Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

Sarea îngheaţă sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
şi dragostea se îmbracă cu mine.

Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-şi crească nestingherite puii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e una obişnuită

De-o vreme stau după colţul zilei,
aştept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranţă
prin care să mă clădesc liber de prejudecăţi,
lumea mea e una obişnuită
pe care o străbat în oraşul în care locuiesc
cu aceeaşi dragoste de la început.

În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăţilor
pe care ni le facem singuri.

Tu priveşte cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
şi nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoţie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Oare de ce simt cum fiecare bătaie a inimii tale..
curge prin mine..
impletindu. şi freamătul
cald, alunecos..
in sângele meu..
Si parca răsuflarea. ti,
e prelungirea răsuflărilor mele....
Iar atingerea gândurilor tale,
văpaie în mine naste..
Oare de ce când tu plângi
lacrimile curg pe obrajii mei,
iar când te simt zambind
ochii mei sclipesc şi am zâmbetul larg
şi senin...
Oare din senin?
oare aşa se leagă ombilical sufletele?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinarul inimii

Trec prin zile necunoscut de semeni,
vorbele le rostesc în gând,
să nu-mi simt dinţii cum muşcă din cuvinte.
Nicio zi nu-mi fură ochii,
nu-mi atinge privirea,
unele sunt blânde ca un câine bătrân,
altele, nărăvaşe ca un armăsar scăpat din pripon.
Fiecare are un perete de tristeţe şi unul de bucurie
pe care-i înghit rănile pământului.
Privesc cu mirare cerul căzut peste copaci
sub care nici o umbră nu e de-ajuns
pentru tandreţea cu care-mi acoperi visul.
Poate o să vină noaptea
cu zvârcoliri fără durere, fără lacrimi,
doar cu braţele tale înlănţuind
un trup cu aura iubirii
rămasă de veghe,
ca un felinar al inimii
cu flacăra mică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu niciodată nu ai avut priviri suficient de puternice încât să pătrundă dincolo de pielea mea. Îmi e de-ajuns să te privesc acum în ochi, ca să ştiu că am dreptate. Ce poţi tu vedea cu ochii aceia ai tăi? Un trup fierbinte, pe care vrei să-l atingi? Şi ce simţi când mă atingi? Căldura pielii mele? Crezi că într-o bună zi vei fi în stare să simţi freamătul sângelui care îmi curge prin vene? Nu! Nu! Nu! Tu ai ochi, şi urechi, şi mâini egoiste! Vezi doar pentru tine, auzi doar pentru tine, simţi doar pentru tine. Priveşti. Şi ce vezi? Nu vezi nimic! Tu vezi numai ceea ce îţi poate oferi ţie plăcere. Atât! Şi nimic mai mult!

citat din Jean Giono
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul meu

Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor şi cântă.

Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
şi se urcă pe ramuri alături de ele.

Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
şi nu mă scapă din ochii lui verzi.

Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude şi simt cum se gândeşte la mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un regat de dragoste

Din vechime trag după mine rădăcini viguroase,
o sevă ca un izvor fierbinte
din care n-am băut des,
dar o simt prin sânge cum urcă.

Sunt un împătimit al cetăţii,
viaţa se clădeşte sănătoasă între zidurile ei
la o răscruce de străzi înguste
pe unde timpul trece uniform.

În casa mea se nasc dorinţe,
mă cuprind în ele
şi aştept să mă stăpânească viu
într-un regat de dragoste luminoasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Sorb
vraja chipului luminos
ca pe o pictură dintr-un tablou vechi
de pe faţa inimii,

nu-mi întorc ochii
ci-n zăbavă
îi fac să odihnească.

Împreună
cuib de viespi
ne dorim timpului
loc de popas mântuit,

fără să-i cer luminii
limbă de foc
cuvintele să-mi ard.

Simt cum sunt absorbit în dorinţe
de naşterea din mine urcă
în univers paralel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul vieţii

Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
şi uită să moară.

Intră cu bucurie în jocul vieţii
până ajunge la inimă şi-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.

Se strânge în mine şi cheamă
dorinţa revoltată
în gândul care-mi tulbura voinţa
până la anihilare.

Lumina îşi caută loc în suflet,
irumpe prin toţi porii,
tu priveşti cu ochi somnoroşi
tăcerea nevinovată a nopţii
pe care n-o poţi suporta.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scăldându-se prin gândurile mele albe...
Iubesc zâmbetul tău ce-mi trezeşte zorii...
Iubesc norii când îşi varsă lacrima peste mine, purtându-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine...
fiindcă iubirea asta îmi dă şansa la o ultima răsuflare, înainte de asfinţit...
Iubesc ochii tăi copilaroşi care aleargă jucăuş către mine,
chemându-mă şi alungându-mă
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parcă gustul tău...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mângâietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Simt că-mi aşezi în cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Spune-mi, dragul meu... tu simţi gândul meu sub paşii tăi?
Calcă încet, te rog, să nu-l striveşti...!
Iubesc, iar tu te prinzi de iubirea mea şi...
Îţi dai voie să zbori...
Zbor fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Tale

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe pleoape şi îmi curg pe faţă
Lacrimile tale sunt dulci sau amare,
După cum ţi-a fost trecerea prin viaţă.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe trup şi îmi intră-n suflet,
Lacrimile tale alunecă tăcute
Fără ca să scoată nici măcar un sunet.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Ce încet ş-uşor inima-mi mângâie,
Lacrimile tale sunt nişte cristale
Ce parcă-s făcute, din culori, o mie.

Lacrimile tale-s susur de izvor
Ce-n tăcerea nopţii urcă pân' la stele,
Întâlnesc în taină dorul călător
Ş-apoi se-mpletesc cu cele ale mele.

Lacrimile tale-s flori de crizanteme
Ce-nfloresc la poarta inimii cu dor,
Lacrimile tale spun că-ntotdeauna
Marile iubiri mocnesc, dar nu mor.

poezie de Mariana Simionescu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul din mine creşte prin cuvinte

În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe şi surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
şi-l privesc în fiecare zi de respiraţie adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.

Omul din mine creşte prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
şi luptă cu sine pentru alţii
pe baricadele clădite în aura înaintaşilor.

În laboratoarele minţii
se analizează şi creează cu credinţă
ideea ce înfloreşte pe ram
şi cu dragoste înflăcărată rodeşte
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se revarsă pacea

Mă înorc din nou la trăirea interioară,
îmi simt sufletul uşurat
şi mă înalţ prin mine ca un copac.
Tu mă rogi să găzduiesc păsările,
le las să-şi facă cuiburile pe ramuri
şi le protejez cu frunzişul bogat
până puii îşi iau zborul.

Sunt mai liniştit când se revarsă pacea
pe un teritoriu străin,
conştiinţa mea se încarcă cu vinovăţie
care-mi macină gândurile,
mă pot prevala de nepăsare,
dar cum aş mai privi viitorul?

Cuvintele-mi alunecă-n poeme
şi nimic nu mă mulţumeşte
când legile nu se respectă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate-n drumul tău te gândeşti la mine,
Poate simţi şi tu dor ascuns în tine,
Poate vezi cu ochii în singurătate
Razele din mine cum îţi sunt surate.

Poate gându-ţi tainic fuge şi mă caută
Din viaţa trăită într-o altă dramă,
Poate clipa asta te înfrângi pe tine,
Poate-ţi spune Domnul puţin despre mine.

Poate îţi apare dintr-un colţ de umbră
Chipul meu ce fuge de o noapte sumbră,
Poate vezi o rază din mine plecând,
Căutătoare undă, foşnitorul gând.

Poate cu răbdare te agăţi de ea,
Poate nu-i dai drumul spre o altă stea,
Poate te încingi cu ea peste trup
Să îi simţi căldura... atunci când erup.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinţilor.

Piaţa-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naşte suferinţa
şi o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândeşte prin sânge.

Se furişează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin aşternuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abecedar

Ziua sfârşeşte în ochii tăi.
Ziua izvorăşte din ochii tăi.
Apa izvorăşte din gura ta.
Florile seamănă cu gingiile tale.
Aerul e tânăr în glasul tău.
primăvara vine din rochia ta.
Păsările le-ai făcut cu mâinile tale.
Umbra se ascunde în unghiul trupului tău.
Lacrimile sunt lumini pentru urechea ta.
Râsul e un cântec pentru dinţii tăi.
Seara e o vrajă a părului tău.
Somnul e o clipă din sânul tău.

poezie clasică de Ion Vinea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii supuşi

nu mă mai cred ocolit de cuvinte
ţin aproape
mă joc în tăcerea lor plină de înţeles

tu mă simţi abătut
mă laşi să privesc departe
cu ochii supuşi

îmi adun gândurile şi le las liber zborul
îmi aniversez plăcerile de care îmi aduc aminte
şi mă bucur ca un copil

port în trup durerile acumulate cu anii
încerc să nu mă plâng
rup din ele cu dinţii strânşi
mă conving singur că nu există
şi deschid larg uşa să scape în lume

angoasele vremii sunt peste tot
nici nu ştiu cum să mă feresc
acum sunt mai aproape de tine
şi nu mă vezi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e ca şi cum acum aş învăţa
prima oară să mă trezesc,
mi-e frică, ştii?
tu eşti alb,
dacă-mi las buzele să-ţi pătrundă în somn,
îţi întorci visul bărbătesc spre mine.

"intră
(îmi spui),
uite, îmi dormi a dragoste, a insomnii,
a nebănuire, a râuri,
a îmi eşti,
îmi dormi a mine
în gura mea
în venirea venirilor.

ca şi cum aseară...
tu nu mai ţii minte,
dar te-am îmbăiat în începutul meu,
tu nici nu ştii că eşti fericită, aşa-i?

apoi ţi-ai făcut vocea lebădă,
ţi-ai tăcut dintr-odată toate cuvintele
pe care încă nu ai dimineţi să le spui,
doamne,
şi eu ştiu că lacrimile tale vorbesc încontinuu.
femeie,
ce nu ţi-am mângâiat ca să-ţi adorm apa...

pe urmă ţi-am simţit visul în sânge,
intraseşi
somn prin somn în somn,
ca şi cum ştim doar nefirescul firesc
(de sus ninge
în voaluri).

da, probabil... nu,
nu asta voiam să spun,
de fapt trebuie să te conţin, să te înconjur,
femeie albă din somnul meu,
să te gust,
bănuiesc doar că ai gust de zmeură.
sau de ocean.
nu ştiu.
te revendic."

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!