Ultimul erou...

Ştergându-şi lacrimile de durere
Cu pieptul plin de decoraţii,
Păşeşte trist pe Strada Mare...
Fără urale şi ovaţii!!

E ultimul erou ce mai trăieşte
Din marele carnagiu mondial,
Piciorul drept el îşi târăşte
În amintiri ce trec val după val...

Se uită la mulţimea aceea mută
Care-l priveşte ca pe un strigoi,
Iar el în amintiri e încă pe redută...
Luptând cu bravii lui eroi!!

Alături zace Ion, sergentul
Cu maţele afară, sfârtecat,
Rămas fără comandă regimentul
În scurtă vreme este decimat...

E plin de mâini şi de picioare
Smulse de proiectile, prin tranşee,
Iar morţii stau grămezi la întâmplare...
Sub focul de obuze şi mitraliere!!

Bătrânul caporal Boruz
Urmaşul marilor eroi,
Are 'n picior un şrapnel de obuz
Ca amintire din acel război...

Dar nu îl doare atât de rău piciorul
Cât sufletul lui de erou,
Că nimeni nu a dat onorul...
Eroilor din regimentul său!!!

poezie de Relu Mircea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi şi eroi

Eroi au fost, eroi sunt încă
Eroi îmbogăţiţi prin muncă
"Eroi", prin dorul lor de ducă
"Eroi" la traiul fără muncă.

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sergentul

Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
"Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă...
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!"
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămeşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur, adânci, vioi şi mari
Trecea lucioase umbre de eroi legendari.

Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze parea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea "Sfântul Gheorghe" şi-a "României Stea".
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare
Şi vede nu departre în faţa lui venind
Un corp de oaste mândra în aur strălucind.
Erau trei batalione de gardă-mpărătească
Mergând voios la Plevna, cu dor s-o cucerească.

În frunte-i colonelul, semeţ, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăşi privea ades cu drag,
Şi inima în pieptu-i bătea cu foc, deşteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă.
Deodat' el dă cu ochii de searbădul român
Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,
Şi mult se minunează, şi nici că-i vine-a crede
Când crucea "Sfântul Gheorghe" pe sânul lui o vede.
S-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el...

Şi-i zice cu blândeţe: "De unde vii, străine?"
"Vin tocmai de la Plevna." "Cum e acolo?" "Bine."
"Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-au dat?"
"Chiar domninorul nostru ş-al vostru împărat."
"Dar pentru care fapte?" "Ştiu eu?... Cică drept plată
Că am luat eu steagul redutei... şi pe dată
Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şanţ..."
"Dar ce rang ai, voinice?" "Am rang... de dorobanţ!"
Atunci, colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, da un ordin... Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă, trăgând al lui picior.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La război, ca la război

Când s-au dus, la un bordel,
Un sergent şi-un colonel,
A aflat tot regimentul:
La comand-a fost sergentul.

epigramă de Nicolae Gonţ-Topor din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necorp

Între spini,
Călăuzita de toţi şi de nimeni
Pe dealurile cordului
Inspir şi expir
Expir şi inspir
Un simplu pufăit
Mă ghemuiesc
Îmi duc mâna la inima
Simt un zambet trist
Ating durerea
Îmi pleacă prin vene
Din creştetul capului pana in degetul piciorului
Păşesc cu dreptul
Fără rost,
Sar cu piciorul stâng
Şi sar şi sar
Şi sar....
Doar cu el rămân
Îmbrăţişare;
Mă desprind - nu mai am mâini
Sar înapoi - cad, mi-am pierdut piciorul stâng,
Singurul meu picior...
Un trunchi şi un cap
Mă zbat, sunt străpunsă de spini
Un cap...
Un cap deja distrus de la început
Am rămas cu ceea ce n-am avut niciodată.
Am rămas cu nimic.

poezie de Xander Ela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

pe lângă amintiri
de la ultimul porc mi-a rămas
o bucată de carne

stă în congelator
e piciorul drept din spate

la explozia solară de vara trecută
a avut loc o pană de curent
două zile a ţinut

rând pe rând
găinile raţele şi prunele s-au dezmorţit
şi le-am aruncat
însă piciorul porcului
fiind mai mare
a rămas îngheţat

când se anunţă vreo explozie solară
îl pun în geanta frigorifică
şi îl iau cu mine în delegaţie

cel mai greu este când îl aduc acasă
nu ştiu de ce
de la un drum la altul
abia mai încape în sertar

atunci mai tai câte-o felie
nu mult
doar cât să nu uit
cum îl strigam pe nume
şi el alerga pe deal înspre mine
grohăind fericit

cum a fugărit-o pe mama prin curte
când m-a bătut
iar eu drept răsplată
i-am dăruit merele cele mai bune
pe-acelea pentru plăcinte

dar mai ales
cum l-am ţinut de piciorul din spate
când l-au tăiat
iar el nu s-a zbătut nicio clipă
până ce nu i-am dat drumul
văzându-ne unul pe altul
plângând

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecată încâlcită

Mintea de tiran îl lasă
Şi-a căzut de fapt în plasă:
,, Sunt eroi fără război
Sau război fără eroi?,,

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (martie 2022)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarja brigăzii de cavalerie uşoară

I

Jumătate de leghe, jumătate de leghe,
Înc-o jumătate de leghe până la redute,
Galopau în valea Morţii
Cei şase sute.
"Înainte, Brigadă Uşoară, la asalt!" a strigat el.
"Scoateţi armele de-oţel!"
Galopau în valea Morţii
Cei şase sute.

II

"Înainte, Brigadă Uşoară, la asalt!"
A fost cineva înspăimântat?
Nu, deşi călăreţii-nţelegeau
Că ordinul primit era o nebunie.
Nu puteau pretinde explicaţii, oricum,
N-aveau datoria de-a-nţelege ce şi cum,
Datoria lor era să moară-n astfel de lupte.
Galopau în valea Morţii
Cei şase sute.

III

Tunuri în dreapta lor,
Tunuri în stânga lor,
Tunuri în faţa lor,
Tunete şi fulgere neîntrerupte;
În vârtej de foc, în scrâşnet de fier şi de obuz,
Ei au şarjat, în ceasul dintre toate mai confuz,
În gura iadului şi-ntre fălcile Morţii –
Şi-au înfruntat sorţii
În galop cei şase sute.

IV

Săbiile fluturau în vânt,
Strălucitoare-n al lor avânt,
Şarjând tunarii; de neînfrânt,
Atacau bateria de-artilerie; lumea
Era uimită de bravura şi de-a lor vârtute.
Plutea peste tunuri – fumul,
Cădeau ghiulelele – cu duiumul;
Ruşii şi cazacii s-au clătinat
Sub lovitură, plătind uiumul,
Spulberaţi, speriate ciute.
Apoi, au galopat în retragere, dar nu,
Nu şase sute.

V

Tunuri în dreapta lor,
Tunuri în stânga lor,
Tunuri înapoia lor,
Tunete şi fulgere neîntrerupte;
În vârtej de foc, în scrâşnet de fier şi de obuz,
Erou şi cal se prăbuşeau alături pe taluz.
Ei, vitejii, în ceasul dintre toate mai confuz,
S-au extras apoi dintre fălcile Morţii
Evitând urgia sorţii,
Cei care-au mai rămas din ei,
Cei care-au mai rămas din cei şase sute.

VI

Va păli vreodată gloria lor?
Acea şarjă nebună, acel galop nemuritor!
Lumea era uimită de bravura şi de-a lor vârtute.
Onoare şarjei lor de nimeni întrecute,
Onoare Brigăzii de Cavalerie Uşoară,
Nobililor eroi, cei şase sute!

*Poemul a fost inspirat de un episod al Războiului Crimeii (1853-1856), respectiv şarja brigăzii engleze de cavalerie uşoară împotriva poziţiilor artileriei ruseşti de la Balaclava, sabia împotriva tunului. Exces de curaj inutil, totul pornind de la o nefericită neînţelegere, de la o eroare de indicare a direcţiei de acţiune, brigada în loc să se lanseze spre Înălţimile Voronţov a atacat în direcţia opusă, unde se afla bateria de artilerie rusă, iar asta fără ca şarja cavaleriei să fie precedată de clasicul atac al infanteriei. Dintre cei 670 de cavalerişti care au încercat nebuneşte să realizeze imposibilul s-au consemnat cca 150 de morţi şi 160 de răniţi şi prizonieri, plus pierderea a 370 de cai.

* În urma acestui război Florence Nightingale ( Lady with the Lamp – Doamna cu felinarul ), participantă la Războiul Crimeii, a fondat prima şcoală de asistente medicale, a inspirat şi a fost unul dintre principalii promotori ai organizaţiei Crucea Roşie Britanică, predecesoare a Crucii Roşii Internaţionale

*Prin tratatul de la Paris, 1856, Rusia a fost obligată sa retrocedeze Moldovei sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail), favorizând decisiv Unirea Principatelor.

*Într-un episod similar a fost implicat Regimentul 2 Roşiori "Prunaru"- Bârlad condus de colonelul Gheorghe Naumescu, e vorba de celebra Şarjă de la Prunaru – 1916, când pe câmpul de luptă, seceraţi de focul mitralierelor germane, au căzut la datorie 216 de cavalerişti români ( "Domnule general, Regimentul 2 Roşiori vă mulţumeşte pentru onoarea ce-i faceţi de a putea muri pentru Patrie" - colonelul Naumescu, adresându-se generalului Referendaru după primirea ordinului de luptă ).
Regimentul a participat de asemenea la războiul de independenţă şi la cel de-al doilea război balcanic.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarja brigăzii de cavalerie uşoară

I

Jumătate de leghe, jumătate de leghe,
Înc-o jumătate de leghe până la redute,
Galopau în valea Morţii
Cei şase sute.
"Înainte, Brigadă Uşoară, la asalt!" a strigat el.
"Scoateţi armele de-oţel!"
Galopau în valea Morţii
Cei şase sute.

II

"Înainte, Brigadă Uşoară, la asalt!"
A fost cineva înspăimântat?
Nu, deşi călăreţii-nţelegeau
Că ordinul primit era o nebunie.
Nu puteau pretinde explicaţii, oricum,
N-aveau datoria de-a-nţelege ce şi cum,
Datoria lor era să moară-n astfel de lupte.
Galopau în valea Morţii
Cei şase sute.

III

Tunuri în dreapta lor,
Tunuri în stânga lor,
Tunuri în faţa lor,
Tunete şi fulgere neîntrerupte;
În vârtej de foc, în scrâşnet de fier şi de obuz,
Ei au şarjat, în ceasul dintre toate mai confuz,
În gura iadului şi-ntre fălcile Morţii –
Şi-au înfruntat sorţii
În galop cei şase sute.

IV

Săbiile fluturau în vânt,
Strălucitoare-n al lor avânt,
Şarjând tunarii; de neînfrânt,
Atacau bateria de-artilerie; lumea
Era uimită de bravura şi de-a lor vârtute.
Plutea peste tunuri – fumul,
Cădeau ghiulelele – cu duiumul;
Ruşii şi cazacii s-au clătinat
Sub lovitură, plătind uiumul,
Spulberaţi, speriate ciute.
Apoi, au galopat în retragere, dar nu,
Nu şase sute.

V

Tunuri în dreapta lor,
Tunuri în stânga lor,
Tunuri înapoia lor,
Tunete şi fulgere neîntrerupte;
În vârtej de foc, în scrâşnet de fier şi de obuz,
Erou şi cal se prăbuşeau alături pe taluz.
Ei, vitejii, în ceasul dintre toate mai confuz,
S-au extras apoi dintre fălcile Morţii
Evitând urgia sorţii,
Cei care-au mai rămas din ei,
Cei care-au mai rămas din cei şase sute.

VI

Va păli vreodată gloria lor?
Acea şarjă nebună, acel galop nemuritor!
Lumea era uimită de bravura şi de-a lor vârtute.
Onoare şarjei lor de nimeni întrecute,
Onoare Brigăzii de Cavalerie Uşoară,
Nobililor eroi, cei şase sute!

*Poemul a fost inspirat de un episod al Războiului Crimeii (1853-1856), respectiv şarja brigăzii engleze de cavalerie uşoară împotriva poziţiilor artileriei ruseşti de la Balaclava, sabia împotriva tunului. Exces de curaj inutil, totul pornind de la o nefericită neînţelegere, de la o eroare de indicare a direcţiei de acţiune, brigada în loc să se lanseze spre Înălţimile Voronţov a atacat în direcţia opusă, unde se afla bateria de artilerie rusă, iar asta fără ca şarja cavaleriei să fie precedată de clasicul atac al infanteriei. Dintre cei 670 de cavalerişti care au încercat nebuneşte să realizeze imposibilul s-au consemnat cca 150 de morţi şi 160 de răniţi şi prizonieri, plus pierderea a 370 de cai.

* În urma acestui război Florence Nightingale ( Lady with the Lamp – Doamna cu felinarul ), participantă la Războiul Crimeii, a fondat prima şcoală de asistente medicale, a inspirat şi a fost unul dintre principalii promotori ai organizaţiei Crucea Roşie Britanică, predecesoare a Crucii Roşii Internaţionale

*Prin tratatul de la Paris, 1856, Rusia a fost obligată sa retrocedeze Moldovei sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail), favorizând decisiv Unirea Principatelor.

*Într-un episod similar a fost implicat Regimentul 2 Roşiori "Prunaru"- Bârlad condus de colonelul Gheorghe Naumescu, e vorba de celebra Şarjă de la Prunaru – 1916, când pe câmpul de luptă, seceraţi de focul mitralierelor germane, au căzut la datorie 216 de cavalerişti români ("Domnule general, Regimentul 2 Roşiori vă mulţumeşte pentru onoarea ce-i faceţi de a putea muri pentru Patrie" - colonelul Naumescu, adresându-se generalului Referendaru după primirea ordinului de luptă).
Regimentul a participat de asemenea la războiul de independenţă şi la cel de-al doilea război balcanic.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotbalist singur şi trist

Piciorul meu e vinovat,
Iubirea când m-a căutat,
Ce vă gândiţi că am făcut
S-o-ndepărtez? I-am tras un şut!

Piciorul meu e vinovat,
Din primul şut a şi marcat;
Sufletul meu, ţipând că-i gol,
Două iubiri i-au dat ocol...

Şi când la două porţi a tras
Piciorul, singur am rămas;
Nici urmă nu-i de marcator
Şi nici de dragoste picior.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

erou

Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi umanitatea intacte în faţa suferinţelor groaznice. Eroi cunoscuţi sau anonimi, unii ştiuţi doar de Dumnezeu.

definiţie de Silvia Cartwright
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi sunt încă...

- Eroi au fost, eroi sunt încă,
Viteji şi tari precum o stâncă.
- Eroi mai sunt, aşa cum spui,
Dar ce păcat... că sunt statui!

epigramă de Marian Cioacă (15 februarie 2009)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare erou este cel care îi împiedică pe alţii să devină eroi.

citat din Codrin Ştefan Ţapu
Adăugat de Johnwr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi şi... eroi

Pe-acest pământ ştiut de noi,
Avem adevăraţi Eroi.
Dar uneori ne ies în cale
Mulţi descendenţi... din Caragiale!

epigramă de Virgil Petcu din Festivalul de umor "Glume la... Masa Tacerii" Târgu-Jiu (mai 2009)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită...

Uită clipe fericite,
Dacă ai avut?
Clipele în doi trăite,
Nu mai sunt demult.

Uită lungi poveşti din seri,
Când n-aveam ce face,
Limitându-ne plăceri,
Vino iar încoace.

Uită că exist pe lume,
Nu te necăji,
Dintre valurile-n spume,
Iarăşi teafăr voi ieşi.

Uită totul. Fără amintiri,
Din minte mă şterge
Timpul fără reveniri,
Înainte merge.

Uită vechi filozofii,
Instabile fraze,
Din a mele poezii,
Cu reale ipostaze.

Uită, calcă în picioare,
Sentimente pure,
Amintiri frumoase. Oare,
De nuanţe dure?

Uită ultimul sărut,
Şi pe primul uită,
Să rămân necunoscut,
Fii tu cunoscută.

Uită gingaşe cuvinte,
Izvorâri spontane,
Nu le ţine toate minte,
Cifrele romane.

Uită chipul meu timid,
Ochii mei saşii,
Uită totul ce-i splendid,
Sau urât mai ştii?

Uită şi treci cu vederea,
Trebuie gândire multă,
Iată că eu rup tăcerea,
Şi îţi spun, doar uită!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec

la nivelul următor unde
pereţii sunt pictaţi cu sentimente
sărutul tău are culori
iese un tablou plin cu poezii
inima trage câteva linii
mă uit atent la albul rămas
e fără sentiment
parcă se nasc sunete
este o pictură în n dimensiuni
sub pleoape mi-a rămas
un rest de respiraţie proaspătă
anomaliile nu le pot picta
le voi folosi la un colaj
alături de o ancoră aruncată
într-un vas în care plânge vopseaua
trec la altceva după ce beau
din remuşcare lacrimile
zbor cu gândul printre negre pânze
depozitate în zilele de post

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Ascult, meditez şi aştept să-nţeleg
tăcerea din gândul ce-ar vrea să pornească
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri încercând să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor în nepatria lor
eroi fără voie, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
al căii parcurse din viaţă spre moarte.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec

stau pe ţărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colţuri de singurătate
e tragic şi trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieţii
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai ştie, cine...
am venit şi am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieţii
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a şti
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viaţa asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viaţa asta
fără de noroc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omuleţul

cu ochii verzi aşteaptă
oamenii în haine albastre
la capătul străzii lenin
de unde se văd munţii altai
scăldaţi în soarele înserării
pe strada mărginită de copaci
o fetiţă târăşte un băiat
de păr în şanţul cu apă murdară
băiatul urlă şi dă din mâini
şi picioare haotic
omuleţul priveşte fascinat bătaia luată de puşti
din colţul unei clădiri cu două etaje
de unde curge tencuiala
pe trotuarul pavat cu umflături
iese un băiat cu ziare în braţe
strigă ceva la fată
o loveşte cu pumnul în umăr
ea îl loveşte cu piciorul în genunchi
scapă câteva ziare pe jos
îi suceşte o mână la spate fetei
uniformele albastre ajung
în dreptul omuleţului se lasă ceaţă
caschetele zboară peste tot
ţinutele oamenilor în albastru
sunt tot mai boţite
apoi totul se calmează
pe strada lenin din oraşul
de la poalele munţilor altai
omuleţul cu ochii verzi
a dispărut după apariţia
oamenilor în albastru
care şi-au îndreptat atenţia
asupra copiilor ce se băteau
în canalul plin cu apă şi mâl

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mută!

Când punea copita pe lanţ
Ori călca pe ceva, pe funie, îi dădeai cu palma peste
Picior şi ziceai:
- Mută!
Boul rumega nepăsător. Mută!
După câteva palme catadicsea să ridice piciorul.
Şi luai lanţul, sau ce era, frânghia. Boii noştri, pe care
I-am mângâiat aşa cu palma: Boian, Galben, Suran, Vână,
Prian, Murgilă. O vacă Ruşiţa, alta Prica, Dumana.
Boii vecinilor se numeau:
Cerban, Bolocan, Cocoran, Breazu,
Zorilă, Viorean, Miercan, Ungurean.
Acum le pun nume de oameni:
Gică, Relu - alte alea!
Şi, vezi tu, - zice Ricuţa, vorbind singură -
Nici nu prea mai sunt boi.
Înainte omul nu avea televizor,
Dar se uita la vite.
Şi ce drag îi era să se uite!
Hăis, Zorilă! auzeai. Cea, Murgilă!
Treceau carele pe drum
Şi ce bine-i şedea drumului plin de care-ncărcate!

poezie celebră de Marin Sorescu din La L(L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fiecare victorie mai înalţ o poartă

prin care îmi trec oasele spre veşnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinţei
pe care să mărşăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopţi şi o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai ştie ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeaţă movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aş şlefui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!