Expandabilă

Iubirea mea nu moare, ea singură-i ecoul oceanicelor zări,
Dă raiurilor roze, balsam, rod pe înalturi,
Mai curmă zbor de ciori, negreli pe depărtări
Ce îi umbresc privire cu-interminabilele-i salturi.

Eu nu sunt la apus, doar ziua, cu-a ei umbră...
Mă zămisleşte aur, purpură în veşmânt,
Lumina mea nu moare, ci-nfăşură de sumbră,
Pâlpâitoarei clipe, un lanţ de muguri sfânt.

Iubirea mea nu moare, nici moartea nu mă moare,
Azi numai nevăzutul îmi simte-mprospătare
Cu fericiri din duhu-mi şi albul drept splendoare
Căzând pe-aripa vremii ca strai de... mai mult soare.

Şi numai nevăzutul îmi simte norocoase,
Intrări de-arome-n piele cu vârfurile-ntoarse
Spre pulsuri îmbinate cu strălucirea-n oase
Când spadă-i este ploaie, când atrii îi sunt roase.

Iubirea mea nu moare, cătuşă-i pe sporirea ce ţine seamă Viul
În care te găsi, nu am cum să te pierd în avuţii de bezne
Acum când se deschid împrejmuiri din pliul
A mii de curcubeie ce ne trancend o veşnicie glezne.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este ceva care moare. Iar când moare intră în stare de putrefacţie şi poate deveni teren fertil pentru o nouă iubire. Atunci iubirea moartă îşi trăieşte viaţa tainică în cea nouă şi astfel iubirea de fapt nu moare.

citat clasic din Par Lagerkvist
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Şi-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuşi Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Şi eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veşniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-şi găsească alinare-n lutul
Acestui colţ de Rai şi Românie
Mai singur decât însăşi Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii tu oare ...

Ştii tu oare

ce mă doare

când nu-i soare?

Mă doare

când văd cum moare,

moare om şi moare floare.

Moare sufletul în om,

moare şi poama în pom.

Moare tot ce este viaţă,

Planeta Pământ îngheaţă.

Îngheaţă întregul Univers,

haosul este imens.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când moare cineva, moare şi o parte din univers. Tot ce a simţit acea persoană, a trăit sau a văzut, moare odată cu ea, precum picurii de ploaie.

Paulo Coelho în Învingătorul este întotdeauna singur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

Ea moare pretudindeni. Oriunde mă duc, ea moare.
Nu există răsărit de soare, piaţă publică, popas pe un munte fermecător
care să nu conţină moartea ei.

Liniştea în care ea murea atunci răsună încă prin
morişca limbii, e o plasă
în care râsul se închide pe sine. Cum ar putea mâna mea
să strângă altă mână, când între ele
se află acea moarte densă, acea intolerabilă distanţă?

Ea plânge pentru lacrimile mele. Murind, îmi spune
că pasărea vine din soare, că peştele intră în soare.
Floarea de stânjenel este sculptată cu mai puţină delicateţe
decât este felul ei de a muri
încrustat în memoria mea. Dar, mai aud de asemenea
alte cuvinte,
cuvinte negre care formează sunetele
tăcerii, numind acel nicăieri
înspre care ea curge fără încetare.

Din ziua când a murit
ea nu mai conteneşte să moară. A făcut din mine
elegia ei. Eu sunt o capodoperă,
o ficţiune adevărată
a urâciunii morţii.
Sunt muzica ei tristă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cruce...

Iubirea ta mă-mbracă-n parfum de patchouli,
Rămâne-aicea veghe, de potolire-n atrii;
Cum măduva-i în os poporul îngerimii,
'Nmuiat cu trunchiu-n dulce de Vino să-mi rămâi.

Iubirea ta mă umblă prin timpurile-ţi coapte,
Scot inima din teacă să-şi ia avânt pe Soare...
Murită-n Altădată când nu-exista-nviere,
Cu poalele luminii desfăşurări în bezne.

Şi-atât de tu prin soartă chemându-mi infinitul,
Şi-atât de tu nemoarte, consoartă din cel Sfânt;
Iubirea ta tulipe, certate cu sahare,
Îmi stă lipită-n taina ce îmi deschide zborul

Şi-albastrului mister De unde-ţi vine Cerul?
Cu bulbii-nseninării sbucniţi aur prin stele;
Cum îţi iubesc eu viaţa, pe vastele-mi trufii,
Aşa-ţi pândesc murirea, numai al meu să fii.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vocea mea moare

Dacă vocea mea moare cât timp
Mai sunt pe pământ, du-o la malul mării
Şi las-o acolo, pe nisip.

poezie clasică de Rafael Alberti din Rădăcini şi aripi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul, neavând duşmani naturali, nu-l mănâncă nimeni şi moare numai de bătrâneţe. Şi cum moare? Îi cad dinţii şi nu se mai poate hrăni, nu mai poate vâna, dar nici să mănânce din ce vânează altul. Şi moare ca un bicisnic, mâncat de furnici şi de muşte.

citat din Bartolomeu Anania (2008)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Iubirea mea să te atingă,
În clipele când te doresc...
Şi amintiri să nu se stingă,
Până când clipele nu se-mplinesc!

Iubirea mea să te doboare,
Să nu mai ştii ce e cu tine...
Să îmi revii jos, la picioare,
Să fii al meu, doar pentru mine!

Iubirea mea să nu-ţi dea pace,
În nopţile când îmi lipseşti...
Să-mi faci bogate din sărace,
Clipele-n care fericeşti!

Iubirea mea să te consume,
Să poţi cunoaşte ce simt eu...
S-aduni momente în albume,
Cu noi doi şi cu Dumnezeu!

Iubirea mea să te înveţe,
Să poţi şi tu ca să iubeşti...
Să-ţi dea imbolduri şi poveţe,
Să ştii ce-ţi sunt, să-ţi aminteşti!

Iubirea mea sa te lovească,
În inima ta împietrită...
Şi dragoste ea să primească,
Cum soarta-i scrisă şi menită!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Uneori, e numai soare-n mine.
Din când în când,
Mă transform basm
în viaţa mea,
Alteori n-am aripile
întise spre iubire,
Mă doare sufletul şi
ziua este grea.
Sunt nopţi când chipu-ţi
stăruie în ochii mei,
Iubirea mea
plânge tăcuta şi neagră.
Ce mult îmi lipseşti şi
oriunde vei fi
Dureros te doresc
până noaptea-i albastră.
Fărâme de suflet şi
cioburi de soare,
Le strâng la apus,
când ziua dispare
Şterg şoapte, lacrimi şi
versuri de dor.
Păstrez ce-a rămas în inimă.
Mă tem.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre întuneric şi lumină

Când moare noaptea în zori,
din întuneric naşte lumină.
Când sădim în nisip flori,
din pustiu facem grădină.
Când pe cer soarele moare,
cu el moare şi lumina.
Întunericul apare,
un pustiu este grădina.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să socotesc iubirea mea?!

Să socotesc iubirea mea în clipe,
Iubita mea cu trupul diafan,
Când umbra ta, ca pe-un solar cadran,
A prins în trupul meu să se-nfiripe?!

Să socotesc iubirea mea în ore,
Iubita mea cu plete de copt lan,
Cu chip nepământean, de porţelan,
Ce risipeşti parfum de pasiflore?!

Să socotesc iubirea mea în zile,
Iubita mea cu şold rubensian,
Dar să-mi înec dorinţele, profan,
La pieptul desfrânatelor dalile?!

Să socotesc iubirea mea în ani,
Iubita mea cu glezne de cancan,
Păşind la braţu-ţi ca un narcoman,
Când ne-om plimba sub desfrunziţi castani?!

poezie de Mihaela Banu din In cartea Eu râul tău, tu matca mea (iulie 2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea şi nemoartea

Moartea nu te loveşte mereu în cap,
Te sapă-ncet, ca un prieten de nădejde,
ştiaţi că ursul este-o grindă?
Solbancul e un element?
Navele sunt la răscruce,
Îmbracă-te, de poţi, în fleşă, în canafas.
Abluţiune, pură dorinţă de a iubi.
Spune păstorul – trăieşte cu mine,
Fii mireasa mea, pădurea răspunde,
A mea, a mea, a mea,
Valea răspunde, a mea, a mea, a mea,
Norii filmează în linişte totul,
A mea, a mea, a mea.
Moare păstorul, trec generaţii
Marlow muri în duel,
trece iubita cu unghii făcute,
a mea, a mea, a mea.
Mireasă, unde ai fost, întreabă poetul,
Iubirea îmi bea sufletul,
Accent rodnic, fertil,
Pauză adulterină, deflorare antropomorfă,
A mea, a mea, a mea.
Iarba cântă, vântul plânge,
Inima pe loc se frânge,
Pe sub piele îmi trec fluvii,
Între dor şi sărut, mugurii gleznei,
Iubeşti, tu nu-ţi pleca privirea,
Despuiată, nu te vei ruşina,
Minte limpede, sex fremătând,
Dansul mâinilor, unde
ne mai putem despărţi de dragoste?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa nu moare în muguri

Speranţa nu moare în muguri
Şi-n lacrima viţei de vie;
Când focuri se-nalţă în ruguri
Speranţa-n flăcări reînvie.

Speranţa-n idee nu moare,
Chiar dacă ideea e-nfrântă;
Dispare o clipă şi-apare
În cântec de păsări ce-ncântă
Auzul! Chiar dacă privirea ne doare,
Speranţa-n idee şi-n suflet nu moare...

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. ţara mea!

Vreau să vorbesc de ţara mea;
O mână de pământ sfinţit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea.

E ţara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinţi s-o aibă
-Plecaţi de timp, sleiţi de treabă –
Ei ce-o credeau nemuritoare.

E ţara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperţi, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.

E ţara unde breasla moare
Cu diplome fără de şcoală
Şi dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orişicare.

E ţara unde cultul moare
Cu preoţi ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăţi de-nmormântare.

E ţara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.

E ţara unde viaţa moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialişti-n vorbă
Şi şpaga lor ameţitoare.

E ţara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Ţiganii, se-nmulţesc în gaşcă
Şi fură ca să-şi facă stare.

E ţara unde unde visu-mi moare
Şi m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Şi moartea ei profund mă doare.

E ţara unde totul moare,
Cu puşcării drept experienţă...
De n-ai partid, n-ai existenţă...
Hoţi, delatorii au onoare.

Viaţa mi-aş da, s-aibă progres
Ţărâna -ce la alţii-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

când speranţa moare
ce a mai rămas?
inima ce doare...
nu are nici glas!!

nu e drum pe care
poţi ca să mai mergi!
cauţi alinare..
doar in vechi poveşti!

când speranţa moare
cerul e cu nori..
ninge chiar de-i soare
unul... e din doi!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa-i ultima ce moare!

Speranţa-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exişti
Când vor unii să te doboare
Tu speră şi ai să rezişti!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când simţi că totu-i în zadar
Şi-atunci când visul tău dispare
Tu speră şi visează iar!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunţa, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când viaţa ţi se pare crudă
Dar după nori, vine şi soare
Tu speră şi fă-i vieţii-n ciudă!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îţi vine
Şterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi şi bine!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ţi-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeaşi gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ţi va spune:"Mă căiesc"!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră şi alungă-l ca pe-un spin!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... eşti jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră şi fii curajos!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai simţit dezamăgire
Nu te simţi fără valoare
Tu speră, vei simţi şi fericire!

Speranţa-i ultima ce moare
Şi azi şi mâine şi mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac şi eu!!!!

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea are un nume

Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu
Şi-n nopţile când dorm târziu
Îl tot repet în rugăciune.

Adorm şi-n inimă-mi rămâne,
E oaza mea într-un pustiu,
Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu.

Deopotrivă se supune,
Cum eu supusă vreau să-i fiu,
Toţi laurii să îi adune
În urma celor ce îi scriu.

Iubirea mea are un nume.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!