Îndepărtează-te cât poţi

sunt un bebeluş beligerant şi androgin născut dintr-o triadă
nu am capacitatea să-mi cunosc însuşirea de mamă
voi doi învăţaţi şi-aţi învăţat cândva să nu abandonaţi
tu purifici prin violenţă şi sex rar greşeala ei repetitivă de-a fi amantă
în mod inconştient mă hrăniţi cu laptele din sânii voştri afectaţi de galactoree
mă simt uneori un psihiatru incompetent şi pervers
privesc cum cresc în condiţii de risc
aleg când trebuie să dovedesc autonomie
apăs pe trăgaci
am pe degetele mâinilor inele cu atâtea cranii
cad la pământ căprioare iepuri şi porumbei
nu mi-e teamă sau milă scutur peste ele petale de trandafiri
deschid recipientul cu gaz şi aprind bricheta
e şi asta un fel de poluare benefică în evoluţia sau involuţia umanităţii
te apropii la mediana dintre două direcţii
eu de ce-aş rămâne o jumătate aproape perfectă şi normală în aşteptare?
artistic îţi sărut soţia
sub picioarele noastre încălţate în papuci blănoşi de casă
tu ai chipul amorf.

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e milă

Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viaţa făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istoveşti muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii îngheţaţi.
Mi-e milă de cerbi, căprioare şi iepuri ucişi de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, faţă-n faţă cu ucigaşul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă şi
cu creierul murdar.
Mi-e milă şi de tine, înfumurat şi prost.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-e totuna

Nu mi-e totuna, Doamne, dacă-Ţi cânt
Din adâncimi de văi sau de pe stâncă,
Nu mi-e totuna dacă din pământ
Picioarele şi mâinile mi-s încă.
Nu mi-e totuna dacă mă închin
Cu noaptea-n ochi sau cu lumina-n pleoape,
Nu mi-e totuna când la Tine vin
De eşti departe sau de eşti aproape.

Nu mi-e totuna dacă-n faţa Ta
Mi-e inima curată sau murdară
Şi nu-i totuna, Doamne, de voi sta
La pieptul Tău sau voi rămâne-afară...

De-aceea plâng, de-aceea mă frământ
Şi iar Te rog să-mi dai putere, Tată,
Ca şi de-aş fi cu totul din pământ
Cu ea în trup de ceruri sunt legată.

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare nu cresc trandafiri

Pe mare nu cresc trandafiri
ea nu încape în palmele mele
dar simt cum adâncuri
m-ascund în firave unghere
cu urme de petale crescute în carne
când soarele înoată prin nisip avid

În tâmple se înfig fugind în mirare
necruţătoare urme de sare

Pe mare nu cresc trandafiri
strigă c-o dor ţepii cu dinţi ascuţiţi
doar spuma se ridică şi cade
când valul fără noroc
se frânge în albul destin
ce o sărută lacom şi moare

Pe mare nu cresc trandafiri,
doar urme din pletele mele albastre
prinse-n zbuciumata vâltoare
cad sfărâmate în nisip
la picioarele tale
cerşind nemuriri...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indecent de aproape

S-a rupt peniţa
tocmai cand voiam să te scriu!
Ptiu! am zis. Ghinion!
O să rămâi o poezie nescrisă
şi mi-e teamă ca ai să te pierzi
printre celelalte cuvinte
şi n-o să te mai scriu niciodată.
Te-am privit
indecent de aproape.
Căutam literele,
erau vraişte prin tine,
a trebuit să le culeg de peste tot,
să le simt pe fiecare în parte,
să le ating cu privirea,
cu buzele,
cu fiecare por din mine.
Unele dintre ele erau goale,
abia se născuseră,
te-ai ruşinat ca îţi văzusem
nudul din ele,
că buzele mele te ard,
că tu arzi.
Mi-ai pus palmele la ochi
şi m-ai dojenit.
-Indecent de aproape-mi eşti
şi mi-e teamă cu nu ştiu a te iubii,
sau nu ştiu a iubi
aşa ca tine.
Du-te şi lasă-mă să fiu goală cu mine,
poate cândva o să mă găsesc
şi am să te chem!
Aştept, de atunci!
Poate... cândva, o să fim doi!

poezie de Mihail Coandă (1 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

învaţă-mă căderea prin rotaţie, ca un burghiu. butaş de viţă înfipt în nisip. învaţă-mă să strig cu sângele a mii de alexandre şi luize. învaţă-mă să fiu zăpada unui trup uman cu sufletul multiplu. învaţă-mă să-mi hrănesc cu laptele mamei surogat bărbatul castrat chimic născut dintr-o trinitate curvă. învaţă-mă comportamentul unei maşini permanent gravidă si aptă pentru sex. învaţă-mă cum se simte dragostea sinceritatea durerea respectul lumina în umbră şi prin distanţare.

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!

Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soţie sau fiica, soră sau amantă
Ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura şi frumuseţea.
Fără de care ar fi ţinutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Şi-ar fi durere, ar fi tristeţe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit şi întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Şi nici binecuvantarea...
Cui aş mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viaţa fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aştrii pe cerul gol.
Şi ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viaţa mea dulce,
Chiar şi suferinţa este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viaţă!
Iar viaţa eşti tu,
Mamă, soră, fiică, soţie sau amantă.
Iubeşte şi respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pţi trece prin lumea asta!
Chiar şi cimitirul inimii ar fi gol.
Iubeşte-le pe toate aşa cum poţi!
Căci fără ele tu eşti mort... şi nici născut nu eşti.
Îţi multumesc femeie că exişti! Şi că exist!
Îţi mulţumesc mamă, soţie, fiică, soră sau amantă!
Eşi univers de flori, eşti minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt

Pe soba de teracotă două căprioare
Cu picioarele dinainte în aer,
Saltul se va termina mâine-poimîine...
Simt neliniştea ta,
Ca o reţea de nervi, de gânduri,
De dorinţe şi amărăciuni în care m-am învăluit.
Învăluit în carnea ta,
Sunt la adăpost de mine însumi...

Ieri două căprioare ne-au tăiat drumul,
Săltând sprintene una alături de alta,
Ca doi sâni. Doi sâni ai naturii mame.
Iată natura mamă în salt, am spus,
Şi-am pus fruntea înfierbântată pe golul
Dintre cele două căprioare,
Şi-am zburat şi nu m-am mai întors.
Acum văd imaginea lor luată la cald,
Pe soba care încălzeşte muntele înzăpezit.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat, mamă

De când ai plecat mamă, multă vreme a trecut
şi tare-mi este teamă, că în lume te-ai pierdut.
O veşnicie-i timpul, de când nu te-am văzut,
îţi caut chipul mamă şi noaptea-n aşternut.
Te vreau alături mamă, să simt căldura ta,
să nu-mi mai fie teamă, de lumea asta rea.
Cu o îmbrăţişare, să-mi dai iubirea ta,
să nu mai simt în palmă, strivită lacrima.
Târziu, pe prispa casei, stau noaptea şi te-aştept,
inima-mi te cheamă, gata să sară din piept.
Eu încă mai cred mamă, că mâine vei veni
şi ştiu prea scumpă mamă, că mult mă vei iubi.

poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare departe

Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morţii de vii mi-e dor de tine;

ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino să ne sculptăm vişiniu copilăriile,
ştii că doar noi şi ecoul ne ascultăm la fel de bine,
că zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
ştii doar că inimile noastre au aceeaşi ureche muzicală;

vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;

cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să ştii acel sentiment umbros şi rece,
sentimentul ăla care te face să vorbeşti cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă şi te duce cu gândul la pământ;

mi-e dor, şi râs, şi fugă, şi plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,
dar nu în aceeaşi ordine;

şi nu mai înţeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înţeleg nimic,

dar unghia asta de soare, curbând cerul,
unghia asta albă ca două palme impreunate,
unghia asta, doar asta,
o-nţeleg.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată inimă

poate cub
mai degrabă sferă
absolutul dintre două întrebări
şi un răspuns imposibil
dansul norilor născător de fulgere
calea dintre cer şi pământ
precum o pedeapsă
un fel de sărut pătimaş
dintre energie şi potenţial
calea dintre albastrul gândului
şi cenuşiul vieţii
din când în când curcubeu
cum visează veşnicia
sufletul meu
prin inimă fierbinte
niciodată perfectă
în mod cert
dincolo de înţelegere
licărirea aceea
care-mi face ochii minunaţi
atunci când iubesc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi rămâne o rană deschisă... sau nu!

Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât...
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci...
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!

Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric...
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată...

Sunt bucurii şi dureri
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat...
iubirea nu te-aşteaptă!
nu vine când vrei tu...
putinţei de a răbda sa-i dau o şansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spun la nimeni

mă strânge tăcerea între universuri...
faţa mi se face vineţie-gri;
braţele mi se lungesc dincolo de picioare,
parcă e un ceva, spre un absolut ciobit la colţuri.
o strădanie schimonosită apar,
cu doruri în brânci
şi mă doare asta şi la nimeni nu spun.

cerul mă poartă pe braţe printre zefirii zbârliţi,
până-n capete de însingurări
prin care umblă absurdul şchiopătând
şi la nimeni nu spun asta.

indisciplina stării mi-e trasă cu cangea uneori,
din metafizica ce nu uită
de-a mea însingurare bogată în fantezii şi coturi.
eu cel surprins mereu
de îngerii ce se pierd pe pereţii de biserică
şi nu pe umerii mei învăţaţi cu aşteptările deşarte.

of, şi-s mereu lovit de păreri contondente
atât cât să-mi sară osul,
de pe portativul muzical al lăuntricului întunecos!...
of, şi tu demult m-ai învăţat asta
cum să-mi alung inflaţia de negre gânduri
bâjbâind iubirea de lângă tine,
nicicând să nu mai dau peste miezul orb de destin.
sau mi-ai şoptit cum să te răsfăţ
pe ascuns printre pomii de seară,
ori în strigătul înalt născut abia
în spatele casei şi cele câteva stele mai aproape
coborâte pe gene-scară.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezadaptare

Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli şi de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstiţiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toţi cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăposteşte somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agaţă obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
şi caută dincolo de ea,
dincolo de lumină şi de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.
Începuturile a ce, mamă?
Că tot orbecăi prin scrumul zilelor de-odinioară
şi nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu şi cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei şi-al obişnuinţei...
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colţ de stea
sau câte un spin amar...
Şi, nu ştiu de ce,
din ce în ce mai deşi sunt spinii...
Şi-atunci,
la ce să iau mai bine seama,
mamă,
în lumea de reguli şi constrângeri în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret,
pierdut prin lucruri,
sau la mâinile
prin care simt cum pulsează
tăcerea şi cuvântul,
lumina şi-ntunericul,
începutul şi sfârşitul?

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-aş putea...?

Nu plânge, mamă, şi nici nu mă chema,
Îmi faci mult rău chemându-mă acasă,
Tu ştii la fel de bine că în ţara mea,
Dacă nu fur, nu pot să-mi construiesc o casă.
Ştiu că ţi-e greu că sunt acum printre străini
Şi că ai vrea să fiu în sat alăturea de tine,
Că bătătura astăzi ţi-e plină de ciulini
Şi cât mai suferi, dar gândeşte-te la mine.
Cu ce-aş putea să te ajut stând lângă tine,
Poate-aş cosi în curte şi ţi-aş sparge lemne?
Dar oare-n ţara asta pentru mine
E de ajuns ca să cosesc şi să crap lemne?
Mă doare sufletul că-ţi sunt atât de departe,
Că nu mai pot să te ridic când cazi,
Dar, mamă dragă, să nu uiţi că sărăcia ne desparte
Şi că mi-e dor în fiecare zi de ochii-ţi calzi.
Şi aş veni târându-mă-n genunchi acasă,
Să-ţi fiu aproape, să te mângâi pe faţă,
Dar ştiu că n-ai avea ce să îmi pui pe masă
Şi m-aş trezi plângând în fiecare dimineaţă.
Cum să mă-mpart în două, scumpă mamă,
Să fiu şi-aici, să fiu şi lângă voi?
Ce să-i răspundă copilul mamei care-l cheamă
Şi îşi doreşte fiul, rătăcit prin lume, înapoi?
Nu plânge, mamă, eu te rog, rezistă,
Nu mă chemă să văd că mori săracă,
M-ai învăţat că DUMNEZEU există,
Şi roagă-te la EL, pe fiul rătăcit să ţi-l întoarcă!

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul-trandafir

Trandafiri albi. Roşii. Galbeni.
Trandafiri de toate mărimile.
Trandafiri. Trandafiri. Trandafiri.
Mulţi trandafiri.
Neînflorind niciodată unii,
alţii, de prea multe ori.
Miros de candoare şi libertate.
Trandafiri îmbobociţi.
Trandafiri înfloriţi.
Trandafiri uscaţi.
Mereu e acelaşi ciclu.

Totul ni se trage de la trandafiri...

Am degetele boante,
de la prea multă mutilare
de trandafiri.

Azi am tăiat ultimul lăstar.
Nu îmi mai simt degetele.
Au început să se subţieze
şi să se usuce -
frunze umane căzute
la început de toamnă.

Săracul meu trandafir...
s-a săturat şi el să simtă
fiecare rămurea cum o tai
- prin degete mă trec fiori de durere.

Of... abia aştept din nou primăvara...
mă duc şi la biserică
şi dau şi pomană la săraci...
doar să îmi crească
din nou
degetele la mâini
ca în fiecare primăvară
- nelinişte inexplicabilă
când mă apropii cu foarfeca de ei.

Ciclu vegetal normal
de creştere şi cădere a degetelor.

Şi mă gândesc...
Oare cum ar fi dacă aş înflori...

poezie de Patricia Lidia
Adăugat de Ioana Dinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam de trădători şi laşi...

Curge sângele şiroaie din al nostru tricolor –
De când ţărişoara noastră, a devenit ţara lor!
Cum adică ţara cui?! Ţara trădătorilor!
Nicidecum a (tuturor) posibilităţilor!

Ţara celor care, Domnu', cred că le-a luat minţile!
Altfel nu-mi explic cum de ne distrug tradiţiile!
Sau mai bine zis distrug, tot ce le iese în cale!
Şi pentru ce toate astea, pentru câteva parale?!

Oricum, la final de drum, nu vom lua nimic cu noi!
Din noi va rămâne numai ce vom lăsa-n urmă apoi!
Asta ar tre' să-nţeleagă majoritatea din voi –
Ăştia care peste blana de lup purtaţi blăni de oi!

Dar cine să înţeleagă?! V-aţi pierdut de mult pe drum...
Şi, la fel ca ţara asta, veţi ajunge şi voi scrum!
Nu contează c-azi sau mâine, peste un an sau acum –
Roata se va-ntoarce drastic nu mă-ndoiesc, nicidecum!

Veţi plăti chiar înainte de-a vă transforma-n pământ,
Veţi plăti şi voi, şi-ai voştri... Generaţii-ntregi la rând!
Ne-ndoielnic, nicidecum, credeţi-mă pe cuvânt:
Nimeni nu scapă uşor, când sfidează tot ce-i Sfânt!

Iar voi aţi batjocorit un întreg neam de creştini,
Le-aţi luat pâinea de la gură şi-aţi vândut-o la străini!
Aţi făcut în aşa fel, să transformaţi în cretini –
Câţi mai mulţi dintre ai noştri, milioane de români!

Aţi vârât prostia-n şcoli şi mizeria-n spitale,
Aţi prostit bătrâni senili cu promisiuni ireale,
Tineri, precum florile, i-aţi lăsat fără petale,
Un procent imens din ei, ajunşi sclavi peste hotare!

Departe de-ai lor părinţi, de prieteni ori de fraţi –
Din cauza sărăciei, tot mai mult înstrăinaţi,
De această ţărişoară, de-mprejurări obligaţi –
Să accepte "c-asta e!", fiind mai puţin motivaţi...

De-aş recăpăta mândria, sfânta ţară înapoi!
Şi-uite aşa, uşor-uşor, se-alege praful de noi!
Şi de noi, dar şi de ei – ca de-un morman de gunoi!
Asta am ajuns să fim, pentru că dăm înapoi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (28 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maleficent

îi iubeşte copilul câinele şi pisica
e îmbrăcată pe jumatate in rochie de mireasă
pe jumătate în mire.
implineşte 22 de ani.
se bucură ca şi-a scuipat o sămânţă în daddy al nostru
gurmandă se priveşte intr-o oglindă perfectă
bea doar cola cappuccino cafea
se apără cu picioarele de struţ sau elefant
membră a unei familii din copii şi frati
are o afinitate pentru acest secol
urăşte sărbătorile
când intră în biserică ne imită mama sau doarme
îmi intinereşte cu tăiţei din sfeclă şi melasă porcul lânos de pe hârtie
boala fratelui meu nu trebuie să afle că
drept mulţumire îi infig cuie in coarne.

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nume

De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig şi-s singurel în pat,
Nu ştiu să zic mamă şi tată
N-am cui să cer un strop de apă.

Sunt mame ce la sânul lor
Îşi cresc din greu al lor odor,
Îl cresc cu greu şi din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.

De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărţite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu eşti să-mi dai o sărutare?

Cu ce-am greşit de m-ai lăsat
În pat străin şi-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat şi fără nume?

Mai sunt copii abandonaţi
Cu numele de înfiaţi,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.

Sunt trup şi suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Şi-s în salon băieţi si fete,
Vino mămico... că mi-e sete...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!