Diabetul
Diabetul...
Dansul sentimentelor
A ajuns la plus infinit.
Nu mai putem controla stresul,
Tensiunile morale, tristețea...
Au depășit lacrimile cota de inundație.
Furtuna generează furtuni
Și războaie ascunse...
Cibernetice semne, meduze rapace,
Dușmani fără nume,
Ascunse sub farduri și creme.
Calomniatori de lumină
Cresc valorile glicemiei.
Doar eu un edulcorat de tăcere,
Caut gustul dulce al vieții
În borcanul cu miere.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre diabet
- poezii despre viață
- poezii despre valoare
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre stres
- poezii despre război
- poezii despre moralitate
- poezii despre miere
Citate similare
Dulce toamnă
Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece și covor de frunze,
În ascunzișul nopții mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...
Ca un slujbaș al templelor o umbră
Ție destinat în nemișcarea ta,
Să lași pe cer doar nori sortiți să plângă
Și vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!
Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum și ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...
Miros de pâine coaptă și dovleac,
Velințe fluturânde la ferești,
Surâs de prunci și dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruiești...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre toamnă
- poezii despre stele
- poezii despre râuri
- poezii despre pâine
- poezii despre plâns
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
Tablou estival
Norii-s tiviți cu argint...
Leagăn de vis și alint...
Picuri de perle în cer,
Taină pierdută-n eter.
Vânt peste gene de ram,
Flori adunate-n balsam,
Cânt de lumină și vers,
Dor de lumină-am cules.
Miere în lanuri de jar,
Spice în pumnul amnar,
Fulger lucind pe sub gene,
Semne... și semne... și semne...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre perle, poezii despre lumină, poezii despre flori sau poezii despre dor
Borderoul vieții
Pe boreroul vieții stau înscrise
Dezamăgiri, speranțe, fapte, vise...
Neliniști, steaguri negre de furtuni...
La libertate nu suntem imuni.
Aleargă-n noi convoaie de tăcere...
Un sanatoriu, implicit, se cere,
Spre-a ne ascunde gândurile negre.
Se duc în vise luptele acerbe...
De-acum suntem o cumpănă pe care
Secunda e trecutul care doare.
Pe borderoul vieții lacrimi curg...
Eu în tăcere, iarăși, stau și plâng.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trecut, poezii despre timp, poezii despre secunde, poezii despre negru sau poezii despre libertate
Lacrimă
Miroase-a must amar -
Lacrimă de frunză de nuc...
M-aplec peste lume
Învelindu-mă cu tăcerea
Ascunsă în ultima secundă
Pe care clepsidra mi-o amintește...
Clopotul vieții vuiește!
Învolburat, râul timpului
Generează furtuni de secunde.
Lava de lacrimi bolborosește
La marginea sufletului...
Toate într-o simfonie de toamnă,
Unică și de necontestat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet sau poezii despre frunze
Bolile ascunse, despre ele pot afla mulți, dar lacrimile ascunse rămân numai ale noastre.
citat din Margaux Hemingway
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre medicină sau citate despre boală
Durerea ploii
Reumatice ramuri
Își tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc așternutul de umbre
Ireal foșnitor.
De tunete dor și gândurile
Și uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometați de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-și tăcerea.
Și plouă... și grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre crengi, poezii despre voce, poezii despre verb, poezii despre gânduri sau poezii despre durere
Cuvântul... tăcere
Fiecare cuvânt are un nume...
Și numele meu e tăcere,
Căci dincolo de ea nu pătrunde
Decât umbra morții,
Adăpostindu-te în valuri reci,
Sub răni sângerânde, înfășurate de doliu.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre moarte sau poezii despre doliu
Urme
Urme de rugină
Pe neaua de crini ce lucește
În sufletul alb,
Sângerând de decese,
De tăceri și iubiri retroverse,
De creneluri pe care
Luna-și aruncă iubiri trecătoare,
În panerul concav.
Un tomberon de iluzii,
Dureroase contuzii,
Flori de tei revărsându-se-n ploi,
Lumină și pace,
În furtuna tăcerii ascunse,
Departe de sate și case.
Biserici de vise
Mototolite de vânturi aspre și reci,
O singură cruce
Pe umeri o duce,
Pe sterpe poteci,
Trecătorule, tu
Clopot vuind în adâncul inimii tale...
Un punct de rugină,
Inscripționat pe vecie,
Pe tălpile goale.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei, poezii despre sat, poezii despre religie, poezii despre pace sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Atâta tristețe...
Este-atâta tristețe
În inima mea!
Sunt nori de furtună
Și lucire de stea...
E miraj și tăcere,
Durere, sărut,
Este liniștea clipei,
E sfârșit și-nceput.
E tăcerea pe ceruri
Sub al stelelor jug,
La pervazul ferestrei,
Stau în coate și plâng...
Un semnal de alarmă
Pentru ochiul smerit
Sunt o pleoapă plecată
Pe sub gene de mirt.
Este plâns și sunt semne,
Gustul vieții-i amar.
Îngenunche, tăcere,
La al vieții altar!
Ne sunt anii pedeapsă,
Ne e viața-n amurg,
Ne întoarcem acasă
Printre lacrimi ce curg.
...................................
Și tac și plâng,
La fereastra deschisă
De ploaie ucisă...
Sunt un vis în amurg...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre smerenie sau poezii despre sfârșit
Ploaie de vise
Ploaie de vise...
Stelele s-au ascuns
La marginea cerului răstignit.
Furtuni se îngrămădesc în sufletul meu.
Coala de hârtie a inimii
Este pătată de sânge.
Ajunge!
Universul și-a început genocidul,
Frunzele se rostogolesc în vârtejuri,
Semne de întrebare s-au agățat de liniștea
Din adâncuri.
O dungă, ca un fulger, a tăiat tăcere în două.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hârtie, poezii despre început, poezii despre sânge sau poezii despre inimă
- viață
- Viața e suma tuturor alegerilor pe care le facem, atât conștient, cât și inconștient. Dacă ne putem controla alegerile, putem controla fiecare aspect al vieții noastre. Putem descoperi libertatea care se ascunde în capacitatea de a ne controla.
definiție de Robert F. Bennett
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață sau citate despre libertate
Trandafirii
Am pescuit trandafiri
Din răsăritul ce mi s-a dăruit.
Am sorbit din lumina cerului
Și mi-a crescut imensitatea în suflet.
Am atins cu buzele rana tăcerii
Și i-am vindecat însângerarea cu
Îndrăzneala zborului,
Ca un fulger în iulie.
Dar am rătăcit în apus,
Am tălpile ascunse în întuneric,
Iar când lumina mă strigă,
Ochiul meu îi răspunde
Cu un surâs de tăcere.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre întuneric, poezii despre zbor, poezii despre pescuit, poezii despre ochi sau poezii despre creștere
Acolo, dincolo de galaxia vieții
Acolo, dincolo de galaxia
În care ani de-a rândul am trăit,
Vom fi un univers în noaptea de tăcere,
Particulă de vis în infinit.
Prin pulbere de artă, între spațiul
De ani-lumină dintre două stele,
Ne vom continua viața și visul
Trăirii noastre simple și eterne.
Vom fi o dulce rază de lumină,
Mângâietoare-n suflete și-n gând,
Acoperiți de mantie divină,
În adâncimea nopții luminând.
Căci lumea-ntreagă este guvernată
De-același soare și trăind prin vers
Un ochi deschis vom fi... Azi, lumea toată
Îi dă vieții, parcă, un alt sens...
Suntem aici doar pentru-a ne cunoaște
Și de-a-ndrepta greșala celor mulți,
Însă egali vom fi în fața morții,
Singuri și triști, neîmpăcați, desculți...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La tâmplele munților
Privesc de pe tâmplele munților
Sprânceana osoasă a vieții.
M-au despădurit clipele de tăceri...
Tai liniștea și pătrund într-un ochi virtual.
Caut destinul acestei lumi.
Plânge ochiul carnal...
Caut să schimb rostul lumii întregi.
Cititorule, înțelegi?
Nimic nu mi se pare imposibil de realizat.
O mână se întinde în Univers
Și se deschide spre plus infinit.
Pâcla prin care trec treaptă cu treaptă
Este densă, mai densă.
Lumina așteaptă.
Și licărul ei devine o flacără blândă...
Este ca o floare de lotus
Ce împodobește seninul
Rămas încrustat în colțul ochiului meu drept.
Un senin ascuns de atrocitățile omenirii.
Putem schimba lumea în bine...
Doar să vrem!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre sprâncene, poezii despre munți, poezii despre lotuși sau poezii despre infinit
Steag de lumină -
Mirosul dulce de crin
De Sfântul Anton.
haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfinți, citate despre lumină, citate despre drapel sau citate despre crini
Cutume
Chipuri triste... oncologie...
Moartea desenează pe fețe
Imagini nepermise și dure -
Amare cutume.
Sângele a fost injectat cu amoniac,
Omule, biet saltimbanc!
Grimasa îți întunecă chipul...
Se sfarmă Olimpul speranțelor tale...
Zeii au plecat la plimbare!
În cer îți caută o înmormântare divină -
Chemare spre rădăcină.
Te-ntorci la esență
Suferind de demență,
Cu miopie avansată și
Un cord dilatat până la extreme...
Sunt primele semne!
Îți faci genericul propriei tale dureri,
Dar pentru toate astea, ce ceri?!
Finalul... lumina lăsată în falduri,
Îmbibată cu lacrimi și farduri,
Fețe ascunse sub lacrimi
Ce nu le aparțin -
Sunt doar prefața unui festin.
Când tu vei dormi,
Ei te vor elogia
Ca pe un erou.
Și inima lor se va auzi bătând pentru tine,
Ca ultimul clopot,
Mărindu-ți numele...
Incest... pentru un bolnav modest.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre plimbare
Neliniști
Neliniști prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Și păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniștea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În iriși pătați de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ți se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre păduri sau poezii despre ocean
În ciobul de oglindă
În ciobul de oglindă din vitrină,
Îmi văd înfățișarea mohorâtă.
Se zbate-n ochi fărâma de lumină.
Oglinda-mi spune: nu plânge! Ascultă!
În mine este clopotul de valuri
Și un ocean de vieți ce s-au unit.
Privește în adânc! Printre coclauri,
Un zmeu rapace viața ți-a pândit.
Ți-e părul nins de griji și alb ca neaua...
Tu priponește-ți lacrima sub pleoape.
Vine un înger, cum e catifeaua,
Clipele vieții să ți le adape.
Ai prins în păr un strop de-nțelepciune,
Un zâmbet, o iubire și-un sărut,
Tu ești ca o prințesă fără nume
Și ai uitat pe-aici când ai trecut.
Dă-mi mâna ta! M-ai ferecat în gânduri
Și vrei, femeie, azi, să mă alungi?
Sunt doar un foșnet printre ploi și vânturi.
Sunt umbra ta! Nu vei putea să fugi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre îngeri, poezii despre păr alb sau poezii despre prezent
Iarna poem diamant
Iarnă
Condamnată tăcere,
Vis de bezea,
Treci prin inima mea,
Râu de lapte și miere.
Un om de zăpadă,
Înger de nea,
Vânturi reci,
Cazemată...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă sau poezii despre zăpadă
De azi...
De azi nu te mai caut, am lacrimile ploaie
Iar tomna își dezbracă copacii dintr-o dat'
Mai e puțin și pleacă, găsesc pe drum aleea
Și o pornesc în urma-i cu versu-mi sacadat.
De azi nu te mai caut, îmi strâng în pumn din doruri
Le-mprăștii în parfumul sfârșitului de zori,
În runde de lumină văd tolba de tăcere
Găsesc uitarea grea ce o culeg din nori.
De azi nu te mai caut, mi-e versul sec de gânduri
Ramâi obscur în minte fără un nume clar,
Magie scuturată pentru a rupe vraja
Balsamului din suflet... Ramâi un solitar.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre singurătate