Judecata
Iată-ncepe judecata
aici chiar pe acest pământ
omenirea va fi gata
dup-al Domnului Cuvânt
cu-a Lui îngeri veșnic sfinți
va veni în slava Sa
și pe cei nesăbuiți
Domnul îi va judeca
articol de condamnare
iată Legea nu va fi
ci doar viața aceasta care
fiecare o primi
ce-a lucrat dar fiecare
viața cum el a trăit
în a Lui Hristos lucrare
cât de mult s-a ostenit
neamurile adunate
înaintea Lui Hristos
de El vor fi judecate
cum trăiră aici jos
Hristos îi va despărți
ca păstorul oile de capre
și El îi va răsplăti
cu-a vieții sfântă parte
pe cei ce au ascultat
și viața o trăiră
porunca cum li s-a dat
căci pe oameni îi iubiră
oile la dreapta Lui
caprele la stânga
pentru slava Domnului
cei ce au trăit Scriptura
nu va chip de scăpare
Hristos toate doar le știe
și pentru a Lui lucrare
vor primi răsplata vie
celor de la dreapta le va spune
veniți binecuvântații Tatălui Meu
căci voi în această lume
ați trăit Cuvântul Său
foame când Mie mi-a fost
de mâncare voi mi-ați dat
și ați fost mereu la post
păstrând sufletul curat
când în temniță închis
Eu am fost în suferință
pe la Mine ați venit
vii fiind dar în credință
iar bolnav când în spital
am zăcut în grea durere
voi călcând al firii val
atunci mi-ați fost mângăiere
mi-ați adus ce ați știut
hrană să mă întremați
ca un frate v-ați făcut
sănătate să îmi dați
când am fost sărman lovit
și de lipsuri și de chinuri
pe la Mine ați venit
să-mi ștergeți grele suspinuri
Doamne când noi am făcut
totul iată ce ai spus
la săraci bolnavi când ați trecut
în Numele Meu Isus
toate Mie mi le-ați dat
a lor Mei când le-ați făcut
de Mine ați ascultat
și mi-ați dat al vost" avut
la stânga celor ce-au stat
Domnul iată le va zice
vă spun iată acum curat
de voi nu este ferice
căci am fost sub apăsare
și în temniță lovit
ați trăit în nepăsare
pe la Mine n-ați venit
și-n spital când internat
Eu am fost în suferință
pe la Mine nu ați dat
să-mi vedeți a Mea Ființă
când sărac și părăsit
am ajuns fără mâncare
nimic nu mi-ați dăruit
să găsesc în voi salvare
mergeți astăzi de la Mine
căci voi nu m-ați ajutat
când în lacrimi și-n suspine
adesea Eu m-am scăldat
Doamne când noi te-am văzut
și sărac și-n plâns amar
și bine nu ți-am făcut
nu ți-am dat nici un pahar
de apă ca Tu să bei
Ființa să-ți înzdrăvenești
mai aproape să ne iei
pacea să ne-o dăruiești
celor dar mai nensemnați
frați de-ai Mei voi n-ați făcut
fiți atenți și ascultați
al Meu suflet m-a durut
Eu am fost cel oropsit
și lovit căci frații Mei
nimic iată n-au găsit
în voi chiar niciun temei
cei din stânga apoi iată
flăcărilor au fost dați
cei cu inima curată
în viață au fost lăsați
căci în Noua-mpărăție
Stăpân unde Domnu-a fi
vor trăi în bucurie
Isus îi va ocroti
căci va-ncepe o-mpărăție
de-o mie de ani pe pământ
Domn Isus unde-o să fie
că-i al Vieții Sfânt Cuvânt
El pământu-l va schimba
chiar viața pe planetă
altă față îi va da
inserând noua dietă
în sfințenie să fie
predați Domnului oriunde
o viață-n armonie
sufletu spre-a ne pătrunde
glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste Lui Hristos
căci ne-a dat Cuvântul Său
să-l trăim aicea jos
mulțumim o Tată Sfânt
pentru Fiul Tău Mesia
ce ne schimbă pe pământ
să moștenim veșnicia
poezie de Ioan Daniel Bălan (24 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre sfințenie
- poezii despre creștinism
- poezii despre sfinți
- poezii despre Iisus Hristos
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre răsplată
Citate similare
Va veni iarăși Mesia
când va veni iarăși Mesia
mireasa Lui de aici să-și ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolți-n mireasa Sa
căci toți acei ce-au ascultat
și au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
și-or părăsi acest pământ
nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit
la răpire așa va fi
toți acei neprihăniți
alte haine vor primi
și la cer vor fi răpiți
ei mireasa Lui Hristos
cu acei ce-au ascultat
nu vor mai rămâne jos
căci Fiul de Împărat
de aici îi va lua
și în ceruri îi va duce
împlinind atunci Scriptura
prin izvorul de pe cruce
Mirele cu-a Lui mireasă
în cer se vor bucura
căci Isus cu-a Lui aleasă
sus în cer s-or așeza
însă vremea va veni
când Ei iar se vor întoarce
Mirele spre a domni
pe pământ Însuși în pace
după ce Ierusalimul
va fi iar eliberat
la luptă porni-va Domnul
cu pământul răsculat
cea mai mare bătălie
va fi la Armaghedon
Mirele din veșnicie
urât de al morții domn
atunci El va trebui
cu-a pământului oștiri
să lupte spre-a birui
toate aceste rătăciri
iar armatele planetei
atunci vor fi nimicite
de-Mpăratul veșniciei
și lucrurile-noite
după ce va birui
oștile de pe pământ
Domnul iar va răsplăti
pe cei care a Lui Cuvânt
l-au iubit și-au ascultat
trăind în neprihănire
și morții au înviat
pentru marea răsplătire
cei uciși aici de fiară
pentru Mirele Hristos
la viață atunci iară
vor fi aduși aicea jos
va fi întâia înviere
a martirilor ce-au fost
morții dați spre-njunghiere
pentru Isus a lor rost
pe scaune de domnie
din mireasă cei aleși
îi vor judeca să știe
cum de moarte au fost culeși
ce răsplată să primească
de Hristos c-au ascultat
pentru patria cerască
ei ce viețile și-au dat
și morții aceștia iată
de la-ntâia înviere
vor primi întâia dată
dreptul de-a fi la vedere
de a fi la-mpărăție
împreună cu Hristos
și în anii cei o mie
vor domni aicea jos
glorie dar Celui Sfânt
Mirelui din veșnicie
ce-a schimba acest pământ
ca un rai întreg să fie
și mireasa cu martirii
împreună cu Hristos
despărțiți de jugul firii
vor trăi aici frumos
iar cei care în viață
vor rămâne pe pământ
vor avea o altă față
dup-al Domnului Cuvânt
și ei se vor înmulți
viața lor fiind schimbată
ani cu sutele-or trăi
dintr-o inimă curată
raiul va fi pe pământ
cu Hristos și-a Lui domnie
sub puterea Celui Sfânt
Împărat ce o să fie
fericirea abia atunci
omenirea o să trăiască
nu-n păcatele adânci
ci-n lumina cea cerească
căci Hristos va stăpâni
tot pământul de sub soare
și-Mpărat doar El va fi
fie-i slavă și onoare
duminică balcon mănăștur 22 iulie 2018
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre nuntă, poezii despre vestimentație, poezii despre timp, poezii despre religie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ultima bătălie
Evenghelia astăzi ne spune
despre viața ce va fi în noua lume
și Cuvântul ne arată că oamenii vor trăi
ani cu sutele-n viață și că fericiți vor fi
când domni-va chiar Hristos aici jos pe acest pământ
El iubirea sfântă și al Tatălui Cuvânt
omenirea-n fericire întreagă se va scălda
căci Isus Hristos Mesia va schimba toată planeta
și va fi belșug de pâine și va fi belșug de lapte
și pe munții cei înalți vor crește atunci bucate
iar Domnul Isus Hristos de săraci se va-ngriji
și El Însuși pe pământ iată îi va ocroti
și va fi belșug de pace luna pân" va asfinți
nici un rău ne se va face nicăieri pe acest pământ
căci stăpân aici va fi al vieții sfânt Cuvânt
și-mpletiți în fericire oamenii s-or bucura
sub domnia Celui care se numește azi Mesia
și lumina fericrii omenirea va gusta
căci Hristos chiar din belșug aici iat-o va turna
însă aproape spre sfârșit Satan va fi dezlegat
și va-ncepe o nouă rundă pe pământ în lung și-n lat
va începe ispitirea și păcatu va-nflori
până acolo c-omenirea iată se va răzvlăti
împotriva Lui Hristos ce iată i-a dăruit
omului în astă lume să trăiască fericit
nu-nțeleg și nu pricep cum atâți din omenire
vor călca-Adevăru Sfânt furați doar de răzvlătire
când atâta vreme iată toți au fost doar fericiți
cum se vor lăsa o Doamne atâția ademeniți
căci Satan iată va strânge oștire nenumărată
ca cetatea preaiubită să fie asediată
oștile atunci vor curge și întreg Ierusalimul
va fi iată asediat însă-n el va fi chiar Domnul
Cel ce marea a creat chiar și pașii și umblarea
și chiar El atunci Mesia le va făuri salvarea
celor ce vor fi-năuntru și atât de asediați
căci oștenii fără număr până-n dinți vor fi-narmați
și vor curge atunci șiroaie cetatea să o atace
nu va mai fi atunci lumină cum a fost odată pace
din cer Domnu Dumnezeu un foc iată a trimis
și oștirile vrășmașe pe de-ntregul le-a cuprins
mistuind pe toți oștenii la atac ce au pornit
și toată oștirea mare chiar în flăcări a pierit
n-au mai trebuit soldați ca să apere cetatea
Domnul Cel din veșnicie și-a făcut deplină partea
glorie dar Lui Hristos slavă cinste și onoare
căci doar El este Viața și a celui sfânt salvare
Tată drag din cerul sfânt noi o iată-ți mulțumim
căci ne-au dat iarăși viața prin Fiu-Ți ce îl iubim
poezie de Ioan Daniel Bălan (1 decembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre fericire sau poezii despre salvare
Lumina din Infinit
cinste slavă și mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit
pentru noi și-a dat viața
sus pe cruce la Calvar
și scuipată i-a fost fața
să ne dea viața-n dar
cinste slavă și onoare
îi aducem Lui Mesia
și-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veșnicia
pentru noi Isus și-a dat
și viața și Ființa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentința
fără pată fără vină
El viața și-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit
doar Isus cel acuzat
de preoți și farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi
căci doar El era iubirea
al vieții Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor
numai El a îndrăznit
să susțină că-i Viața
Lumina din Infinit
ce străluce dimineața
n-a fost nimeni pe pământ
ca și El ca să susțină
că e Fiul Celui Sfânt
și trăiește fără vină
doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis
Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
și să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească
și Hristos l-a înălțat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare
altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca și Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca și Fiul Lui supus
nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca și Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său
doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieții veșnic val
ambii omul l-au făcut
din pământ și din lumină
și din apă și din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis
Isus doar ne e menirea
și Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ
El pe brațe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu și-al tău păcat
în rai să ne poată duce
El păcatu-a ispășit
și pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
și noi inima i-am dat
Tatăl Sfânt a hotărât
ispășirea și iertarea
omul iarăși mântuit
să trăiască îndurarea
glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea
mulțumesc o Tată Sfânt
mulțumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit
poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre rai, poezii despre mântuire sau poezii despre iertare
Numai o dată
Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată
Căci o viață omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Și al vieții Cuvânt Sfânt
Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire
Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiți
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiți
Ori respinși din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt
Doar o singură viață
Omul iată aici are
Chiar dacă el își înalță
Ființa-n binecuvântare
El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî
Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul
Ființele duhovnicești
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii și cerești
Vor avea-o cerească fire
Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăție
Oamenii ce-or să trăiască
Ca și oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt
Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiți
Vor trăi-n neprihănire
Ca și îngerii cei sfinți
Domnul toate-a râțnduit
Și iubirea și lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujește-ntodeauna
08-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri sau poezii despre cuvinte
Legea și Viața veșnică
Domnul Isus ne-nvățat cum viața s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toți să fim
Și ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvățat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credință viața nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim
Cine-n Mine se încrede Viața veșnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie și viață și salvare
Prin credința în Hristos noi primim făgăduința
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruința
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieții noi vom intra în veșnicie
Căci Pavel așa ne spune eu sunt mort față de Lege
Și trăiesc pentru Hristos viața sfântă se-nțelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost
De atunci credința sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credință
Și-a fost gata să ucidă a fiului lui ființă
Dar Dumnezeu l-a oprit și i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credința neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Și Avraam în sfințenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credința sfântă în Dumnezeu Sfânt și viu
Tot așa și noi acum prin credință avem viață
Prin credința în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalță
Legea și porunca a fost până a venit credința
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruința
Prin credința în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viața de Hristos toți ascultăm
Și ființa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viața sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învățat
Iar când totuși se întâmplă în greșeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Și îi cerem dar iertare ființa noastră să o spele
Căci avem viața sfântă cu toți astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste și oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent sau poezii despre legi
Mesia și Adevărul
ca Hristos din Nazaret
n-a fost nimeni pe pământ
al vieții Sfânt Profet
și-al Lui Dumnezeu Cuvânt
n-a fost nimeni ca Mesia
Sfânt curat și fără pată
El să umple veșnicia
cu lumina Sa curată
nimenea nu a trăit
fără pată fără vină
ca Cel Sfânt desăvârșit
veșnic ce este-o lumină
numai El ne-a învățat
și ne-a spus că Dumnezeu
iubește cu adevărat
pe cei din poporul Său
doar Isus ne-a arătat
Tatăl Sfânt că azi lucrează
că El vrea cu adevărat
omul cu ființa trează
așa frumos de Dumnezeu
Domnul Isus ne-a vorbit
și ne-a spus că-i Fiul Său
Fiul Tatălui slăvit
ca Isus din Galileea
nimenea n-a mai vorbit
despre Tatăl despre cheia
Lui ce i s-a oferit
Isus iată a mărturisit
Tatăl Sfânt că l-a trimis
omul iarăși mântuit
să fie în Paradis
Tatăl Meu lucrează
Eu de asemenea lucrez
să vă țină mintea trează
Eu în Rai să vă așez
și-n Cuvântul Lui sublim
Domnul Vieții ne-a vorbit
Eu din ceruri iată vin
să dau viață în sfârșit
Eu sunt Calea și Viața
și Adevăru iarăși sunt
ce vă luminează fața
și în cer și pe pământ
Adevăru azi de-l vreți
Eu sunt iată pe pământ
pe Tatăl să îl vedeți
puteți numai prin Cuvânt
o veniți acuma dar
astăzi dar să îl slujiți
El vă-mbracă-n a Lui har
pe veci fii să-i deveniți
adevărat adevărat vă zic
cine crede azi în Mine
în lume n-are nimic
ci viața-n veșnicie
căci în ziua de apoi
din morți îl voi învia
și-a iubirii sfinte ploi
în inimă-i voi turna
Eu sunt Învierea și Viața
cine crede dar în Mine
va avea curată fața
sus în slăvile senine
în Mine cine dar crede
iată chiar de-ar fi murit
va trăi el nu își pierde
dreptul de-a fi răsplătit
cine crede-n Mine și trăiește
în veac el nu va muri
căci răsplata și-o primește
iar când Eu voi reveni
Eu sunt Calea și Adevăru
chiar și vița iată sânt
pentru oameni Eu sunt țelul
al Vieții Sfânt Cuvânt
mlădița aceea care
roadă astăzi nu aduce
va ajunge la pierzare
în foc Tatăl o s-o arunce
fiți de azi dar înțelepți
și ascultați de Tatăl Meu
ca în lumea celor drepți
să fiți fii de Dumnezeu
împliniți învățătura
ce Însumi v-o dăruiesc
trăiți dar astăzi Scriptura
pentru Tatăl Vost" Ceresc
fiți ca robii ce așteaptă
să se-ntoarcă a lor stăpân
și trăiesc cu judecată
căci faptele le rămân
Evanghelia cea vie
să vă fie doar sprijin
Mirelui din veșnicie
să-i cântați mai pe deplin
Eu la Tatăl dar mă duc
însă iar mă voi întoarce
vreau în brațe să v-apuc
să umblați în sfânta pace
să știți Tatăl e mai mare
decât Mine-n Univers
înspre El vă tai cărare
să vi-l fac mai pe-nțeles
numai Eu vi l-am descris
și ce face Tatăl Meu
vă arăt ca-n Paradis
să pășiți prin Harul Său
Tatăl Însuși vă iubește
pentru că m-ați ascultat
și cu drag vă mântuiește
prin sângele Meu curat
orice dar astăzi veți cere
în Numele Meu voi face
să vă fie o mângâiere
și când inima-n voi tace
când ceva în Numele Meu
voi cereți ca să primiți
slăviți-l pe Dumnezeu
viața sfântă s-o trăiți
se cere sinceritate
predare Lui Dumnezeu
Domnul să vă facă parte
tuturor de darul Său
apoi iată în tăcere
răspunsu să-l așteptați
cu credință la vedere
Domnului să vă predați
Tatăl vrea sinceritate
și o inimă curată
să aveți cu Sine parte
sfințenia v-a fost dată
glorie dar Lui Mesia
slavă Tatălui Cel Sfânt
căci Isus e bucuria
Adevărul din Cuvânt
poezie de Ioan Daniel Bălan (8 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre tăcere sau poezii despre sclavie
În Patmos
Ioan a fost exilat
într-o insulă pustie
chiar în Patmos i s-a dat
o vreme ca el să fie
doar de ape-nconjurat
și de vânturi și-ades de ploi
însă sufletu-i curat
a privit până la noi
prin credință omenirea
a văzut-o și a scris
să capte mântuirea
să umble prin Paradis
și prin Scrierile Sfinte
ce va fi el ne arată
prin a Domnului cuvinte
vestea ce i-a fost lăsată
într-o insulă pustie
unde a fost exilat
privea chiar în veșnicie
la Isus sfântu-Mpărat
Hristos iată i-a vorbit
peste oameni ce-o să vină
Domnul i-a descoperit
taina vremii de pe urmă
niște scaune de domnie iată
undeva ele-au fost puse
să începă o judecată
pentru viețile depuse
pentru cei ce-au fost uciși
de fiară primind sentința
ca martiri au fost înscriși
c-au ținut în ei credința
în Hristos Cel răstignit
fiarei nu s-au închinat
și iată ei au murit
păstrând sufletul curat
Domnul Isus iată dar
când va fi pe acest pământ
prin al milei sfinte har
și puternicu-i Cuvânt
porunci-va ca să iasă
cei ce viața își dădură
căci au vrut în cer o casă
trăind doar după Scriptură
atunci ei vor învia
la glasul Mirelui Sfânt
și iată-i va judeca
după unicu-i Cuvânt
căci ei iată n-au primit
semnul fiarei să se închine
ei atunci nu au voit
și-au fost pedepsiți de-a ei oștire
iar apostolii vor judeca
și tăria și răsplata
să aibă parte de ea
aici chiar în lumea asta
care va fi înoită
după voia Lui Hristos
viața doar neprihănită
s-o urmeze aici jos
și apoi ei vor domni
cu Hristos o mie de ani
și aici însuși vor păși
pe-un pământ fără dușmani
căci Satan va fi legat
în Noua Împărăție
să nu mai fie păcat
prin ispita lui cea vie
fericiți sunt cei ce au parte
chiar de-ntâia înviere
asupra lor a doua moarte
nu are nicio putere
căci Hristos va fi Păstorul
care iată-i îngrijește
și le stâmpără-n veci dorul
le dă ce le trebuiește
prin lumina mântuirii
El îi poartă pe cărare
chiar în plinul fericirii
și prin har și îndurare
Domnu îi va binecuvânta
pe ei în mia de ani
c-au primit în ei pedeapsa
fiarei căci i-au fost dușmani
poezie de Ioan Daniel Bălan (24 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vindecări
Domnul Isus a iubit
într-atâta omenirea
că la noi El a venit
să ne aducă fericirea
ca pe palme ne-a luat
Domnul Isus pe vecie
și viață El ne-a dat
ca să-i fim mireasma vie
Domnul Isus ne-a-nvățat
să trăim neprihănirea
și pe atâți i-a vindecat
căci Hristos este iubirea
multora le-a întins mâna
și de Tatăl le-a vorbit
ca să umble-ntodeauna
într-un duh neprihănit
plin de milă și-ndurare
Domnul nostru a trăit
la oameni El vindecare
tuturor le-a dăruit
celor orbi le-a dat vedere
muților le-a dat cuvânt
căci din Sine o putere
ieșea atunci prin Duhul Sfânt
iar pe cei paralizați
Hristos i-a făcut să umble
de El au fost vindecați
Cuvântu să i-l asculte
pe leproși i-a curățit
iar curați El i-a făcut
pe săraci i-a-mbogățit
căci Cuvântu-au cunoscut
Domnul s-a-ndurat de toți
dând atâtor vindecare
a-nviat chiar și din morți
pentru slava Lui cea mare
când Iair veni la Sine
Domnul nu l-a refuzat
ci-a plecat să-i facă bine
după cum el l-a rugat
acasă când au ajuns
fica lui Iair murise
dar Hristos venit de sus
toate toate le știuse
nu mai plângeți fata doarme
ei vedeau că a murit
însă Domnu a vieții toane
El Însuși le-a deslușit
după ce a scos afară
toți străinii i-a vorbit
fetiței ce era moartă
talita cumi și ea s-a trezit
a-nviat atunci fetița
ba să umble a-nceput
inserând l-ai săi credința
minunea când au văzut
Domnul a făcut doar bine
și pe atâția i-a salvat
din moarte și din ruine
viață iarăși El le-a dat
pe ologi El i-a făcut
iar să fugă să alerge
pe cei care au zăcut
i-a făcut spre-a înțelge
că Mesia a venit
și le-ntinde iată mâna
omului nenorocit
El i-a dăruit lumina
pe când soarele apunea
mulți veneau la vindecare
Domnul Isus să le dea
multora pe veci salvare
peste cei bolnavi a Sale mâini
Domnul Isus le punea
și-adâncit în rugăciuni
El pe toți îi vindeca
din atâția îndrăciți
ieșeau duhurile afară
oamenii iar izbăviți
erau din starea amară
cădeau unii la pământ
duhurile când ieșeau
la al Domnului Cuvânt
căci de Isus ascultau
nimenea nu a mai fost
plin așa de o putere
omenirii să dea rost
și atâta mângâiere
numai Mesia Hristos
Unsul Celui Prea Înalt
din moarte pe om l-a scos
și viață-n veci i-a dat
El e stânca și iubirea
e izvorul de viață
și El dă neprihănirea
celor ce prin El învață
viața cum să-și înnoiască
oameni noi ei devenind
pentru patria cerească
Adevăru doar trăind
glorie dar Lui Mesia
cinste slavă și onoare
căci ne oferă veșnicie
și în veci de veci salvare
Doamne Tată-ți mulțumim
pentru Mesia Hristos
doar prin El noi azi trăim
și avem cerul glorios
poezie de Ioan Daniel Bălan (9 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre mâini sau poezii despre înălțime
Domnia Lui Hristos
Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El își va întinde mâna și totul va înnoi
curăța-va tot pământul de păcat nelegiuire
și toți oamenii cei răi vor fi dați doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul și fața-i va transforma
căci doar El crease totul și a Lui este puterea
și toți oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcați
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformați
vor trăi aici viața cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat și în temniță închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis
nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus își va impune omenirii al Lui Cuvânt
și va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viața va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
și cu vitele-ngrășate leul se va zbengui
cu ursoaica la pășune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăși peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt și Savaot
copilașul cel micuț cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face și nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
și rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieții Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
și-atunci vă veți bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veți dar viața iată până-n veșnicie
și întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni
oamenii vor înflori ca și cedrii din Liban
îndreptându-și dar viața înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbește și El Însuși azi ne spune
atunci va fi o nouă viață și va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe brațe să îi așeze
Hristos le va fi lumina și de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viața
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuși va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină
prea puțini înspre păcat ochii își vor îndrepta
și vor fi toți pedepsiți doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viața-și va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuința
numai pentru că Hristos îi oferă biruința
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăși omului l-a dat
Tată scump și Sfânt din cer noi o iată-ți mulțumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste și onoare acum iată ți-am adus
te slăvim o scumpe Tată și-l cinstim azi pe Isus
poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiți dar oameni noi
Înoiți-vă ființele și trăiți ca oameni noi
Căutând neprihănirea prin a vremii aspre ploi
Umblați dar în sfințenie și-n iubire să trăiți
Ca ai Celui Sfânt copii voi în veci să deveniți
Adevăru să vă-ncingă și Cuvântul Celui Sfânt
Cât umbla-veți pe aicea și cât veți fi pe pământ
În luminile Scripturii voi mereu să vă sfințiți
Fii ai Tatălui din ceruri pururea dar ca să fiți
În lumina mântuirii sufletul să vi-l predați
Lui Isus Hrtistos Mesia și Lui doar să îi fiți frați
Adevăru să vă-ncingă și Adevărul să vă fie
O mireasmă a iubirii încă pentru veșnicie
Evanghelia-i lumina și doar Ea azi vă arată
Drumul scump al mântuirii să nu fiți la judecată
De aceea în Hristos să vă-ncredeți azi mereu
El ne este Domn și Mire El ne este Dumnezeu
Ascultați dar Legea Sfântă Evanghelia Divină
Ca voi toți de-acum să fiți o mireasmă și-o lumină
Trăiți dar neprihănirea cum Scriptura vă învață
S-aveți parte cu Hristos s-aveți dreptul la viață
Înțelegeți dar menirea azi ce vi s-a oferit
Căci Isus în locul nostru pe cruce-a fost răstignit
Și prin El avem scăparea de pedeapsa cea cumplită
Cu toți dar în veșnicie s-avem viața fericită
În iubirea Lui cea sfântă haideți dar să ne-mbrăcăm
Și viața noastră-ntreagă Lui Hristos doar să i-o dăm
Ca să fim a Lui mireasă pe nori să-l întâmpinăm
Veșnic și în veșnicie pe Isus să-l lăudăm
Și lumina Lui cea sfântă de azi să ne lumineze
O cale în lumea asta pentru noi El să creeze
Să ne umple a Lui iubire noi să ardem pentru El
Să strigăm toți osanale pentru al nost" Emanuel
Căci Isus ne vrea curați și smeriți și-n ascultare
Haideți dar de acum cu toții să umblăm pe-a Lui cărare
Deci trăiți în sfințenie și în fapte mereu bune
Să facem dar ce ne cere Domnul Vieții ce ne spune
În lumină și Adevăr viața noastră s-o trăim
Spre săraci să-ntindem mâna fii ai Tatălui să fim
Cu milă și îndurare pe ei dar să-i ajutăm
Și de Domnul Sfânt al slavei noi cu toți să ascultăm
Să mergem pe la bolnavi pe la cei în suferință
Fapte vrednice de Domnul să facem azi prin credință
Mirele când va veni să ne ia de pe pământ
C-am trăit a Sa iubire împlinind Cuvântul Sfânt
Atunci Domnul Sfânt al Vieții sus pe nori ne va lua
C-am trăit în ascultare împlinind porunca Sa
O vai mulți atunci vor geme și vor plânge cu amar
Că n-au ascultat Cuvântul n-au privit înspre Calvar
Înspre Domnul vieții sfinte spre Isus Mântuitorul
Cel ce omenirii-i este stânca vie și ajutorul
Numai cei ce-n ascultare a lor viață și-au trăit
Vor cânta cu drag onoare fie Domnul prea mărit
Haidem să trăim viața ascultând ca niște sfinți
Ca atunci în veșnicie de Hristos să fim primiți
Doar spre Domnul mântuirii spre Hristos noi să privim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El dar de azi să fim
Lui Hristos să ne-nchinăm să urmăm a Lui Cuvânt
Plini de har și de credință și plini de Duhul Lui sfânt
N-ați citit chiar în scriptură Dumnezeu că e gelos
Nimănui să se închine nu vrea omul aici jos
Ci-nchinarea toată iată Lui Dumnezeu s-o aducă
Căci doar prin Isus poporul înspre Tatăl astăzi urcă
Niciun Nume nu s-a dat omul viața s-o primescă
Decât Numele Hristos El numai să mântuiască
Cel Prea Înalt a hotărât să dea viață prin Hristos
El Cuvântul cel Dintâi slavă Fiului cel glorios
El e vrednic de-nchinare numai de pe acest pământ
C-a murit jertfit pe cruce El al Tatălui Cuvânt
Numai Lui să ne-nchinăm Lui să-i cerem ocrotire
Căci și-a dat viața Însuși pentru a noastră mântuire
Pe Ioan îngerul-opreșete atunci să i se închine
Și-l îndeamnă să o facă Celui Sfânt din înălțime
Dumnezeului Cel Sfânt să se-nchine azi cu toți
Căci e singuru-n măsură să-i învie pe cei morți
Numai Lui să ne rugăm să îi cerem mântuirea
C-am aflat din Sfânta Carte Dumnezeu că e iubirea
Și-n Tit Pavel îl numește pe Hristos că-i Dumnezeu
Iasr apostolul cel mare s-a numit un rob al Său
În Isus dar se oferă Paradisul cel pierdut
Peste veacuri numai El ne e soare ne e scut
Numai El ne-ntinde mâna chiar din foc să ne salveze
Și o nouă viață sfântă în noi El ca să așeze
El Isus Hristos Mesia Mielul Sfânt și răstignit
Ce viața și lumina nouă dar ne-a dăruit
Îmbrăcați-vă cu Adevăru să rămâneți în picioare
Când furtuna va veni prin Isus s-aveți salvare
Deci luptați-vă pe cale toți de aici să fiți curați
Domnului Isus Hristos pentru veci să fiți predați
Înțelegeți dar Cuvântul și nu dați dar înapoi
Căutând viața sfântă să fiți toți dar oameni noi
26-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Biblie
Începutul celor neprihăniți
Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Și lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit
Ce începe-n viața lui
El duce la bun sfârșit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit
Bun e a lui început
Și viața lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză și avut
În Hristos Emanuel
Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare
Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viața trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l țină
Oamenii neprihăniți
Meșter îl au pe Hristos
Și pe calea celor sfinți
Înfloresc a lor dorinți
În Mielul cel glorios
De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat și omul
Și i-a dat a Lui Cuvânt
În viața de credință
Începutu-i diferit
Și prin har și-n biruință
Pentru a omului ființă
Domnul a fost răstignit
Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Și atâtea-s fără pată
În viața ce-a fost dată
Prin sfințenie și rugăciune
Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Și el iată s-a smerit
Așa mic el s-a văzut
Și pe Domnu așa mare
Și era necunoscut
Deși Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare
Însă iată că sfârșitul
I-a fost rău și nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Și Saul s-a prăpădit
Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos
Petru dar cel credincios
A căzut și el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit și serios
Suferit-a pe Calvar
Și el Petru s-a întors
La credința sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi
Rămâi Petru-n fața turmei
Tu dar să o păstorești
Implicat în greul gijei
Să-ntărești darul credinței
Căci apostol Petru ești
Și sfârșitul i-a fost bun
Pe brațele Lui Hristos
Al vieții sfinte drum
I-a fost soare și parfum
Pentru Mielul glorios
Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veșnicia
Ce-și păstrează armonia
Uniform pân" la sfârșit
01 sept. 2019 Betania
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sfârșit, poezii despre oi sau poezii despre flori
Împletiți dar în iubire
Filipeni 4:4
În Domnul bucurați-vă întodeauna
Și iar vă spun ca să vă bucurați
Căci vouă vi s-a dat cununa
Lui Hristos să îi fiți frați
Bucurați-vă-n lumina
Ascultării de Hristos
Și cântați-i întruuna
Căci din lume El ne-a scos
Împletiți în rugăciune
Viața-ntreagă s-o trăiți
Urmărind prin fapte bune
Fii ai Tatălui să fiți
Bucurați-vă-n viață
Căci Isus vă e-adăpost
El spre Tatăl vă înalță
Și dă vieții voastre rost
Evanghelia luminii
Iată vă e îndreptar
Și voi nu sunteți străinii
Ci-mbrăcați sunteți în har
Bucurați-vă dar fiecare
Că-n Hristos voi ați primit
Har nespus și îndurare
Suflet cald și înnoit
Bucuria voastră-i Domnul
El Hristosul și Mesia
Care mântuie azi omul
Și-i oferă veșnicia
Bucurați-vă în har
Și-n lumina-nvățăturii
Domnul Isus nu-n zadar
V-a dat florile Scripturii
Împletiți dar în iubire
Voi trăiți Cuvântul Sfânt
Viața în neprihănire
I-ați dat-o pe acest pământ
În lumina împlinirii
Bucurați-vă mereu
Pe cărările iubirii
Ca și fii de Dumnezeu
Pune-ți-vă la-ndemâna
Mielului Cel Răstignit
Să-mpliniți întodeauna
Cuvântul ce v-a cerut
Bucurați-vă-n slujire
Iarăși zic vă bucurați
Dar în duh și nu în fire
Mirelui să-i fiți predați
Să lucească-n voi lumina
De azi a neprihănirii
Căci Isus Domn totdeauna
Vă dă florile iubirii
Trăiască Domnul dar în voi
El viața și lumina
Însă azi ca oameni noi
Fiți lumini trăind Cuvântul
poezie de Ioan Daniel Bălan (20 martie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie
El domină Universul
A murit Învățătorul sus pe cruce atârnat
Și mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului văpaia
Sferințelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea țărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viață ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a așezat
Pe Cel mort ucis pe cruce al vieții împărat
Iar sabatul înfășoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează și pe lamele de vânt
Se naște o întrebare căci al vieții Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viață împlinind deplin Scriptura
Și acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura
Cine dar l-a dat la moarte și cine l-a osândit
Numai bine în viață când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinși de duhuri rele pe atâți i-a dezlegat
Și-o viață nouă viață sfântă la atâția El le-a dat
Pe cei prinși de atâtea boli crude și înverșunate
Isus i-a scăpat de ele și le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muților le-a dat cuvânt
Pe leproși i-a curățat i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală și durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în brațe Domnul Însuși i-a luat
Numai bine orișiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine pește din belșug l-atîți Domnu atunci le-a dat
Și-a făcut doar numai bine pentru atâția din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor
Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în dușmani
Și-or veni ca să distrugă țara-ntreagă chiar și neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Și aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator și Domn al vieții
El domnină Universul dar și zorii dimineții
Mâna Lui ne-a plămădit din țărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viața noastră pe pământ
Căci am fost iubiți în toate de al Tatălui Cuvânt
A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvați pe veci smulși din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia frații Lui pe veci să fim
De ne-ncredem dar în El și doar El ne este țintă
Vom intra odată-n cer cu Isus la a Sa nuntă
poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină
Pe Calvar a trebuit
Cât de scump este Isus
Și cât e de minunat
Căci păcatul nost" a dus
Și El s-a lăsat răpus
Plătind vai greul păcat
A fost prins și judecat
De preoți și farisei
Dat la moarte a fost dat
Noi s-avem duhul curat
Și în ochi lumină-n ei
Și Isus a fost bătut
Și scuipat și biciuit
Deși-un greș El n-a făcut
El a fost necunoscut
Pe pământ când a trăit
Fără pată fără vină
Domnul Isus a umblat
A trăit într-o lumină
Cum nu-i nimeni să o țină
Fără urmă de păcat
Și-a fost prins în Ghetsimani
Domnul după rugăciune
Căci preoții a Lui dușmani
Iudei i-au dat însăși bani
Taina Domnului a spune
Și vândut a fost Isus
El păcatul să ni-l poarte
A fost ca un miel supus
De aprozi când fu adus
Vina noastră să o poarte
Pentru că a vindecat
Multora fiind salvare
Iată a fost condamnat
Socotit ca vinovat
Pentru a omului iertare
Trebuia în veșnicie
Noi ca să fim condamnați
Și doar El putea să fie
Rob plătind pedeapsa vie
Ca noi toți să fim iertați
Nimeni altul nu era
Așa Sfânt ca să plătească
Vina omului cea grea
Doar în Isus se găsea
Natura Dumnezeiască
Și astfel a trebuit
El să sufere amar
Ca păcatul nost" plătit
Să fie desăvârșit
Prin Isus chiar pe Calvar
Și Hristos a suferit
Cea mai groaznică ocară
Pe Calvar când a pășit
Omul Cel neprihănit
Pentru noi dat ca să moară
Singurul ce-a fost în stare
Să ne poarte suferința
Prin El să primim iertare
Prin a Lui chinuri amare
În El de avem credința
Glorie dar Lui Hristos
Slavă cinste și onoare
C-a venit aicea jos
Și-a trăit așa frumos
Nouă să ne dea iertare
Noi Isus îți mulțumim
Pentru tot ce ai răbdat
Când dat morții și în chin
Ai sorbit al nost" venin
Fii în veci glorificat
Ție dar ne închinăm
Și-ți slăvim Isus Ființa
Ne-ai dat ce nu merităm
De aceea te urmăm
Și în Tine avem credința
16 aprilie 2020 mănăștur Cluj
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre plată sau poezii despre superlative
În Hristos am fost aleși
În Hristos ne e ascunsă
Și viața și ființa
El e taina nepătrunsă
Și de oameni neștiută
Ce ne oferă azi credința
Prin credință ni s-a dat
Noi viața s-o primim
Printr-un suflet nou curat
Să lucrăm neâncetat
Cuvântul să-l împlinim
Și-n Hristos am fost aleși
Domnului să-i fim vlăstare
De oameni dar nențeleși
Dar de Isus noi culeși
Ca să fim prin îndurare
Viața noastră-i oferim
Lui Isus Hristos Mesia
Pe El dar noi îl slăvim
A Lui pururea să fim
Căci doar El ni-e veșnicia
Noi în El am fost ascunși
Prin jertfirea din Calvar
Că să fim cu Duhul unși
Și doar Lui predați supuși
Trăind doar în sfântul har
Pentru noi nu este Lege
Lege pentrucă-i Hristos
Prin Isus dar se-nțelege
Sfințenia o să ne lege
Doar de El victorios
Pentru Lege suntem morți
Însă vii în Dumnezeu
Ai vieții sfinte sorți
E Hristos pentru noi toți
Mirele din Empireu
Domnul ne-a plătit păcatul
A noastră nelegiuire
De acum drum nu este altul
Și privim spre tot înaltul
Trăind în neprihănire
Avem altă viață dar
Prin Isus Hristos Mesia
Și trăim prin al Său har
Viața nouă nu-n zadar
Căci Isus ni-e veșnicia
Noi prin El avem salvare
Nu prin Legea din Sinai
A Lui Isus îndurare
Ne e țintă și cărare
Prin Isus intrăm în Rai
În cetatea de lumină
Soarele unde-i Hristos
Cel Prea Înalt o să ne țină
Să trăim fără de vină
Prin Mirele glorios
Căci Isus așa ne-nvață
Eu cu Tatăl suntem una
Și dăm omului viață
Să fie curat la față
Părăsind pe veci minciuna
Și cu Tatăl voi veni
Să cinăm dar împreună
Cu cel ce se-nvrednici
Fiu al Tatălui de-a fi
Și oiță-n a Mea turmă
Căci Eu voi mărturisi
Tatălui pe toți aleșii
Eu dar îi voi mântui
Mie c-au vrut a-mi sluji
Ei fiind neânțeleșii
Omenirii răzvlătite
Ce n-a vrut Cuvântul Meu
Însă dragostea cuminte
În ei dar a ars fierbinte
Mire să le fiu și Dumnezeu
17-11-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hristos-- al nostru Soare
Domnul Isus ne-a trimis
Evanghelia să o vestim
Să intrăm în Paradis
Împlinind tot ce e scris
Fii ai Tatălui să fim
Domnul Isus ne-nvățat
Evanghelia Divină
S-avem sufletul curat
Spălat de orice păcat
Însuși noi să fim lumină
Apostolii pe Isus
L-au vestit odinioară
Căci Domnului s-au supus
Și-Evanghelia au dus
Omenirii să nu piară
Ei drept centru l-au avut
Pe Isus Hristos Mesia
Cel ce toate le-a făcut
Din adânc necunoscut
Inclusiv și veșnicia
Centrul vieții lor a fost
Hristos Mirele cel Sfânt
Și-au făcut din Domnu-n rost
Cu toți rămânând la post
Cât au fost pe acest pământ
Evenghelia ne-nvață
Și nu Vechiul Testament
Căci Hristos ne dă viață
Și spre ceruri ne înalță
A Lui să fim permanent
Până la Ioan doar a ținut
Legea Sfântă ce s-a dat
De-atunci Isus ni-e avut
Ne e stâncă ne e scut
Mielul Sfânt la moarte dat
Noi prin jertfa Lui Isus
Suntem astăzi ce suntem
Și al Legii vechi apus
Îl vedem căci Ea s-a dus
Căci pe Isus îl urmăm
Viața noastră e Hristos
Și nu Legea din Sinai
Și vrem să trăim frumos
Căci din lume El ne-a scos
Toți ca să intrăm în Rai
Evanghelia ne-nvață
Pe Hristos să îl iubim
Căci spre Tatăl ne înalță
Și în veci ne dă viață
Ai Lui dar pe veci să fim
De ce oare ne uităm
Înspre sfinții din vechime
Când pe apostoli îi avem
Stele sfinte să-i urmăm
Căci Mirele iată vine
Gata-i trâmbița să sune
Îm poporul Celui Sfânt
Ca aleșii să se adune
Și să lase acestă lume
Sus pe nori după Cuvânt
Dar nouă ni se vorbește
Azi de sfinții din vechime
Nu că Mirele sosește
Și-ai Lui să fim ne dorește
Numai numai pentru Sine
De David de Moise de Ilie
Ni se predică în adunare
Nu de Cel ce stă să vie
Să ne ia în veșnicie
După sfânta-i îndurare
Iată Mirele revine
Ca să-și ia a Lui mireasă
Nu strigă o iată nime"
Pentru mine pentru tine
Să ne ducă-n cer acasă
Evenghelia-i lăsată
Pentru Vechiul Testament
Parcă nu Ea ne e dată
Prin Ea inima curată
Să ne fie permanent
Parcă-i mai strălucitoare
Azi lumina din vechime
Nu Hristos veșnicul soare
Ce ne este aici cărare
Murind iată pentru mine
Nu Hristos este Lumina
Și nu este El Viața
De ce dar rămâne-ntruna
Mai pe urmă mai în urma
Celor ce nu-ți dau viață
Când Hristos ar trebui
Țintă veșnic să ne fie
Căci El poate izbăvi
Și pe noi a ne sfinți
Să pășim în veșnicie
Hristos este Dumnezeu
El e-al nostru Creator
Ce ne-nvață aici mereu
Noi să-i fim poporul Său
Căci El ni-e Mântuitor
El cu Tatăl ne-a creat
Și a pus lumina-n noi
Să-i cântăm neâncetat
Toți cu sufletul curat
Până-n ziua de apoi
25-10-2022 Mănăștur
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împletiți doar în lumină
harul Sfânt al Lui Hristos
iată și azi ne învață
să trăim aici frumos
chiar din zori de dimineață
curați sfinți și în lumină
viața nouă s-o trăim
cu toți să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim
asta-i noua-nvățătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat
nu păcat nelegiuire
nu minciună ci-Adevăr
străpunși toți azi de iubire
Hristos să ne fie țel
în lumina mântuirii
toți să fim astăzi zidiți
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toții sfinți
harul Tău Isus îl vrem
și lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
să intrăm în cer la nuntă
Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire și dar
îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veșnicie
ce-i curat și e frumos
pururi țintă să ne fie
nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viață pace
Domnul vieții venit jos
nu păcat nelegiuire
ci sfințenie lumină
și nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne țină
cum viața ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire și păcat
ci Isus și-al Lui Cuvânt
împletiți doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viața fără vină
ca noi toți să ne sfințim
cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viața
ca zăpada azi încât
să ne lumineze fața
pe Hristos îl vrem drept lege
și aici să-mpărățească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească
Lui ne vrem pe veci supuși
să-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduși
chiar și în această lume
în Hristos și pentru El
vrem viața s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim
glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veșnicia
și viața cu folos
poezie de Ioan Daniel Bălan (22 septembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Isaia cincizeci și trei
Cincizeci și trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferința și văpaia
Lui Isus din veșnicie
Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viața fără pată
Noi s-o avem aicea jos
Era așa de disprețuit
Căci de la El fața-ți întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Și-a noastre chinuri le-a purtat o vai
Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Și-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut
Noi rătăceam toți ca niște oi
De drumul lui fiecare își vedea
Și de viață eram cu toții goi
Iar moartea parte ne era
Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Și-n chinurile morții El să ardă
A suferit amar Ființa Mielului
A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut
A fost zdrobit prin suferință
Dar o sămânță de urmași El va vedea
Ce îl vor urma plini de credință
Cinstindu-i pentru veci Ființa Sa
Și rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea și se va-nviora
Căci El ni-e Domn și Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia
El pe mulți dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Și despărțiți de astă lume
Cu totul smulși din ce e rău
De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume
Doar El s-a dat singur la moarte
Și cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage
Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovați
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi să fim iertați
20-01-2022 M.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință
Adevărul și Lumina
-Poem-
Ca a Domnului Ființă
Nu este și nici n-a fost
Să ofere biruință
Chiar și astăzi prin credință
Omului un veșnic rost
Ca El nimeni n-a vorbit
Filozofi nici împărați
El la Sine ne-a primit
Viață și ne-a dăruit
La cer sus să fim luați
Veșnicia numai El
Și astăzi dar ne-o oferă
El Hristos Emanuel
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Ce împarte a lumii eră
Mesia ce ne-a arătat
Și astăzi se împlinește
Omul multe a-nvățat
Cunoștințe-a căpătat
Însă vai el se-nrăiește
Cu a lui înțelepciune
Mai bun el ar trebui
Să trăiască-n astă lume
Totul când i se supune
Înțelept pentru a fi
Dar Cuvântul Celui Sfânt
Cât e azi de adevărat
Iată omul pe pământ
A lăsat Sfântul Cuvânt
Pe Isus l-a exilat
Nu mai e de trebuință
De Cuvântul Lui Hristos
Nici de har și de credință
Omu-și spune biruință
Voi avea pe pământ jos
Și omul iată azi luptă
Împotriva altui om
Bătălia e-ncepută
Și nimeni azi nu ascultă
De-al vieții sfinte Domn
Prea puțini azi mai privesc
Spre Isus Lumina lumii
Și pe El Domn îl doresc
Căci din inimă-l iubesc
Pe Prințul Înțelepciunii
Nimenea nu a promis
Omul că în veșnicie
Va ajunge-n Paradis
De trăiește cum e scris
În Legea Vieții vie
Doar Isus El ne-a promis
Fericirea-n veșnicie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
În Legea Vieții vie
Numai Mesia Isus
Ne-a vorbit de veșnicie
Și de Tatăl Lui de Sus
Și că omul de-i supus
Va primi răsplata vie
Și El iată ne-a promis
Fericirea pe vecie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
Mire-n veci o să ne fie
Nici un om mare al lumii
Scriitor sau împărat
N-a promis asta mulțimii
Căci izvoarele luminii
Omul nu le-a explorat
Nimenea de pe pământ
Nu a susținut că-i viața
Ci doar Fiul Celui Sfânt
Și al Tatălui Cuvânt
În soare ce-și scaldă fața
Numai Mesia Hristos
Singur a mărturisit
Într-un chip așa frumos
Pentru voi viaț-am scos
Și la voi iat-am venit
Eu sunt Viața și-Nvierea
Și Lumina lumii sânt
Eu vă dărui înfierea
În Mine s-aveți plăcerea
Să-mpliniți al Meu Cuvânt
Cine crede dar în Mine
Viața veșnică o are
Căci El face ce e bine
Și-a păcatelor mulțime
Prin Mine are spălare
Cine crede în Hristos
E spălat de-a lui păcate
Că-l urmează aici jos
Și trăiește așa frumos
El lumina o împarte
Mesia Isus Hristos
Ne e Domn și călăuză
Și-a Lui drum e cu folos
Din lumina vieții scos
Adevăru să-l pătrunză
Nu-i nimic aici sub soare
Ca a Lui Hristos lumină
Ce ne este azi cărare
Prin milă și îndurare
Ca pe palme să ne țină
Numai El e Adevărul
Numai El a îndrăznit
Să ne spună că e țelul
Ce ne duce iar la Tatăl
De aceea El a venit
Nimeni n-a mai susținut
Că e Calea și Viața
Și că e-al omului scut
Doar de aceea s-a născut
Să ne lumineze fața
Nimeni n-a mai afirmat
Că e Ușa și Adevărul
Adevărul cel curat
Oamenilor ce-a fost dat
Din cer chiar de Însuși Tatăl
Însă nici așa frumos
N-a fost nimeni să susțină
Pe pământ aicea jos
Că-i a omului folos
Că e viață și lumină
Tot ce-a spus a confirmat
Cu iubirea și viața
Numai El trupu și-a dat
Murind dar pentru păcat
Să ne lumineze fața
El e-al nostru Creator
El cu Tatăl împreună
Și ne e Mântuitor
Până-n vecii vecilor
E Păstorul de la turmă
Pentru noi El a murit
Ca să ne plătească vina
Pe Golgota răstignit
Viața El și-a dăruit
Noi să îi urmăm lumina
Căci lumina și Adevărul
E Isus Hristos Mesia
Pentru sfinți doar El e țelul
Numai El iubise omul
Să-i dea viața veșncia
Cine se încrede-n El
E salvat de a lui vină
Căci Hristos Emanuel
E-al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Și e Viață și Lumină
Singurul fără păcat
Ce-a trăit jos pe pământ
El e solul Minunat
Calea ce ne-a arătat
Din Cuvântul Celui Sfânt
Numai El este Lumina
Numai el e Adevărul
Ce ne cheamă-ntodeauna
Să primim și noi cununa
Chiar din ceruri de la Tatăl
Nimeni nu ne-a mai chemat
Veșnicia să ne ofere
Ci Isus crucificat
El ne-a spus că-i Împărat
Și ne are în vedere
Oamenii toți ne-au hulit
Și ne-a spus doar rătăciți
Cu ocară ne-au lovit
Și atâți ne-au părăsit
De ei am fost prigoniți
Nuimai El Hristos Mesia
Cuvântu ne-a învățat
Și ne-a spus că veșnicia
Ne-o oferă bucuria
De-a fi fii de Împărat
Doar a Lui Învățătură
Ne-nvață să fim curați
Să trăim după Scriptură
Cu suflet și cu făptură
Lui să-i fim pe veci predați
Nimeni altul n-a mai pus
Accent doar pe curăție
Ca și Domnul nost" Isus
Ce pe brațe ne-a adus
Frați să-i fim în veșnicie
El s-avem un duh curat
Și astăzi iată ne cere
Nu omul ce-a învățat
De-a fi cât mai necurat
Dar să aibă aici avere
Pe avere El n-a pus
Accent nici pe avuție
Ci Mirele nost" Isus
Advărul ne-a adus
Să intrăm în veșnicie
Am pierdut un Paradis
Altu dar să câștigăm
În cer sus să fii admis
Prin Cuvântul sfânt și scris
De El dar să ascultăm
Glorie dar Lui Mesia
Slavă Celui Prea Înalt
Ce ne oferă veșnicia
Să trăim iar bucuria
Ce odată ni s-a dat
13-11-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune
Doar Hristos este Viața
Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Și-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu
Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viața și cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt
Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Și mi-arată doar iubirea
Ca Ființa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ
Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar de Hristos
Numai El e mângăiere
Numai El e bogăția
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ține azi ființa
Și ne dăruie credința
Prin Hristos și doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieții sfinte Miel
Ne e scop și ne e țel
El ne e înviorare
Și în veci de veci salvare
Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Și de asemeni izbăvirea
Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veșnicia
Viața noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Și e raiul armonia
Numai El azi ne oferă
A vieții cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Și spre El duhu se avântă
Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Și viața ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată
De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt
El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui brațe să o țină
Fiind dar fără de vină
Tatășlui s-o-ncredințeze
Și-n ceruri să o așeze
Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susțină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Și că el e o lumină
Că nu are nicio vină
Eu sunt Viața și-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca și Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus
Noi venim să-ți mulțumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ți dăruim
Mire scump și minunat
Să-ți dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curățenie