Vis de iarnă

Se cern uşor, prin noapte, iluzii de lumină
şi-n risipirea fină a fulgilor de nea,
coboară-a lor regină în straie de hermină
şi flacăra privirii începe-a-mi căuta.

Mi-e teamă şi m-atrage cu strania-i făptură,
cu frumuseţea rece din roiul de sclipiri
al celei care pare,-n lumina Lunii, pură,
dar înfăşoară visuri în lanţ de rătăciri.

Închid cu cer de pleoape privirile-mi hulpave
şi-mi făuresc zăbrele din genele prelinse
pe flăcările care mai pâlpâie, firave,
închise-n ochi de iarnă, în gânduri calde, ninse.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacarmul egretelor

Atâtea gânduri vin şi se adună
De parcă le e teamă de un zbor
Din tremurul de buze, în furtună...
Şi, Doamne, ce vacarm asurzitor!

În toate eşti acelaşi înger care,
Purtat de aripi în destinul meu,
Îmi e lumină călăuzitoare
Pe marea-n care călător sunt eu.

E-o ceaţă stranie prin orizonturi
De judecăţi şi valuri ce se zbat
În marea zbuciumată între fronturi
Cu lupte pentru calea de urmat.

Se-adună gânduri – stoluri de egrete
De-un alb desăvârşit în zborul lor
Pe-un cer lipsit de nori şi de regrete
Din visuri ce revin, amăgitor.

Se-adună, fac o larmă-asurzitoare,
Dar, dintr-odată, linişte. Ciudat!
Prin ceaţa ridicată-n depărtare,
Se vede o lumină. Au plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntraş pe cărările nopţii

Vâsleam pe un fluviu, prin mine, stingher,
Făcându-mi pe Styxul din gânduri cărare
Spre-un far de iluzii strivite de-un cer
Cuprins de o noapte ivită din mare.

Grăbeam spre un ţărm de-ntuneric deplin,
C-o lotcă atrasă de-o vagă scânteie
Rămasă alături de farul în chin
Spre-a fi, din trecut, viitorului cheie.

Prin Styxul din gânduri, vâsleam pe o mare
Şi-un cer ce căzuse-ascunzându-mi reperul
C-o noapte mai neagră ca noaptea în care
Eram şi vâslaşul, şi marea, şi cerul

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe în lumina Lunii

În lumina Lunii, zidurile vechi
Par bucăţi de gânduri presărate-n clipe
Care-ncearcă-n taină să mai înfiripe
Zboruri ce, odată, nu aveau perechi.

Întreceau, prin cerul timpului de-atunci,
Murmurul din stele, razele de Lună,
Cu luciri de suflet peste-a nopţii strună
Şi plutind sub vântul vechilor porunci.

Setea lor de viaţă îşi găsea izvor
În privirea caldă şi-n frământ de braţe,
Visul fericirii nopţilor să-nhaţe
Şi să-l facă scutul zilelor de dor.

Clipe de-altădată, răsfirate-n gând,
Vin să mă-mpresoare-n nopţile pustii
Şi aşteaptă visul când, din nou, vor fi
Zboruri printre stele, calde, fremătând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina si caldura

E frig...
Gerul e aspru, zăpada scârţâie sub noi...
Viaţa, dar şi moartea, ne-a unit pe amândoi...

E noapte...
Lumina rece a lunii mă cheamă la ea...
Iar mă incearcă acea premoniţie rea...

E iarnă...
Gânduri mute îmi fulguie în minte...
Mă priveşti şi-mi şopteşti ceva fără cuvinte...

E întuneric...
Picături moi de umbre ne udă conştiinţa...
Geana de lumină ne va ucide fiinţa!

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pe treapta viselor

Când primăvara-n muguri părea că se deşteaptă
Şi vârfurile ierbii-ncepeau a se-nălţa,
Din scara de-anotimpuri, s-a scufundat o treaptă
Şi s-a trezit pământul acoperit de nea.

Pe câmpurile albe, abia întorşi, cocorii
Ar vrea să-nceapă dansul, dar paşii obosiţi
Mai lasă doar în gânduri şi-n ochi speranţa-n zorii
Cu nori plângându-şi soarta, de Soare copleşiţi.

O noapte friguroasă, încet-încet, se lasă
Pe lumea cu o treaptă căzută în trecut,
Prin ceruri se mai stinge o lacrimă aleasă
Din miile de stele ce, încă, n-au căzut.

E, totuşi, primăvară şi-n muguri par să fie
Doar vise care poartă o mare bucurie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

sburau fulgii de nea
fantastic
în traiectorii ciudate
se căutau între ei
în spaţiul scolastic
mii de secunde albe
îmi devorau trupul frumos, străveziu,
eram un suflet de cuvinte
murind la asfinţit
şi-n dimineaţă viu
aveam genele grele, ninse,
descifram tot mai greu azurul
acest anotimp
imbecil de lung şi de alb
îmi încremenea conturul
aproape că murisem
retina reţinuse-un ultim vers de dragoste,
un rând,
bătrânii corbi îmi ciuguleau din înţeleptele orbite
şi-mi deşirau povestea-n timpul lor înalt, sburând.
sburau fulgii de nea
fantastic
din altă viaţă craniul îţi zâmbea
superior,
sarcastic!

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Haina de molton
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din gând

Mi-e teamă, ploaie, c-ai să-mi vii mai rece
Decât un gând ce-adânc mă înfioară
Când mă cuprinde, nu mai vrea să plece
Şi-aduce-n suflet noaptea de afară.

Cu el mă pot lupta: mi-aduc seninul
Din zile-n care cerul mi-e aproape
Iar sufletu-mi respinge tot veninul
Venit cu întuneric să-l adape,

Dar nu pot, ploaie, să mă lupt cu tine,
N-aş îndura cu lacrimi reci să-mi vii
Din ochi pe care ştii atât de bine
Că îi iubesc demult şi-i voi iubi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

de sus din munţi, din văi, din lacuri glaciare
infime sclipiri din ape, spre cer s-au ridicat
şi-ncet s-au aşezat pe înalte ceruri, în apă pură
dar de iarnă, ca pentru pământ să fie dat

şi-n Decembrie nourul format în a sa fiinţă
în fulgere şi încărcări de energii, el a creat
cătând în jos cu a sa lumină, el să trimită
fulgi de nea curaţi, născuţi în puf de alb

spre lume el drumul încet, sculptat şi-a dat
el singur, fulgul tău, prin ceţuri, încet s-a arătat
spre a ta fereastră şi-a ei lumină, ca să sclipească
ca chipul tău zeiesc, să-l vadă îngereşte întruchipat

în fereastră, tristă, tu stai şi-n sus a ta privire
priveşti fulgul tău când vezi că vine şi tresari
simţind atunci că el spre tine vine a bucurie
trimis de cel ce te iubeşte, şi-n vise, drept dar

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul iluziilor

La focul din mica poiană,
sub stele ce plâng a târziu,
culeg de prin bezne-o dojană
şi-o rază oftând argintiu.

Prind oful de Lună-n batista
întinsă pe inima mea
ca noaptea ce-ncheie conchista
în cerul c-o ultimă stea.

Îmbrac întuneric de noapte,
pe cap, am oftatul ca nimb,
în ceruri am Calea de Lapte
şi-n minte am gânduri de schimb.

Sunt gata! – aştept să-mi apară
ceva: o idee, un pod
pe care să pot face iară
cu urma trecutului nod.

Şi vine un cer de iluzii,
se sfarmă în gânduri şuvoi
cu unde ce-aşteaptă perfuzii
din ce-o mai fi scris pentru noi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temerile unei pietricele de praf de stele

Mi-e teamă că ne vom pierde,
printre mii de semnale şi unde,
explorând atâtea planete şi stele,
miliarde pietricele minuscule.

Mi-e teamă că Universul
e aproximativ infinit
că-n ecuaţia iluziei
nu e nimic greşit.

Mi-e teamă că ne vom pierde
în iubiri terestre.
Mi-e teamă că ne vom aprinde
în lumini interstelare.

Mi-e teamă de teama din noi,
în cele din urmă stim amândoi,
cât de firave sunt două pietricele,
iluzii din particule de praf de stele.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja nopţii

Străluceau pe ceruri stele
Cum nicicând n-au strălucit,
Nici prin gândurile mele,
Nici aievea ori în vis,
Când petale de cais
Se adapă-n răsărit.

Câmpul spicelor de vară
Se-nvelea-n lumina lor
Şi-n culori ce iar şi iară
Îşi luau din curcubeu
Straie noi, ca gândul meu
Când străbate nopţi de dor.

Noapte, muză-nşelătoare
Cu atâţia ochi de strajă,
Lasă-a câmpului culoare
Să ne fie loc ascuns
În iubirea ce-a răspuns
La a inimilor vrajă!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima pierdută

Era-ntr-un timp pierdut în alte vremuri,
Când spre iluzii mă-ndrepta răscrucea
În care aşteptam pierdute trenuri
Din visuri ce-şi purtau, în taină, crucea.

Eram, cumva, în spaţiul dintre tine
Şi vagi sclipiri de ochi sau doar părere
Ce-mi aprindea ades un foc în vine
Şi gânduri însetate de plăcere.

Mă răscoleam ca vântul într-un munte
Cu poale unduite-n apa mării,
Lovind în piscuri mari sau stânci mărunte,
Strivit de timpul lung al aşteptării.

În lacrima ce ţi s-a scurs pe faţă,
M-am reflectat o clipă cât o viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu două feţe

Azi, noapte, luna a fost la rendez-vous,
mă păcălind cu plinu-i, ce de mult nu fu,
să-mi spună că şi ea îmi poate fi lumină
şi, să-i cred caldul din albul de hermină,
dar că n-apare iar la fel la noapte...
mi-a spus-o rece, numai mie, în şoapte,
cu o faţă-n vorbe... dar nevăzutu-n fapte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lied printre gânduri şi vise

Pe calea ce-mi închide cuvintele în ziduri,
n-am să mai merg. Lumina pe care-o căutam,
nu e acolo. Poate, cuvintele din lieduri
n-aveau, în strălucire, căldura ce-o simţeam.

Păreau adevărate, înălţătoare chiar,
mângâietoare clipei din fiecare ceas
în care, ca o vrajă de care n-ai habar,
te-nvăluie şi-ţi schimbă destinul, pas cu pas.

Voi reveni-n grădina cu slabele ecouri
rămase prin petale pierdute printre spini
desprinşi din trandafirii ce-au fost, demult, cadouri
primite-n bucurie, cu ochi lucind, senini.

Acolo, printre gânduri şi visuri ne-ntregite,
voi aştepta-n tăcere acorduri noi de lied
şi-i voi urma cântarea spre timpuri fericite
în care doar Lumina va fi să-mi fie ghid.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susur de vis

Eu nu ştiu, de tine, ce faci ori de eşti
O floare crescută de iarnă pe geam,
Sau flacăra blândă pe care-o aveam
Ascunsă prin visuri şi-n gânduri lumeşti.

Nici iarna de ninge prin sufletul tău
Ori flacăra-ceea de-i vie şi-acum
În altă privire, în altfel parfum,
C-o altă poveste în licărul său.

Îmi vii, uneori, într-un vis de alint,
Cu paşi ca un susur de şoapte de dor
Ce-mi picură-n sânge al vieţii izvor
Spre noi începuturi... dar visele mint

Şi nu ştiu, de tine, ce faci ori de-mi eşti
Aceeaşi din timpul cu lungul sărut,
Icoana din visul pierdut în trecut,
Ori tristul final de prin foste poveşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul trandafirului de sub stele

Sub un cer cuprins de noapte,
Într-o vară oarecare,
S-a născut povestea care
Plânge-n gândurile mele
Şi se spune doar sub stele
Printre şoapte.

Nu e tristă, nu-i nici lungă,
Nici nu ştiu cât e poveste,
Căci, în mintea mea, ea este
Încă vie-n cuvântare
Şi-mi provoacă -o frământare
Îndelungă.

E aşa: eram pe-o stradă,
Cea a visurilor mele
Mai nebune, mai rebele,
Când privirile-mi hai-hui
Au văzut doi ochi căprui
Ca pe-o pradă.

Te-am urmat pe unde timpul
Traversa prin intersecţii
De alegeri şi direcţii
Ce lipseau pe harta mea,
Dar erau... şi-aşa trecea
Anotimpul.

Visul îşi curmase firul
Când, în fine, te-ai oprit
Şi, mirată, m-ai privit;
Eu... ca piatra de hotar...
Înlemnisem. "Am un dar:
Trandafirul".

Am fugit. De-atunci, oricând
Îmi apari prin visuri, eşti,
Într-o lume de poveşti,
Cea c-un trandafir în mână,
Sufletului meu stăpână,
Aşteptând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!