Winter

iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.

*
morfină transformată în linişte
când oraşul doarme.

*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.

*
suntem îmbrăcaţi în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.

*
suntem coşurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.

*
ne ascundem în maşini şi străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârşitul drumului şi al visului.

*
crezi că dumnezeu te iubeşte până la capăt,
dar nu.

*

noi, oamenii de fum nu avem niciodată linişte
nici măcar iarna
când totul se destramă şi totul îngheaţă
la loc.

*
nişte stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăţi.

*
nişte fulgi
care

cad

şi cad

atingând pământul moale şi cald.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epidemie

iar această încredere falsă pe care o avem în
zilele scurte de iarnă / ca o respiraţie simplă şi vie

când suntem în cutia craniană a acestui oraş
care ne scuipă de pe trotuarele lui de parcă am fi

un ficat plin de alcool / o carne albă şi moale

din care nu mai curge sânge/ doar inerţie
în drumurile noastre înspre soare şi înapoi

permutarea a avut loc/ un loc gol umplut
cu maşini şi noi pe banchetele din spate

în visele noastre
marile corporaţii au dat faliment
oraşul salivează rugina pielii mele

// rămânem în urma fricilor noastre
ca nişte rozătoare care nu mai au ce să roadă//

.

totul se întâmplă într-o secundă în care nu ştim să ne mai minţim
migraţia noastră continuă înspre zonele de acces

în care suntem puri şi lipsiţi de voinţă
ca să putem merge mai departe

ne aşezăm pe scaunele înalte de bar / lumea îşi contractă plămânii
mângâindu-ne cu braţele sale lungi / screen shot / acum

un pătrat pe ecran în care încăpem toţi / o arhivă zip
care ne descarcă pe străzi în orice moment în care
părem că nu mai suntem vii - noi şi o epidemie de frică ce urcă
pe coapsele oraşului spre gurile noastre deschise

aşteptând hrana.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu frica

în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet

şi din el curg raze, aşteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca nişte roboţei.

frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniştea albastră, o linişte turbulentă,
o linişte sacră.

decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu

frica.
şi i-ai spus.

tu eşti un tunel

în care mă zbat chiar şi atunci
când mănânc plăcintă cu mere.

stai aproape de mine
la fel ca beculeţele de la centrală care îmi dă căldură.
stau lipită de ea şi mă încarc.

împreună am construit un corp şi o minte care acum se clatină la fel ca
zăpada de pe versanţii munţilor.
urmează avalanşa. o gaură în tine / care nu are capăt.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo

//
gaze lacrimogene pe străzi
compresoare care împing pământul cât mai adânc

cât mai departe de picioarele noastre

stăm în acest loc în care cerul are culoarea mierii
iar soarele îşi împrăştie razele sale de oţel

în mijlocul oraşului nu se mai aude nimic
doar zbărnâitul surd al tristeţii oamenilor

un sunet fin al stâlpilor de tensiune
ce ne ţine pe toţi legaţi

suntem cei care am ales moartea clinică pentru o zi

//
când ne vom trezi vom fi
legaţi la nişte baterii minuscule ce ne vor dicta
pulsurile inimilor şi mişcarea interioară a
organismelor noastre pline de hormoni ai fericirii

vom şti că am făcut alegerea corectă
pentru o zi am fost fericiţi.

dar despre visele noastre nu ne va mai întreba nimeni, nimic.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldiers

e târziu şi soarele ca o drujbă taie
cerul în două. muniţii păstrate pentru mai târziu când vom avea nevoie de ele.
soldaţi pregătiţi pentru război / asta suntem. apoi soare/ vid.

cizme murdare înfipte în noroiul de pe străzile
ce ne duc ca benzile transportoare înspre cazarme.

// acolo se petrec dramele / când liniştea se omoară încet
ca un animal învelit în blana lui caldă străpuns de gloanţele lor cenuşii //

linişte artificială în dimineaţa de februarie / pentru că toate
sunt ascunse sub pământul murdar.

tac asemeni unui munte pe care niciun alpinist
nu poate să-l urce.
ceva urlă pe văile sale / nevoile noastre de stabilitate şi control.

// tac şi-mi descopăr fricile ca pe o rană. în capul meu se învârte o balerină.
cu căt învârt cheia cu atât mai repede se mişcă. //

un soldat se va îndrăgosti de ea.
dar când o va vedea în faţa cazărmii, aşteptându-l în rochia ei frumoasă şi neagră
altcineva o va împuşca. sângele va ţăşni. durerea va ţâşni.
moartea va ţâşni.

// te rogi ca ceva să se oprească / aici în liniştea camerei tale //

să se oprească războiul. drujba îţi taie corpul în mai multe bucăţi
pentru că întregul nu a funcţionat niciodată.
şi atunci auzi cântecul balerinei. te rogi ca el să se oprească pentru că de fapt este cântecul morţii.

apoi soare/ vid.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem răspunzători de ceea ce suntem şi avem puterea de a face din noi înşine tot ce dorim să fim. Gândurile, cuvintele şi faptele noastre sunt firele ţesăturii pe care o ţesem singuri în jurul nostru. Când gândurile bune ne vor înconjura în mod constant, înclinaţia spre bine va creşte atât de mult în noi, încât nu ne vom mai putea purta rău. Atunci când optăm pentru acţiuni ce le aduc celor din jur fericire şi succes, fructele naturale ale karmei noastre vor fi fericirea şi succesul.

citat din Swami Vivekananda
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem atât de mici

Când priveşti pământul de la mii de ani lumină
Suntem atât de mici, atât de nimeni
Aici totul pare esenţial în tragedia vitală
Încăieraţi într-un ghem de şerpi supravieţuitori
Ai propriilor noastre muşcături prietenesc veninoase
Gata să ne dăm viaţa unică pentru un rest de ideal
Scăpat din buzunar de vre'un lunatic bărbos
Suntem un destin dintr-un munte de ţeste meschine
Urcând sau coborând pe scări şi trepte de fum
Încrâncenaţi luptăm ca pentru ultima clipă de lumină
La ce bun toată acestă echilibristică deasupra abisului
Pe cine interesează sau impresionează scremetele noastre
De sus cineva se prăpădeşte de râs la baletul nostru
Din lojă se vede atât de penibil jocul actorilor
Şi nici măcar nu ne plăteşte nimeni pentru spectacol
Ce vedem nu există în realitate iar realitatea care există
Noi nu o vedem

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de avarie

lupii s-au adunat mai aproape de oraş.
aici e linişte.

zidurile au fost acoperite de muşchi verde/ precum stâncile din anzii cordilieri.

aici ne hrănim copiii în case dărăpănate cu ierburi şi carne crudă.

nu ne e teamă.

e aceeaşi explozie nucleară care a făcut ca aceasta să fie casa noastră.

unii copii mor. bebeluşi cu feţe ca de păpuşi cu
ochi albaştri şi reci.

din când în când lupii urlă la lună,
din când în când ne dăm în leagănele abandonate.

pădurea a pus stăpânire pe noi.

bărbaţii se întorc în fiecare zi de la vănătoare.

cândva locuiam în clădirile lor de sticlă şi oţel.

avem flori/ avem sânge.

avem luna ca un gigantic reflector.
avem dureri pe care le învelim în beznă.

avem cărări prin pădure care nu duc nicăieri.
plângem când mai moare un bebeluş.

dar tot nu ne e frică.

//

ştim că într-o zi ne vor descoperi

şi ne vor duce înapoi.

nu am uitat oraşele lor strălucitoare şi autostrăzile lor curgătoare.
acolo vor ei să devenim mai buni.

acolo malformaţiile noastre se vor vedea cel mai bine.

dacă am spune că nu ne e dor de ceva am minţi.

ne e dor de fluturi pentru că extincţia a făcut ca ei să dispară.

să alergăm pe câmpurile lor înverzite / primăvara cu mii de fluturi de toate culorile în jurul nostru.

aceasta este povestea noastră pe care o scriem pe bucăţi de piele.

lupii au venit astăzi şi mai aproape de oraşul nostru părăsit.

azi e ziua când vom sacrifica pe cineva/ pentru ca noi să trăim mai deprate.
dar tot nu ne e frică. frica a devenit sârma noastră ghimpată cu care ne-am
înconjurat teritoriul
cu care ne-am înfăşurat inimile
cu care ne-am înfăşurat visele
ca o maşină pusă pe lumini de avarie.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

împachetăm în containere lumea / încă o dată
ne retragem înăuntru nostru ca într-o peşteră goală
aici frica mea e o stalactită care continuă să crească până ajunge sus la tavan

privesc de sus / totul e nemişcare / totul e ură & dependenţă

ne retragem în paturile noastre albe şi moi ca în nişte vise lucide

pentru că nu mai avem aer & substanţele pe care le inhalăm
au facut să ne creasca un fel de aripi

apoi ne trezim întinşi pe asfatul fierbinte / avem braţele care se ating cu degetele

avem sufletele ca două dungi care taie strada

oricât am încerca nu putem depăşi bariera

batem din aripi & în sfârşit liniştea coboară înspre noi
doi plămâni uscaţi împachetaţi în folii/ urcaţi în containere / duşi pe un vapor
şi lăsaţi să navigheze singuri / ca pe doi copii străini abandonaţi în pădurile
încă verzi/ încă neincinerate unde

batem din aripi batem din aripi batem din aripi

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să-ţi spun părerea mea despre oamenii de televiziune? Suntem toţi nişte măscărici demni de scârbă, care venim şi ne schimonosim la televizor, tragem nişte filosofii în care nici măcar noi nu credem, plecăm acasă şi avem exact aceleaşi probleme ca şi oamenii obişnuiţi. Dar nu ne place să fim confundaţi cu ei, pentru că noi suntem vedete de televiziune.

Teo Trandafir în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NE DERANJEAZĂ... (Son-Su)

Ne deranjează sonaţii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e sonat...
Ne deranjează sperjurii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e sperjur...
Ne deranjează stângăcia altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează strâmbătatea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează stupiditatea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează subiectivitatea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii subumani, când le suntem victime, dar pe niciunul când el e subuman...
Ne deranjează sudălmile altora, când le suntem victime; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Ne deranjează suferinţele pe care ni le produc alţii, dar pe niciunul cele pe care el le produce altora...
Ne deranjează suficienţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii lipsiţi de suflet, când le suntem victime, dar pe niciunul când el e lipsit de suflet...
Ne deranjează supărăcioşii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e supărăcios...
Ne deranjează cei care fac pe surzii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el face pe surdul...
Ne deranjează suspiciunile altora, când le suntem victime; cu ale noastre ne înţelegem bine...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

NE DERANJEAZĂ... (Po-Prof)

Ne deranjează poltronii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e poltron...
Ne deranjează ponegritorii, când le suntem victime, dar pe niciunul când el e ponegritor...
Ne deranjează porcăriile altora; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Ne deranjează porcii, când le suntem victime, dar pe niciunul când el e porc...
Ne deranjează oamenii porcoşi, când e vorba de alţii, dar pe niciunul că el e porcos...
Ne deranjează oamenii posaci, când e vorba de alţii, dar pe niciunul că el e posac...
Ne deranjează potlogarii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e potlogar...
Ne deranjează pramatiile, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e pramatie...
Ne deranjează prădătorii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e prădător...
Ne deranjează prefăcătoria altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează prejudecăţile altora, când le suntem victime; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Ne deranjează primitivismul altora, când îi suntem victime; cu al nostru ne înţelegem bine...
Ne deranjează procesomanii, când le suntem victime; dar pe niciunul că el e procesoman...
Ne deranjează procleţii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e proclet...
Ne deranjează profitorii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e un profitor...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil

vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în minţile noastre copilăroase şcolăreşti disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe faţă
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început şi fără sfârşit
a început şi s-a sfârşit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine ştie
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înţeles totul şi nimic
trecerea între zumzet năucitor şi linişte cosmică
un val pe ţărmul existenţei lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naştem o dată

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate spune despre noi că suntem în viaţă (că trăim) doar în acele momente când inimile noastre sunt conştiente de comorile pe care le avem.

citat clasic din Thornton Wilder
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica se naşte din lucrurile pe care credem că le avem în mintea noastră. Compasiunea se naşte din ceea ce suntem şi trăieşte în inimile noastre.

citat din Barbara Garrison
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi să murim

de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele nişte copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniştea despărţită de ceaţa care se destramă

undeva peste munţi presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori nişte oameni brumaţi
avem sufletele plimbate prin toamne

şubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre şi reci
au amprenta grea a trecutului

fug gândurile ude cu paşi de rouă
când în cuvinte de alean şi somn
se urcă stelele la locul lor şi pleacă
în umbra întunericului

simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
şi sufletele au alunecat în hău

|

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu din volumul de versuri Ferestrele nopţii (28 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
aşternutul pe care mă aşezi
tot ce ating şi vrei să rămână neatins
când vorbele nu-şi pierd valoarea
se întorc în noi ca nişte cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaştem şi
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul schimbă şi naşte visare

Dintre toate sfaturile primite,
nu eşti de acord cu niciunul
şi crezi că sunt făcute de formă,
nu vrei să ţinem cont de reguli
ca nişte copii fără părinţi.

Avem, şi lucrurile se complică
nu pentru că-i avem ci pentru că suntem
nemulţumiţi de ce se întâmplă,
vorbim despre dragoste şi ne prinde teama,
privim în depărtare şi nu vedem orizontul.

Primăvara îşi scutură florile
şi palmele noastre aşteptă în zadar,
să crească-n ele iubirea cu ramuri.

Ne aşteaptă alte trepte de urcat
şi cine ştie până unde vom ajunge,
mi se pare totul ciudat,
tu nu mă crezi.

Lucrurile curg deobicei altfel,
timpul schimbă şi naşte visare
din prezent în trecut nu poţi să te întorci,
dar nici să rămâi pe loc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se mai poate întâmpla nimic

de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele nişte copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniştea despărţită de ceaţa care se destramă

undeva peste munţi presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori nişte oameni brumaţi
avem sufletele plimbate prin toamne

şubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre şi reci
au amprenta grea a trecutului

fug gândurile ude cu paşi de rouă
când în cuvinte de alean şi somn
se urcă stelele la locul lor şi pleacă
în umbra întunericului

simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
şi sufletele au alunecat în hău

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NE DERANJEAZĂ... (Da-Dep)

Ne deranjează damblagii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e damblagiu...
Ne deranjează debilii mintal, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e debil mintal...
Ne deranjează decadenţa altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii decăzuţi, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e un om decăzut...
Ne deranjează defăimătorii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e defăimător...
Ne deranjează defectele altora; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Ne deranjează degeneraţii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e degenerat...
Ne deranjează delaţiunile altora, când le suntem victime; cu ale noastre ne înţelegem bine...
Ne deranjează delăsarea altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează demagogia altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează demenţii, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e dement...
Ne deranjează lipsa de demnitate a altora; cu a noastră ne înţelegem bine...
Ne deranjează oamenii deocheaţi, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e un om deocheat...
Ne deranjează oamenii deplasaţi, când le suntem victime, dar pe niciunul că el e un om deplasat...
Ne deranjează depravarea altora, când îi suntem victime; cu a noastră ne înţelegem bine...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (2 august 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!