.
Altar pe cântecul durerii,
Mi-e trupul jar și taina vis.
Flamură-aprinsă de la stele,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg.
A nins în sute de poeme...
În calendarul nostru-i alb...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploua nins
pentru ei
timpul cernea
singurăți
în clepsidre
ploua nins și infinit
cu nisipuri arămii
cu nisipuri argintii...
ploua nins
cu flori de nu-mă-uita,
iar ea râdea nervos
citise Moartea ca o floare de nu-mă-uita
și n-ar fi crezut
că locul ei de veci
va fi o lacrimă
sau o petală de miozot
peste ei
ploua nins
rugina toamnei
oțelul iernii
se înstăpâneau
în fiecare colț de poem al sufletului lor
adumbrind trăiri
îngropând amintiri...
ploua nins
cum numai
două suflete
strangulate
în clepsidră
pot
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploua nins
pentru ei
timpul cernea
singurăți
în clepsidre
ploua nins și infinit
cu nisipuri arămii
cu nisipuri argintii...
ploua nins
cu flori de nu-mă-uita,
iar ea râdea nervos
citise Moartea ca o floare de nu-mă-uita
și n-ar fi crezut
că locul ei de veci
va fi o lacrimă
sau o petală de miozot
peste ei
ploua nins
rugina toamnei
oțelul iernii
se înstăpâneau
în fiecare colț de poem al sufletului lor
adumbrind trăiri
îngropând amintiri...
ploua nins
cum numai
două suflete
strangulate
în clepsidră
pot
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărțișor
Îmi amintesc, cu drag, de prima oară,
Chiar după ce de-abia ne-am cunoscut,
Semn de iubire și nou început
Ți-am prins cu-n bold, la piept, o inimioară,
De s-au grăbit și norii să dispară,
Iar de sub nea, în soare-a apărut
Covor de ghiocei, și cu-n sărut
E de atunci, mereu, tot primăvară;
Nu am simțit nicicând seceta-n vară,
De Crivățul din iarnă, n-am știut,
Iar vreo furtună când s-a abătut,
Era mă-ta în viață, Mărioară;
Doar toamnelor ce le-am făcut ocară,
Au vrut să stea la noi cât au putut,
Tâtzii și ruginite au trecut
Cu tine,-așa ușor le-am tras pe sfoară (!)
Dar azi, e Mărțișor, o inimioară
La piept, din nou ți-o prind, ca la-nceput,
Iar ghioceii,-așteaptă un sărut
La tâmple, de atâta primăvară.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăpada rătăcită
A nins pe frunza de alun,
Pe cea de măr, cea de cais,
A nins pe gândul meu cel bun,
Pe fericirea dintr-un vis.
A nins cu fulgi de bucurie
Pe-o poză din copilărie,
Cu puf de păpădie a nins
Pe dorul tău străin și trist.
A nins o clipă rătăcită
Pe dragostea mea pribegită
Pe o iubire ce s-a stins
Cu fulgi de mătase a nins.
Rup din zăpadă o fâșie
Să învelesc o nebunie
Am s-o ascund după o coastă
După a sânului fereastră
Cu sufletul s-o încălzesc
Să mă ajute să iubesc.
Daniela Vîlceanu
poezie de Daniela Vîlceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mușcăm din soarele amiezii
Cu dinți de foc, din soarele amiezii,
Rememorând poeme viorii,
Mușcăm, spre-a fii surâsul dimineții,
Ca un apus, să ne putem trezi.
Amnezic vis mă poartă spre-nceputuri,
Mă cheamă ca un vis cărăi de dor,
Mi-e dor de ale verii așternuturi,
Când toamna îmi apare în pridvor.
Mi-e dor de ie, de ilic, de fotă,
Mi-e dor, mi-e dor de tot ce-i românesc,
Mi-e dor de portativ, de prima notă
Mi-e dor de plaiul meu dumnezeiesc.
Mi-e dor, acum, de cumpăna fântânii,
De casa bătrânească mi-este dor,
Cu dor de lacrimi m-au stropit străbunii...
Mi-a nins la tâmple cu cenușa lor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A trebuit să ningă
A trebuit să ningă și a nins
În prima zi de iarnă.
Totul îmi pare un paradis,
Un loc unde îngerii la sfat se îndeamnă.
A trebuit să ningă și a nins
Peste o țară plină de durere,
Unde un foc năprasnic e aprins
De un om rău și lacom de putere!
A trebuit să ningă și a nins
Peste dealuri, văi și coline.
Un covor alb s-a întins
Peste satele noastre bătrâne.
A trebuit să ningă și a nins
Și mă rog să nu se topească,
Căci e frumos totul ca în vis.
În țara mea românească!
poezie de Vladimir Potlog (1 decembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninsoarea asta...
Ninge! Ninsoarea asta îmi acoperă sufletul...
La tâmple, nămeții cresc amenințător.
Nici nu mai știu dacă e primăvară
Sau doar visez la lucrul acesta.
Sufletul meu împrumută lucirea stelelor
Îmbibate în sânge, trecute prin foc...
Mi-am călit tăcerea.
Mi-am închis zăpada în tremurul sângelui
Tăvălindu-se prin nămeți.
Am presărat-o peste cuvintele
Ce purtau încrustate în ele
Patimile lumii.
Îngeri veniți în oglindă
Mi-au sărutat timpul.
S-a deschis cerul ca o fântână
Și din mine, a nins peste voi.
Ochiul-planetă a avut viziuni.
Petale de sânge s-au desfăcut
Și din pumnul cerului
Au alunecat verbele eternității - corăbii de vis.
Ninsoarea aceasta a ascuns
Războiul ignoranței
Și steagul durerii
Din sufletele, războindu-se cu stihiile
S-a eliberat de cuvinte.
Să ne bucurăm de libertate, de lumină și puritate!
Suntem ninsoare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna asta-i mai frumoasă
Și toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor și cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aș fi, acasă!
La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca niște brațe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit și nu-i ușor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.
Miroase-a nuci și-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n țestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometați, în serile târzii.
Și parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina și se ruga mereu
Și parcă nu mai sunt același eu,
Albit la tâmple și vorbind peltic...
Mi-a nins în gând și ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viață... Și sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n ființă și cu toamna plâng.
Se scutură cenușa peste cer...
Peste pământ, cenușa crește-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii și noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald și auster,
Copii trudind între pământ și cer...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarnă grea
De când mă știu n-am detestat
Și n-am urât iarna mai tare,
Așa cum astăzi s-a-ntâmplat
Sperând că-i ultima ninsoare ;
O așteptam întotdeauna
Într-ale ei albe veșminte
Și să-i fi zis măcar vreuna,
Nu îmi aduc, vreodat', aminte,
Fi'ndcă așa sunt eu de fel,
De când se cerne prima nea
Și pân' la primul ghiocel,
Mă aflu în natura mea:
Cum văd că ninge la ferești,
Mă scarpin vesel pe buric,
Sorbind, c-am rude la Pitești,
O țuică fiartă în ibric,
Și peste-o săptămână, dacă
Va ninge iar, cu vânt și ger,
Îi fac necaz, scăpând în joacă
Mai multe boabe de piper...
Iar de se pune pe ninsoare
Trei zile-n șir, cum nu-s voinic,
Nici vorbă c-o să mă doboare
Cât țuica fierbe în ibric!
Și-i râd în nas privind de sus,
Că stau la cinci, am și balcon...
De când e ea nu m-a răpus
Chiar făr' să port măcar palton!
Însă acum, ca niciodat'
Mi-e teamă că mă dau învins,
Ingrata iarnă, ne-ncetat
Parcă-n prostie a tot nins,
Și mă întreb, plin de fiori,
De-ajung în primăvară viu,
Fi'n'că a nins de-atatea ori
De m-a lăsat fără rachiu!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Referințe de iarnă
se apropie alaiul sărbătorilor de iarnă
înaintează frenetic pe creste de munți
lumina argintie a-nceput să se-aștearnă
pe chipuri zâmbitoare pe tâmple pe frunți.
aud frunze arămii foșnind pe alei
șoapte de arbori ce se-ndreaptă spre lut
fac loc tradiției cu sfântul Andrei
aduce-nțelepciuni pentru nou început.
el alungă strigoii dezleagă blesteme
cu clarități creștine înzestrează timpul
îmbunează moartea scoate din anateme
păcătoși, cu iubire însămânțează câmpul.
vin și ninsorile, imaculate diademe
decorează arbori, glia își schimbă chipul.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de iarnă
tatălui meu
Luminile s-au stins în tot orașul
Și lângă casă un câine latră trist,
Un vagabond s-a rătăcit pe stradă
Și Luna-l mângâie pe părul nins!
E ger de crapă pomii în grădină,
Trosnesc în sobă lemnele pe foc,
Văd fumul gros ieșind din coșul casei
Și simt miros de vâsc și busuioc.
Din fluierul de lemn se-aud cântând
Zăpezile ce-au colindat prin sat,
Iar prin ferestra veche de la tindă
Ți-aduce iarna chipu-ngândurat:
Te văd cum strângi zăpada-n fața casei,
Ești nins, mereu, în amintirea mea
Și ies desculță prin zăpada rece,
Să mai sărut o dată urma ta!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Ochiul din cerc (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!