Magia serilor de iarnă

Ce magice sunt serile de iarnă
Şi ce pufos... sărutul de alint,
Când pasiunile, încep să cearnă
Aluzii... pentru visele ce mint.

Se risipesc tăceri înspre uitare,
Privirea verde, caută spre vest,
Iar clopotele bat... a provocare,
Încinsă... ca o formă de protest.

Azi, ninge impecabil, în poeme,
Cuvintele par gri, ca un blestem,
Ieşit din ipoteze... şi din scheme,
Din rame... secundare... şi sistem.

Încă mai viscolesc, plăceri rebele,
Se scutură pe tâmple... şi se-ntind
Pe trupul... ca o pulbere de stele,
La vremea neştiutului... colind.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai sunt nopţi

Mai sunt nopţi, mai sunt şi zile,
Săptămâni de chihlimbar,
Pulbere, amnar, fitile
Şi dăm foc iubirii, iar.

Strâng în palmă, încă, sânul
Şi din sfârcuri sorb plăceri,
Răvăşind sălbatici, fânul,
Cu adâncuri de tăceri.

Lăcrimează-n noapte, cerul,
Despletite stele... ard,
Neputinţa şi-austerul
Unui trai... şi-aşa... bastard.

Mai sunt ore... şi minute,
Clipe gri, nebuni şi zmei
Ce nu vor să se îmbete
Cu parfum din flori de tei

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem sărutul

Blestem sărutul buzelor nebune
Şi-mbrăţişările fără de rost,
Cuvintele, ce nu mai pot a spune
Nimic din inocenţa... unui fost.

Aş fi gelos, însă nu am pe cine,
Iertările-s la margini de păcat
Şi leagă neputinţa de suspine
Cu valurile... unui bal mascat.

Blestem destinul clipelor rebele
Şi frumuseţea sufletului, care
Va scutura, peste iubire stele,
Dar calcă infinitul... în picioare.

Dinspre tăceri, uitările mă cheamă
Spre ascunzişuri albe ca un dor,
Ce leagă aşteptările-n năframă,
Minciuna... risipind-o pe covor.

Blestem culoarea cerului ce plânge
Şi timpul ce-i mereu neputincios,
În faţa unui curcubeu de sânge,
Când bate ceasul... ca un ticălos.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîmpărţind iubirile la doi

Ridic privirea înspre verzi destine,
Iubiri rebele... re-mpărţind la doi
Şi te-nfăşor cu trupul meu, pe tine,
Când cerul vieţii ninge peste noi.

Ca-ntr-un alint... ispitele ne leagă
Tot împletind atingeri diavoleşti
Şi încercând nebune să-nţeleagă
De voi pleca... sau dacă mă opreşti.

Mă tragi uşor... pe trupul care arde
În profunzimi fierbinţi, fără cusur,
Eliberând privirea de smaralde
Şi sânul, ce mă-ndeamnă să te fur.

Desfac abil a coapselor răscruce
Şi scutur curcubeul... de tăceri,
În dimineţi ce vor a mă seduce
Bătând la poarta viselor... de ieri.

Şi iar ridic privirile-nspre tine,
Reîmpărţind iubirile... la doi,
În aşternutul marilor destine
Când cerul vieţii ninge peste noi

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea! azi fulgeră şi plouă,
Cerul e prins în falduri sidefii
Şi-n dimineaţa clipelor de rouă,
Peniţa-mi împleteşte... poezii.

Pot scrie ne-mplinirile-n poeme,
O nouă carte-i gata... de tipar,
Eliberând păcatele din scheme
Cu pasiune, dragoste şi har.

Prin întuneric, dezgolesc lumina
Cuvintelor... nespuse de tăceri
Şi-o dăruiesc privirilor... pe INA,
Necunoscuta marilor plăceri.

Iubita mea! seducător de dulce,
Închin sonete buzelor de foc,
Ce vor a ispiti... şi a seduce
Trupul ferit de patimi şi noroc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă iubeşti, Eu te iubesc

Tu seara chemi înspre păcate,
Eu, dimineţilor te cer
Ca într-un joc, ce totuşi poate
Plăti destinul... efemer.

Te dezgoleşti... încântătoare
Simţind cum ard, interior
Şi-arunc priviri pătrunzătoare
Înspre un trup, provocator.

Tu intuieşti rebele clipe,
Eu, îndrăznelilor mă vând,
Când albii fulgi îşi pun aripe
Şi bat la poarta unui gând.

Mă înfăşori cu-anume teamă,
Te trag înspre îmensităţi
Abia simţit, fără să doară
Taina nebunilor... poeţi.

Tu rânduieşti, timidă, timpul,
Pe când eu vreau să-l risipesc,
Trecând peste tăceri cu schimbul,
Tu mă iubeşti, Eu te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă iubeşti... Eu te iubesc

Tu seara chemi înspre păcate,
Eu... dimineţilor te cer
Ca într-un joc, ce totuşi poate
Plăti destinul efemer.

Te dezgoleşti încântătoare
Simţind cum ard... interior
Şi-arunc priviri pătrunzătoare
Înspre un trup provocator.

Tu intuieşti rebele clipe,
Eu... îndrăznelilor mă vând,
Când albii fulgi îşi pun aripe
Şi bat la poarta unui gând.

Mă înfăşori cu-anume teamă,
Te trag... înspre imensităţi,
Abia simţit, fără să doară,
Taina nebunilor poeţi.

Tu rânduieşti timidă, timpul,
Pe când eu vreau să-l risipesc,
Trecând peste tăceri cu schimbul,
Tu mă iubeşti... Eu te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada Sfântului Andrei

Vă scriu în noaptea Sfântului Andrei
Când primele ninsori au prins să cadă,
V-aduc un rai cu soare şi crâmpei
V-aduc o rugăciune pe zăpadă.

Eu vă colind în nopţile cu stele,
Eu vă colind de viaţă şi de stea,
Mă dor toate credinţele rebele
V-aduc dorinţa de a mai visa...

E iarnă peste brazi şi peste viaţă
E iarnă peste sufletul meu gol,
E iarnă peste satele din ceaţă
E-o simfonie întrun si bemol.

Eu vă aduc un dor de libertate
Eu vă doresc s-aveţi colind frumos.
Se-aud din nou colindele în sate
Şi ultimul colind etern, duios...

Întro seară magică în care ninge atat de liniştit
încât se aud şi stelele crescând

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti floarea dulce-a macilor din vise

Esti floarea dulce-a macilor din şoapte,
Ascunsă în adâncuri de suflete rebele,
Când bate ceasu-a dor de buze coapte
Şi inima aleargă prin pulberea de stele.

Se înroşeşte zarea topindu-se-n petale,
Privirea zâmbitoare pică-n sărut de foc
Şi dansul... ca o vrajă... de tinere vestale
Aprinde vâlvătaia de patimi... şi noroc.

Cuvinte dezgolite... par mlădieri divine,
Dobândă pentru suflet în firele de fum,
Chemări demenţiale spre clipele puţine,
Iubirea ca o haină... căzută peste drum.

Eşti floarea dulce-a macilor... din vise,
Îngheţul şi dezgheţul trăirilor trupeşti,
Când fulgeră cu fluturi la ore indecise
Şi te-nfăşor iubito... în magice poveşti.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre anotimpuri

Sunt tot mai multi, azi, ghiocei la tâmple,
Zăpezile încep să se aştearnă.
Ce să aştept? Ce-o să se-ntâmple?
O să mă pierd sub fulgii ce-or să cearnă?

Mi se preschimbă primavara-n toamnă
Şi din frumoasa-ceea răsfăţată
Cât te aştept, eu mă transform din doamnă
Într-o bătrână, tristă, resemnată.

Din verile fierbinţi de-odinioară
Şi din apusurile-acelea sângerii,
Din serile când le priveam, fecioară,
Azi cerurile-s reci şi cenuşii.

Se încălzeşte, dar mi-e tot mai frig,
Şi tac visând, prin vise-s calatoare,
Şoptesc, în sinea mea te strig,
Prin anotimpurile mele trecătoare.

Iubeam şi eu zăpezile-n copilărie
Ninsoarea azi abia se mai întâmplă,
Dar iarna ce pe-afară e pustie
Îmi ninge mie, fulgi, la tâmplă.

Mă sperie că fulgii or să cadă
Necontenit, mereu, deasupra mea,
Şi-am să adorm înfrigurată în zăpadă
Şi n-ai să ştii şi nu m-oi căuta.

poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea suavă şi osânda plăcută

E noaptea aproape-nspre orele două,
Când visele strâng nectarul din sâni
Şi scutură pulberi albastre prin rouă
Privirea-ndrăzneaţă din ochii păgâni.

E noaptea atinsă... de o vie chemare,
Când coapse nebune... şi albe mă vor,
Adânc a pătrunde în miezul de floare,
Năvalnic... ca apa, semeţ... ca un zbor.

E noaptea plăpândă, sfioasă şi plină,
Când clipe rebele în cupe se ascund
Şi fluturi ce aleargă spre clipa divină
Turna-vor în tine... amorul... profund.

E noaptea suavă şi osânda plăcută,
Când fulgeră gânduri şi astrele cad
La porţi de izvoare, iar luna-i tăcută,
Ca cetina verde... sfinţită... de brad.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru alb

În calendarul nostru-i alb,
A nins în sute de poeme,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg,
Flamură-aprinsă de la stele.
Mi-e trupul jar şi taina vis,
Altar pe cântecul durerii,
Cu străluciri de jar am scris
Şi-am plâns înspre apusul serii.

În calendarul nostru-i alb,
A nins la tâmple de lumină.
Un sânger, pe un catafalc,
Rănit de-a timpului rugină,
În verbe albe de omăt,
S-a înrădăcinat cuvânt.
Şi dor ninsori cu noi cu tot,
De când ne naştem pe pământ.

A nins în sute de poeme,
A nins în toc şi-n călimară,
Împodobiţi cu diademe,
Lucesc copacii iar, afară.
Troiene lungi de adjective
Din cerurile sfinte ning,
Nu mai există-alternative.
E iarnă iar şi iar e frig.

Mă-ndrept spre-al vremilor catarg...
A nins la tâmple şi în noi.
Mi-am prins al zilelor şirag,
Mă-ntorc prin timpuri, înapoi.
În mine, focuri simt arzând
Şi sunt opaiţ lucind pe cer,
Rugină-n frunza tremurând,
Sunt o secundă de mister...

Flamură-aprinsă de la stele
Şi vatră altor veşnicii...
V-aştept aici! Am să las semne
Iar, pe copacii ruginii.
La tâmple, neaua îmi îngheaţă.
Trecuta clipă din clepsidră,
În moarte, fie-mi ca şi-n viaţă,
Candelă-aprinsă în firidă!

Mi-e trupul jar şi taina vis,
Sunt brad împodobit cu stea,
Colindă, poarta mi-am deschis,
Să fiu cu voi, măicuţa mea.
Din ceru-mpodobit cu flori,
Ninge în mine flori de măr,
În viaţă suntem călători,
În moarte, fluture în zbor.

Altar pe cântecul durerii...
În râuri, peştii de argint,
Aleargă înspre faptul serii...
La tâmple, alb de timp, smerit,
M-aplec şi îngenunchi. Pământul,
De dor, mi-e frate-n suferinţi
Şi plânge-n literă cuvântul,
Români, români nefericiţi...

Cu străluciri de jar am scris
Pe coala verbelor nescrise.
Întreaga viaţă este-un vis...
Şi oamenii trăiesc din vise...
Suflet pudrat cu fericire
De taină şi dumnezeiesc,
Ne naştem încă din iubire...
Eu în iubire-ncărunţesc.

Şi-am plâns înspre apusul serii,
Cu slove româneşti de dor...
Am plâns în seara Învierii,
Am plâns pe steagul tricolor.
Mi-e portul, ia şi opinca,
Iţarii şi ştergarul, nins,
De când eram doar atâtica,
Întâiul scut, întâiul vis...

Şi-am plâns înspre apusul serii,
Cu străluciri de jar am scris.
Altar pe cântecul durerii,
Mi-e trupul jar şi taina vis.
Flamură-aprinsă de la stele,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg.
A nins în sute de poeme...
În calendarul nostru-i alb...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen de iubire

Pe chipul tău, ninge cu stele,
Cu flori de soare-n infinit,
Vrea marea sânul să ţi-l spele
Cu-atingeri blânde de zenit

Curge-ntre valuri... răsăritul,
Care regretelor se-nchină
Tu fugi de mână cu iubitul
Ca o prinţesă... spre lumină.

Pe buze... zâmbetu-nfloreşte
Şi ochi-ţi sunt ca o chemare
În care dragostea sclipeşte,
Iar pleoapele... îşi cer iertare.

Ţi-e mâna dulce mângâiere
Pe-obrajii mei... ca un destin,
TU... cea străină... de durere,
Aştepţi din noapte, să revin.

Şi-acolo-n nebunii de şoapte,
Turnate-n trup... ca un alint,
Te voi sorbi cu buze coapte
Dintre cuvintele... ce mint.

Şi-n dimineţi ca de poveste,
Trăite... făr-de-asemănare,
Voi da speranţelor de veste,
Că mi-am gasit... raza de soare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu mi-a sosit ceasul

Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De zeci de ani parcă aşteptaţi
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alţii deocamdată,
Pe care nu-i jeliţi.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu şi mai câţiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic faţa din ţărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă mă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorţii,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De parcă aşteptaţi asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliţi
Vă împuţinaţi voi înşivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibraţia clopotelor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caută iubire prin ninsori

Mă caută iubire!... prin ninsori,
Ce viscolesc atâta de rotund,
Când visele se-ncurcă uneori
Si-n dimineţi tăcute, se-ascund.

Apoi m-atinge cu o sărutare,
Mă vindecă de dor şi amintiri,
Uitărilor... ridică-le altare
Şi mă sfinţeşte cu nemărginiri.

Pe trupul meu omătu-i închinare
Târzie... şi scăldată-n răsărit,
Când ning luceferii a sărbătoare
Şi sufletul rebel... a tresărit.

Mă caută iubire!... prin zăpezi,
Când zorii ning a dragoste nebună
Şi fulgii tot aleargă-nspre livezi
De crezi că veşnicia se răzbună.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi

Se-aprinde spre neguri, amurgul,
Rebele scântei mă stârnesc,
Un cer enigmatic, e burgul
Şi totuşi... şi totuşi... iubesc.

Deschideri piezişe, m-aşteaptă,
Încinse de patimi şi dor,
Tăcerea -i oricum... înţeleaptă
Şi oglinda... nebunul izvor.

Nocturnul vacarm desenează,
Lumini colorate pe alei,
Iar paşii nebuni, decontează,
Misterul din frunza de tei.

Fântânile- s parcă... sfinţite
De timpul, mereu, Demiurg,
Când visele... abia încolţite
Îndeamnă în sânge să-ţi curg.

Privirea-i o mare de stele,
În suflete focu -i nestins,
Păcatele -mi par tot mai grele,
Iar gândul pervers... ne-a atins.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunsă-ntre perdele

Şi vine vremea ploilor încinse
De fulgere albastre şi scântei,
Turnând în vise, pasiuni atinse
De veşnicii şi sărutări pretinse
Când bate orologiul înspre trei.

Izbesc în geam cristalele rebele
Nerăbdătoare-a se iubi... nebun,
Arzând pe rugul tristelor nuiele
Trupul trecut... prin magice inele
Şi foşnitoarea frunză... de alun.

Ascunsă-ntre perdele e dorinţa
Alunecând pe coapse şi pe sâni,
Reînflorind iertarea şi credinţa
Ispitelor ce plâng... cu uşurinţa
Speranţelor ucise... de păgâni.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de la mama

Ninge cu lumină caldă
O zăpadă dulce, albă
Şi sărutul ei cuminte
Nu trădează şi nu minte...

Ninge iar pe ochii tăi -
Ce frumos ninge iubirea:
Un decembrie senin
Fulguieşte lin uimirea...

Ninge, doamne, ninge iar
Şoapta mamei peste casă,
Ninge dorul ei amar -
O ninsoare prea frumoasă...

Ninge dulcele ei glas
Peste veacuri a rămas:
Un colind pentru nepoţi
De la mama pentru toţi...

Ninge-n suflet o speranţă
Şi ne bucură, ne-nalţă...
Ninge, Doamne, ninge-ne
Cu iubire-atinge-ne...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lemnul Crucii

E vremea când natura se-nnoieşte
Când clopotele bat din ce în ce mai tare
Iar lemnul crucii iar se înroşeşte
Sub plâns amar şi trist de lumânare...

E vremea regăsirii şi-a iubirii
E vremea când se dăruiesc iertări
Mă iartă de-s sortită azi pieirii
Ca florile tăiate-n sărbători...

Voi reveni din nou la primăvară
În lemnul sfânt al crucii-nmugurind
Să nu uiţi doar s-aprinzi seară de seară
Iubirea mea-n lumina unui gând...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult...

demult sunt surd la toate şi orb mă ştiu demult
şi ros avar la coate şi încă mai incult

trimis în vremea noastră de altele, mai gri
să bat când la fereastră când toate ponegri

aşa e scris în stele să urc încetişor
când ploile din ele când trepte care dor

şi să ridic o zare cu ochii mei cei orbi
uitându-mă la soare cu stoluri lungi de corbi

să trec din fugă vama cu umbre stacojii
spre ţara mea din rama cu oameni încă vii

şi înmuind pensula în gamă de culori
s-aştern pe pânze nula drapată între nori

s-adaug la ispite nuanţă mai albastră
cu buze strâns lipite de linişte sihastră

şi -apoi să-mi bat în cuie pe albul din perete
esenţa amăruie de foame şi de sete..

poezie de Iurie Osoianu (8 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dai puteri

Îmi dai puteri privindu-mă, felină,
Când pică ploaia-n dimineţi de-argint
Şi-mbrăţişez a trupului lumină
Cu visele nespusului alint.

Zâmbeşti năucitor... eşti răpitoare,
Cerul întreg e-n tine... pustiit,
Eretică şi totuşi... visătoare,
Cu palmele nebune m-ai sfinţit.

Cuvintele pe buze... ard ispite,
Redecorând dimensiuni virgine,
Fiori de dor şi stări nedefinite
În răsărituri, încă, opaline.

Sărut obrazul zorilor de rouă
Şi pleoapele ce bat seducătoare
Când vine clipa lacrimilor, două
Şi fulgeră tăceri... întrebătoare.

Îmi dai puteri, luându-mă de mână,
Iar vântul bate... magic trubadur,
La poartă împlinirilor... stăpână
Şi mă îndeamnă, grabnic, să te fur.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!