
Te visez 24 de ore pe zi
Prea frumoasă domnişoară
nu ştiu cum să-ţi povestesc
însă te-am visat aseară
goală şi-mi părea firesc
Nu ştiu cum să-ţi povestesc
te priveam ca din oglindă
şi-aveai trupul îngeresc
gata către cer s-o-ntindă
Te vedeam ca din oglindă
o de-atunci mereu e seară
mâna vru să te cuprindă
prea frumoasă domnişoară
Nu ştiu cum dar nu-i firesc
nu mai pot să mă trezesc
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare
Domnişoară fericire
Domnişoară fericire
Eşti aievea? Dă-mi de stire!
Vreau să-ţi fac un compliment,
cât sunt încă conştient.
Te văd rar şi-mi pari cam tristă.
Am să-ţi spun c-ai fost absentă,
deşi esti cea mai dorită,
dintre toate câte sunt
zâne dulci pe-acest pământ.
Eşti frumoasă şi râvnită,
de dispari în nemurire,
sau apari fără de ştire.
Domnişoară fericire,
eşti o clipă-n infinit,
cu parfum şi amăgire,
De mă vezi, să-mi dai de ştire!
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, domnişoară!
Înşeală-mă când încă-s foarte viu
Fă-o să ştiu, sau fără să o ştiu
Trădează-mă la timp cât se mai poate
Când mor de tot să nu-ţi mai faci păcate
Iar când auzi că-n fine, am murit,
Tu să nu-i crezi, oricum, m-ai părăsit
De-aceea-n ăst voios poem, spre seară,
Dă-te cui vrei. Adio, domnişoară!
poezie de Eugen Evu (1978)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!



Eros şi melancolie
Nici departe nici aproape
nici prea tandru nici discret
râsul plânsul două pleoape
ochii un hipersonet
Nici prea tandru nici discret
sărut mâna domnişoară
eu mi-s noaptea eşti poet
ia o stea dar n-o să doară
Sărut mâna domnişoară
noaptea naşte-acum sub pleoape
stele naştere uşoară
din departe şi aproape
Suflete nemângâiet
hai dă moartea mai încet
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!



Eros şi melancolie
Nici departe nici aproape
nici prea tandru nici discret
râsul plânsul două pleoape
ochii un hipersonet
Nici prea tandru nici discret
sărut mâna domnişoară
eu mi-s noaptea eşti poet
ia o stea dar n-o să doară
Sărut mâna domnişoară
noaptea naşte-acum sub pleoape
stele naştere uşoară
nici departe nici aproape
Suflete nemângâiet
hai dă(-ţi) moartea mai încet
rondel de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!



Nechiob show
Mi-a fugit moartea de-acasă
Doamne cum să mai trăiesc
ea-mi făcea viaţa frumoasă
şi absurdul mai firesc
Doamne cum să mai trăiesc
fără-un pic de răutate
când e mult prea omenesc
să mai vrei ce nu se poate
Fără-un pic de răutate
viaţa nu mai e frumoasă
nu mai am nimic din toate
mi-a fugit moartea de-acasă
Doamne cum să mai trăiesc
când e-absurd tot ce-i firesc
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Iubirea mea cu sufletul curat
Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în norii ce treceau voios
deasupra mea.
Şi azi te chem,
cât nu e prea târziu,
şi îi zăresc iar,
doldora de nea!
Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în limpezimea apei
de izvor.
Şi azi te chem,
cât nu e prea târziu,
când arde-n suflet
necuprinsul dor!
Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în raza soarelui
ce îmi zâmbea roşcat.
Şi azi te chem
cât nu e prea târziu,
iubirea mea,
cu sufletul curat!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ted: Cred că o să ne trebuiască nume false?
Victoria: Aa.. Poţi să-mi spui Prăjiturică! (Ted şi Prăjiturica dau mâna.)
Ted: Încântat de cunoştinţă, Prăjiturică. Eu sunt Lando Calrissian. (Victoria râde.) Uau, e chiar incitant. Numele noastre vor fi pentru totdeauna învăluite în...
Barney (cu o domnişoară de onoare la braţ): Ted, Ted, Ted, uite! Am o domnişoară de onoare! Ted, Ted, uite, Ted! Aproape cea mai frumoasă domnişoară de onoare! Ted, priveşte! Pa, Ted!
Ted (către Victoria): Deci eu sunt Ted!
Victoria: Victoria.
replici din filmul serial How I met your mother (23 ianuarie 2006)
Adăugat de Adriana Stoica, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ultima mireasă
Ştiu că vii, dar mai aşteaptă,
Mai am multe de făcut,
Ai să-mi fii cândva mireasă,
Deşi eu nu te-am cerut
Ai să mori odat' cu mine,
Pentru că mă vei iubi,
Îţi voi recita suspine,
Chiar în clipele târzii
Te voi săruta pe coasă
Tu ascute-o pân'-atunci,
Sigur ai să fii frumoasă,
Însă nu-ţi voi face prunci
Vei purta o rochie albă,
Prima şi ultima oară
Dragostea îţi va fi oarbă,
Şi-mi vei fi prima fecioară
Am să-ţi fiu prima iubire,
Ştiu că n-ai avut niciuna,
Vei simţi a ei trăire
Şi mă vei dori întruna
poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lumea spune că sunt frumoasă, dar eu nu mă văd frumoasă. De altfel, mama mea era cea mai cinstită. Era fenomenală. Ea nu m-a alintat, nu le avea cu pupăturile şi să-mi spună: "Vai, fetiţa mea!" Niciodată! Zicea: "Fii-mea, frumoasă? Pe naiba, nu-i frumoasă deloc, e simpatică." Înţelegi? M-a crescut într-o stare reală de modestie şi eu am puterea să mă văd cu adevărat. Îmi ştiu defectele, ştiu tot ce se întâmplă cu mine.
Stela Popescu în Revista Unica (august 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mie telenovelele nu-mi spală creierul, ci îl clătesc. Drept care, daca îmi ceri să-ţi povestesc un episod, răspunsul va fi:"Nu-i destul că-l văd, vrei să-l mai şi povestesc?"
citat din Beatrice Vaisman (7 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am visat atât această noapte de dragoste, că nu ştiu ce m-a oprit să nu mă... trezesc!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (10 martie 2000)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!




40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!

Eu şi tu
Tu ai micile-ţi secrete, eu mă fac că nu le ştiu,
Ai privirile cochete ce mă cheamă ca să-ţi viu
Eu am spic în păr de-o vreme şi am zâmbetul şarmant
Şi mai am iubire multă în sărutul dezarmant
Tu ai temerile tale, eu încerc să ţi le-alung,
Mi te ţin mereu în braţe, lângă tine când ajung,
Şi accept o mângâiere, precum un copil o vreau,
Eu îţi dau în schimb oftatul şi la pieptul tău îţi stau
Tu mai vezi câte-o frumoasă ce-mi aruncă vreo ochiadă
Însă ştii, degeaba-ncearcă, numai tu îmi poţi fii dragă,
Iar eu văd că după tine se ţin scai mulţi cavaleri
Nu-mi e frică, ştiu prea bine, tu iubirea mea o ceri
Vom rămâne împreună, facă lumea ce o face,
Trece vremea, bat-o vina, însă dragostea nu tace
Şi-ai să-mi fii mereu aleanul, îţi voi fii mereu ales,
Adormi-vom în iubire, căci iubire am cules
poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nostalgie...
Bună ziua domnişoară
te aştept cu flori în gară
întro lungă zi de vară
trenul stă să nu apară
bună ziua domnişoară...
Sara bună domnişoară
mă îmbăt cu apă chioară
sper să nu fie gargară
trenul a venit de-o oară
eu te-aştept deşi e sară...
Mai stau doar o oră-n gară
scumpă floare domnişoară
de nu vii în astă vară
dragostea poate să moară
ziua bună domnişoară...
Timpul nu aşteaptă, zboară
şi... vezi bine, bunăoară
mai plecă un tren din gară
ştiu şi pentru-a câta oară
scumpă floare, domnişoară...
Ziua bună, domnişoară
eu te-aştept cu flori în gară!...
poezie de Gheorghe Gurău (8 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!


Hiro: Kimiko, am atâtea să-ţi povestesc. Sper doar să am timp să ţi le povestesc pe toate.
replică din filmul serial Heroes
Adăugat de Alexandra Burcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Portret, în oglindă
Poftim sarea şi piperul!
Vrei şi alte condimente?
Pot să-ţi dau. Te ţine flerul?
N-ai să ţipi: Doamne, ce dement e!
epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!



Te-am visat
Te-am visat că erai
O copilă frumoasă de crai,
În genunchi stăteai
Şi lui Dumnezeu te rugai.
Ochii blânzi şi păr bălai aveai,
Parcă erai un înger
Care a coborât din rai,
O, tu frumoasă fecioară de crai!
Eu te vedeam şi aşa îţi ziceam.
O! ce frumoasă eşti,
Zână din poveşti, tu mândră crăiasă
Fii a mea dulce mireasă.
Tu mă auzeai şi privirea
Înspre mine ţi-o întorceai,
Şi aşa ziceai că mă iubeşti,
Şi a mea pe veci eşti!
poezie de Vladimir Potlog (7 octombrie 2004)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut un an
O, mamă, prea grăbită ai plecat,
Măcar o oră să fi aşteptat,
S-ajung la tine, mâna să ţi-o ţin,
Să-ţi spun adio, să-mi zâmbeşti puţin.
Dar poate-o oră ar fi fost prea mult
Când sufletul simţea acel tumult
De-a se înălţa spre cerul infinit...
Şi-mi pare rău că nu te-am mai găsit.
Mi-e dor de tine, a trecut un an,
Speram să vii înapoi, dar e în van,
N-o să te întorci şi poate că-i firesc,
Dar vreau să ştii că încă te iubesc,
Şi că din chipul tău blând şi senin,
Eu mi-am făcut icoană să mă închin.
poezie de Octavian Cocoş (3 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noah Calhoun (în ultima lui scrisoare către Allie): Scumpa mea Allie. N-am putut dormi aseară pentru că ştiu că totul s-a termint între noi. Nu mai sunt amărât, ştiu că ce am trăit noi a fost adevărat. Şi dacă, în viitorul îndepărtat ne vom revedea în noile noastre vieţi, îţi voi zâmbi bucuros şi-mi voi aminti cum ne-am petrecut vara sub copaci, învăţând unul de la altul şi iubindu-ne tot mai mult. Iubirea cea mai frumoasă este cea care trezeşte sufletul şi ne face să ne dorim mai mult, cea care ne pune inimile pe jar şi aduce linişte interioară. Asta mi-ai dăruit tu. Asta sper să-ţi ofer şi eu pentru totdeauna. Te iubesc. Rămas bun. Noah.
replică din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sunt rocker, domnişoară (după "Sunt tânăr, doamnă" de Mircea Dinescu)
Sunt rocker, domnişoară, am apărut pe post
la TVR (centura de gloanţe mă cam strânge)
şi ţi-am făcut cu mâna de la concert – ce prost
mă simt acum; şi glanda sudoripară-mi plânge.
Sunt rocker, domnişoară, trăiesc într-ún pătul,
ca mic-dejun porumbul e-o hrană de calibru;
de când mă ştiu... norocul nu mi-a surâs destul
şi de-asta în beţie îmi lepăd echilibru'.
Sunt rocker, domnişoară, un fir de păr cleios
din scalp mi se revarsă pe tenul ca de cretă,
şi între dinţi mâncarea se-arată – cu un os
îndepărtez carasul trudit la mulinetă.
Sunt rocker, domnişoară, mi-e dor de un Pelin,
de gura ta-n sărutul ce-mi răscolea rărunchii,
de nopţile în care sub nas c-un kil de vin
te legănam cu râvnă de-mi blestemai genunchii.
Sunt rocker, domnişoară, în stil de patruped
te văd mereu prin visul ce-şi adânceşte ghiara
în mintea mea, cu ură, şi-n tine nu mai cred,
căci m-ai trădat cu Puiu' – mânca-te-ar aviara!
parodie de Ionuţ Popa, după Mircea Dinescu (1 august 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!



Te ocolesc...
pun pe mine ca o haină
amintirea de demult,
te-am iubit frumoasă doamnă
dar la timpul cel trecut
acum las în pace visul
ce-l avut de-atâtea ori,
sunt acum cum e proscrisul
care ţi-aducea doar flori
pun pe mine şi uitarea
ochilor nemărginiţi,
care îmi furară zărea
şi mă scoaseră din minţi
trec acum pustiu pe stradă,
strada ta cu-al tău parfum,
furişat să nu mă vadă
un vecin, cel taciturn
nu mai ştiu ce e cu mine,
mă trezesc pe drumul tău,
ştiu că asta nu-i de bine,
încă am păreri de rău
te-am iubit frumoasă doamnă,
poate încă te iubesc,
dar nu vreau să-mi fac iar rană,
furişat te ocolesc
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
