Starea de duminică

dintr-un nocturn ocazional
luna îşi sare marmura peste mine plângând,
gândurile dorite se reîntorc din bulevard
prin geamul deschis din albă inerţie.
din ochiul veiozei mă ridic spre tavan
trecând printr-un inadmisibil de curând.

e o duminică ajunsă-n cunoaştere,
ridicată-n concret
până la umerii umpluţi cu insuccese
prin ultimul strigăt concav.
o linie frântă în poarta parcului se vede
şi colonii de emoţii oculte...
e greu să te strecori pe lângă ele
dacă nu te faci o absenţă triunghiulară
ori o nelinie argintie.

succes răpus şi tăvălit în cuget recurent
de când prin spaţiul tău un încotro se întinde
şi zidurile se prăbuşesc amar peste sentimentul cu ifose prin limfă de dialecte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba

degeaba repar cuvintele ologite
de vântul oval aventurat-n canicula iubirii
ori reorientez sentimentul spre întâiul strigăt,
când suavele gânduri cu paniere în mână
culeg bunătăţi din flora metafizicii.

de prisos voi cercei şi voi nimburi,
căderi din matinalul zbor al stelei târzii,
călătorită prin intrinseci...
degeaba plonjonul păsării în zarea tălpii
redesenând dimensiunea zborului,
fără garduri şi delicvent prin hăul negaţiei...

degeaba tu şi eu,
neîntrebaţi întâmplării sosiţi
şi prin crăpăturile gravitaţiei căzuţi
în braţele celuilalt,
când un fatal cântă dintr-un caval!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te strecori prin vene...

de ce îmi umpli golul cu ruşine?
din noul stârv se-nalţă tot mai mult
un nor astenic ce-n curând va ţine
pe alt sărman... răzleţ te mai ascult

străină umbră ce-mi alini tortura
de-a te avea pe veci sub ochiul meu
cum îţi stropeşti cu sângele-mi gravura
şi încrustezi o teamă în nucleu

mi te strecori prin vene ca o nimfă
îmi rupi costumul - ghiara ţi-o înfigi
cu sete-n pântec şi de-ai bea din limfă
să te mai pierzi pe drum să nu mă strigi...

din ce adâncuri te ridici pustie
să mă-ntăreşti când nu mai pot a scrie?

sonet de Ionuţ Popa (31 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată, Alex fu trezit din gândurile sale de zgomotul unor paşi. Îşi coborî privirea de pe cerul înstelat asupra parcului în care se afla; nu zări pe nimeni prin preajmă. Totuşi, nu-l înspăimântă deloc gândul că n-ar fi singurul plimbăreţ nocturn, rătăcit prin părculeţ la ora aceea; poate vreo pereche de îndrăgostiţi, sau nişte câini vagabonzi, doar erau destui, chiar şi prin centrul oraşului... Se ridică de pe bancă şi porni agale pe alee, afundându-se din nou în gândurile legate de misiunea navei "Pacifis"...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini sub impuls

roua îşi plânge conturul pe margini verzi
oraşe prinse de clopote
şi atârnând în dureri alcaline.
dâra albă a melcului
marchează starea dincoace de uimire
cu luciri obraznice.
popasuri pe speranţe pustii
emoţii întortocheate când arţarul zburdă prin noi.
din petice de întuneric gândul nu mai cară
înfricoşări ce se ascund sub trecători de timp.
păsări căzute din argint în noi cei doi
daţi în lungimea nimicului ce bate din consistenţe.

aşteptarea scârţâie în uşi
cerneala se joacă cu verbe martire.
aproape de mine glezne nude în derivă
prin iarba arsă de umbră în talent şi voluptate.
prin gene se strecoară muget de apus
întins de creangă pe creangă.
zări îngropate în cimentul sub talpă.
spirala se uită în fântâni medievale
cu strigăt la chimia nordică de-a lungul râului sudic.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă de primăvară

îţi aud trecerea de miraj prin meul adânc...
pare-se că-n gânduri înfăşuraţi stăm acum
când păsări pe piept de anotimp se strâng
şi sentimente de-a valma strigă spre alun.

peste joaca gravitaţiei, fluturii zbor mimează,
veniţi de pretutindeni spre blândeţea de odaie.
oricum părerea mea pe a ta uşor visează
ca o esenţă de privire urcată-n vârf de claie.

efemerului captivi privim aceeaşi chemare
suferinzi de abateri reuşim urcare în Si bemol;
gustăm din infinitul fără destin, aici lângă zare
şi tangaje de amintiri eternizăm în formol.

în intenţie se duce cumsecade al tău picior;
o cădere niertătoare de cer acum peste noi
cu răsaduri de îngeri albi până în alb fior
şi speranţele pe jos şi desculţ fug în zăvoi.

iubeşte-mi uscăciunea măcar acum în treacăt...
scuză-mă, nu mai ştiu să mă reîntorc din poem,
aici unde gândul e umblet încins şi freamăt,
ori furia oarbă şi imediată, insistentului blestem.

acum de limite înfrânt lângă umărul tău -
port iluzia că el e prea sosită albă minune;
alteori nu ştiu, parcă-i prea un pieziş călău
că restanţe-n gânduri apar şi curaju-mi apune.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interviator

sub cruciada de stele, o spaimă sunt
şi întâmplării de a-mi fi nu port vină
ori de câte ori Doamne eu te strâng
în lutul din mine permeabilă grădină.

de ce nu ai tu curaj să ordoni prin legi
când gândurile încăierate apleacă crengi,
nouă cu tălpoaile lungi spre moarte
cumva, să trăim melodic în eternitate?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul tăcerii

Orologiu trezeşte iarba potecilor,
Pline de spice de pini, neumblate
E dimineaţă în toate, în lumină.
Gândul doreşte a naşte alt orizont
Lângă izvor se naşte spicul de grâu
Prin adormire pe cer o linie albă
Tot creşte în formă de pasăre
Vântul îşi ţese o poveste
Stau lângă tine - teiul tăcerii,
Umbra cu lumina alături
În hore dansează glasul mierlelor argintii
Nu doarme nimeni!
Razele lunii trec prin geamul geamiei
Luna aurie se apleacă peste valurile mării
Vise se pierd în bucuria vieţii.
Într-un poem al eternităţii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

De la pol de printre gânduri
Vine iarna rânduri, rânduri
La început puţin sfioasă,
Dar apoi mai curajoasă

Prin plaiuri adiacente
Cu ifose şi cu accente,
Cerne ea dint-un burduf
O catifea albă de puf

Măiastră de felul ei,
Croşetează din scântei,
Prin păduri peste câmpie
Acea imensă broderie

Mai pe urmă deşănţată,
Despletită, decoltată
Dă buzna peste coclauri
Cu ifose ca de tauri

Şi când gerul avansează
Undeva la Bobotează,
Instalează pe afară
Dictatura glaciară

Tot acum prea din zbor
O meclă de dictator,
Ca o babă cloanţă hâdă
Barbar continuă să râdă

După stagiul de rutină
Se retrage prin grădină.
Iar zilele lungi cu soare
O alungă din hotare

Când temperatura creşte
Şi o învinge vitjeşte,
Ea pleacă din haltă-n haltă
Şi le lasă toate baltă.

poezie de David Boia (29 aprilie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de iulie

e o ploaie de vreme, o ploaie de absurd.
un cer plin de ifose în prelungiri cenuşii...
plouă monstruos, plouă din spart de infinit -
parcă se decongelează bucăţi de zenit.

prin oraş mirosuri de smulse crengi
şi sfere fugărite de furtuni nedoborâte.
ciudat e şi mirosul lung de apă zburată
pe lângă tălpi de arbori-n ţărână torturată.

pe la colţuri grămezi de lichid neaciuat.
în biserici se ascund fantome speriate
ghetele au devenit demult mirate bărci
prin neîmblânzita apă despicată lănci.

de sus e o cădere rece, e fără scăpare,
geometrii ude, geometrii răcind oriunde.
replânge cerul reaşezat peste umerii moi
şi peste învelişurile tremurândelor odăi.

bucurii doar prin ecuaţiile ce au pene
şi trec curmezişul speriatelor priviri
prin nedoborâte clipe luând-o spre august
bogat în ore grele cu reamintiri de Faust.

plouă ameninţător cu fluide ascuţite.
s-au ascuns fluturii, au dispărut păsările.
pe la geam, grăbit doar plumb plutitor
cu veghea spre iluzia oarbă din dormitor.

e o ploaie de contrasens în spaţii grăbite,
un tropot de neiertat pe caldarâmul griu.
fulgerul sfâşie gândul zălug ieşit în ploaie,
fisurilor de timp curge oraşului recea zoaie.

goluri înfrigurate şi margini fatal speriate;
timpul ud încearcă ascunderi-n sânii calzi
stâlpi cu feţe tumefiate în prelins cuget
sub lumini de lut, apa e un groaznic urlet.

e o ploaie de vreme, o ploaie de absurd
şi geamul atârnă de îndesitele tristeţi...
s-au ascuns fluturii, păsările au dispărut,
oare cine finanţează ploaia atât de mult?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fug

fug prin sensuri albe
ştiind că nu dau peste tine
că nu mă pot împiedica în aşteptări
şi nici să ating confesiunea lunii în zări

fug între viziuni şi ispite
cu-n cântec furat din chitară
şi cu câteva cuvinte
de ultima iubire mototolite

fug prin ecuaţiile mele
mă ridic la pătrat
şi răstorn Carul Mare
cu gânduri cu tot şi ce mai are

fug prin astenii de timp
eu peregrin de intimidări
şi prin desene de aventuri instantanee fug
încât cu degete de celule exfoliate
mă prind de câteva axiome exacerbate

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vals

mă mişc prin intimidările suave ale odăii...
cotesc bibelouri neumblate
şi ultima absenţă.
cu degetele desproprietărite de vise
pipăi generos boii din tablou
cei învăţaţi să respire prin refuzul meu.

hemoragia tăcerii ofensată
gleznele scaunului inundă
pe care grămezi de cuvinte albe şi naive
pozând, stau la becul pleşuv.
uitarea-şi structurează spre nimic
liniştea dezmăţată şi încărunţită
dealtfel ca şi mine.

pe când,
sub axa pasului arde
o văpaie visând la un cer decojit de stele
şi la îngerii îmbuteliaţi
în lacrimile ultimului vals.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi

Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi,
Pe când prin beznă rătăceşti şi cazi.
Din sânu-i stele curg torenţial,
Până în zori, vestind transcendental,
Că-n noua zi în care te trezeşti
Cu gândul nerostit c-ai să răzbeşti,
Strunindu-ţi caii prin virginii munţi,
Trecând cu teamă şubredele punţi,
Doar cerul îţi arată cum s-apuci
Pe drumul bun, nepresărat cu cruci.
Cât chipul stele-şi oglindesc în lac,
Sorţii încerci şi azi să-i vii de hac.
Luna, pe-acelaşi drum neabătut,
Ţi-a pus pe creştet un timid sărut.
Stele, ce printre lacrimi le-ai zărit,
Prin întuneric te-au călăuzit.
Lapte de nori şi pulbere de cer,
Schiţează-n noapte ultimul reper.
Neţinând cont de piedici, ori de frici,
Ţi-e frig, ţi-e greu, alegi să te ridici!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbă-te prin mine!

Cereşti caleşti se plimbă prin mine,
În suflet am stele legate în horă.
Tăcerea le mişcă ceasornicul mut,
Din oră în oră.

Mă pierd printre ele furat de un val.
Izvorul de noapte din ochii tăi negri,
Se varsă în mine de dă peste mal.
Iar vremea se cerne prin iţe de nouri,
Şi-n pleatea mea neagră apune în alb.

Focul din părul tău vântul nu-l poate stinge,
Adie în privirea-mi de patimă aprinsă
Flăcări de foc ard parcă în poarta ce-o deschide,
Sub gene, lunge gratii, dorinţă, aşteptare,
De patima-ţi aprinsă.

Patima ta mă doare!
Cu mâinile’ amândouă,
Cunună-ţi fac din stele pierdute prin amiezi.
Caleştile din astre menite ne sunt nouă,
Prin suflet tu colindă-mi
Şi fă-te că te pierzi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martirul umblător

peste zăluga joacă de fluturi
un cer lin, chiar inadmisibil de lin,
esenţe de infinit împrăştie.
pe când aici jos în bruscul foşnet de existenţă
arborii fascinează împrejurul
cu-n talent de smarald
încât ochii îi geologesc rotund.

cine ştie dacă aceste bucle de lumini nealungate
şi căzute continuu în respiraţia crengilor dragi
nu sunt chiar pentru mine,
ori pentru ora ce mă strânge în dorul ei?

pe dedesubt şi pe deasupra miresme în sunet...
într-o îndrăzneală atât de prelungă
încât starea lor de margine
mai mult spre mine şi-o îndreaptă.
orb zbor stâncile prin cârduri de umbre încearcă
când iluziile mele sunt sfărmate de un rai
când curbura aerului
atinge coapsă de femeie
şi stârneşte frumoasa lăcomie.

o dragă tu, gama paşiilor tăi
auz-îi cum spiralat răsună...
prin restanţele de îndrăgostiri
şi prin ezitarea strigătului de moleculă
către discipola celulă
tu, acomodare uşoară
deturnată fiind din al tău vis mereu.

dă-ţi seama în prea curând,
e o vreme ce curge şi cântă...
dă-ţi seamă de amenajările interioare pe care de zor
ţi le ostenesc cu solstiţiul suspinului
chiar şi cu ifosul unui roz fior
ce mă îndeamnă sensurilor tale să-ţi fiu în toate minţile,
mereu să-ţi fiu martirul umblător.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmări...

Privind spre trecut, prin lacrima unui vis de nemurire,
La poarta încătuşată a inimii lovite cândva
De trăznetul viu, aprins dintr-o dulce sclipire...
Zăresc desprinsă din ceaţă umbra ta...

Şi paşii tăi...urmându-mă prin negura tăcerii,
Aleargă spre ultimul val de iubire din trecut
Şi rătăcind în noapte se lovesc de zidul durerii
...ce tu l-ai ridicat prin ultimul sărut!

poezie de Roxana Grigorescu
Adăugat de Roxana Grigorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea tăcerii

De ce culoare eşti, tăcere?
Eşti falnică, de tot măreaţă,
Cu primul tău sărut de:
Bună dimineaţă!

Cu a ta tandreţe tu apari
Prin roz-oranjul tău altar,
Prea mândră în ardoarea de pomeţi,
Aură născătoare sfintei vieţi!

Strecori cuminte tâmpla gândurie,
Apari regină albă întru veşnicie,
Azurul-sfântul tu îl dăinuieşti,
În limpezi de izvoare, mereu întinereşti!

Prin verdele şerpelnic de chindie
Aşterni o armonie tot mai vie,
Iar ochiul tău de veghe mă tot paşte,
O nouă, tot mai nouă speranţă îmi renaşte!

Şi tot mai aurie înspre seară
Prin gânduri, prin privire te strecoară,
Şi plumburiu cuvântul tău m-apasă
Când mă găsesc doar singurel la masă!

Străinele fantome te aleargă
Cînd violetu-ţi peste lume cade,
Când merge-n gol pământul tău din jur,
Tu, de tăciune te retragi în cuibul tău obscur.

De ce culoare eşti, tăcere?!
Culoare de prezent,
Ce chipul tău o cere!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimfa eternei copilării

Iubire,

M-am întins lângă sufletul tău frumos
Ca o răsură de trandafiri sălbatici
Din care-mi smulgi un braţ ca amintire
Dintr-un un rug de roze prinse-nmbrăţişări
Roze sărutate doar de soare-n tainice visări
Şi-am pornit apoi să-ntâmpin inima-ţi de jar
Să-ţi pavez cărarea inimii cu ruguri aprinse de iubire,
Prin care să păşeşti pe poarta naşterii timpului mirific
Zvâcnind din timpul acesta existenţial
Trecând prin vămile cerului de opal
Spre timpul altei veşnicii...
Ca o nimfă a rozelor din eterna-mi copilărie...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!