Mergea un bătrânel

Mergea un bătrânel spre adunare.
Trecea încet prin văile aurii
Şi el citea cu-n fel de-nfiorare
Scriptura sfântă, cartea din vecii.

Şi cum mergea şi se oprea deodată
Tot răscolind prin psalmi şi prin profeţi
Un om bogat cu firea-ndestulată
Îl înfruntă râzând cu ochi şireţi.

Bătrâne, văd că eşti un om cu carte,
Eşti plin de-nvăţătură până-n dinţi,
Şi, tot citind, gândeşti că după moarte
Te-or aşeza ispravnic pentru sfinţi.

Măi omule, zadarnică ţi-e truda,
Cum, tu în rai, tu rob din neam în neam?
Nu intră, bre, în slavă, caracuda,
Ci, cei bogaţi, un Iov, un Avraam.

Tu, dacă mori, te-or duce pe trei scânduri,
Fără slujire, fără lumânări,
Eu pun alai de preoţi, rânduri, rânduri,
Cu rugăciuni spre sfintele-ndurări.

Ce poţi tu da pentru pomeni, răspunde?
Şi pentru parastasul tău cât dai?
Eu dau oricât, că, uite, am de unde,
Şi-atuncea, tu sau eu ajung în rai?

Stăpâne, să mă ierţi de îndrăzneală,
Dar dumneata cunoşti mai mult ca noi.
Dar raiul nu-i pe bani, nu-i pe tocmeală,
Şi bani în rai n-ar fi decât gunoi.

Că toţi murim, acesta ne e datul,
Dar iată că 'naintea lui Hristos,
Oricâte pungi aş stăpâni, bogatul
Nu-i alta doar decât un păcătos.

Şi nu s-a dat sub cer decât un Nume,
Decât o slujbă şi decât un vad,
Fără iertarea lui Hristos anume,
Nu poţi intra, să ştii, decât în iad.

Mă, pui de rob, nu ţi-ai trecut măsura?
Te crezi om înţelept şi cărturar
C-ai buchinit şi tu pe brânci Scriptura,
Şi te-ai făcut duhovnic din plugar?

Ia cugetă, bătrâne, cum adică,
Vrei să mă legi cu proştii-ntr-un mănunchi?
Eu, muntele, să-nvăţ de la furnică?
Eu, leul, să mă târâi pe genunchi?

Nu vezi, la răsărit, la soare-apune,
La miazănoapte şi la miazăzi,
Pământ şi ape ale cui sunt, spune?
Sunt ale tale sau a cui or fi?

Stăpâne, cât cuprinde-n zări, departe,
Nimica nu-i al meu, dar nici n-aş vrea.
Că, uite, mie-mi spune-această Carte
Că eu am mult mai mult ca dumneata.

A dumitale-i brazda asta multă,
Al dumitale-i bolovanul greu,
A dumitale-i valea, dar ascultă:
Priveşte cerul, ceru-ntreg e-al meu!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să fii rege

Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele, niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori, trebuie să scoţi la hotare mărăcinii şi spinii,
Şi, mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste stele, trebuie să te aşezi printre luceferi-călător spre Orion,
Şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără tron.

Ca să fii rege peste ape şi vânt, trebuie să înveţi osanale, ca îngerii,
Şi să le-aduci pe pământ, alinare pentru lacrima orbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni, este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce-nseamnă a iubi, a ierta...

Dar, cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi,
Atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsu-ţi.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos, când mergi pe drumul dintre rău şi bine.

În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hai, grăbeşte!

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Sfânt îţi mulţumim

Cât de scump este Cuvântul
Tău Isus ce ni-l mai dai
Noi să stăpânim pământul
Şi să fim cu Tine-n rai

Cât de scumpă e Scriptura
Ce Isus ne-ai dăruit-o
Ca să ne schimbăm făptura
Fiecare ce-am primit-o

Şi cât este de actuală
Cartea Ta o scump Isus
Luminează lumea goală
Cu adevărul Tău Isus

Căci şi azi se împlineşte
O Isus al Tău Cuvânt
Şi viaţă dăruieşte
Omului cu suflet frânt

Nu mai este nicio carte
Mai reală pe pământ
Ea pe oameni îi desparte
Pentru Tatăl nostru Sfânt

Ea desparte-n două lumea
Şi întrega omenire
Oferindu-ne azi culmea
Credinţei în mântuire

Ce reală e Scriptura
Şi azi ce se împlineşte
Ea descrie viu făptura
Pe Hristos ce nu-l primeşte

Carte Sfântă necesară
Pentru întreaga omenire
Numai Tu ne vrei afară
De la moarte şi pieire

Nicio carte nu ne arată
Adevăru aşa corect
Nici viaţa cea curată
S-o descrie mai concret

Numai Biblia rămâne
Singura comoară Sfântă
Ce viaţa din fărâme
O reface cum cuvântă

Biblia e Adevărul
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Ea rămâne veşnic ţelul
Spre viaţa ce s-a dat

Ce reală e Scriptura
Ce şi azi se împlineşte
Ea ne oferă-nvăţătura
Nouă ce ne trebuieşte

Să trăim în sfinţenie
Viaţa nouă şi curată
A Domnului să ne fie
Viaţa-n fiinţa noastră dată

Glorie dar Lui Hristos
Tatălui din cer onoare
Din pedeapsă căci ne-a scos
Să ne ofere-n veci salvare

Tată Sfânt îţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Noi copiii Tăi să fim
Fii în veci dar onorat
31-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El-Zorab

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!

El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.

- "O mie de ţechini primeşti?
- "O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!

Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! -

El strânge banii mai cu foc,
Şi pleacă, beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând!

Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag!

Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!

Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Şi ca să simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!

Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând!

Şi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!

Se-ncruntă paşa: - "Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun!

- Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu!

Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu?

Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier.

Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da?

Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi
Şi binele în vergi i-l daţi!
Sar eunucii, vin, îl prind -
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi...

El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal.

Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
- "Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contează mai mult cine devii, decât cine eşti! Contează mai mult ce faci, decât ce ai! Contează mai mult cum te vezi tu pe tine, decât cum te văd ceilalţi! Contează mai mult ce laşi în urmă, decât ce vrei să obţii! Contează mai mult să fii tu, decât să fii cum vor ceilalţi! Contează mai mult azi, decât ieri! Contezi TU! PS: legătura dintre verbul "a conta" şi substantivul "cont" îmi spune că indiferent ce contează pentru tine - se plăteşte. Ai un cont pe care îl creşti, sau îl scazi. Şi doar tu poţi să controlezi asta. Doar tu alegi ce contează.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar înainte de "a face" orice, tu trebuie "să fii", nu-i aşa? Aşadar, ce anume eşti tu înainte de "a-face"? Ce, dacă ai fi paralizat, în comă, sau în somn, tu nu eşti? Poţi să învingi cei mai de temut adversari, poţi să învingi de unul singur un război, poţi să învingi cei mai abili adversari politici sau economici, poţi să învingi zeci de invazii extraterestre, poţi să învingi cei mai mari filosofi, poţi să învingi cancerul, leucemia sau Sida, poţi să învingi toţi demonii din iad, dar dacă nu ai învins propria ta minte, rămâi doar un învins, un alt muritor de rând. Mintea poate afirma că e pozitivă sau cea mai abilă şmecherie "că a învins mintea", dar atâta timp cât gândul îţi este călăuză, el doar te va invita la moarte. Află cine eşti tu, pentru că tu nu ai fost născut vreodată. Corpul pe care-l crezi al tău nu e nimic altceva decât material de împrumut de la părinţi şi mai ales supermarketul din colţ si piaţa agroalimentara a lui Matache. Cine eşti tu, nu ce faci tu sau ce ştii tu despre tine. Astea sunt doar roluri bune scrise de gând pentru a impresiona sau speria copii.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Tu nu ştii despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei şti,
Cu măreţia vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Pluteşti prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu eşti nici tu, nici viaţa nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom şti nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Şi crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poţi să ai!
Pluteşti trecând peste hotarul lunii,
Simţi cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ţi-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îţi găseşti un loc anume
Şi nu găseşti decât un cuib de cuci...
Nu te uita urât la iarna care
De tâmple ţi s-a agăţat discret,
Târziu este acum pentru o-ntrebare
Care doar un pribeag o poartă-n piept!

poezie de Lili Şipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vis n-ar fi

Îi spune vis
la o poveste fără sens,
ca un crâmpei
dintr-un ochean
cu sticle colorate, sparte,
un fel de real interzis,
sau un condens
din tot ce-am petrecut printre ai mei,
cu toţii figuranţi pe un ecran,
apropiaţi, ce la trezire sunt deja departe
ca într-un soi de paradis
pierduţi, lăsându-mă cu mintea plină de idei...

Vis i se spune
şi la ce-ai dori
să se-mplinească,
ceva mai mult decât ai crede,
un soi de imposibilitate,
la care fără raţiune
-pân-a muri-
tot crezi că s-ar putea s-deverească,
dar nu se vede
din opacitate
sau inacţiune...
O pierdere, de timp, prostească!

Vis poţi să-i spui
la o-ncercare
metafizică
de a da sens unei excreţii
de prea mult, de resetare
de-o mâzgă cenuşie
în care nu mai poţi să pui
nicio interpretare
şi-i cauţi o-nţelegere empirică
la ce se va petrece-n cursul vieţii;
un fel de pseudo, parapsihologie,
o alienare...

Îi spune vis
pentru că nu s-explică
nici haosul
-mai mult decât hazard-
nici fuga
din senzaţia de frică,
când vrei s-alergi
şi nu poţi avansa
şi zbori fără permis
şi trăieşti holocaustul
în care ruga
nu ţi-e împlinită... mori,
afli ce nici n-ai cunoscut;
figuri şi locuri inedite
ce nu fac parte din... văzut,
şi făr-a vrea, în zori
le ştergi
ca pe ispite!

Vis de n-ar fi
n-am fi capabili de imagini
şi nu numai color,
nici în alb-negru,
ca şi cum n-am putea vorbi
căci gur-ar fi doar gaura cu margini
iar inim-ar fi un motor
care oricât e de integru
noaptea sau zilnic s-ar opri,
cum cartea fără pagini...
Am fi trăit făr-a ne şti, într-un abis de negru...

Ne-am prăvăli fără repere-ntr-un plictis,
... S-ar spune că în fapt real, n-am fost decât un vis...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre cărturari şi farisei: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn.
Iisus Hristos: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona. Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, şi iată aici este mai mult decât Solomon. Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Spicele de grâu smulse sâmbăta. Tămăduirea făcută sâmbăta. Hula împotriva Sfântului Duh. Cine este adevărata rudă. - 12:38-45 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt strain si calator

“Sunt strain si calator,
n-am aici palate.
Dar in tara fara nor
ale mele-s toate.

Toate stelele de sus,
tot ce n-are-n veci apus,
prin iubirea lui Isus,
ale mele-s toate.

Domnul meu in infnit
multe ceruri tine.
Pentru cine le-a zidit,
decit pentru mine?

Din neant cind le-a chemat,
Domnul mult s-a bucurat,
insa viata nu si-a dat
decit pentru mine…

Dar nici eu nu-s al oricui;
Lui Ii sunt cununa.
Casa mea si cerul Lui
tot ce-avem e una!

Si la bine si la greu
eu al Lui sunt, El, e-al meu;
eu, nimic — El, Dumnezeu,
dar ce-avem, e una!”

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri scrise sub un ulm în cimitirul din Harrow

Copac al tinereţii, mângâiat
De adierea unui cer curat,
Vin singur azi la tine, plin de gânduri,
Eu, care-odată, în atâtea rânduri,
Te vizitam cu-atâţia camarazi:
Prin lume duşi, plâng poate şi ei, azi,
Pierdutul rai! Când urc spre vechea-ţi culme,
Eu tot te mai admir, bătrâne ulme,
Sub ale cărui crengi veneam ades
Către-asfinţit, tihnit să meditez.
La fel şi-acum, în umbra ta vin, iată,
Dar vai! lipsit de gândul de-altădată!
Iar ramurile tale gem în vânt
Şi spre trecut mă-mbie, murmurând
C-un neasemuit de dulce glas:
"Ia-ţi, cât mai poţi, un ultim bun rămas!"
(...)

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele pisicilor

Să dai nume pisicii e o treabă spinoasă
Nu-i ceva ce te joci în concediu când eşti;
Poate crezi c-a mea minte e plecată de-acasă
Dacă-ţi spun că pisica cu TREI NUME O CREŞTI.
Cel dintâi e un nume folosit zi de zi
Precum Petru, Augustus, Alonzo sau James
Ori ca Victor sau George sau Bill, ce o fi
Toate sunt de bun-simţ în acest univers.
Sunt şi altfel de nume, ce mai dulci vor părea
Pentru domni, pentru doamne, după caz precum vezi
Cum sunt Platon, Admetus sau Electra cea rea
Dar şi ele-s banale dacă le cercetezi.
Dar pisica mai are şi un nume al ei
Un nume specific şi mult mai concret
De-aia coada-i stă dreaptă când merge pe-alei
Şi zburleşte mustaţa şi se plimbă şiret.
Eu astfel de nume pot să-ţi dau cu duiumul
Munkustrap, Quaxo sau Coricopat
Bombalurina, Jellylorum sau vreunul
Ce doar o pisică pentru sine l-a luat.
Dar mai este un nume, mai presus decât toate
E un nume pe care tu în veci nu-l ghiceşti;
Cercetează cât vrei, a-l afla nu se poate
Doar PISICA-L CUNOAŞTE, şi nu poţi s-o clinteşti.
Când priveşti o pisică meditând liniştită
Îţi spun eu ce o face tăcută să stea:
Mintea ei contemplă profund absorbită
Acel nume, acel nume, ce îl ştie doar ea:
Inefabil, efabil, complicat cât se poate
Enigmatic, profund şi mai bun decât toate.

poezie clasică de T.S. Eliot, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i singur Iuda vinovat...

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...

Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea băiatului

Pe urmă, să ştii,
Nu toate lucrurile sunt ceea ce par ele a fi.
Nu tot ceea ce zboară e bun de gătit
Nici soarele în jurul pământului nu-i învârtit
Deşi aşa s-ar părea...
Ramele sunt doar o parte din ce vezi umblând în noroi,
Exista animale care veghează pe-un morman de gunoi
Ca pe un soclu firesc
De exemplu: falnicul vultur regesc.
Leul înghite cadavre, iar tigrul, pe-nnoptate,
Se ocupa de afaceri vărgate, nu tocmai curate.
Huiduită e hiena: că-i urâtă şi tristă
Că-i lăcrimează ochii;
Îşi şterge nasul fără batistă
Şi priveşte furiş.
Asta se potriveşte şi pentru mormanul de solzi din păpuriş
Vestitul Ale-Croco, din cântecul cu Drili.
Dar, să lăsăm hienele şi crocodilii
- Oficialii proscrişi -
Şi să venim mai aproape de noi:
După ce vei pricepe
Că lupul e bun pentru ai lui şi rău pentru oi,
După ce o să-ţi dai seama că sunt lucruri care se fac doar în doi
Pentru că - simplu - aşa suntem construiţi
Ori, dimpotrivă,
După ce o să ştii
Cât, unde şi când singur să fii
Uneori, doar singur răzbeşti sau te răzbeşti,
Doar singur afli
În ce să crezi, de ce să te-ndoieşti...
Şi încă
După ce o să vezi marea din tine cât e de adâncă
Muntele mândru cât e din lut şi cat e din stâncă,
După ce o să afli - poate plângând
(Sunt lucruri pe care le înveţi doar peste tine trecând) -
Ce medicament bun e strânsul din dinţi,
Datul capului de pereţi
Şi datul vinei pe părinţi,
După ce o să ştii cum se strâng pumnii în buzunare,
Doar atunci să te gândeşti la plecare.

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Priveşte-adânc în ochii mei, să înţelegi că străluceşti,
Acolo este frumuseţea, acolo afli cine eşti,
În ei te poţi vedea pe tine şi poţi afla cât te doresc,
Eşti mai frumoasă decât pare, iar chipul tău e îngeresc

Eu nu te văd doar prin tipare şi n-aş putea să te confund
Cu standarde ce-au fost impuse, de cei ce nu iubesc profund,
Tu pentru mine eşti perfectă, ba chiar mai mult decât doream,
Aşa cum eşti, îmi eşti iubirea, eşti absolut tot ce visam

Vreau doar să ştii ce frumuseţe văd eu atunci când te privesc,
Eşti raza mea strălucitoare şi tot albastrul meu ceresc,
Vreau să mă crezi, să crezi în tine, noi doi defecte nu avem,
Suntem frumoşi dansând alături şi ne iubim ca-ntr-un poem

Te rog alungă orice teamă, ai înflorit la braţul meu,
Trăieşti a doua tinereţe, de fapt... eşti tânără mereu,
Şi chiar de ai uitat vreo clipă, eu sunt aici să-ţi amintesc,
Că te-am ales din cele multe, să te alint... să te iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arginţii

Treizeci de-arginţi curaţi şi grei,
Cu chipul lui Cezar pe ei...
Treizeci de stele sclipitoare...
şi-un Rai întreg în fiecare...
După trei ani de-atât tumult,
o pungă de arginţi nu-i mult!
Trei ani să te smereşti, să taci,
cu ochi de vânător dibaci!
Trei ani cu arcul încordat,
s-aştepţi cel mai de soi vânat.
Şi... pân-la cerbul din omături,
mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.
Trei ani de slujbă între sfinţi!...
O, nu-i prea mult treizeci de-arginţi!
Arginţii mei, vânatul meu!
Acum mi-atârnă tolba greu!
Acum eu sunt bogat! Şi pot
să cumpăr... via lui Nabot.
Ca Ţiba, pot să iau şiret
moşia lui Mefiboşet.
Şi pot găsi ca Sanbalat,
chiar şi prooroci de cumpărat...
Căci am arginţi, mi-e brâul plin!
Ia seama, Abel... sunt Cain...
Căci am arginţi! Treizeci la rând!
Şi alţii vor veni curând.

Tu, snop din grâul arnăut,
tu, pârgă, vin să te sărut.
Dar ce văpaie-n zimţi se frânge?
Ce mână v-a umplut de sânge?

Nu pot să sufăr. Pot să mint,
dar nu vreau sânge, vreau argint.
O, iată apă jos în râu.
Vă spăl şi iar vă strâng la brâu.
Ce-i asta? Minte-aşi pierde frâul.
De ce s-a înroşit tot râul?
Ce rană s-a deschis în pungă?
Nu-i apă-n matcă să-mi ajungă!

Ei, preoţii, ei cărturarii,
m-au prins în mreajă ca pescarii,
mi-au dat să beau din cupe sparte.
Eu am cerut arginţi, nu moarte!
M-au înşelat, dar nu mă las.
Pe cine duceţi voi de nas?
Bătrâni şi preoţi, farisei,
luaţi arginţii! Nu-s ai mei.
Eu v-am vândut un sfânt curat.
Voi ce arginţi murdari mi-aţi dat?
Vreau banii, banii mei, pe drept!
Acesta-i sânge, nu-l accept.
Isus e sfânt. Am fost nebun.
Nu vreau cu Cerul să mă pun.

Vai! Iadul... ziua de apoi...
Nu vreau arginţii, luaţi-i voi!
Nu vreau arginţi, Isus e sfânt.
Ah! Numai sânge-i pe pământ.
Ce sânge cald... Dar nu-s de vină!
Şi via lui Nabot e plină...
Se scaldă-n sânge de profet
moşia lui Mefiboşet...
Şi-un viscol de arginţi turbat
l-a troienit pe Sanbalat!...
Lasaţi-mă, voi, ochi de drac.
Fugiţi! Eu vreau să mor sărac.
Lăsaţi-mă, voi preţ străin!
Vreau să fiu Abel, nu Cain.

S-au strâns toţi banii-acestei lumi?
Mamona, vrei să mă sugrumi?
Dar voi scăpa. Nu cad învins!
Nu sunt cu-n brâu de in încins?...

Un brâu. Un laţ. Şi-apoi... în gol!
Veniţi, voi îngeri din Şeol!
Să scap de-arginţi, să trec prin vad...

Ah, iată, plec. Dar plec in Iad!
Şi Iadul!... Vai, îmi ies din minţi.
Căci Iadul... Iadu-i plin de-arginţi!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruismul poate fi blestemul cel mai mare care se abate asupra ta. Altruismul nu este niciodată începutul în relaţiile interumane, cu atât mai mult în iubire. În iubire, dai din ce ai sau din ce eşti, ca să îl parafrazăm pe Arsenie Boca. Dar ce ai sau ce eşti vine din ceea ce îţi acorzi tu ţie. Mai simplu, prima oară acumulează tu ca să poţi să dai ceva. Adică fii egoist la început ca să îţi permiţi luxul mai târziu de a fi altruist. Fă-ţi lista cu ce vrei tu pentru tine. Şi pune-o în frunte ca toţi cei care te văd zilnic să ştie clar care îţi sunt priorităţile. Pişă-te pe nevoile altora până când ale tale nu sunt satisfăcute pentru că altfel o să te duci în mormânt tu şi îi tragi şi pe ceilalţi după tine într-un vârtej de reproşuri, răzbunări şi resentimente pentru că ţi-ai cheltuit viaţa încercând să îi faci pe alţii fericiţi doar ca să constaţi că ai încercat să hrăneşti un sac fără fund. Prima oară, fiecare e responsabil de nevoile lui. Fă orice e posibil ca să fii fericit. Apoi, poate vei avea şansa să şi dai din ceea ce ai. Din iubirea ta, din timpul tău, din abundenţa ta materială sau spirituală. Prima oara eşti tu. Cine spune altceva vrea să obţină ceva de la tine şi nu ştie cum decât încercând să te facă să te simţi vinovat invocând altruismul. Adică fii tu altruist, că egoistul din mine vrea ce ai tu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul cu o carte în mână

Trecea un înger,
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.

Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.

Primeşte-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.

Dar îngerul tăcea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legătura-i de argint, şi grea.

Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină,
abstras, divin.

Primeşte-mi, îngere, strigai,
paharul care-l beau, cu vin.
Pâinea primeşte-mi-o şi sarea...
Mi-apasă-n coastă înserarea.

Dar îngerul tăcea, trecea
prin soba din odaia mea.
Pe un scaun negru sta, citind
o carte grea cu solzi de-argint.

Când fu în dreptul meu, strigai -
o, îngere venit din rai,
mă lasă să m-atârn şi eu
de scaunul tău, de braţul tău.

Abia putui de un picior
de scaun, să m-agăţ din zbor.

Astfel prin aer şi prin ziduri
cu îngerul zburam şi eu,
la fel cum flutură în vânt
mătasa unui steag înfrint!

Şi mă răneam de-acoperişe,
de ramurile verzi, piezişe,

şi mă izbeam de stâlpii lungi,
de cabluri şi de sârme şi de dungi...

Mă desprinsei de sus căzând
în piaţa înserată, liniştită.
O, el se-ndepărta zburând,
prin aer şi prin ziduri străbătând
cu cartea-n mâini, citind cu patimă
necontenită.

O, el se-ndepărta şi eu
tot mai vroiam să-l văd, prin seară.
... Dar el s-a dus alunecând,
împins în rai ca de un vânt,
sau, poate, de-apăsarea unui gând
cu mult mai mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimic mai rău decât să fii lefter şi femeia să te părăsească. N-ai de băut, nici slujbă, nu poţi decât să stai să te holbezi la pereţi şi să te gândeşti. Uite aşa se răzbună femeile pe tine, dar asta te răneşte şi le face şi pe ele să sufere. Sau, cel puţin, aşa-mi plăcea să cred.

Charles Bukowski în Femei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!