Ceasul

Limbile ceasului şi-au încurcat rolul...
S-au întors înspre copilărie,
Când tocmai visam la păpuşi
Cu ochii din cârpe.
Ochi desenaţi cu un creion chimic
Bine ascuţit...
Mă întreb cum de nu am înţepat irisul
Cu speranţa mea.
Apoi mi-am amintit
Cum la vremea aceea,
Îmi doream să fiu mare,
Să pot conduce un imperiu,
Ori câţiva paşi nesiguri, mărunţi...
Uitasem că dorinţa mi-a fost împlinită.
Dar magia s-a rupt
Şi am rămas suspendată peste vidul tăcerii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

Ceru-a înflorit! Şi sângeri
Peste cer au răsărit...
Plasă albă de mătănii
E pe-al sufletului schit...

S-au ţesut mătăsuri fine...
Şi podoabele de jad
A copacilor de sticlă,
Azi, în chihlimbare ard.

Mi-am pus la urechi podoabe
Şi poeme de rubin,
Iar din ochi, mi-au curs în taină,
Negre picături de vin...

Peste clipe-mbujorate,
Azi, am pus amărăciune,
Căci păşesc cu eleganţă
Şi cu fast, în altă lume.

Azi e zi de sărbătoare...
Ani (şi câţi?!) am împlinit...
Vântu-nfiorări de umbre,
La ureche, mi-a şoptit.

Ploaia s-a oprit o clipă
Şi cu paşi de margarete
Mi-a privit adolescenţa...
Viaţa, cum să se repete?!

Cum să fiu tot prunc?!
În suflet, am rămas un Prometeu,
Foc ascuns de restul lumii...
Dar în rest, acelaşi eu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Linguşitor,
În ureche
Cuvinte ştiute,
Tocmai când uitasem să te aud...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când îşi ascuţea ghearele
Pe albul obrajilor mei
Încercând să-mi sufle,
Subtil,
În nări
Un parfum cunoscut,
Tocmai când uitasem să te simt...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când vărsa amintiri
Pe conturul buzelor mele
Încercând să-mi vândă,
Zâmbind,
Pe pleoape
O poveste uzată,
Tocmai când uitasem să te trăiesc...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit când îşi desena labirintul
Pe golul sufletului meu,
Încercând să-mi umple,
Neputincios,
Celulele
C-un vis plâns,
Tocmai când uitasem să te am...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit cum vâna semne
Pe dreptunghiul ochelarilor mei,
Încercând să ascundă,
Crud,
Din lumină
Cu umbre secătuite,
Tocmai când uitasem să te văd...

poezie de Gabriela Chişcari (30 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolii plâng (dialog cu Ion Grigoraş şi Liliana Trif)

Magnolii plâng şi ramurile lor,
În unduiri, parcă se simt cum dor,,,
Mi-am sfărâmat iubirea pe trotuar...
Îmi plânge doina vieţii-un felinar.

Cu marea ta de roz, de mov şi alb
Sunt pregătită-n noapte să mă-mbrac.
Miros a floare şi-a parfum de vis,
Numai iubirea mea s-a stins... s-a stins...

Cum nu sunt un destoinic marinar,
Mă-nalţ pe val, mai sus mă-nalţ pe val,
O lotcă fără şansa de a fi,
Mă-nalţ mereu cu fiecare zi.

Dar lotca mea-i în doliu şi-n derivă,
În urmă nimeni parcă nu-mi mai strigă,
Oh, nici un far nu-i să mă-ndrepte, vezi?!
Când spun că n-am noroc, acum mă crezi?!

Sălbatică şi îmbrăcată-n foc,
Pierind în valul greu de nenoroc,
Mi-a mai rămas un sentiment - speranţa.
................................................
Deci vă întreb: "cum vi se pare viaţa?!"

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu ştiu cum au trecut,
Nici nu ştiu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Şi apoi dorinţa,
După aceea,
Mi-a mijit mustaţa,
Şi, o vreme, mi-a crescut
Ştiinţa de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experienţa,
Salariul tarifar
Şi concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranţa,
Şi tensiunea arterială,
A apărut apoi teama,
De a trece strada,
Şi au crescut petele albe,
Din întunericul nopţilor.
Şi astfel,
Fără să prind de veste,
Azi am împlinit 76 de ani.
Adio, copilărie!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea mea căpăta uneori aspecte de ură, voiam să scap de obsesia ei, căci îmi doream să fiu din nou fericită, să fiu iubită şi să iubesc.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul verii

Sunt spiritul verii...
Dansul fluturilor de noapte
Mi-a trezit visurile spre care
Alergam mânuită de sforile timpului, în zig-zag.
Vara îmi poposise în prag...
Am decupat din curcubeu culoarea roşie
Şi am pictat Soarele.
Şi s-a prelins în sângele meu
Răsăritul după care tânjeam.
În galben am înmuiat evantaiul de spice
Apoi am decupat inocent,
O picătură de violet
Pe care am ascuns-o-n cuvânt.
Am simţit viaţa cum se spulberă-n vânt
Şi se scurge-n cuvânt –
Vibraţia unui cânt
Risipit în inima mea.
Poate era dragostea...
M-am temut de verdele straniu
Aşa cum mă tem de uraniu.
Oranjul l-am strâns în palma mea dreaptă,
Dar nu mi-a fost de ajuns.
Timpul nu iartă...

Mi-am pus speranţa indigo în sacou.
Devenisem erou în poveştile de capă şi spadă.
Viaţa devenise o artă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina sub semnul îngerilor

Zâmbetul a evadat din cetatea întunericului
Şi s-a aşezat în palma mea ca un fluture de lumină.
Viaţa ce mi-a dăruit-o a fost întâia lecţie din istoria lumii
Trebuia să învăţ să trăiesc
Şi să zbor odată cu îngerii, să clădesc.
Timpul să se oprească în capitole,
Ce-mi inundă sufletul cu iubire de semeni
Privind cerul am adormit şi îngerii au coborât
Pe irisul închis de cortina gândului
Clipele sunt brodate cu îngeri şi poezia se revarsă
Peste malurile tăcerii, într-un tangou al iubirii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa îl răsplătea înzecit cu loialitatea ei şi cu prietenia ei pură. Aşa cum era, adormită, îmi părea protagonista unui basm ecranizat, al cărui unic spectator devenisem. Apoi s-a trezit. Basmul s-a spulberat... Tocmai când începusem şi eu să visez.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din primul meu vis mi-am făcut o viaţă întreagă, pentru că visam să fiu ziaristul numărul 1. Ulterior, viaţa mea s-a transformat într-un vis. Îmi pot cumpăra tot ce mi-am dorit, maşinuţe cum aveau copiii bogaţi, copilăresc în continuare...

citat din Dan Diaconescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori amestecate

O caracatiţă mi-a amestecat culorile,
Aruncându-le în dezordine
Peste un portret în creion.
Mi-a pus în păr culoarea abanosului,
Iar sprâncenele le-a arcuit
Printr-un proces ireversibil,
Ca pe un curcubeu.
Erau acum parte din sufletul meu...
Irisului i-a dat culoarea chihlimbarului.
Pe buze a aruncat o covertură de maci,
Pe care a împletit-o cu mătasea luminii,
Cu speranţă şi cu iubire.
Visele le-a aruncat spre Calea Lactee,
Iar ele s-au întors, prăbuşindu-se-n suflet.
De aceea, în loc de sânge,
Ploaie de grâne şi miere
Îmi curge prin vene.
Eu am devenit pâine,
Iar voi mă frângeţi
Şi fiecare frimitură de carne
Devine parte din voi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea mea copilărie

Dulcea mea copilărie,
Nu te voi uita nicicând,
Tu eşti ca o floare pe câmpii,
Eu te voi purta mereu în gând.

Dulcea mea copilărie,
Ce frumoasă tu ai fost,
Eu te chem din nou la mine,
Dar nu are niciun rost.

Căci vremea trece, vremea vine.
Viaţa e scurtă cum e ea
Şi tu te duci de la mine,
Ramâi cu bine, copilăria mea.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru copiii planetei

Dragii mei, vă iubesc!
Şi atât mi-e de-ajuns...
V-am înălţat temple mai sus, tot mai sus,
Dar a rămas gol în inima mea.
Aşa-i dragostea.
Da-ţi-mi o pastilă de singurătate,
Să nu-mi mai fiţi atât de departe!
Uneori vă întreb cum e vremea pe-afară
Doar aşa, într-o doară.
Să-mi mai aud pruncii mi-e dor,
De copilărie şi de izvor.
Gândul bunicii mă cheamă spre Cer...
Îl simt plutind în eter.
Ce rost ar avea să aud
Cum vuieşte sângele în sufletul nud?!
Tăcerea îmi e de ajus.
Ea are atâtea de spus.
Cuvintele s-au scufundat în sufletul meu.
Mamei i-e greu, tot mai greu...
Pentru ce "a vedea"
Când oglinda e-n inima mea?!
E de ajuns să fiţi lângă mine.
Asta mă ţine
Copac încolţit.
Dragii mei, vă iubesc, v-am iubit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că se moare

Lacrimile - păpuşi de ceară
Aşezate tăcut
Pe ridurile pleoapei-mormânt,
Printre genele ninse
Ori încărcate de promoroacă
Din care tăcerea se-adapă.
Aseară am plâns,
Am plâns de bătrâni singuri rămaşi,
De licărul de speranţă din ochii lor.
Ne-au murit rădăcinile naţiunii...
Rodul suferinţei a încolţit.
Nimic nu mai este la fel!
Progres de regres...
Mor tăcut în ei copacii
Peste care s-a aşezat bruma tăcerii.
În întunericul existenţei,
Orbi sau orbiţi, îşi caută rădăcinile...
Dar nu, nu au avut rădăcini!
Ei au fost pământul
Pe care
Cei de acum,
Au învăţat că se moare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, dar celor ce sunt

Forţa iubirii a creat un înger ce aprinde lumina
Se porţionează în felii identice pentru fiecare zâmbet.
Cercul de foc al tăcerii s-a oprit.
Gheţarii au năvalit, prăvălindu-se peste suflete.
Când visul în doi s-a descarnat, a rămas putreziciunea uitării.
Am tivit cu îngerii lacrima, să nu i se destrame durerea şi să se prăvălească în mine.
Au rămas doar înegrii născuţi din iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa acestei zile mi-a amintit de copilărie, de fericirea de a alerga desculţă, după fluturi, prin iarba tăioasă sau prin nisipul fierbinte, furând din energia binefăcătoare a Terrei.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul din perete

Privesc cum limbile ceasului din perete
Dorm încolăcite la trei şi un sfert fix.
Au scăpat de strigătul himerelor...
Amorţite de parfumul morţii,
Adesea ca o frunză în vânt,
Şoptesc cuvinte neînţelese.
Sunt braţul balanţei!
Nisipul din clepsidră
Ce caută întâia secundă
A vieţii de dincolo de voi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa î

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineaţa aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns
ploua şi era frig...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram foarte tânără îmi doream să fiu Claire Chazal, pentru că era prezentatoarea pe care o vedeam la TeleFrance şi mi se părea... wow! Distincţie, eleganţă, rafinament. Am visat să fiu mai multe personaje. Mi-am dorit să fiu, de exemplu, o a doua Margot Fonteyn. Eu am făcut 10 ani de balet şi visam să fiu prim-balerină. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama că nu ăsta e drumul meu.

citat din Raluca Moianu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de dragoste

Depărtări... Promisiune fastuoasă şi banală.
În speranţa de renume te-au gonit în altă ţară.
Ceţuri stranii - vrăji şi vise ţi-au înlănţuit privirea...
Nu ai mai crezut în mine! Ţi-ai pierdut de-acum iubirea.

Altor umbre dedicată, pleaoapa-nchisă ai lăsat
Şi iubirii noastre pure numai eu m-am dedicat.
Te întreb de ştii cum doare toată viaţa asta care
Ai pierdut-o fiind orbită de o mână de parale.

Eu eram supus tăcerii şi te aşteptam acasă.
Credeam încă în iubire... Mai credeam în viaţa noastră.
Mi-ai lăsat în piept o rană, tu, o inimă de stâncă...
Ştii cât lacrima mă doare?! Cât mi-i rana de adâncă?!

Oh, rămâi! Rămâi cu bine! Cum să te mai pot iubi
Când în aşternuturi fine altui trup vei oferi
Dragostea firesc de simplă şi neînţeles de pură...
Cum să-ţi dau sărut de roză, cum, iubita mea nebună?!

Cum să-ţi spun:"rămâi cu mine!"? Cum, când tu te-ai dus departe?!
Căci poteca de iubire, adâncită e în noapte...
Pleoapa-nchisă ai lăsat-o, te-a orbit dorinţa care
Ca o inimă de gheaţă te-a sorbit în depărtare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!