Soţia marinarului breton

La-începutul celeilalte ierni noi, prea-frumoşii,
Ne-am căsătorit – după Anul Nou a plecat pe mare.
Acum florile de mac ard roşii,
Iar eu sunt aici pe cheu, privind în zare.
I-aştept sosirea, având tovarăşi albatroşii,
Pe unde-o fi? Distanţa dintre noi îl doare?

"Nu plânge, curaj, coniţă,"-mi spune căpitanul;
"Se va întoarce curând acasă. Aşteaptă, fii cuminte!
Deocamdată zace într-un spital, se face de-acum anul...
La Rio de Janeiro,-n Brazilia febricidă şi fierbinte.
Nu ştiu ce boală-a căpătat, ştiu doar că trăieşte băietanul
Şi că-într-o bună zi iarăşi îţi va ieşi-înainte."

Am trimis telegramă, să aflu date mai precise,
La Spitalul Marinei şi-am primit răspuns a doua zi.
Citez cuvintele infirmierei, exact cum au fost scrise:
"Soţul tău iubit nu va muri;
Dar să nu te-aştepţi la un barcaz cu velele întinse –
Nu pot, desculpa-me, să-ţi spun din ce pricini. "

Luni după luni au tot trecut,
La multele scrisori trimise, primeam doar un răspuns,
Mereu acelaşi, cu-acelaşi conţinut:
" Nu te lăsa-învinsă de nici un neajuns,
Căci omul tău nu va muri, deşi-îndelung a tot zăcut –
Ce boala are nu-ţi putem spune, oricât ar ţi-ar fi de neplăcut. "

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

După încă zece luni, iată-l intrând din nou pe poartă,
Gârbov şi-îmbătrânit, o biată arătare,
Pentru-a-mi spune că niciodată, dar niciodată,
El nu va mai pleca pe mare.
De-atunci, cu ochi lipsiţi de strălucire, la mareea-înaltă,
Stă lângă uşă urmărind talazurile verzi din depărtare.

În somn, se-întoarce cu spatele la mine
Şi geme, blestemând amar, nişte anume
Iepe spanioleşti de dincolo de mările saline,
Care l-au nenorocit pentru cât va mai trăi pe lume –
Căci nu v-a scăpa nicicând de neputinţa şi de-acea ruşine
Aduse lui de Boala Care N-are Nume.

poezie de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia soldatului beat

mergea pe trei cărări dorind
să descopere drumul
pe care vine soţul soldat beat
s-au căsătorit înainte de-a pleca
în misiunea aia periculos
de secretă că nici nu s-a mai întors
treaz şi teafăr şi plin de onoruri
după ce-a descoperit gustul ţuicii
de pere acum bea orice
distanţa dintre ei o doare
aşteaptă ieşirea primilor eroi
turtiţi priveau în zare şi se întrebau
cât mai au până acasă
vor afla dacă vor ajunge
soţul ei soldat zace într-un bar
ascuns strategic sub o masă
aşteaptă venirea infanteriei
blindatele vin la urmă cu nota de plată
se va întoarce curând acasă
acum aşteaptă cuminte
să găsească cele trei drumuri
care duc spre casa lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Ce cauţi aici?
Lucian: Eu?! Ca de obicei, pe colega mea, Lia, însă tot ca de obicei, se pare că n-am noroc, pentru că ea nu-i acasă. Dar tu?
Ly: Eu?! Ah, păi, nici Mihai nu-i acasă acum şi am auzit mişcare pe aici... Credeam că-i Lia şi venisem să vorbesc cu ea.
Lucian: Îmi pare rău că te dezamăgesc. Eu nu sunt Lia.
Ly: Da; nici o problemă...
Lucian: Ştii, eu venisem să-i amintesc că luni se împlineşte exact un an de când am sosit noi aici, pe Proxima.
Ly: Serios?! A trecut deja un an?! Chiar a trecut?!
Lucian: Da. Ştiu că-ţi aminteşti acea zi, când am sosit noi aici. Era duminică, 21 ianuarie 2091. Eu nu voi uita niciodată acea zi. Iar luni va fi exact 21 ianuarie, însă 2092. Deci, a trecut totuşi un an.
Ly: Da, a trecut...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu te-am făcut să crezi că eşti altul

şi te-am înlocuit pe tine cu tine
pe cel ce îl ştiam
cu cel ce îl visam
aveam un fel de teamă
să nu pierd ţărâna de care mă legasem
şi când nu puteam să îmi stăpânesc verticalitatea
plecam
acolo unde a început totul
la marginea lumii

ştiu ce vei spune
că povestea noastră e îngrămădită într-un trecut banal
că tu ai fost cum ai fost
pentru că nu am însemnat nimic
şi că ai dormit în fiecare noapte visându-ţi femeile
dar eu ştiu că nu e aşa

mereu am inventat oameni care m-au iubit
să mă poţi crede măcar o secundă
mereu am pozat zâmbete largi
cât să îţi imaginezi distanţa
dintre noi
cum se întâmplă şi acum
când îmi laşi un răspuns rece
şi aştepţi să scriu un poem
despre tine

mmm
despre tine am scris mii de poeme
pentru că îţi ştiu fiecare neajuns
al inimii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu meu

Mă gândesc la Eminescu
La un Eminescu care mănâncă şi bea
Nu ca la o iluzie, ci ca la
Un om simplu, visând la o stea

Niciodată nu vin la el cu mâna goală
Îi aduc slănină şi ceapă
Îl doare o mână şi capul îl doare
În vreme ce bea nişte apă

Voi muri, îmi spune şoptit, voi muri
Îmi vor face statui şi evenimente
Apoi vor merge cu sentimentul de turmă
Cu mare fast să se-mbete

Au nevoie de mine, ca de aerul nopţii
Dacă mori devii ideal
Îmi şoptea Eminescu, în vreme ce ploaia
Cădea peste noi, ca un val..

Într-o zi a plecat departe, departe
Într-un alt spaţiu terestru
Prietenii mă cheamă să bem o pălincă
Căci s-a născut Eminescu

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson (în scrisoarea lui pentru Gretchen): Dragă Gretchen, mi-a plăcut să vobesc cu tine astăzi în camera ta. Încearcă să nu ai emoţii în legătură cu începerea liceului. Ştiu că o să întâlneşti oameni care să te înţeleagă. E ceva ce nu am apucat să-ţi spun. Este cineva cu adevărat special în viaţa mea la care mă gândesc mereu. Nu seamănă cu nicio fată pe care am întâlnit-o până acum. Este inteligentă şi amuzantă şi frumoasă şi simplul fapt că face parte din viaţa mea mă nelinişteşte şi nu mă lasă să dorm noaptea. Şi când mă gândesc la o persoană căreia aş putea să-i vorbesc despre asta, care va înţelege, singura care îmi vine în minte eşti tu. Şi asta e o problemă pentru că tu eşti cea pentru care nutresc aceste sentimente. Mă gândesc mereu la tine, la orice lucru mărunt pe care îl faci. Abtibildul cu Elvis Costello de pe caietul tău cu spirală, modul în care ţi-a crescut bretonul timp de şase luni până când luni ai reuşit să-l prinzi pe tot în coadă. Astăzi, când mi-ai spus să rămân şi să vorbim după ce a plecat Pacey, mi-a trecut prin cap că e posibil ca şi tu să te gândeşti la mine. Dacă aş încerca să spun asta altcuiva, ar spune că nu va exista niciodată un noi, că vieţile noastre sunt mult prea diferite, că nu vom fi niciodată potriviţi unul pentru celălalt. Dar noi ne înţelegem unul pe altul şi ne pasă şi cred că aşa va fi şi peste ani. Cel mai bun prieten al tău pentru totdeauna, Dawson.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spune niciodată, niciodată...

De spui în viaţă: niciodată, niciodată!
Convins de hotărârea ta,
destinul a tot ştiutor...
te va purta ca vântul răsfăţat,
din poartă în poartă,
spre scopuri precise,
spre capăt de şoaptă,
fiind dinainte prescris,
nu cum vrem noi,
nici cum vrei tu,
ci cum vrea EL,
căci toţi suntem lucrarea Lui enigmatică.
Nu spune niciodată, niciodată!

poezie de Valeria Mahok (6 mai 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei care urăsc ziua de luni şi aşteaptă weekend-ul şi concediile ca pe o izbăvire: Dacă urăşti ziua de luni este doar o chestiune de timp până când ajungi să îţi urăşti întreaga săptămână şi, în curând, întreaga viaţă. Faptul că urăşti ziua de luni este un semn timpuriu că eşti pe un drum greşit şi oricât de mult te-ai dus pe un drum greşit, întoarce-te. Pentru mulţi oameni, ziua de luni semnifică începutul activităţii care le ocupă cel mai mult timp din durata existenţei lor. De obicei este muncă sau şcoală. Faptul că nu îţi place ceea ce faci, faptul că nu aştepţi cu entuziasm o nouă zi pentru a face activitatea pe care o alegi în mod voluntar zi de zi, dar — deşi nu îţi place — continui să o faci cu perseverenţă, ce îţi spune? Dacă nu îţi place ziua de luni, e un semn că activitatea principală a vieţii tale îţi face rău în loc să îţi facă bine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forrest Gump (alergând): Am alergat timp de 3 ani, 2 luni, 14 zile şi 16 ore.(Se opreşte şi se întoarce.)
Tânărul care alerga după el: Linişte, linişte! Va spune ceva!
Forrest Gump (după o pauză): Sunt cam obosit... Cred că o să mă duc acasă.

replici din filmul artistic Forrest Gump
Adăugat de Ana- Gabriela Avram
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La spital, luni şi luni de zile mi-a fost peste putinţă să întreb ceva despre Miss Emeralds, căci Ted L. nu mă vizita niciodată singur. O vedeam adesea în vis, mereu blândă, tandră şi nevinovată. La trezire, simţeam în gură acel nelipsit gust de sare marină pe care l-am asociat cu prezenţa ei. Am aflat până la urmă că suplinitoarea noastră de istorie părăsise universitatea o dată cu mine, pentru că bătrânul profesor se întorsese după vacanţa de Crăciun. Fusese deja aproape uitată şi nu-şi lăsase nimănui adresa. Dar ipoteza cea mai probabilă era că se întorsese la familia ei, în Tennessee.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Pacey, am vrut să-l văd pe Dawson în seara asta nu pentru că pentru patru luni a fost iubitul meu, ci pentru că mi-a fost prieten aproape toată viaţa. Şi ca prieten, l-am rănit foarte mult şi nu m-am simţit mai puţin vinovată în aceste trei luni. Aşa că da, am fost preocupată, m-a făcut să-mi pierd şirul gândurilor, dar inima mea? E de nestrămutat. Trei luni în care am cutreierat mări şi oceane nu au reuşit să o zdruncine şi nici nu o să las nesiguranţa ta să facă asta. Inima mea nu a plecat niciodată de pe barcă. Nu te-a părăsit niciodată. Şi din câte observ nici nu o să se întâmple asta prea curând.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns la concluzia că orice frustrare avem, orice lipsă, este doar un fel al vieţii de a ne învăţa că defapt putem să fim foarte fericiţi fără acel "ceva" după care tânjim acum atât de mult. Ai observat că uneori poţi să îţi doreşti foarte tare ceva luni şi ani de zile şi niciodată să nu ajungi la destinaţie? Mai mult, parcă obiectul dorinţelor tale te evită cu orice preţ. Într-o zi, te resemnezi, capitulezi şi dobândeşti o stare de linişte interioară, chiar fericire amestecată cu împăcare sufletească. Şi când ridici privirea din pământ, în faţa ta este exact premiul după care ai alergat în toţi anii ăştia, parcă spunându-ţi: "Am fost tot timpul aici, la doar un braţ distanţă, aşteptând să pui mâna pe mine. Însă rolul meu în viaţa ta a fost să te transform în interior, căci tot ceea ce este în exterior e irelevant comparat cu ceea ce se află în noi înşine. Eu am fost acelaşi lucru, o iluzie, care a luat o formă pe care tu să o poţi înţelege, m-am transformat în orice îţi doreai tu cel mai mult. Bicicleta, maşina, un stil de viaţă, bani, partener de cuplu, succes, faimă, reputaţie, carieră. Acum, ştiu că fără mine sau cu mine în interior tu eşti sincer cu tine însuţi, că te-ai descoperit pe tine şi comoara ta interioară şi iată, acum întreaga lume exterioară este la picioarele tale."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te uiţi la prea multe filme şi prea puţin la cum e viaţa. În filmul Rocky, e un montaj de 2 minute în care sunt comprimate săptămâni intense de antrenament pentru marele meci. După 2 minute în care sunt secvenţe cu Rocky alergând, boxând, făcând flotări şi trăgând de fiare, Rocky urcă scările în glorie, în aplauzele unei mulţimi extaziate şi gata, e pregătit de meci. Chestia asta se cheamă montaj. Îmi scriu oamenii: "citesc despre relaţii de 2 luni şi încă nu am o iubită" sau "am scris 4 articole pe blog şi nu am încă destui cititori şi feedback". Viaţa nu-i ca în filme, din montaj în montaj. Rămâi pe drum 6 luni, constant, acţionând, observând feedback-ul şi îmbunătăţindu-ţi performanţa cu fiecare repetare. Doar după 3-6 luni poţi obţine nişte măsurători relevante. Iar drumul nu se va opri niciodată. Asta-i singura cale. Calea măiestriei. Calea scurtăturii e pentru maimuţici seduse de orice strălucire înşelătoare ce distrage atenţia de la ce contează cu adevărat.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns la concluzia că orice frustrare avem, orice lipsă, este doar un fel al vieţii de a ne învăţa că defapt putem să fim foarte fericiţi fără acel "ceva" după care tânjim acum atât de mult. Ai observat că uneori poţi să îţi doreşti foarte tare ceva luni şi ani de zile şi niciodată să nu ajungi la destinaţie? Mai mult, parcă obiectul dorinţelor tale te evită cu orice preţ. Într-o zi, te resemnezi, capitulezi şi dobândeşti o stare de linişte interioară, chiar fericire amestecată cu împăcare sufletească. Şi când ridici privirea din pământ, în faţa ta este exact premiul după care ai alergat în toţi anii ăştia, parcă spunându-ţi: "Am fost tot timpul aici, la doar un braţ distanţă, aşteptând să pui mâna pe mine. Însă rolul meu în viaţa ta a fost să te transform în interior, căci tot ceea ce este în exterior e irelevant comparat cu ceea ce se află în noi înşine. Eu am fost acelaşi lucru, o iluzie, care a luat o formă pe care tu să o poţi înţelege, m-am transformat în orice îţi doreai tu cel mai mult. Bicicleta, maşina, un stil de viaţă, bani, partener de cuplu, succes, faimă, reputaţie, carieră. Acum, ştiu că fără mine sau cu mine în interior tu eşti sincer cu tine însuţi, că te-ai descoperit pe tine şi comoara ta interioară şi iată, acum întreaga lume exterioară este la picioarele tale." Astfel ne vorbeşte viaţa, dacă facem linişte pentru a o asculta.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Janet Mackensie: Poate mă ajutaţi, domnule judecător. În urmă cu şase luni am făcut o cerere pentru un aparat auditiv şi încă nu am primit răspuns.
Judecătorul: Stimată doamnă, având în vedere tâmpeniile care se discută în ziua de azi, nu pierdeţi mare lucru.

replici din filmul artistic Martorul acuzării, după Agatha Christie (decembrie 1957)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am mai văzut pe nimeni ca tine, jur, tu când iubeşti parcă te muţi în omul ăla, îţi vinzi viaţa ta dinainte pe nimic şi te miri că mereu suferi şi că niciodată nu-ţi găseşti locul. Locul tău nu e în alt bărbat, ci lângă el, el n-ar trebui să fie soarele din universul tău, ci doar o fiinţă, ca tine, care trăieşte sub acelaşi soare. Cum naiba să-ţi mai spun? Şi încetează cu plânsul, am ajuns să te cunosc după cearcăne, nu după chip.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o cafea

ţi-ai luat picăturile
întrebi sorbind din cafea
încheie-mi ziua asta la spate
nu ajung la fermoar
da le-am luat spun absent
de ce pui ziua asta noroasă pe tine
măcar ia pantofii aceştia din petale roşii
ai uitat azi e ultima ta zi
a mea întreb şi un rău urcă prin tălpi
până la inimă strângând-o
ai întrebat în ziua când m-ai surprins
turnându-ţi picăturile în cafea
ai întrebat surâzând,, cât mai am?"
şase luni am răspuns
azi sunt şase luni
şase luni de când le iei singur
neîntrebat netulburat fericit
au trecut repede zâmbesc
şi unde vei pleca acum
poţi să îmi spui mi-ai promis
nu voi pleca mă voi întoarce
acolo unde mă aştepţi deja

un vis bătu prin preajmă schilodit
scheunând dintr-o singură aripă

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!