Lighean cu leşie

nu-i aşa că ţi s-a întâmplat şi ţie
ca mie acum în faţa albei hârtii
tâmpla să ţi se pară un lighean cu leşie
şi să te întrebi dacă e-o stare de rău sau de bine
după atâta foc de-o viaţă întreagă

desigur că da şi mai tuturor de pe-aici
pot zice răscolind prin cenuşa unui deceniu
după tăciunii nestinşi
unde-s esenţele tari ce ardeau în văpăi
unde sunt flăcările iuţi şi jucăuşe-ale esenţelor moi
ude cenuşi pe fund de lighean tăcerile lor
atât oare se-alege de noi

simt gândurile făcute păduchi
foşcăind pe scalp din afară
şi-mi vâr părul albit în lighean
capul curat să redevină trunchi
pe care surcele de vise să fac
în vatra tâmplei s-aprind iar şi iar focul...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul mahmurelii

Aduceţi un lighean, că moare,
În casa asta, văd că nu-i
Sau vin sau ţuică foarte tare
Sau gin, să scoată cui pe cui.

Aşa o groaznică teroare
Să nu dea Domnul nimănui!
Aduceţi un lighean, că moare,
În casa asta, văd că nu-i.

A tot băut, cu încântare,
Cât, laolaltă, toţi ai lui
Şi a băgat în el mâncare -
Sarmale, paste, piept de pui...

Aduceţi un lighean, că moare...

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

mignonă, volubilă, albă şi caldă,
te-apleci, prea sexi, şi pui lemne pe foc.
ce noroc a dat peste mine,
îmi zic în gând şi tare:
ai grijă să nu sară-o scânteie pe tine
să iau foc.
hai, hai nu ţi-i bine...
ba da, dar sunt gelos pe scânteie.

te bagi lângă mine în pat,
ai picioarele reci, le cuibăreşti între-ale mele,
la rându-mi mă fac mititel
cuibărindu-mă, atât cât pot, între sâni.
un sărut.
cred că aşa se simţeau zeii bând din ambrozie,
îmi trece prin gând.
nu crezi că-i prea cald, eu mă dezbrac.
te laşi şi tu dezbrăcată...

afară e noapte, e frig, promoroacă.
pe dinăuntru, pe dinafară,
trupul tău e-o sahară,
eu gâfâi cu paşi de cămilă,
mă-nnăbuş de cald...

privim la televizor slujba ţinută de Daniel şi Bartolomeu.
mâine, îmi zici, se face sfinţirea catedralei neamului,
au dat-o la-ntors, îi zice acum a eroilor.
şi-i bine aşa, zic. o catedrală, două
e de gen feminin şi nu e femeia oare
o catedrală ce sfinţeşte mereu spre-nviere eroul căzut?
râzi. ia să văd, da bietul de el, e căzut...

un câine latră în noapte de frig sau la lună, nu ştiu,
mi-e milă de el, sigur este legat...
ce faci, sforăi ca un trabant...
mă iau pe braţe uşor şi mă pun pe salteaua de aer...
focul duduie-n sobă, e cald
şi pruncului din mine i se lipesc pleoapele şi adoarme...

mâine e încă o zi, vei face focul din nou
şi poate... ritornero, ritornero...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculă

soarele nu vrea să ştie că-s lac de sudori,
aici, mai aproape de dumnezeu decât alţii,
la patru, unde te întrupezi din gând răvăşit,
ademenitoare, bună-bunuţă şi plină de graţii
şi-mi bate-n fereşti cu berbeci de văpăi
de parcă perdelele-s pară...

mi-aduc aminte de pântecu-ţi rece,
de geamătul abia desluşit
şi-mi vine de gât să strâng clipa ce mă petrece...
- e vară, râde banditul cu dinţii de foc,
în toamna-ţi de vise ia şi petrece...
cu cine,-l întreb, nu vezi că urlu-a pustiu?
- pune-ţi chiloţii în cap şi curului gol
fă-i bucuria duşului rece...

gâfâie-n draci bietul meu neuron,
se culcă la umbrele tâmplei cu limba scoasă,
pare un câine-nsetat.
percepţia-mi devine-o crevasă,
bleg ca o cârpă nu-mi pasă
de căderea în hău...

aud interfonul, (ori mi se pare?)
sar în picioare. - eşti tu?
- hâhâ.
număr în gând treptele ce la calci,
... şaizeci şi unu, şaizeci şi doi, deschid.
- că sus mai stai, mor de cald...
- dezbracă-te, tu. lasă congelatorul deschis,
aer condiţionat n-am, dă-o la naiba factură
şi vino în pat să ne răcorim amândoi
vipia de-afară, din noi...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare pot fi eu...

oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roşu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?

Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice şoapte?

oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?

oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?

oare pot fi...
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?

oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu ştiu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persoanele îngâmfate fac valuri într-un lighean.

aforism de Betty Marcovici
Adăugat de Oana Stoiciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis colorat

spumegând apele cad
în cascadă
sub tâmpla albă
lostriţe
păstrăvi
somoni
sturioni
se-avântă
în salturi
cad
şi iar saltă
acolo
în calmul de sus
însorit
prundul curat aşteaptă
în apa uşor lunecând
ca o lacrimă
ponta -
cuvinte
născând poezie...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocca di leone

Leul stă cu gura căscată
Şi aşteaptă ori, să-mi bag capul,
Ori să-i dau o poezie.

Nu le mai dau poezii,
Dobitoacelor acestea sinistre,
Cu inima de piatră,
Că le-nghit pe nerăsuflate,
Pe nemestecate.
Mai bine îmi vâr capul?

Dar, oare o fi bine?
Mai bine o poezie, decât să-mi vâr capul...
Mai bine o poezie.

Lumea trece şi furişează câte-o scrisoare
Se uită în jur
Dacă n-a observat cineva,
Ca ucigaşul când dă otravă.

Făţiţ, eu stau îndelung
Şi-i vâr în gură poezii,
Una după alta,
Pârele mele contra mea...

Apoi contemplu de la distanţă
Puntea suspinelor
Şi canalul, pe unde va trece
Inevitabila galeră.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi spăla mâinile într-un lighean cu apă murdară ca mai apoi să te prefaci că eşti curat. Gestul ar putea diminua semnificaţia zilei.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Migdalul

într-un şopron de la ţară
în cuiul ruginit uitată a stat
salopeta murdară
aproape un an

într-un lighean şi el ruginit
cu apă de ploaie
pusă a fost la muiat
mozolind-o să scape de glod
am simţit în palme un nod
era într-un buzunar un sâmbure
de zarzăr cais ori migdal
n-am stat să mă uit
l-am zvârlit peste cioata de măr
odată cu apa...

lângă cioată e azi un migdal
gândesc că şi eu am venit
la fel ca el
întâmplător pe pământ
e primul lui an de rod
şi abia aştept şi-aş dori
fructele lui să fie dulci
nu ca ale mele...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pregătiri pentru dragobete

gândul devine cuţit să tai timpul felii
că viaţa, zic unii, e un cozonac.
al meu e necrescut, uscat, ce mai, chitan,
nu văd în el stafide, mac, ci doar rahat.

gureşe vrăbii clipele ce vin
în salcia pletoasă-a tâmplei.
sfărâm câte-o felie,
prezentul e pervaz, pe el presor
firimituri şi chem să le mănânce.
vin în stol şi pleacă grăbit.
pute rahatul, nu-i dulce?

aha, aşa vasăzică, brabeţi
voi nu ştiţi cu cine v-aţi pus.
mâine e dragobetele şi n-aveţi habar
că fac plasă monofilară din gândul ascuns
să vă prind, băgaţi în ţepuşe,
papa bun să vă fac pe grătar
şi-mi fi-va de-ajuns...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chip de înger

Plouă tare. Au fost şi fulgere.
Au ieşit oamenii să vadă ce se petrece.
Şi o linişte adâncă a cuprins strada
Când în mijlocul drumului au văzut fata.
*
-"Oare câţi ani are?, copilă-mi pare"-
In ochi nimic rău n-are
Dar nu ai de unde să vezi
Că tu doar in aparenţele crezi.
*
Oamenii se uită, râd si vorbesc:
-"Oare are părinţi? Oare muncesc?
Că după cum îmi pare
Nici măcar săpun nu are.
Auzi tu fată: cine esti?
Ti se pare OK să ne trezeşti?"
*
Răi sunt unii, Dumnezeu e martor
Că fata asta se spăla cu ura lor
Dar nu-i păcat să tot vorbiţi?
Dacă e amărâtă nu-i zâmbiţi?
*
-"Fata asta are şcoală?
Ştie unde să se spală?
Se bucură de apă caldă
Dar doar in zilele de vară?"
*
Ce e soarta de-i asa dura?
Lung e drumul plin de ura!
Din păcate asa e viaţa
Oamenii vad doar faţa
Dar nu au văzut îndeajuns de bine
Ca faţa fetei prin lacrimi işi revine.
*
Ca-ci inima-i destul de mare
Să iubească zile cu ploaie
Si sufletu-i destul de bun
Să nu creada-n om nebun,
Si să îşi vadă de drum.
*
Că Dumnezeu o iubeşte
Iar dupa ploaie soarele-i zâmbeşte
Si îi usucă aripile ude
Ea să zboare, sa nu aude
Mai multe vorbe grele, rele.
*
Aşa fusese chip de înger pe pământ
Si după ea fusese numai vânt.
Omul nu pricepe
Că furtuna abia acum incepe.
Fata simte că le pare rău
Că şi-au pierdut îngerul din nou.

poezie de Novak Erika
Adăugat de Novak Erika
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără identitate

nu-ţi mototoli mâinile
într-un lighean
cu apă murdară
şi-n cele din urmă
să ai pretenţia că eşti curat

gestul ar putea dilua sensul zilei

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coş de gunoi

crezi ce vrei despre tăcerile mele
eu stiu că nu-s piei de reptilă
ci oboseli acute de gând
şi punte devin căzând lat
pe curmezişul hăului tâmplei
cu paşi de bocanci scâlciaţi
târşiţi să se plimbe trecutul
pe care tu îl ştii fragmentar

tu poate crezi că tăcerile mele sunt pline de bube
ce supurează cuvântul făcându-l demers inutil
nu suflete sunt nori trecători
ce se sparg în tunete mute
să-mi plouă răcori pe suflet şi frunte
încolo e totul senin

senin cât se poate desigur
şi-al meu e-n seară târzie
cu soare ascuns şi stele pe cer
licăriri de cuvinte misterioase stranii banale
pe care le adun pe făraşul uzat
ce-l golesc în coşul de gunoi al vieţii ce sunt
naiv amăgindu-mă că-i poezie...

nu-s piei de reptilă tăcerile mele
de le simţi o povară cu minim efort
zvârle coşu-n pubela utării cu tot...
eşti încă verde şi ea încă nu-i plină

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rău de poezie

Zău ai rău de poezie
de-aia nu mai poţi zbura
şi-mi dai aripile mie
ce să fac în slava ta

Dacă vrei eu pot zbura
d(o)ar atât adânc în tine
acolo e steaua mea
o ating şi-mi este bine

D(o)ar atât adânc în tine
mi-ai dat aripile mie
să vedem dacă m-or ţine
eu n-am rău de poezie

Totuşi un trasplant de-aripă
nu se face-aşa în pripă

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, acum, că te văd atât de tulburat de cele întâmplate, sincer, tu mă îngrijorezi chiar mai mult decât Nick! Aşa că, te rog, calmează-te! Nu-i atât de grav cum pare.
Lucian: Cum aşa?! Ce vrei să spui?
Maria: Crede-mă, mă descurc eu cu Nick.
Lucian: Ar fi bine să fie aşa cum spui tu. Însă tare mă tem că nu-i atât de simplu. Poate ar trebui totuşi să încerc să-i vorbesc.
Maria: Nu! Am să vorbesc eu cu el.
Lucian: Bine, dar...
Maria: Nu, te rog... Nu-i o problemă pe care să n-o pot rezolva. Te rog, ai încredere în mine!
Lucian: Sper din tot sufletul să nu te înşeli!
Maria: Sigur nu mă înşel. Am să plec chiar acum să vorbesc cu el.
Lucian: Aşteaptă! Te conduc.
Maria: Nu, Luci. Nu cred că ar fi o idee prea bună. Nu acum! N-ai face decât să torni gaz peste foc!
Lucian: Aşa-i, ai dreptate! Unde mi-o fi capul?
Maria: Te rog, rămâi aici şi încearcă să fii calm! Nu crea şi alte probleme, că n-are rost!
Lucian: Bine. Am să încerc. Ai grijă ce-i spui, blonduţo!
Maria: Stai liniştit, voi avea!
Lucian: Blondino, îmi pare rău că s-a întâmplat aşa!
Maria: E-n ordine, Luci! Repet, nu-i vina ta.
Lucian: Baftă, micuţo...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ralph Rhodes

Tot ce s-a spus a fost adevărat:
Am ruinat banca tatei cu împrumuturile
Şi cu speculaţiile mele pe piaţa cerealelor; dar mai există un adevăr,
Am cumpărat şi pentru el,
Care nu putea investi în nume propriu
Din pricina legăturilor pe care le avea cu biserica.
În timp ce George Reece zăcea în puşcărie,
Eu umblam după femei
Şi mă ţineam de beţii prin New York.
Acum, când nu ai ceva definit de urmărit în viaţă,
Vinul şi femeile pot deveni un pericol de moarte.
Dar, iată, de acum capul tău este sur şi stă aplecat
Peste o masă acoperită de resturi de ţigări
Şi de pahare goale care degajă un miros acru şi neplăcut,
Şi se aude un zgomot, şi tu crezi că este cunoscuta pocnitură
Facută de dopurile extrase din gâtul sticlelor,
La vremea când afară se aude cântec de cocoşi –
Şi tu ridici capul, şi lângă tine stă Tâlharul
Care a aşteptat până când capul tău a albit
Iar bătăile inimii au slăbit, ca să-ţi spună:
Jocul s-a sfârşit. Am venit să te iau,
Ieşi afară pe Broadway pentru a fi călcat de o maşină,
După care vei fi transportat înapoi la Spoon River.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Tu, mamă, iartă-mi fiecare lacrimă de a ta,
Ascultă-mi mamă gândurile, eşti binecuvântarea mea,
Şi pentru fiecare noapte când ai stat cu teamă,
De ce nu sun, dacă sunt bine, tu, iartă-mă, o, mamă.

Te-aş scrie-n mii de versuri şi te-aş repeta într-una,
Ca mama nu sunt toate, ca mama nu-i niciuna,
Az zmulge ani din viaţa mea doar ca să ţi-i dau ţie,
Aşa cum tu din viaţa ta mi-ai dat viaţă şi mie.

Te simt în fiecare gând şi-n fiecare dor,
Şi mamă, în fiecare zi spre tine vreau să zbor,
Vreau să pot fi lângă tine, să mă strângi la piept,
Să pot să îţi sărut iar mâna de atâta timp aştept.

De-ai putea să pierzi din bani să-ţi cumperi sănătate,
Nu te zgârci, să-ţi cumperi multă, că-n rest le ai pe toate,
Mi-aş sacrifica întreaga viaţă doar să te ştiu bine,
Aşa cum ţi-ai sacrificat-o tu să-mi fie bine mie.

M-aş urca până la cer, ţi-aş scrie chiar şi-n stele,
"Te iubesc, fiinţă dragă, eşti sensul vieţii mele"
Iar pentru fiecare lacrimă ce n-am băgato-n seamă,
Te rog tu să mă ierţi pe mine, draga mea, sfântă mamă.

poezie de Ionela Hondreac (26 iunie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie autumnală

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-nroşit dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
aşază sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun..., fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri venite peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
dar ea îndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n raiul interzis.
Ele ajung..., se-apropie de mine,
le strâng în braţe, vreau să le vorbesc,
simt clipele venind tot mai senine,
văzându-le, din nou, în raiul pământesc.

poezie din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi că S-a arătat lui Petru, apoi celor doisprezece. În urmă, S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit. După aceea, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.

Sfântul Pavel în Epistola întâi către corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 15:4-8
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curăţenie

Este bine câteodată să faci curat în casă,
periodic, să mai scuturi din praf,
după care, cu un nou paragraf,
să-ţi scrii cartea, aşa, cum îţi pasă!
Eu voi începe chiar de astăzi lucrarea
şi voi îndepărta mai întâi supărarea.
Voi şterge praful de pe perete
unde se-ascund nostalgii şi regrete,
apoi, cu un pămătuf auriu,
voi şterge cuvântul "tarziu"
căci e prea tomnatic şi arămiu!
Voi scutura, pe rând, toate cărţile despre viaţă,
pentru că sunt vechi şi legate cu aţă,
iar dintre cele noi, voi scutura câteva,
doar pe acelea ce sunt aproape de inima mea!
Pe jos voi şterge profund, apăsat,
pentru că prea des au călcat
paşi străini venind din afară,
ce s-au lipit de parchetu-mi, de ceară...
Vreau ceva mai personal, mai curat,
să nu mai intre nimeni în casa mea încălţat,
şi-mi promit că n-o să rămână niciunul pe tuşă,
pentru că pe toţi o să-i pun să se descalţe la uşă.
Aşa n-o să-mi fie toată munca-n zadar,
şi peste o zi, să fac curăţenie, iar...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!