Tablou de Iarna

Lăsăm în urmă toamna cu ale ei culori,
Ruginiul viilor, galbenul frunzelor, focul fagului
Şi ploaia parfumată ce aerul respiră.
Paşii noştri pe alei se duc, se duc precum frunzele de nuc.

Ca-ntr-o magie, la bacheta ei, bruma se aşterne şi
Deodat, copacii rămân goi, săraci,
Obosiţi şi întristaţi de tot ce li se-ntamplă,
Un strop de tihnă parcă îşi doresc.

Dar, ea, Natura, o noua haină –mbracă
Şi ale noastre visuri zboară iară,
Se înaltă spre porţile plumburii ale cerului,
O adiere rece inundă al nostru suflet.

Ninge, steluţe mii zglobiu dansează,
Se-aşterne neaua cât se vede-n zare.
Un fulg uşor în palma mea se stinge.

Flori de gheaţă, geometrice, în forme mii,
Strălucesc pe ochiuri de ferestre.
Ţurţuri atânând la streşini stau să cadă
Şi în picuri se topesc la văzul lui, al Soarelui.
Pomii împodobiţi în straie ţesute-n fire albe,
Vestesc recolta, pentru anul care vine,
Obiceiuri pe care de la străbuni le ştim.

Liniştea, iertarea şi -mpăcarea se coboară peste noi,
Ca sfântul duh la sfânta lui treime.
Decor de vis şi de poveste albul şi negru împleteşte.
Totul este-o simfonie şi clapele sufletului nasc armonii.

In lumea ta, a florilor de gheaţă, noi regăsim iubirea,
Mai buni, mai darnici suntem şi generoşi devenim.
Un cor magic se aude colindând a noastra casă,
Cu el purtând acel mesaj divin, "O ce veste minunată"

Şi-n noaptea undrei spre gerar, anul se-noieşte, când,
Speranţe şi dorinţe multe curg în miez de noapte.
Să privim încrezători la orizontul fără de sfârşit
Şi fericiţi să -mpărtăşim străbuna noastră urare,
" La mai multi ani sănătoşi şi buni! "

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu adus florilor

Furati de ale noastre ganduri, adesea noi uitam,
Sa aducem inchinaciune, ei, Naturii.
Atenti si binevoitori doar trebuie sa fim
Si maretia ei cu ochii s -o cuprindem.
Priveste la o floare si intreba-te acum,
Cine este arhitectul, creatorul ei divin?
Raspuns, greu de primit, dar asta nu-i motiv,
Sa ramanem departe de a lor lucrare.
Multe povesti, legende, mituri scrise
Din timpul cel din urma vin,
Ca noi sa stim al lor rost, aici, cat pe pamant traim.
Simboluri pentru ale noastre simtaminte
Transcrise intr-o imensa paleta de culori, sunt.
Si-au ales sa intre -n ale noastre obiceiuri.
Cel mai de pret cadou in gesturi omenesti
De oferit, primit sau de daruit,
In zi de sarbatoare, la -ntalnire si oricand,
Ramane floarea, prea "distinsa doamna "
Si regina imparatiei sufletului implinit.
Mesajul ce -l transmit il decriptam
Ca pe un cod ascuns de multe veacuri.
Ciudat!, atatea stim, fara sa ne dam seama poate,
Din lumea lor, a florilor!
Rosu, cea dintai culoare, focul dragostei l-aprinde,
Galben, palida culoare, gelozie ar vrea sa-nsemne,
Movul, sobra lui culoare, inteleciunea noastra poarta,
Si asa pe mai departe, dupa cum prea bine stim,
Fiecare –n felul ei vorbeste.
Parfumul in nuante dulci, ori fresh sau de oricare,
Din mireasma lor, cu pricepere de veacuri si grija se aduna,
Si ale noastre simturi rascoleste, ne-mbie si ne-mabata.
Leacuri pentru sanatate stim ca sunt,
Puse la ranile ce dor, suferintele alina,
Stare de binete dau si tristetea o alunga.
Galbenul polen strans cu asiduua migala, curge in stupina
Pentru al nostru ospat cu miere fina.
Pe sevalet, artistul cu a lui talent si iscusinta,
In picturi celeste, nemurirea lor o deseneaza.
Si cate si mai cate ar mai fi de spus....
Se nasc si cresc dintr-o minuscula samanta,
Un bulb sau un banal lastar,
Udate doar cu stropi de ploaie si
Incazite cu bunavointa, de razele lui, ale Soarelui,
Un buchet imens de flori rasare.
Haina curcubeului imbraca a lor petale.
Cu migala si cu sirg Natura le-a zamislit,
Trimfatoare parca vor sa fie pe-al nost pamant.
In semn de pretuire pentru a lor daruie,
Pe numele ce-l poarta ca si noi, ne-adresam lor, florilor.
Oameni buni, deschide-ti ochii si al vostru suflet,
Ca-n launtru sa patrunda prospetimea, nobletea si farmecul lor, al florilor!

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea, Natura

O formulă matematică or fizică a Creatorului,
Cu ecuaţii multe şi necunoscute infinite
Încerc să o rezolv, jucându-mă cu câteva cuvinte.
Prin ale lui culori, secrete multe, mesaje către noi, transmite.

Să fie oare extazul, bucuria

De a privi o gingaşă şi înmiresmată floare
Şi ca un paradox, o poate cheama şi Nu mă uita?

Coroana tremurandă a arborelui, zis frate,
Împodobită-n salbe colorate?

Penajul în pasteluri divine a păsării măiestre
Ce-şi înaltă imnul spre sânul cerului siniliu?

Feericul colorit al fluturelui ce roieşte
Şi fâlfâie în zboruri grăbite în jurul florilor?

Aura ascunsă-n câmpul de primprejur
Ce-şi fredonează –n surdină cântul?

Imensul arc multicolor ce trecător se-arată
Când norii stropesc în grabă pământul?

Firul crud al ierbii care de sub plapumă de puf răsare
Şi pământul îl îmbracă cu o haină turcuoază?

Să venerăm Natura pentru a Ei splendoare
Care vindecă-n tăcere al nostru suflet,
Cu alei Ei leacuri miraculoase şi tămăduitoare.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Renaştem iară noi în dimineaţă,
Cu o vorbă caldă ori cu o povaţă,

Se-ndreaptă paşii cătinel spre viaţă,
Speranţe noi ne luminează-n faţa.

Singurătate, cât eşti de haină,
Dar cât e de blajină, clipa care vine?!

Opresc a mea privire spre a cerului lumină,
În vraja lui aleasă – oglindă pentru mine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

, A Venit Toamna

Natura se dezbracă şi-o altă haină poartă,
Ne pregăteşte subtil şi delicat pentru iernat,
Un strop de speranţă în inima noastră strecoară,
Purtându-şi elegant şi şic ţinuta cea de gală,
În aur poleită şi roşu ţipător,
Pentru cel din urmă tangou al frunzelor
Şi în atenţia noastră să fie, a admiratorilor.

În pragul scărilor se-arată, făcând un pas
Şi noi, în al vieţii extaz, am rămas,
Un val de brumă argintie, o ploaie rece şi măruntă,
Un vânt blând se-abate şi al ei veşmânt,
Se destramă-ntr-o năframă în borangic lucrată
Şi goliciunea trupului ei se-arată.

Cu bucurii amare, adesea ne-ndulcim
Şi chiar de vesela verde câmpie acu-i tristă,
Grădina-nmiresmată de flori, vestejită,
Pomii cu roade îmbracaţi şi de frunze aproape goi,
Noi ştim că mai apoi, dincolo de-o noapte viorie,
Ramuri împodobite de culoare şi lumină
Vor decora şi armoniza din nou natura.

poezie de Georgeta Ganea (3 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de anul nou...

Mii de stele căzătoare
Văd pe cer, se văd în zare,
Pentru inimi noi vrăjite
Cu case împodobite
Ca lumea să le privească
Şi apoi să ne zâmbească,
Noaptea-n negură se pierd,
Pentru anul nou ce vine, eu cred.
Atunci milioane de cuvinte
Se vor rătăci în minte,
Cu urări dulci de iubire
Că mergem spre fericire.
Printre lacrimi se aşterne,
Sper, iubiri din nou eterne,
Un an nou fară despărţiri,
Spre bune gânduri fără rătăciri.
Mii de vise nesfârşite,
Calde, frumoase sau triste.
Şi aş vrea anul să fie
Dulce ca o poezie.

poezie de Eugenia Calancea (28 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la "Aş fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades îşi face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Şi-s singură în casă şi la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foşnesc de ne-cuvinte şi de dor...
Un dor de-a fi şi eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!

Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze şi-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un şal liliachiu
Şi în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veşnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenuşă, sunt tot toamna...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bradul

Azi din târg eu am ales,
Unul din cei mai chipeşi brăduleţi,
Într-un colţişor din casă l-am aşezat
Şi acum în living, la baza scărilor, tronează
Şi din toate unghiurile la noi veghează,
Stă falnic şi semeţ ca orice dar de mare preţ.

O trenă lungă, elegantă,
Cusută-n fire roşii şi aurii
Se revarsă pe podeaua şlefuită
Şi pregătită pentru tot felul de cutii,
Ce –ascund în ele multe surprize şi bucurii.

Pe-ale lui crenguţe pline de ace verzi,
Aşezate –ntr-un fel atât de bine calculat,
De mă întreb firesc cum Natura
Le-a proiectat şi pe trupul lui le-a aşezat,
Atât de simetric şi echilibrat,
Prind funde colorate, globuri, beteală
Fondante-n staniol şi steluţe sute,
Ca-mpodobit să fie şi el martor,
La sărbătorile creştine pline de bucurii,
Pe care le-ntâmpinăm cu toţii, în familii.

Pe trupu-i frumos ornat, clipocesc
Luminiţe colorate, aurii şi argintii,
Ce ne-aduc aminte de-ale noastre copilării
Şi de inocenţa noastră de altă dată,
Că Moş Crăciun este, intră pe fereastră
La fiecare casă şi lasă cadouri şi surprize,
Pentru cei ce de părinţi au ascultat
Şi nu au greşit în gând şi în fapt.

Roată facem în jurul lui şi cântăm,
O colindă cu lerui, ler, O ce veste minunată,
Mulţi ani trăiască, urarea noastră străbună,
Magia Crăciunului ne cuprinde
Şi ale noastre suflete calde, blajine,
Se-ncarcă cu bucurii pentru anul ce vine.

poezie de Georgeta Ganea (16 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

De îmi e greu, de îmi e uşor,
Mă îndrept cu ochii sus la cer,
Un mesaj de acolo, din azur,
De la acei îngeri nevăzuţi,
Am primit mai deunăzi
Că mi-s prieteni, păzitori
În viaţa ce o duc, aici pe pământ.

Când o rugă eu înalţ, rostesc,
Mâinile le-mpreunez şi îngenunchez,
Capul îl ridic spre cer şi multumesc,
Celor ce au darul ruga de a o asculta
Şi ale lor semne subtile de le primesc
Eu să le pot înţelege şi să le tălmăcesc.

Cerul legământ cu pământul a făcut,
În frăţie s-au născut şi dăinuie de la început,
Prin legi universale, nescrise, dar a lor valoare
Este de necontestat şi de urmat neîncetat.

Dimineaţa –n zori de zi mă scald
În lumini de-o beteală argintie,
Un spectru larg mai apoi izvorăşte,
Din podoabă galbenă ce străluceşte
Şi un talisman se dovedeşte a fi
Pentru tot ce-n lume este creator şi viu,
Fără de care nici noi, oamenii, nu am fi.

Pe piedestal soarele se ridică sus, trufaş,
Ca un stindard triumfător, biruitor
Ce cucereşte o eternă redută
Şi strălucirea lui de veşnică stea,
Ne energizează acum, mereu şi pururea.

De zăduf, vara, adesea cerul de safir,
Dintr-odat se-abureşte şi umbrele se sting
Şi nori albi, pufoşi se adună-n mare grabă,
La un sfat de taină şi câteodat anunţă alarmant,
Că vine ploaia şi lacrimi calde slobozesc
Peste tot, iar natura şi oamenii zâmbesc.

Universul distinse salutări trimite
Şi semne multe ce-şi au a lor sorginte-n
Jocul lor, al contrastelor şi al echilibrelor,
La coada muntelui, după o creastă,
Din două surse de apă, se adapă
Un curcubeu în straie viu colorate,
Semn vrea să ne dea că ploaia va înceta.

Mai apoi, pe cer, storul bozafer se trage
Şi natura îi o mireasă cu năframa trasă pe faţă
Şi o trenă spumoasă din fulgi de nea,
Pân ce norii se destramă şi fac loc
Razelor calde ce topesc omătul pe loc.

Cerul găzduieşte-n romantica noapte,
Scânteierea lunii tandre şi a salbei de astre
A lui feerie în sclipiri de licurici
Inspiră până şi pe acei oameni mai trişti
Şi viaţa devine o poveste de vis.

Spre cer ne înălţăm în cel din urmă drum
Şi devenim partaşi din umbră pentru cei
Ce pe pământ rămân, ca viaţa să şi-o ducă,
Cât le este dat prin a Lui poruncă.

poezie de Georgeta Ganea (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti mângâierea unui val călduţ de vară,
Adierea vântului de primăvară,
Frunza galbenă ce-n brumărel dansează
Şi fulgul de nea ce se stinge-n palma mea.

Eşti fascicolul gălbui de lumină,
Ale cărui raze blânde ne alină,
În zilele senine când soarele încălzeşte
Şi pe bolta cerului de safir, orbitor străluceşte.

Eşti o făptură graţioasă cu vălul pe faţă,
Eşti zâna noastră bună cu a ei cunună
De regină, a nopţilor cu stele şi cu lună,
Eşti curcubeul care cu ale lui culori,
Zâmbeşte larg şi se arată după ploi,

Eşti totul pentru noi, eşti viaţa,
De care ne bucurăm dimineaţa,
Când o pală de vânt soli ne trimite,
Ca noi recunoscători să-ţi fim,
Cât pe acest pământ trăim.

Eşti muza infinită a marilor iluştri,
Care te venerează pentru gingăşia ta,
Pentru frumuseţea de zeiţă ce-o oferi,
Pentru azi, mâine şi pentru ce-a fost ieri.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile

Magnolia –şi deschide şi înalţă către cer cupele albe, roz, violacee
Şi se lasă mângâiată de căldura blăndă a evantaiului de raze.
Ploaie de flori în nuanţe pale, se aşterne apoi peste întinsuri,
Odori suave inundă casa şi grăndina-n sărbătoare.
O armonie –i totul, culoarea cea de întâi a lumii,
Farmecul naturii -l defineşte şi ochiul –l linişteşte.
Freamătul de pretutindeni în solfegiu se transpune
Ascultat fiind din zorii străvezii ai dimineţii până-n amurgul purpuriu.

Şuvoi de metal topit, se revarsă din azur apoi,
Culoarea spicului pârguit rumeneşte fructul pomului rodit,
Coace pâinea şi rostul vieţii se desluşeşte-n luna lui cuptor.
Faldurile rochilor diafane ale forilor de mac,
Maiestuos se unduiesc în lanuri pe câmpii.
Curcubeul defilează cu ale lui culori pe bolta -nvolburată
Şi-şi oglindeşte chipul pe pajiştea-înflorită.
În liniştea deplină, zumzet de albine se-aude în stupină
Şi pe înserat greierul nu conteneşte din cântat.
Trupul încălzit se tămăduieşte cu balsamul înăsprit
Şi izul pătrunzator de iod la umbra nucului bătrăn.

Pâlpâie lumina ce cade pe flori, pe iarbă şi pe pomi
Şi viaţa lor se stinge-ncetişor, până mor sau până la anul viitor.
Artistul –şi pregăteşte şevaletul şi -n al lui tablou
Surprinde metamorfoza frunzelor de iederă şi de viţă de vie-n brumărel.
Foşnetul oţelit al frunzelor de plop diapazonu-l acordează
Şi –n văzduh dansul ploii-îi jucăuş, sublim.
Rodul copt, parfumul culorilor şi aromele de gutuie îmbie
Trecătorii la delicioase savurări şi degustări.

Obloane plumburii se trag la porţile cerului,
Şi în somn profund, imaculat, natura a intrat.
O fantă de lumină din când în când supraveghează
Visele de-odinioară ale vieţii, pe acest pământ.
Fiori reci surprind sufletele calde –n nostalgii de iarnă
Cusute-n fire arogante din alb şi negru.
Bradul drept, semeţ şi secular legământ cu nemurirea face
Şi spulberă tristeţea nopţii lungi ce s-a lasat.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul trezirii neamului românesc

Venit-a timpul de trezire.
În lunga noapte adânciţi
noi am uitat de nemurire.
Deschideţi ochii, vă treziţi!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Ne ierţi Zamolxe, zeu slăvit!
Duşi de restrişte te-am uitat!
Dar astăzi ştim c-ai revenit,
din foc şi piatră ne-ai creat.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Glia română ne e sacră
ne-a fost lăsată de strămoşi.
Trăim în vechea noastră vatră,
noi suntem oamenii frumoşi.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

La zei şi zâne-om ridica
noi vetre, temple şi altare.
Zamolxe se va bucura!
Vom şti că sufletul nu moare!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Din rădăcina strămoşească
ivitu-s-au tulpine noi.
De-a pururea o să rodească
în inimi suflet de eroi.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Lumea va şti că suntem drepţi.
Că neamul nostru românesc
este poporul de-nţelepţi.
Noi suntem cei ce se iubesc!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

La timpu-acesta de trezire
noi vom rămâne înfrăţiţi
Cu zei şi zâne-n nemurire!
Deschideţi ochii, vă treziţi!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele

Numele

Pe portativ consoane şi vocale se unesc,
Ca notele muzicale-ntr-un solfegiu,
Cuvinte sonore din ele se-mpletesc
Şi propria noastră partitură se transcrie.
S-o ascultăm mereu pe oriunde ne perindăm,
Că de la sfinţii noştri părinţi al nostru nume vine
Şi tot respectul pentru acest dar, lor să-l acordăm.

Dându-ni-se la naştere un nume,
Ni se dă în viaţă şi un vădit rost,
Ca-n a noastră existenţă să ne străduim
Să facem din el o faimă, un renume,
Un nume cu răsunet şi de lume admirat,
De-om reuşi ori ba,
Pe parcursul întregii vieţi, noi vom afla.

Îi zetrea noastră, ce-n cufăr cu pietre bătut,
Ascunde-n el comori de neconceput,
De care aflăm în al vieţii drum
Doar când luminiţa aprinsă mai apoi
Scânteişte şi aprinde focul din noi
Şi-n a nostră existenţă pe pământ
Descoperim şi aflăm cu-adevărat,
Al nostru rost ce la naştere ni s-a dat.

Să-l cinstim şi cu mândrie să –l purtăm
Că a lui văl strălucitor ascunde sub el
Nestemate bogăţii ancestrale
Adunate-n timpuri din tată-n fiu
Fără ca noi poate să ştim, să bănuim
Sorgintea şi semnificaţia lui, a numelui
Şi-a noastră grea misiune rămâne
Să-l facem respectat şi lăudat.

Şi numele nostru de-l rostim iar şi iar,
Are pentru noi un efect anume, musical,
Poartă cu el un bogat arsenal
Şi pentru a-l apăra scut devenim
Când cineva încearcă atingere să-i aducă.

Pe oriunde -n lume el ne reprezintă
Cu majuscule de-o şchiopă el se scrie,
Să ne-amintească parcă a lui mister,
Ascuns în cifre ale căror putere
Stă ascunsă şi poate fi citită-ntre stele
De cei cu har ce pot să desluşescă,
Taina lui scrisă de pronia cereasca.

Numele valoare dă la tot ce ne-nconjoară,
A lui mesaj scris sau auzit în mintea noastră,
Într-un fel rezonează, vibrează
Şi-a noastră existenţă o interpretează.
Să fie doar un iluzoriu vis în acest paradis?
O proiecţie a lumii citită de ale noastre simţuri
Şi noi, realitatea noastră, să o creionăm
Şi prin lumea lor, a cuvintelor, a numelor?

poezie de Georgeta Ganea (22 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou De Vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde, vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii,
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare,
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Şi –n scurta-ţi viaţă, de-o vară,
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Ce –n scurta-ţi viaţă, de-o vară
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste noi...

Ninge peste noi cu fluturi, -
Dans mirific, de poveste, -
Îngropându-ne-n trecuturi,
Dealurile-albind pe creste...

Bate Crivăţul în geamuri,
Parcă-i fum şi parcă-i ceaţă,
Pe la streşini şi pe ramuri
S-au prins ţurţuri mari, de gheaţă...

Iarnă rece, iarnă sumbră,
Anotimp al amintirii
Anilor pierduţi în umbră,
Precum slovele Psaltirii!...

Cine-şi mai aduce-aminte,
Două vorbe, două şoapte,
Sărutarea ta fierbinte,
Visele pierdute-n noapte?...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de noapte

În fie care noapte mă porţi
Tu visul meu de noapte
La bolta cerului baţi la porţi
Zbori între vis şi realitate

Eşti sufletul mereu din vis
Zborul tău mă însoţea
Cu aripi de dor m-ai cuprins
Tu mi-ai descifrat iubirea

Şoimul transformat în nor
A plutit deasupra mea
Voi iubii văzduhul până mor
Şi lumina Lunei cu căldură sa

Zboară aripi prin văzduh
Îngeri ce ne înconjoară
Desfătări ale unui duh
Note calde scoase din vioară

Suflete se topesc în stele
Ploaie caldă cu meteoriti
Noi ne-numărăm prin ele
Să iubim suntem sortiţi

Ne-ntâlnim în noaptea ideală
Sori ce strălucesc în beznă
Praf de stele curge în beteală
Liniştea geană peste geană

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Sunt acum struguri şi mere

Dar nu mai sunt rândunele

Multe flori sunt veştejite

Frunzele-s îngălbenite

Iară pomii rămân goi

S-a dus vara de la noi

Păsărelele-au plecat

Frunzele s-au scuturat

Vantul sufla şi ne zice:

- Uite vine iarne rece

Cu zăpadă şi cu ploi

Să ne bucuram şi noi.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei creştine

Pe-un petic de rai creştin,
În Schitul din Păltiniş,
Doi vinovaţi, sfioşi păşeam,
Să pipăim cu sufletul iertarea,
Iar spiritul să-l lecuim, cu vindecarea.

Ţii minte, când ne închinam?
În faţa micului altar, din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Şi ale noastre jurăminte.

În poarta casei sale de vecie,
Spiritul lui Noica
ne-a întâmpinat apoi, cu modestie.
Suflet plecat în rătăciri astrale,
Spirit treaz,
la ferestrele inimii mele şi-a tale,
Sfidând tăcerea noastră vie.

În mica bisericuţă, cu brâu de brazi,
De ger încremeniţi,
Păşeam tăcuţi spre altarul sfânt,
Ce-a întipărit pe lemnul lui mii de iertări.
Înconjuraţi de sfinţi pictaţi şi de duh sfânt,
Pe scaunul lui Noica ne-am aşezat pe rând,
Ca spiritu-i măreţ să-l salutăm şi să-l simţim.

Tăcerea era plină de icoane sfinte,
Aghiazmă apoi, noi am băut setoşi
Şi pentru ai noştri, cu pioşenie,
Noi am aprins lumini, de pomenire.

Căci numai Dumnezeu trimite harul,
Spre cei ce vor să-l simtă mai aproape,
Să înveţe, cum coboară bucuria sfântă în simţire,
Când glasul înţelepciunii îl ascultă;
Purtat în suflet şi-n faptă mai departe,
Spre mântuirea noastră şi a lumii.

Ţii minte iarna de atunci?
Şi-a noastră fericire?...
S-a dus, de parcă nici n-a fost
Şi am rămas, cu Sfânta amintire.

poezie de Valeria Mahok (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea toamnei...

Iată toamna a venit cu sau fără viză,
Lăsăm visele şi ne regăsim pe noi
Tot ce-a fost frumos punem în valiză
Frigul vine şi noi evadăm prin ploi.

Ar fi bine să evadăm în soare
Cu culoarea unui alt anotimp
Să pictăm ca-ntr-o visare,
Am vrea să lăsăm timpul fără timp.

Pădurea cu mii de culori să-mi arate
Că eşti singur şi a nimănui,
Cad frunzele galbene ca în poveste
Şi poţi iubi din nou doi ochi căprui.

Vezi cărarea din culoare în culoare,
Iar ecoul ce răsună e acolo doar o muză.
Nud e copacul când natura moare
Şi pe jos ne ascundem într-o frunză.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!