Din Bucovina către Bucovina (de ziua Bucovinei)

E despărţită-n două Bucovina
De o fâşie ce-i adânc brăzdată
Şi peste care nu se trece, iată,
Decât prin vama rece, bat-o vina!

Aceeaşi mămăligă-i mestecată,
La fel de aurită e făina,
Cam la aceeaşi oră este cina,
Dar nu e toată lumea invitată.

E trist, mâncăm la mese diferite,
Deşi ne-adună Creangă, Eminescu
Ori Putna, Ştefan Vodă, Porumbescu.

Cum azi nici moartea nu ne mai dezbină
Când aburesc bucate felurite,
Poftim la masă-ntreaga Bucovină!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă

La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ştefan Vodă pomenire.

Şi nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul ţării
Şi de duşmani l-a apărat.

La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ştefan, Ştefan Domn cel Mare.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terapia Limbii Rom\ne

Româna este-un leac
Româna este-o boală
măcar o dată-n veac
pe toţi hai ne scoală

Române este-o boală
Româna bat-o vina
pe-a vieţii iată coală
scrie din nou lumina

Româna bat-o vina
Româna este leacul
şi Eminescu are vina
înceape iată veacul

Din secetă-i ploaia
să întoarcem foaia

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (26 ianuarie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Putna (550 ani de la sfinţire Mănăstirea Putna)

La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munţi răsună.
El ne cheamă la libertate
Şi la unitate ne îndrumă.

La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine şi pe tine frate
Căci de acelaş sânge suntem!

La putna Ştefan ne cheamă,
Să ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!

La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare.
Să ne ducem fratele meu drag.

poezie de Vladimir Potlog (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan Vodă şi vinul

Orişicâţi ani ar avea,
Ştefan tot Cotnari ar bea.
Păstorel, făr' de pereche,
Nu l-ar duce la ureche.

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi plecare ca a trenului tragic din februarie, la aceeaşi oră, în aceeaşi frământare a gării, în acelaşi zgomot, aceeaşi fumăraie. Decât că acum era încă lumină, un amurg clar, de o infinită blândeţe.

Emile Zola în Bestia umană (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum nu este posibil să te scalzi de două ori în aceeaşi apă a unui râu, şi, după cum se spune, nici măcar o singură dată, la fel nu este posibil să numeşti de două ori unul şi acelaşi lucru aflat în dezvoltare: în timp ce e denumit, deja devine altceva.

citat clasic din Giordano Bruno
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns la concluzia că Stravinski poate fi considerat un fel de Henry James al compozitorilor. Aceeaşi psihologie a exilului, aceeaşi perfecţiune ireproşabilă, aceeaşi manifestare a unui anumit temperament artistic, aceeaşi lipsă de contact direct cu lumea din jur.

citat din Aaron Copland
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am să fiu niciodată capabil să scriu în aceeaşi zi un articol despre contingentare şi să ţin un curs de filosofie, o substanţială prelegere. Sunt teribil de superficial: o constat cu spaimă uneori, atunci când mă depărtez de esenţe. În cele esenţiale sunt pe aceeaşi linie cu cei mai sârguitori şi mai documentaţi. Vreţi o mostră de adevăr, adevărat pentru toţi? Moartea - mai târziu ori mai devreme - ne va înghiţi cu o egală uşurinţă pe toţi. Iată o realitate care dă cu tifla peste nasul celui care se încrede prea tare în propria lui nimicnicie.

Arşavir Acterian în Jurnal (19 noiembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem nestinşi

suntem aleşi de aceeaşi culoare,
rupţi din aceeaşi lumină,
vedem aceeaşi verticală
săltând din aceeaşi secundă
întinsă de sferă.

fiecare vorbă ne atinge pleoapa
c-un fel de cald, de rece sau fierbinte.
sunetele curg de sub paşi
ca nişte cuvinte trimise-n albastru.

strigătul ieşit din golul traiectoriei oarbe
vibrează deasupra verdelui
şi zgârie prin ziduri nefireşti.

suntem nestinşi de resemnarea venită din adânc,
despicând dezordinea luminii în arderi, în patimi,
în noi ard păcatele lumii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi limbă

De două mii de ani, aceeaşi limbă,
Vorbim noi, cei de-un sânge şi de-un neam,
Ca frunzele crescând pe-acelaşi ram,
Cum veacuri am văzut cum se preschimbă.

O altă lume, cu alţi fii, se tot plimbă
Şi altfel este acum de cum eram,
Dar limba ce ne poartă-acelaşi hram,
Ne-a tot legat prin veacuri ce se schimbă.

Cu mierea adunată în cuvinte
Şi-adânc înscrise în suflet românesc,
Uniţi în cuget, plini de învăţăminte,

La fel urmaşii, ca şi noi vorbesc,
Aceeaşi limbă. Drumuri înainte,
Care străbat pământul strămoşesc.

sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Vina mea", că m-am născut în Bucovina

"Niciunde în lume nu găseşti, tablou mai cu-nţeles ca Bucovina
Nu e mândrie, e doar regret faţă de cei ce nu îmi poartă "vina"
Eu nu înţeleg cum poţi tu, om, să trăieşti, în lipsă de munţi, senin şi viaţă
Când viaţa-ntreagă se ascunde-n munţi, pe când oraşul se ascunde în ceaţă.
Cum reuşeşti să te trezeşti, fără să simţi mireasma florii, fără să vezi cu ochii tăi cum vântul adie în zbor norii?
Cum ai fost tu de mic copil? Unde ţi-ai construit castele? Dacă nu sub ramuri de brazi, in cântece de păsărele.
Ai stat vreodată într-un copac? Sau te-ai ascuns în iarba-n care, adeseori puteai s-adormi, căci te pierdeai "de cât de mare"?
Ai fost tu un copil ca mine care aştepta ziua de mâine, doar să alerge după fluturi, convins că se transformă-n zâne?
"Om mare", care esti azi asa cum ţi-ai dorit din vremuri,
Nu ţi-ai dori "o Bucovină", să poţi s-atingi cu mâna cerul?

poezie de Roxana Vătămanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare

La Putna, mă căznesc avan,
Bătând mătănii cu temei,
Căci vreau să fiu precum Ştefan...
Când este vorba de femei.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare departe

Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morţii de vii mi-e dor de tine;

ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino să ne sculptăm vişiniu copilăriile,
ştii că doar noi şi ecoul ne ascultăm la fel de bine,
că zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
ştii doar că inimile noastre au aceeaşi ureche muzicală;

vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;

cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să ştii acel sentiment umbros şi rece,
sentimentul ăla care te face să vorbeşti cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă şi te duce cu gândul la pământ;

mi-e dor, şi râs, şi fugă, şi plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,
dar nu în aceeaşi ordine;

şi nu mai înţeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înţeleg nimic,

dar unghia asta de soare, curbând cerul,
unghia asta albă ca două palme impreunate,
unghia asta, doar asta,
o-nţeleg.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt asemenea râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădată altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.

Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt asemeni râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădata altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.

Lev Nicolaevici Tolstoi în Învierea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi comedie

Pe tine eu, nu te cunosc de fel,
Ai fost cândva femeia mea perfectă
Azi nu mă vezi, deşi un crud inel
Ne leagă!

Şi ne-ntâlnim în fiecare zi,
La fel de reci ca două stânci de ghiaţă
Ce au pornit pe mările pustii,
În viaţă.

Am încercat să vin din nou cu flori,
Dar, m-ai privit suspect a nebunie
Şi mi-ai cerut pe loc, să-ţi dau în zori:
O mie!

Ca să plăteşti chiria şi lumina,
Atât ne leagă, idiotul ban!
Pe care-l împărţim pâ-n la chenzina,
Orcărui bun sau regretabil an.

Tu şi eu, aceeaşi comedie,
Tu şi eu, acelaşi cuplu rebel!

poezie de Stefan Băiatu din ziarul" Viaţa Liberă" Galaţi (18 septembrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine la cine se-mparte?!

cine la cine se-mparte?!
când scrii cu sufletul celuilalt -
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum...
simt o asuprire tandră
şi-o altfel de singurătate -
iubire fragilă regizată de destin...
lumea dinafara iubirii nu există,
e o formă de disperare iubirea -
şi viaţa ta toată e rece
şi locuieşti acelaşi trup
în care nu-ţi regăseşti ispăşirea...
dar sufletul meu te petrece
bântuit de aceeaşi iubire-ntr-un vers
între fascinaţie şi sărut
dacă iubeşti, iubirea nu-ţi trece
şi nu mai ştiu în care vârtej,
din care tumult
viaţa noastră în doi capătă alt înţeles...
eu scriu cu sufletul tău acum,
de la mine la tine atâta cale vin
cu aceeaşi asuprire tandră
din aceeaşi iubire fragilă
regizată de destin.

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea din care lipsesc

ceea ce nu ştie moartea despre mine
e partea pe care dorm
nu întotdeauna aceeaşi
de altfel a devenit o plăcere
să păcălesc moartea

voi continua să mă trezesc
din când în când
o să mă întorc pe partea cealaltă
nu întotdeauna aceeaşi

când îmi va pipăi şoldul
senzaţiile se vor amesteca şi
dezorientată va privi
înspre partea din care lipsesc

nu întotdeauna aceeaşi

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!