Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea perfectă

Într-o lume perfectă,
Noi doi am fi aproape,
Paşii noştri şi-ar dansa mersul
În acelaşi metru pătrat.
Într-o lume perfectă
Aş adormi în fiecare noapte
Îmbrăţişându-ţi căldura,
Ca două linguriţe simetrice,
Aşezate perfect, în acelaşi sertar.

Într-o lume perfectă
N-am cunoaşte neliniştea ori uitarea,
N-am căuta fericirea în locuri îndepărtate,
Cu orice preţ pe insule exotice.
Într-o lume perfectă, am şti că Paradisul
Este acolo unde simţi Iubirea.

Într-o lume perfectă,
Lumea ta şi lumea mea,
Ar fi lumea noastră.

În existenţa atât de imperfectă
Cu prea mult dor şi aşteptare,
Inima-mi spune că Tu
Eşti lumea mea perfectă.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din aer

din aer se adună vibraţii rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele îngheţate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă

cuvintele deliberat uitate
vor aştepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuţi peste umbrele lor
şi tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiţi de haos
locuind altfel în braţele tale

nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roşu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne naştem într-o zi şi murim într-o zi. Ne putem schimba într-o zi. Ne putem îndrăgosti într-o zi. Într-o singură zi se poate întâmpla orice.

aforism de Amelia Florentina Glava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început locuim în cuvinte ca într-o mare casă comună. Apoi, câte unul dintre noi îşi ia cuvintele cu el şi se mută singur pe o colină. Îşi face acolo coliba lui. Iar ceilalţi vin s-o viziteze. La început câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi. Încet-încet, se mută cu toţii în coliba lui. Cel care reuşeşte să facă asta se numeşte scriitor.

Gabriel Liiceanu în Întâlnire cu un necunoscut (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţi

Cât... cât să-mi dezgolesc sufletul
Ca să ajung la Cer, sau la tine?
Unde... unde am greşit sau cine...
Cine-a sortit soarta, numele nostru?

Cât... cât putem trăi... doar pentru...
A nu muri, doar pentru câteva clipe
În care cerul ne era şi martor şi...
Adăpost într-o margine de galaxie?

Câte, câte-am pierdut, câte cuvinte
Am prefăcut în tăceri şi în lacrimi,
Câte păcate ale altora putem plăti
Într-o singură viaţă, singură clipă?

Unde, pe unde să ne mai căutam
În care unghere... suntem rătăciţi,
Cine ne-a dăruit dăruirea din Noi,
Cine ne-a scris scrierea-n grabă?

Unde... unde ne aşteaptă sfârşitul,
Când va bate ultimul gong de final,
Vom reuşi să fim prezenţi sau...
Sau ne va trece soarta... absenţi?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refutarea lui Gorgias

Cuvinte, viermi firavi, sfărîmicioase existenţe larvare,
Plesnind aerul cu cozile lor de fantasme,
Înotînd inutil între noi ca nişte copii dezbrăcaţi
Într-o mare sărată, mereu în pericol de moarte,
Într-o zi s-a făcut dimineaţa, dar s-a făcut degeaba,
Aşternuturile erau deja goale –
Ce mai, florile pe morminte se uscaseră deja
Cică nu merităm şi altele, eu spun ea spune
Nu, nu, noi, florile, albe, zilele, scrîşnetul, vîntului,
Umbra tălpilor de sanie tăind zăpada,
Ploaia căzîndu-ne în palme,
Soarele albind cerul, străbătînd cadranele disperării
Urme lăsate în pieptarul nimicului;
Cică nu merităm, nu e nimic, ea, eu spun, nu şi nu
Să cerşim mai bine singurătăţii noastre
Iertare sau, încă mai bine,
nu merităm, nu merităm, noi nu
sau mai bine să cerşim o singurătate încă mai mare
mai definitivă, s-o asigurăm în cer
lipsind tot mai mult fiinţa noastră de fiinţă;
mai întîi vederea, apoi toate simţurile, duşmănindu-se de moarte,
devorîndu-se între ele,
pentru că noi nu, nu, nu merităm
televizoare şi lanterne şi altele,
agăţîndu-ne prin cuvinte, uneori, fiinţa
de creştetul altor fiinţe
dimineaţa veni pînă la urmă ca o cenuşă
grea, sugrumînd lucrurile,
fiindcă nu, noi nu, noi nu merităm
numai ţipete, culori, depărtări scînteind de alte depărtări
tot şi tot mai adînc,
clopote răsunînd înăuntrul altor clopote,
tot şi tot mai adînc,
cercuri şi puncte, puncte şi cercuri,
numai cuvintele zbătîndu-se între ele
într-o fibrilaţie perfect inutilă
iată ce e viitorul: pulsul întretăiat al nimicului căscînd gura lui de peşte
prin gurile noastre ca să soarbă înapoi totul
hohotind de rîsete infernale
pentru că noi nu, nu, nu merităm
nu merităm, nu merităm,
nu merităm, nu merităm
şi tot aşa etc.,
poate măcar un pic de lumină
şi aia purtînd întunericul în pîntece
ca pe singurul, unicul copil posibil
pentru că noi nu merităm,
nu merităm, nu merităm
nimic, iubire etc.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce suntem, în fond, dacă nu două cercuri concentrice, eu şi restul lumii, două cercuri ca două emisfere ale aceleiaşi lumi? Eu şi restul lumii, lumea din jurul meu şi cea din interiorul meu... Două banale baloane de săpun...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naşte floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduţe şi unduitoare.

Nu-i nimic pe lume care nu foieşte,
Chiar şi piatra, timpul o încărunţeşte
Până când în rosturi o cermăluieşte
Şi o suflă vântul până-o prăfuieşte.

Totul este viaţă şi apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se roteşte,
Nu mai ştiu din ce totul încolţeşte.

Din nisipuri fine şi din praful mării
Stâncile se-nalţă până-n vârful zării,
Din apa sărată creşte altă floare
Ce-şi ia din pietroaie frunze şi-o culoare.

Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viaţă într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Şi prin iarba crudă câte gâze zbiară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final fără-nceput

Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Şi poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul şi nevasta
Care să facă totul... doar în doi...

Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
Că s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...

Noi nu vom fi nici timp şi nici distanţă,
Nici paşii noştri nu se vor cunoaşte,
Vom dispărea ca într-o aroganţă
Pe care nimeni... nu o recunoaşte...

Noi ne ucidem sufletele triste
Şi rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate să existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...

Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Şi nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură şi imensă...

poezie de Florin Răileanu (mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt Dumnezeul furnicilor

dar mă dor toate muşuroaiele
desfăcute de curiozitatea mea
fiecare lume în care mi-am băgat nasul
fără să înţeleg dezastrul produs
doamne câte bariere puneam în calea lor
ca să-mi verific teoriile copilăreşti
doar aşa
ca să văd până unde vor răzbi

interveneam despotic
într-o lume pe care nu o înţelegeam
din joacă
un uriaş fără minte

şi nu pot să nu mă gândesc
că un copil din stele flămând de cunoaştere
se joacă din când în când
cu lumea noastră
doar aşa
ca să vadă până unde putem răzbi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am unit cu tăcerea

cum se unesc toţi nefericiţii acestei lumi
îşi pun cătuşe la mâini
şi zac în balta neputinţei
nu
nu-mi spune că e imposibil
să trăieşti într-o poveste
şi să guşti un adevăr
chiar şi pe jumătate
nu-mi spune nimic
renunţă la gânduri
lasă-le suspendate
cum faci mereu

dar eu te-aş scrie cu atâta poftă
în toate secundele ce mi-au mai rămas
şi lumea ar gusta din această minune
numită
tu

ne-am unit cu tăcerea
cum se unesc orizonturile
când genele nopţii se ridică
dar mi-e teamă că nu se termină aici
şi că aici începe
Dumnezeul tău
mă ademeneşte
lasă-L să-mi ocupe inima
să ne fim
o poveste

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că e o tendinţă tot mai mare ca, pe măsură ce îmbătrânim, să stăm tot mai mult în faţa televizorului, să gândim mai puţin şi să ne lăsăm absorbiţi şi amuzaţi de ce se întâmplă acolo, lăsându-ne prea puţin timp la dispoziţie să mai facem şi altceva. Iar asta seamănă izbitor cu povestea broaştei: dacă arunci o broască într-o oală cu apă fierbinte, va sări imediat. Dar dacă pui broasca într-o oală cu apă rece şi dai drumul la foc, apa o să se încălzească treptat şi broasca o să rămână acolo, liniştită şi neştiutoare. La fel ni se întâmplă şi nouă. Rigiditatea bătrâneţii, atât a trupului, cât şi a minţii, ne copleşesc puţin câte puţin. Şi ne trezim că ne întrebăm la un moment dat cum am ajuns aici. Ar trebui să înţelegem că nu putem să trăim pe pilot automat şi să ducem în acelaşi timp o viaţă bună. Dacă vrem, putem face în fiecare zi ceva să domolim din păcătosul elan al îmbătrânirii.

Bernando LaPallo în Îmbătrâneşte mai puţin, trăieşte mai mult
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul şchiop nu comunică
drumul pluteşte deasupra morţii
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătăţii în verdele zilei
toate cuvintele ţin lupa sub lună
aici e o existenţă de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poemul acesta nu există dubii

gândurile noastre se împletesc încet
roşu
alb
verde
nu-i aşa că am început să căutăm spaţiile mici
unde ne putem refugia
de pildă eu
îmi imaginez cum rosteşti rugăciunile apăsat
mai mult să te convingi că poţi trece
dincolo de barierele universului
evident
am un plan de rezervă
şi de câte ori îţi atingi fruntea
în semn de închinare
mă aşez în genunchi
nu e o pedeapsă
e o binecuvântare
să-ţi vorbesc
despre râul în care se scaldă
cuvintele
recunosc
nimic nu mă frământă mai mult decât
sufletul tău
care nu ştie încă să zboare
e uşor
ca un joc în faţa oglinzii
la început nu te mai recunoşti
apoi eu voi fi tu
şi vom umbla desculţi
prin iarba vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vii, să vii

aş vrea să vii
pe ţărmul mării într-o zi
dar tu nu vii...
aş vrea să vreau
dar nu mai vreau
azi vreau doar să te iubesc
aşa cum vreau, aşa cum pot
să te cuprind cu palme durererii
în lacrima tăcerii
să te dezbrac de întrebări
să te aşez pe câmp cu flori
pe trupul de jad să aştern săruturi mii
să strâng cuvintele ce curg
să ating încet-încet
un sân micuţ, un tainic dor
în dans suav, uşor, încetişor
să te sărut ca un nebun
de jos în sus
pe unde o să apuc
apoi să o iau de la început
un magic carusel a două sufletele împletite
într-un joc nebun, de dor
aş vrea,
offf, cât aş vrea şi câte aş vrea...
şi ani trec în aşteptarea unui dor
aşa că scriu pe ţărm, poveşti de amor...
de ce nu vii femeie într-o zi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holly Kennedy: Dragă Gerry, ai spus că vrei ca eu să mă îndrăgostesc din nou şi poate că o voi face într-o zi. Dar există mai multe feluri de iubire pe lumea asta. Nu am decât o singură viaţă care este teribil de scurtă şi niciunul dintre noi nu îi supravieţuieşte. Nu am un plan... doar că e timpul ca mama să zâmbească din nou. Ea nu a văzut lumea niciodată... nu a văzut Irlanda niciodată. Aşa că o duc acolo unde a început totul între noi doi... Poate acum va înţelege. Nu ştiu cum ai reuşit, dar m-ai readus la lumină. Îţi voi scrie în curând... P. S... Ghici ce?

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se pare că săptămâna care vine
Nu se va termina cu bine,
Căci după câte am citit
Lumea iar va lua sfârşit.

Optimistul:
Cică într-o zi cu soare
Toată lumea asta moare.

Pesimistul:
Într-o noapte-ngrozitoare
E clar că omenirea moare.

poezie de Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud

Irepetabilă cădere, în care n-am crezut,
Ca într-o oglindă curbă am lunecat în mine,
Pe valuri solitare împuns de întunecime
Unde de restul lumii eram necunoscut!

Şi mă împingea o lotcă aproape vertical,
Spre locul unde nimeni nu poate să mai spere...
Acolo unde se cere şi vama de putere,
Ca aripa să curgă inertă peste val!

Irepetabilă cădere, în nud necunoscut,
Ca într-o oglindă curbă am măturat morminte,
Acolo unde vlaga îngheaţă în cuvinte...
Am stors lucirea minţii să mă preling în lut!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena

În ochii tăi mă regăsesc, privind
Ca-ntr-o oglindă a dorinţei...
Eu mă transform într-o sirenă
Plutind în valuri reci de aşteptări –
O plămadă de cuvinte scrise cu lumină, în zori.
Aşa prind viaţa,
Pe un mal al universului,
Visând că tu mă strângi la piept,
Punându-mi scoici şi melci
În păr şi la urechi,
În loc de şoapte.
Îmi amintesc de lumea apei,
În care m-am născut,
O lume plină de mister,
Din care visele nicicând nu s-au pierdut.
Acolo unde primul pas,
În lumea noastră l-am făcut.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere de brevet

eu nepoetul
domiciliat într-o himeră
vreau un brevet de invenţie.

plecând de la premisa că mai toate cuvintele noastre sunt seci,
deformate şi fără valoare substanţială,
am creat "procedeul de remodelare a cuvintelor cu ajutorul nanogândurilor"
aceasta este invenţia şi voi descrie cum functionează.
dar, partea cea mai importantă, modul de fabricare a sprayului
rămâne secret până la finalizarea procesului de brevetare.

iau un cuvânt, oricare, de exemplu iubire,
şi-l fixez între două inimi ostile
îi administrez un puff din spray-ul cu nanogânduri
şi după cum vedeţi, cuvântul se schimbă la faţă
modelat de culoare, feromoni, surâs, salivă
redevenind cu totul şi cu totul altul sau altceva.

am să iau de exemplu cuvantul ură,
pe care-l prind între două resentimente
şi-i administrez zece puff-uri, dar degeaba,
asta pentru că structura cuvântului este atât de bine fixată
încât cu greu o mai putem schimba.

am explorat singurătatea şi am fost şocat.
cuvâtul nu putea fi modificat de nanogânduri.
şi m-am gândit c-au folosit forcepsul la naştere
şi de-asta a rămas debil şi paraplegic, imun la schimbare.

am încercat şi sacrificiul
desprins ca o crustă de pe rana supurandă
dar despre asta prefer să nu vorbesc
şi cred că vor fi alţii care vor întocmi hărţi şi determinatoare.

nu, nu sunt contraindicaţii
dar ar fi păcat să lăsăm sprayul la îndemâna politicienilor
deoarece l-ar putea utiliza fără discernământ
modificând atât de mult cuvintele încât ar deveni inutilizabile.
mai degrabă l-aş oferi copiilor pentru că ei ştiu să modifice cuvintele
fără a pleca de la premise false.

despre revendicări, tot ce pot spune.
e că-mi doresc să punem o nanoştampilă
pe fiecare cuvânt modificat
şi să putem observa
în cât timp se trece de la un vocabular la altul
după care vom încerca să reducem cuvântul la dimensiuni nanometrice
alcătuit din nanosilabe şi nanosunete
şi injectând nanocuvintele
vom modela ideile reducandu-le apoi până la idéea punctuală
după care vom aştepta ca Big-bang-ul emoţional
să dea naştere unui nou Babel insurgent
plin de vervă şi culoare substanţială.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Costel Macovei
Comentează! | Votează! | Copiază!