Jucând x şi 0 cu viaţa (12)

câinele începuse să latre
îşi arunca spre noi
colţii liberi de lanţ
cu balele încrederii
atârnându-i până la asfalt

se credea liber
de orice constrângeri
dar libertatea se plăteşte
şi pâinea din nopţile reci
şi carnea din zilele de sărbătoare
chiar şi preşul de dormit
are un preţ!

sub roţile maşinii ce-a trecut
sângele cald şi-a pierdut glasul
şi nici măcar norii nu l-au plâns...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Crapă, Doamne, bolta-n două
Peste noi îngeri să plouă,
Să dispară tot amarul,
Să bem bine cu paharul,
Să uităm greu tot ce-a fost,
Mâna-Ţi fie-ne-adăpost!

S-alungi nopţile din gânduri,
Să-nflorească-n inimi cânturi,
Să-mpreuni mână cu mână,
Ură-n noi să nu rămână,
Să picuri în glas dulceaţă,
Să facem din versuri viaţă!

S-alungi, Doamne, umbrele,
Să ne-aprinzi sufletele-
Candele spre nemurire,
Ce lumină-n noi iubire,
Să dispară tot ce e rău
Când rostim numele Tău!

rugăciune de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veste

În minunat-a raiului grădină
Au înflorit cireşii, dragul meu,
Când îngerii se joacă în lumină
L-auzi râzând pe bunul Dumnezeu.

În bucuria lor nestăvilită
Îşi scutură aripile spre noi
Şi dintr-o toamnă sumbră, ruginită
Încep să ningă flori în loc de ploi!

Şi tot pământul intră-n sărbătoare
Chiar de e iarnă afară şi e ger
Se-mbracă brazii în omăt de floare

Pe uliţă răsună lerui ler
Iar îngerii cântând încep să zboare
Căci Domnu-a coborât la noi din cer!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

Mă copleşeşte bucuria
ce zumzăie în muguri
ca o promisiune a vieţii
şi simt primăvara
crescând în mine
ca firele de iarbă
din pamăntul reavăn
pe care s-a odihnit zăpada.

Aud tristeţile pulsând în urechi
şi-mi simt sângele gros
ca un râu de munte
ce duce cu el toate sudalmele iernii.
Într-un colţ al sufletului
încă doare lipsa ta
dar e ceva atât de firesc
aşa cum sunt ploile
în luna lui martie...

Şi atunci ştiu
că trăieşti în carnea mea
că niciodată nu te-am pierdut
că ai trecut doar într-o altă stare...
şi că în curând
te vei răsfăţa pe buzele mele
în înflorirea unui surâs.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din cuvânt

Ce iarnă stranie cade-n cuvânt...
De-un timp, ninge cu versuri peste noi.
Se-aud poveşti în vaietul de vânt
E primăvară-n lumea de apoi!

Un frig se lasă-n filele de carte,
Tăcerile cuvintele-au învins.
De-un timp încoace îngerii au parte
De glasul poeziei din cuprins.

Ce-şi plânge coala tristă neputinţa...
Că încă-o pană-n zori a amorţit;
Îşi poartă poezia nefiinţa
Spre cerul blând, azi, de poeţi spuzit!

Şi nu-i nici un descântec să desfacă
Tăcerea din poveştile nescrise,
Ideea de cuvinte se dezbracă
Iar Muzele, de Moarte, sunt învinse...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţete

Fiecare oraş are două jumătăţi.
Bunăstarea dintr-una se ridică dansând,
pe tocuri de 13,
trece cu geamurile deschise
şi muzica bubuind în boxe,
cu 120/oră pe străzile luminate feeric.

În cealaltă, coboară deznădejdea, şi întunericul, frica zilei de mâine
musteşte în găurile din pantofi,
glasul foamei chiorăie
în spatele zidurilor netencuite.
Miroase a igrasie şi-a frică.

Până şi ceaţa ocoleşte jumătatea "bună",
fumul centralelor
şi lumina albă a neoanelor
o ţine la distanţă,
şi zăbrelele de fier ale porţilor cu telecomandă.

În jumătate cealaltă ard vise
ce nu vor încălzi niciodată
disperarea cuibărită
în cutiile de chibrite,
doar ceaţa,
umedă şi parşivă,
îşi întinde mâinile
spre ferestrele murdare,
se lipeşte de ochii de stânga
să nu-i vadă pe cei de dreapta,
dezbinând.

Din loc în loc, câte un bec pâlpâie galben,
semn că aici stăpâneşte neputinţa,
şi orice urmă de noroc
s-a pierdut la ultima aruncare de zar...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cer de mucava

Te-am rătăcit cumva prin alte braţe,
Prin alte gânduri m-ai pierdut cumva.
Destinul toarce-n caier triste aţe
Noi împărţim un cer de mucava...
Tu ai ales cărările uşoare,
M-am procopsit cu un blestem pe cap;
În umbra plopilor este răcoare
Când zilele din ramuri se desfac...
Am câştigat de partea mea durerea.
Tu ţi-ai jucat plăcerile pe-un zar
Şi încă n-am ghicit a cui fu vrerea
De între noi iubirile dispar...
Înfiorate-oglinzile ne mint
Sau poate ochii noştri-s bântuiţi,
Cerşim cărării stropul de alint
Dar la nonsens rămânem osândiţi.
Te-am rătăcit cumva prin alte gânduri,
Prin alte emisfere m-ai pierdut,
Din tot ce-a fost mai sunt câteva rânduri
Şi cerul ce priveşte abătut.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are libertatea ca cea a unui câine în lanţ, el este liber să latre când şi cât vrea.

aforism de Ovidiu Kerekes (12 martie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Am vrut să fiu frunză...
Am vrut să fiu zbor...
Am vrut să fiu carte...
Sunt doar cuvântul ce-a trecut prin ele...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul doi

Iubitul meu să ne-avântăm spre cer
Şi să trăim acolo ne-mblânziţi
Învăluiţi de noapte şi mister
Ca doi nebuni frumoşi dezlănţuiţi.
Să ne-afundăm în umbrele-nserării
Ca doi luceferi stranii-sidefii,
Ca rătăcite punctele mirării
În zborul fulgilor de păpădii...
Să ne iubim ca picurii de ploaie
Când se răsfaţă vara pe asfalt,
Sub greutatea dorului ce-ndoaie
Un cer întreg cu norii de cobalt!
Iubitul meu să ne-aruncăm în zbor
Cu aripi de speranţe şi visări,
Să cucerim un ţărm întins de nor
Ce mărgineşte mările de zări!
Tu cavaler ce-a cucerit regatul
Poveştilor ce nu s-au povestit
Să stăpânim eternul şi înaltul
Sub semnul doi ce-ntr-unul ne-a nuntit!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie pentru Mimi Boroianu

Eu simt puterea grâului ţâşnind
Din trupul tău... Eşti înger de lumină
În nopţile cu lună strălucind...
Pe fruntea-ţi, nimb de pace... Se adună

La tâmple partitură din florile de tei...
Vioară ţi-e menirea de-a cuvânta iubirea.
Arcuş ţi-e braţul, Mimi şi cântec pentru cei
Care-ţi pătrund în suflet... A ta-i nemărginirea!

Privirea-i schit pe cerul din care-ai răsărit
Un mac de pământească şi fragedă chemare.
Tu, înger de lumină, un vis ai împlinit
Şi-n viaţa fiecărui, rămâi o sărbătoare.

La ceas de sărbătoare iubire să-mplineşti!
Prinos de fericire în rugi şi împlinire!
Mereu cu-acelaşi suflet şi gând, să primeneşti
Durerea pământească, spre marea fericire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Un cioban avea un câine,
Îl crescuse de căţel,
Îi dăduse zer şi pâine
Şi-l ţinuse lângă el.

Într-o noapte, lângă stână,
Trei lupi mari l-au încolţit,
Căci n-a vrut să le rămână
Pradă, mieii ce-au tânjit.

Ce somn greu furat-a baciul,
Şi-n ce vis păgân, frumos,
De-a rămas fără cârmaciul
Turmelor, cel credincios?

Nu se ştie ca pământul
Ce-a văzut doar Dumnezeu,
Însă, dacă-mi daţi cuvântul
Că nu spuneţi, vă spun eu:

Când cocoşii-ntâi treziţi
Încep horele prin sate,
Sus la stână, răguşiţi,
Câinii nu mai pot să latre.

Din pragul colibei, baciul,
Văzând câinele ucis,
Pleacă-n goană la tălmaciul
De vise, crezând că-i vis.

De-abia pe la prânz, ciobanul
A-nţeles ce s-a-ntâmplat
Şi-a plâns cât n-a plâns tot anul,
Ca un prunc, de-al său Bărbat.

Căci pe câinele pierdut
L-a chemat precum a fost,
Dar acum despre trecut
Nu mai scriu, n-ar avea rost.

Păcurarul, grav, spăşit,
A săpat o groapă mare,
Mare până-n asfinţit,
Spre a oilor mirare.

S-a culcat în ea-mpreună
Cu Bărbatul, peste noapte,
Întinzând spre cer o mână
Şi spunând aceste şoapte:

- Doamne, de mi-asculţi cuvântul
Şi nu-s vinovat în cer,
Să ne-acoperi Tu mormântul,
Altceva nu am să cer.

Dumnezeu, până la ziuă,
I-a răspuns, ningând frumos
Pe mormânt, şi-n loc de piuă
Sau de stâlp, a stat Hristos.

Dar văzut numai de cei
Care au pe-acest pământ
Un prieten lângă ei,
Ca păstorul, de cuvânt.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Azi râde soarele către pământ,
E sărbătoare mare în grădină;
Ne bucurăm că floarea din cuvânt
Ne umple sufletele de lumină!

Înmugurind mlădiţele zâmbesc
Înviorând speranţele în noi
În verde crud iubirile vorbesc
Cu mierlele ce cânta în zăvoi

Copilăria-n suflet se trezeşte
Şi bucuria inima cuprinde
Cuvântul prinde aripi şi ţâşneşte
Când primăvara braţele-şi-ntinde!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt

Eu nu-s vreo zeiţa aşa cum mă vezi
Nu-s lumina din zori ce-ţi bate la geam
Nici iarba ce-mbracă câmpiile verzi
Nici floarea ce galeş zâmbeşte pe ram.

Nu-s nici trilul de-l auzi în pădure
Ploaia de vară ce-astâpăr-un dor
Nu sunt dulceaţă din boabe de mure
Nici măcar Lună pitulată într-un nor.

Nu-s cerul de vară cu stelele mii
Nici speranţa ce se-aprinde scânteie
Nu-s nimic din tot ce visezi tu c-aş fi
Sunt puţin, doar atât, o femeie...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai ieşit...

Ai ieşit din ape ca o răsuflare
Către cer a mării - un oftat de dor;
Şi-ai ales, aşa, privind la-ntâmplare
Sufletu-mi ce malul bătea călător...
Şi-ai ieşit din noapte ca un far pe mare,
Să cuprinzi în ochiul tandru de lumină
Rătăcitu-mi suflet ce îţi întretăie
Calea ta şi-şi face din asta grea vină...
Şi-ai ieşit din moarte ca o apa vie,
Să-mi redai speranţa altui început,
Ca o respirare dinspre veşnicie
Ce închide-n neguri clipa ce-a trecut...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul blestemului

Iau copacii munţii-n spate
Şi se duc, se duc departe

Cătând loc de-nchinăciune...
Nici ei nu ştiu-anume unde

Rădăcina să-şi îngroape,
Să le fie Domnu-aproape...

Tânguiri de frunze-n dungă,
Clopote cu limba lungă,

Plâns de ape-strunga morii,
Zboruri frânte-n umbra ciorii,

Blestem slobozât din frâu --
Omul cu săcurea-n brâu!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi...

Veneai cândva şi tu cu dimineaţa,
În gara cu plecările vândute;
Când se topea pe iarbă-n rouă ceaţa
Iar soarele venea să le sărute.
Când ceştile nu cuprindeau amorul,
În picătura de cafea sorbit,
Şi dam speranţele la schimb pe dorul
Ce ochii tăi în mine l-au sădit...
Azi... nu-şi anunţă nici un tren venirea
Că-n două-i frântă linia ferată;
Încă mai taie-n inima privirea
O rană ce-a rămas nevindecată...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i, Doamne?

Unde-i, Doamne,
bucuria cerului de vară?
Sub zăpezi îngenunghiată plânge;
O sărmană-abandonată ţară
Lutu-n palme de bătrâni
şi-l frânge.

Risipiţi prin lume,
Don Quihoţi
Au plecat, voinici,
să cucerească vara,
Morile de vânt
i-au depărtat, pe toţi,
Şi-au uitat unde se află ţara...

Iarna vieţii ş-asmuţi ogarii
În ogorul ţării
şi-a rămas beteagă...
Umbră peste pe vatră fac stejarii
Cei bătrâni şi-atât de fără vlagă...

Unde am pierdut copilăria?
Doamne, spune,
unde ne-am pierdut pe noi?
Că ne cheamă acasă România
Lăcrimată toată,
plină de nevoi.

S-a uscat în aripi libertatea
Zborul s-a dezis, de noi, plângând
Răstingnit e sufletul
şi moartea
Râde bucuroasă palmele-şi frecând.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Cine vine, cine pleacă,
Strop de apă-n piatră seacă.
Cine-a fost, cine-o să fie,
Strop curat de apă vie.
Cine stă şi cine trece,
Gândurile ne-or petrece.
Cine zice, cine tace,
Sufletul sub piatră zace.
Cine plânge, cine râde,
Venetici cu chipuri hâde.
Cine dă, cine primeşte,
Tot străinul huzureşte.
Cine s-a dus, cine rămâne,
Dorurile să le-ngâne.
Cine-i piatră, cine-i zbor,
Nu-i românul trecător.
E pământ, izvor, câmpie
Şi-are-o ţară Românie!
Mulţi o vor, da-i numa una
Şi-a noastră-i dintotdeauna.
Nu-i de ieri şi-o fi şi mâine,
De-om mânca pământ pe pâine
Şi-om bea lacrimă sărată
Din inimă ne-nfricată!
Timpu-şi bate clipele,
Noi ne-om duce zilele,
Din câmpie-n munţii suri
Lupi liberi pe sub păduri!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri

Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greşelilor ce le-am făcut...

Mi-e teamă de tot neştiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viaţă ghidează;

De vântul ce-n braţe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o şoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătaţi de visul dintâi.

Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.

Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găseşte sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunţând să-şi afle menirea...

Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând paşi spre viaţa de-apoi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lemnul Crucii

E vremea când natura se-nnoieşte
Când clopotele bat din ce în ce mai tare
Iar lemnul crucii iar se înroşeşte
Sub plâns amar şi trist de lumânare...

E vremea regăsirii şi-a iubirii
E vremea când se dăruiesc iertări
Mă iartă de-s sortită azi pieirii
Ca florile tăiate-n sărbători...

Voi reveni din nou la primăvară
În lemnul sfânt al crucii-nmugurind
Să nu uiţi doar s-aprinzi seară de seară
Iubirea mea-n lumina unui gând...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!