Blestem aprins
Aș vrea să te mai doară
Pe lume doar o boală,
Adică boala dragostei.
Să te topești ca mine
Când mă gândesc la tine,
Să te topească focul ei.
O boală vreau să -ți fie
Stăpână pe vecia,
Adică boala dragostei.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre medicină, poezii despre boală, poezii despre iubire, poezii despre foc sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Vechea boală
port în mine boala, boala mă iubește,
e mereu fidelă și nu lenevește,
la tot pasu-mi spune, printr-un idiom,
că sunt omu-n care a crescut un pom
și din el culege fructele durerii,
dar eu, ca un câine, când mă prind hingherii,
scheaun către Lună, nevoind să mor;
stelele sunt oarbe, ceru-i un decor
care nu-mi oferă nicio alinare;
port în mine boala, ca pe-o amânare,
ca pe-o veste tristă dată de himere.
oare, de la boală, simt acum plăcere?
oare, de la boală, pot acum să scriu?
boala mă păzește de al meu sicriu?
port în mine boala, boala nu mă iartă,
de mă simt iar bine, vine și mă ceartă,
mă atinge-n membre, mă lovește-n pântec,
un blestem mi-e boala sau e un descântec?
boala e tristețe sau e fericire?
duce la noroc sau nenorocire?
nu știu cum se face, reînsuflețit
tot de vechea boală, m-am îndrăgostit...
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat (15 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tristețe, poezii despre moarte, poezii despre timp, poezii despre stele, poezii despre plăcere sau poezii despre noroc
Tahicardia
E o boală cardiacă, inima accelerează,
Ritmul crește nebunește și chiar inima cedează.
Când tahicardia este doar o boală atrială,
Boala este mai ușoară, e benignă, nu-i mortală;
Însă când tahicardia este cea ventriculară,
Boala este foarte gravă, vine Moartea drept' să-și ceară.
Și cafeaua și tutunu-s cauze favorizante,
Dacă-ți este dragă viața, lasă-le, că-s agravante!
poezie de George Budoi din Sănătatea și boala în aforisme, epigrame, pamflete și satire (11 martie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre viață, poezii despre ritm, poezii despre inimă, poezii despre creștere sau poezii despre cafea
- boală
- Boala acces involuntar al absolutului. Boala: stadiu liric al materiei. Sau poate și mai mult: materie lirică.
definiție celebră de Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre medicină, citate de Emil Cioran despre medicină, citate despre boală sau citate de Emil Cioran despre boală
A ști să nu știi cel mai bine este, a nu ști să știi boală înseamnă. Numai cel pentru care boala boală înseamnă nu este bolnav. Înțeleptul nu e bolnav căci pentru el boala boală înseamnă: prin urmare nu e bolnav.
Lao Tse în Cartea despre Dao și Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate de Lao Tse despre înțelepciune, citate despre superlative sau citate de Lao Tse despre superlative
Boala și vindecarea
dedicată kinetoterapeutului Adrian Sora - blogger
Am să-nțeleg odată că nu loc suficient pentru mine
Dar pentru tine ai timp?
De stat de vorba cu sufletul tău?
De înțeles ceva din reprospectivă și trecut?
Nu ai, ai doar treburi de făcut.
"Probleme" cum spun unii.
Vă raspund eu căci cheia vindecării trupești
Este înțelegerea cauzelor ce au dus la boală.
O boala sufletească ce apoi se transmite corpului.
Un kinetoterapeut trebuie să fie un bun medic, psiholog,
Adi are aceste calități...
E un canal ce te ajută să te eliberezi de gânduri... de trecut.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre trecut, poezii despre psihologie, poezii despre medici, poezii despre gânduri sau poezii despre corp
Kennedy suferea de boala Addison, boală care duce, printre altele, la creșterea riscului de a fi împușcat.
Marius Zaharia în Taxa de protecție și alte tentative de umor (iunie 2016)
Adăugat de Marius Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștere
Boala ajută. Ea te face să înțelegi viața. Boala nu este o apă tulbure ce traversează viața. Mai mult, ea este izvorul ce limpezește multe întunericuri existențiale. Fascinația vieții se dezvăluie prin boală.
Claudiu Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre apă sau citate despre ajutor
"Boala" unui elev...
Toți îi spun că e deștept,
Dar că suferă de-o boală:
Folosește toată mintea
Numai... "dincolo" de școală.
epigramă de Miltiade Ionescu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre medicină, epigrame despre boală, epigrame despre școală, epigrame despre inteligență sau epigrame despre elevi
Trupul nostru îndură multe traume, dar nicio boală nu doare mai tare ca boala sufletului. Boala sufletului doare și se vindecă (dacă se vindecă) foarte greu. Ea încetează să ne mai chinuie, doar atunci când Bunul Dumnezeu ne ia în brațele sale și ne mântuiește de păcate. Singur, Bunul Dumnezeu vindecă sufletul meu.
Dumitru Delcă (septembrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre trup și suflet, citate despre religie, citate despre mântuire sau citate despre Dumnezeu
Boala vine pentru păcatele mele. Dacă vreau să scap de boală, rămân cu păcatul. Deci, mai bine primesc cu răbdare tot ce-mi dă Dumnezeu.
Damian Țâru în Patericul românesc
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ego-ul este o boală, boala separării, de care suferă întreaga lume. Poate vreun individ accepta asta?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La semănat de praf de stele
Când mă gândesc la tine zbor,
Ai semănat aripi în mine
Și m-ai lăsat încet să mor,
Grăbindu-te să-ți fie bine.
Când mă gândesc la tine cad,
Ai semănat în mine pietre,
Pe care le-ai furat din vad
Și le-ai zidit cu foc în vetre.
Când mă gândesc la tine ard,
M-asemăn unui meteor;
Mi-ar trebui un miliard
De ani cerești, să scap de dor.
Din ochii tăi murind subit,
Să pot de-a pururi accepta
C-am fost doar un meteorit
De lacrimi pe retina ta.
poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre stele căzătoare, poezii despre ochi, poezii despre meteoriți sau poezii despre dor
Anestezie finală
Din mine, când o fi să mori
Te rog frumos să nu mă dori
Și te mai rog, a doua oară
Când mor, nimic să nu mă doară.
Te-aș mai ruga, dacă se poate
Să-mi ierți vreo câteva păcate
Căci vreau să am la judecată
Din două pete, doar o pată.
Și-acum, ți-o spun așa 'ntr-o doară
Mi-e dor să mor, dar să nu doară.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marius Robu despre moarte, poezii despre iertare, poezii despre frumusețe, citate de Marius Robu despre frumusețe, poezii despre dorințe, citate de Marius Robu despre dor sau poezii despre anestezie
Focul dragostei
Ai așteptat să-ți spun în scris
cuvintele ce le-am rostit,
îmi amintesc, a fost un vis,
iar dimineața ne-a trezit.
Pe boltă îți trimit gânduri pure,
în urma lor un curcubeu,
ca focul dragostei să aline
căldura lui, s-o simt mereu.
Polen de vise risipite
eu le unesc într-un cuvânt.
și vreau ca dorul să-ți aline
o pală a dragostei de vânt.
poezie de Ion Răduț din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre cuvinte, poezii despre vânt, poezii despre dimineață sau poezii despre curcubeu
Când sunt prescrise multe doctorii pentru o boală, poți fi sigur ca boala aceea nu are leac.
Anton Cehov în Livada cu vișini
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre medici
Tomnatic semn
Mă paște boala, face lapte gras,
Mă simt răscopt la minte și la trup,
Din tot ce-am fost, o frunză mi-a rămas,
Pe care dinții bolii, albi, mi-o rup.
Sunt bun la gust, la semn ajunge oala,
Copii săraci se vor hrăni de-ajuns
Din pumni, grăunțe dulci va linge boala
Bună de lapte, care m-a împuns;
Căci mai întâi s-a speriat de mine,
Cum am rămas, nu-mi fie de deochi,
Când anotimpul care stă pe vine,
La pândă, se uita la mine-n ochi.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (17 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre sărăcie, poezii despre sperieturi, poezii despre lactate, poezii despre frunze, poezii despre dinți sau poezii despre anotimpuri
Strigarea catalogului similar
Deși m-am lepădat de tine,
Te mai primesc, visându-ne,
Fără să știu de unde vine
Prezența-ți, vindecându-ne.
Pe mine în realitate,
Pe tine doar în visul meu;
Căci mă tratezi cum nu se poate
Mai similar cu Dumnezeu.
Adică mi-ești, cumva, ca El:
Un vis lipsit de consistență,
Pe care-l fac prezent la fel
Ca și pe tine: în absență.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (9 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre realitate, poezii despre prezent sau poezii despre Dumnezeu
- boală
- Da, boala este, foarte simplu, o dezordine care se instalează în om când el rupe legătura cu cosmosul și nu mai întreține cu el schimburi corecte.
definiție clasică de Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii și corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Omraam Mikhael Aivanhov despre medicină, citate de Omraam Mikhael Aivanhov despre boală, citate despre spațiul cosmic, citate despre astronomie sau citate de Omraam Mikhael Aivanhov despre astronomie
- boală
- Boala este pedeapsa naturii revoltate.
definiție de Hosea Ballou
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Vezi mai multe citate despre revoltă sau citate despre natură
- boală
- Boala este încălcarea legilor naturii.
definiție de Charles Simmons
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre legi