Taifas oltenesc (4)

Mă, fraţâlor, cât oi fi eu de Nae,
Şi beutor de samă-n satul meu,
O scald mereu din lae în bălae
De nu mai ştiu: sânt eu, or nu sânt eu?

Că-m zâsă mie unu: "Bă, băete,
De-aş fi eu d'ăla care poa să cânte,
M-aş duce colo une, pe-ndelete,
S-alege-o voce, ţara s-o încânte.

Că tu, când bei un zaibăr d-ăla bun
Eşti Pavaroti, mă, ascultă-aici,
Că nu te mint, dar, când e prost, îţ spun:
Din gât îţ ies miorlauri de pisici."

Cân l-auzâi pe Ion a lu Purcaru
Că-m zâsă că am voce – i-auz mă! –
Iote-m veni aşa: cân iau salaru,
Să dau pe gât un d-ăl de voce dă.

Şi mă-nvăţă Lisandru lu Şoşoi
Să bag aifonu pe înregistrare
În pozunar de sus, la cămeşoi,
Cân mi-o veni să ţâp în gura mare.

Ete-o făcui şi pe-asta, o făcui!
C-aşa sânt eu: cân zâc ceva, e lege!
Acu, ce mi-a ieşât, o să vă spui,
Da nu azi, poate mâine, cân m-oi drege.

La cap, că glasul – muicăăăă! – d-ăla am
De mă crucesc ş-acu de ce-am putut,
Că mă ascult, da cu-nţălesu... neam!
M-o fi-nţăpat ceva de m-a durut,

Or a plouat şi-a bubuit mai tare,
De s-auza cum dai la mămăligă
În ceaun, cu o lingură mai mare,
Sau când îţ intră-n mână o ţăpligă.

Ce-mi amintesc, de zaibăr şi de voce,
E c-a fost bun –acu, de zaibăr zic –
Iar de ailaltă cred că fu o... ce?
N-am zâs că de-aia nu vă spui nimic?

Dar las că pun eu mâna pe bufonu
De-a zâs că-s Pavaroti şi îl ard,
Da cred că şi pe ăla cu aifonu
Îl ţân oleacă agăţat în gard.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas oltenesc (1)

Râmnii să dau pe gât o ţâră ţuică,
Să nu şed geaba până oi mânca
Că, iote-i p-ăştia de la masă: muică!
Năroji mai sânt aşa pe gât să dea.

Nici nu pusăi pe masă cana bine
Că ţuşti pe ea, vărsară pe macat;
Şi fir-ar ea de pită, nu mai vine,
Că ţăstul ăsta-i bun de lăpădat.

Zbierai la a bătrână într-o doară:
- Zarie, adă daică-oţâr de praz,
Că-s mort de foame, vin dupe ogoară,
Şi de mă-mbăt m-apucă vrun năcaz.

Se duse ea, săraca, mai la deală,
Luo sama dac-o fi vreo pătlăgea,
O uşui pe cloţă la scuteală,
Şi pusă niscai boabe-n căpistea.

- Oleu! Bă, fraţâlor, o fi de ţuică?
M-am nărozât de-a binelea şi eu?
Ce, geaba am la gură o pârţuică,
Să nu vă spui cu cine şed şi beu?

Ia! Ăla de la capăt e Lisandru,
Băiatu' din oraş a' lu' Şoşoi,
Iar mă-sa e Măria a lu' Leandru,
Şi nu e prost, e numai nerodoi.

La stânga mea e Ion a' lu' Purcaru,
Băiatu' n-are mamă c-a fugit
De tânără, cu Sache-a lu' Dogaru,
Iar el ne-mpropodeşte c-a murit.

Mai e şi ăsta micu', Valerică,
Ce are un burtoi cât un gâldău
Că bea ca ta-su, Gică Păsărică,
De nu îi pui, cum pui la porc, jujău.

Bă, fraţâlor, aici eu-s cel mai tare,
Că icişa, cu ăştia, nu prea beu,
Şi nici nu plec în lume-alaltă, mare,
Că am de toate ielea-n satul meu.

Sânt Nae a' lu' Sache-a' lu' Buzatu,
Am casa în Drănic, prin Codricei,
Şi o să chirăi de-o s-audă satu'
Şi ţara toată, de oltenii mei.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas oltenesc (3)

Zarie, pune-oţâră de rachie!
De nu ţ-o place, dă pe gât cu alta,
că e de prună, şi să nu-mi spui mie
de înţărcat, cât are peşte balta.

Şi dă-te-ncoa, că am să-ţ zâc o vorbă!
Hai, umple ţoiu', nu te fă că plouă,
că altădat' te bagi ca musca-n ciorbă
şi stai colea... ca cloţa după ouă!

Aşa! Aşază-te mai lângă mine,
mai trage-ţi sufletu', că-i gata treaba,
şi nu te face nimeni de ruşine
că eşti fomee şi că stai degeaba!

Acu', să-ţ spui ce gânduri mă frământă,
de sânt ca oala de pe pirostrie,
şi ete, mă şi jur pe crucea sfântă:
cu ce-am acu', nu mă descurc, Zarie!

Că toţi au un iPhone sau vin cu smartu',
şi numai eu mă chinui cu laptopu',
de-mi zâc toţi zăpăciţii, că-i porthartu',
şi-mi vine de pământ să dau cu clopu'.

Aşa că nu mai fac feisbucăreală
decât acasă. Când ăilanţi se bagă
să şeruiască fo muiere goală,
le zâc şi eu că le lipseşte-o doagă,

Da' m-aş uita -cum nu!- la câte-o fufă
din ălea de le zice,-acu', vedete,
că-mi place când nu au pe ele-o rufă,
da' par, printre muieri, mai alfa(bete).

Zarieee! – nu mai pot, că mi-e ruşâne
să stau degeab-aşa, ca psihopatu',
că eu sunt Nae, muică, nu un câne,
să stau la colţ, de-o să mă ştie satu'.

Îmi iau aifonu' chiar de vând viţâca,
să vadă lumea că sunt om cu stare
şi că-mi dă mâna, nu prea mult, niţâca,
chiar de n-am mai ieşit la vreo votare.

-Tu, Nae, tu n-ai minte cât o ceapă
din aia, de o muşc-afară gerul!
Auzi la el! – cu un picior în groapă,
şi vrea iPhone! Naeee, bătu-te-ar cerul!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas oltenesc (2)

Acu', eu ce să fac, vă zâc şi vouă
Ce mai făcură ăştia de Crăciun
Că, la taifas, aşa ne place nouă:
Să tăinuim, să bem un vin d'el bun,

Şi să ne-abţiguim. Nu mult, oţâră,
Să iasă iute vorbele din noi,
Da' d'elea, de te râzi, că-s fără hâră,
Iar de Crăciun, Tonel a' lu' Cotoi

Şi-a amintit de unu', Florea Bică,
O aschimodie de om... pitic,
Dar noi eram copii, muream de frică,
Iar cu un tămârjac, părea voinic.

Avea şi floier, de afla tot satul
Că-s oţii la livada C. A. P.,
Ş-aşa de bine s-ascundea, spurcatul,
De nu puteai să-l afli unde e.

Coteam mereu pre Jii, da' a' lichea,
Da, ăla, Aurel, cam şustipan,
Că îi plăcea de la giban să bea,
Călca pe comină pân' la cazan,

Iar câte unu' îşi făcea pomană
Cu o trochiţă-două ca să-i dea
Că era slab, săracu', ierea blană,
Şi, cică, ţuica poftă îi făcea.

Şi iote că-ntr-o zâ, ieşind în fugă,
Ne zâsă Aurel: "Acu'-i de noi,
Că Florea Bică a beut o tiugă
Şi sforăie de zâci că e moroi!"

Ş-atuncea ne-am chitit pe a livadă
Şi am băgat la zarzăre în noi
Că de! – copii cu mintea cam neroadă,
Am vrut să umplem şi noi ăl burtoi.

Bă, fraţâlor, să vezi minune mare:
Cu dinţii toţi din gură strepeziţi
Ne-am tras uşor spre casă, fiecare,
Că: Îu! – eram, la burtă, chirnăviţi.

Şi-am stat, apoi, mai mult în fundu' curţii,
De am "citit" mai mult de un ziar,
Şi-am înghiţit ceva de doru' burţii,
Dar ce era în ea,... n-avea habar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu m-a învăţat că transformările le poţi face doar când te accepţi aşa cum eşti. Dacă tu te accepţi cu defectele tale şi poţi să le spui cu voce tare, acele defecte devin incapabile să te oprească din drumul tău. Când te focalizezi cu ură pe ceva, acel ceva prinde putere.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii Mariei

Măria-i o femeie de la ţară
Ce s-a ajuns, şi ştie-acum tot satul
C-o duce bine, chiar şi cu bărbatul,
De când şi-a tras în casă cârciumioară.

Dar simte, de o vreme,-o mare lipsă,
Că n-are şi ea un Merţan la scară,
Iar gândul ăsta parcă o omoară,
E-un nod în gât, e o apocalipsă.

Aşa nu se mai poate! C-o vecină,
O ia uşor-uşor să prindă rata,
Că, la oraş, deja, o-aşteaptă fata,
Cu banii pregătiţi, să ia maşină.

Salonu'- auto pare să-i ofere
Ce îşi dorea: ceva să strălucească;
Un tânăr vru să o ademenească
Spre un model vestit în cai putere.

-La preţul ăsta? Ştii, mai bine lasă!
Ia nu mai fă, cu mine, pe nebunul!
Măgarul e mai bun, iar eu am unul.
E bun şi ăla, iar de el... nu-mi pasă!

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul de V'day

Mă tot gândesc: se-apropie V'day,
Cadou, ce să-i mai cumpăr, Dumneaei?
Că-i mofturoasă, mofturoasă tare
Şi nu ştiu ce să-i iau – problemă mare! –

Să-i dau cercei? Păi, de-ăştia i-am tot dat
Şi, sunt convins, demult s-a săturat.
O floare? Are, de la pacienţi,
Că-s unii, după mine, prea atenţi.

Păi, ce să fie? Dacă-i dau mănuşi,
Îmi zice, ca alt'dată: "Mi-o făcuşi!"
O ia de apropo că, zice ea,
Cu mine ştie cum a se purta.

Şi-atunci, ce-i dau? S-o duc la un spectacol?
S-ar închina şi-ar zice că-i miracol,
Că n-am mai fost de când un bard local
Mi-a-mbogăţit bagajul cultural.

A, ştiu! – am la parter o librărie,
Îi iau ceva să-mi folosească mie,
Căci fără dar nu cred că se mai poate:
Îi dau, ca dar, o carte... de bucate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un mare amator de voce umană, indiferent de stil. Cred că la ora actuală sunt cântăreţi de manele care cântă instinctiv, dar au anumite melisme şi inflexiuni în voce care sunt extraordinar de interesante şi pe care numai ei le pot face. E adevărat că mesajul nu este mereu de mare amploare, dar apreciez şi cântăreţii de manele, eu nu ascult numai jazz sau operă.

citat din Cezar Ouatu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria românilor

(re-zâsă de un oltean)

Nişte olteni veniră, ‘napoi şi ei, acasă
Şi cum se sfătuira, să vină toţi în masă,
Că tare le fu dor, de glia strămoşească,
Şi-au zâs să facă pod pă Dunărea albastră;
Făcură podul ei, trecură cu avânt,
S-arate că sânt zmei, cu săbiile-n vânt;
C-au zâs: cu mâna goală, să intre ei în sat(?!),
Arată de ocară,... nimic n-au câştigat?
Da' unu' dintre ei, Traian Cartagineanu'
Un craiovean vioi, (pronumele, Olteanu),
Strâgă la ei grămadă, să intre-n goana mare,
Că-ntreaga lor cireadă, trecu... peste hotare,
C'o luară ca nebunii, d'ajunsară-n Ardeal,
Opriţi la gardu' stânii, lu' Ghio', zâs Decebal,
(Oltean dă munte, vere!, cu trei pă inventar!!!)
S-a supărat bătrânu' şi-a pus mâna pă par...
O luară ei la moacă, jucând în deplasare,
Da' în retur oltenii, făcură un scor mare,
Că Decebal de ciudă-şi băgă unghia în gât,
Lăsând oltenii-n fugă, d'ajunse... peste Prut;
Da' nu băgă dă seamă, căţaua fu legată,
Dă caru' ăl cu praz, că-n râu muri'necată
Şi-au plâns-o şi-au jelit-o... numa' să nu m-uit vorba,
Pământul, c-au iubit-o, l-au botezat... Moldova.
Făcură ei pomană, cu zaibăr şi cu praz,
Vecinii toţi să moară, de icter şi necaz,
(Olteanu' dă Columb, încă nu să născuse,
Măliga dă porumb, încă nu fu aduse).
Trecură ei şi d'asta, că multe să-ntâmplară,
Da' n-au stat ei grămadă, aşa dân'ntâia oară,
C'au împărţât moşia, în trei, aşa frăţeşte,
Că d'aia-n România, o limbă să vorbeşte
Şi-apoi, să-ţi zâc aşa: au coborât fârtaţi,
Că nu şedeau în şa, erau... descălecaţi;
Să-ţi zâc dă unu' Fane, ăl mic, a lu' Bogdan,
Jucă la'naintare, că deh!, era oltean,
Isprăvi mereu făcu, având şi muşchiu' tare,
Pă turci mereu bătu, dă să dădea cam... mare,
Da' fu şi Mircea, tată... bătrânu' le dribla,
Jucând extremă dreaptă, numa' la cap dădea,
Iar Vlad, era dat dracu', că le'nţepa cam tare,
Cin' faulta, săracu', i-o da pântre picioare,
Apoi, fu şi Mihai, ce-i pusă într-o oală,
Făcu cu mult alai, întâia naţională...
Da' lista-i lungă frate, de mândrii căpitani,
Ce au luptat pă moarte, că au jucat pă bani.
...................................................
Viteji şi cu renume, ajunserăm eroi,
C'am luat întreaga lume, aşa, fără război,
Cu traista în băţ, noi furăn ăi mai tari,
Dă i-am speriat pă toţi, jucând la cluburi mari
Şi-avurăm înc-o treabă, că tot veni ea, vorba
I-am pus pă toţi grămadă, in toată Europa,
Cu ai şi verde praz, să vezi şi tu minune,
Făcurăm dă necaz, o mare uniune,
Şi-acum, am pus la cale, înc-o ispravă bună,
Mutăm Jiul cel mare, după Pământ, pă Lună,
Că vrem ca Europa, cu uniunea ei,
Să intre în Craiova, cu toţi oltenii mei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa unui suflet!

Te-am căutat pe tine şi dragostea cea sfântă,
Şi-am dat, în viaţa mea, numai peste dureri.
Azi, lumea-i minunată cu tot ce mă încântă -
Până la urmă, te-am găsit şi dragoste-mi oferi.

De când te ştiu, iubesc şi viaţa-i mai frumoasă.
M-am agăţat de tine spunându-ţi: "Bun venit!"
Aş vrea să-mi spui: "Iubito, rămâi la mine-n casă!"
Dar te-am pierdut cu timpul şi nu te-am regăsit...

Te-am căutat iubite, rugând şi trandafirii
Să-l caute, şi ei, pe singurul iubit.
Vroiam să sorb cu tine din cupa fericirii,
Dar, ea s-a spart, atunci, când tu m-ai părăsit.

Pierdusem şi speranţa, dar... într-o zi de vară,
Tot rătăcind agale, dau peste un voinic.
Mergeam, de parcă-n suflet aveam o grea povară -
Un bolovan mi-e pasul... Încet eu mă ridic,

Dau ca să fug... Ceva mi se-agăţă de haină,
Şi mă apucă plânsul..., şi nu am cui să spun.
M-am rătăcit, atunci şi am privit cu spaimă,
Şi întrebări, o mie, n-aveam cui să le pun.

"Unde te duci, femeie?" - zice-o voce ciudată...,
"Fugi..., stai..., te-mpiedici..., te scoli şi iar te-apleci"...
Cu ochii plini de lacrimi eu îi răspund în şoaptă:
"Plâng că m-a dat uitării... Îl caut pe poteci!"

Şi cunoscut mi-e glasul. Ridic încet privirea...
Mă luminez la faţă şi deodat' mă-ncrunt.
"Tu eşti?" Un pas fac către el şi dau să îl sărut,
Dar visul se destramă şi-ncep să-mi plâng iubirea.

Deşi nu aţipisem decât de cinci minute,
Parcă din altă lume veneam acum, plângând.
Multe cuvinte bune, rostite - nerostite,
Aş vrea ca, de la el şi astăzi să ascult...

"Cum ai putut iubite să pleci atunci hoţeşte?
Mai pot, vreodată, oare, să cred că te-a durut?
Sunt singura, de-atunci, ce, încă, te jeleşte...
Ce mult aş vrea să pot, s-o iau de la-nceput!

Vezi, dac-ai vrut să pleci..., pe drum te-ai rătăcit.
Unde-ai plecat, de-acolo nimeni n-a mai venit!
Am plâns de-atunci, să ştii, că nu mai am nici glas...
Din tot ce-a fost frumos, cenuşa unui suflet a rămas!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (15 mai 1997)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi copilul

-Bună dimineaţa, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulţumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, şi clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Şi eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înţelept eşti, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat şcoala şi-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinţii, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată şi-ţi este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n ţară
Şi-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simţi, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalţi copii
Mi-a luat şi-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aş vrea la ea în braţe, nu voi ca să te mint
De melancolie şi ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am şi o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai ştiu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama şi eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îţi spun că mă uimeşti,
Cât de frumos şi de matur gândeşti,
Aş vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Aşa bătrân cum sunt, cresc şi un nepot
Tu reţine-un lucru, eşti un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Şi ai şi-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinţii i-au murit, îl ajut doar eu
Şi nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Aşa cum primeşti tu şi ceilalţi copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să ştii că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos

poezie de Ionel Popa (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Îmi pare că-s mai bun de ceva vreme
Decât am fost în toată existenţa,
Dar poate este încă prea devreme
Să spun că-n mine mi-am găsit esenţa.
Şi poate că-i o simplă amăgire,
Iar lumea încă strâns mă ţine-n gheare
Ori poate sunt mai îndrăzneţ din fire
Şi fiind mic, aş vrea să mă dau mare.
Dar dacă zic că-s bun nu e trufie,
Căci cum sunt alţii, chiar nu mă priveşte,
Ci ştiu că am avut vicii o mie
Şi-acum în mine floarea înfloreşte.

Oricine este bun de la Natură,
Dar diamantul e îngropat în zgură.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tradiţiei de Sfinţii Mucenici

Tradiţia e pentru mine lege:
Pahare, câte-s scrise, dau pe gât.
Doar n-o să mă împiedic eu de-atât;
De mâine, o să văd eu cum m-oi drege.

Aşa că trec la treabă hotărât.
Şi de sub masă de mă vor culege,
Tradiţia e pentru mine lege:
Pahare, câte-s scrise, dau pe gât.

Nimic nu-mi stă în cale, mă simt rege.
Mândru privesc în jur, dar şi-oţărât.
Nimeni nu pare a mă înţelege;
Toţi cred, cu viaţa, că mi s-a urât.
Tradiţia e pentru mine lege:
Pahare, câte-s scrise, dau pe gât.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zaibărul

Pe plaiuri mândre olteneşti,
Nici zaibăr azi nu mai găseşti:
Sub PSD-ul blestemat,
Mai toţi oltenii-au emigrat
Şi-n loc de zaibăr din străbuni,
Culeg în Spania căpşuni.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (27 decembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019

poezie de Camelia Opriţa (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făgăduinţă

Când s-a-nferbântat Cerul de mânie,
Mi-a spus c-am să trăiesc nişte ani mai puţini,
Nu o mie.
Dac-am s-ascult de părinţi
Şi-am să fiu bun,
Am să trăiesc ceva mai mult,
Dar... Nu o mie...
Bine,-am s-ascult, mam', am s-ascult,
Dar cum e să fiu bun?
Să tac şi nimic să nu spun?

Când s-a aprins Cerul de dragoste,
Mi-a spus c-am să trăiesc mai mult,
Nu o mie,
Dac-am să cred, am s-ascult
Şi-am să fiu bun.
Cred şi-am s-ascult, Doamne, - am s-ascult,
Dar cum e să fiu bun?
Să tac şi nimic să nu spun?...
... Sunt de acord, am să fiu bun!

poezie de Mihai Ghidora (10 decembrie 2016)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prost crescut

Oamini buni, mă ascultaţ!
Să vegeţ şe nărozâie
Am avut la Cimişoara,
La varuţu în gostâie.

M-am fost dus câta-n vacanţă
La Ionică lu' Şândari,
Neam gin scurt, c-aşa să zâşe,
Că ni-s verişori primari.

Cum am fost ajiuns acolo
Mă chici în soba mare,
Tuşa Veta, iut cu oala
Să îmi geie ge mâncare.

Am mâncat cum îi măi binie,
Vro trii bliduri mari ge zupă,
Un dărăp ge carne fiartă
Ş-un meşpais mare cu nucă.

Nişi n-am mestăcat cum trăbă,
Că varuţu cum îi prost
M-o şî luat afar' la jioacă,
Să ne jiucăm fără rost:

- Hai vărule, du-ce naibii!
Mă prinsă ge mână binie,
Şî mă scoasă pă porciţă...
Drept în drum o dat cu minie,

Ş-am plecat măi mereuţ
Pe-acolo să ne jiucăm,
Când colo ne zâşe-o babă
Că nu şcim să salutăm.

Io i-am fost zâs: Bună zâua!
Da' varuţu prost crescut,
Nu i-o fost zâs baş nimica
Numa' că s-o prefăcut.

După şe s-o făcut sara
Am plecat la iel acasă,
Că ne-o chemat tuşa Veta
Ne-o chemat, cu drag la masă,

Da' să vez comege mare
Că la uşă cu un bât,
O venit baba urâtă
Şî pă loc ne-o fost pârât:

- Mă, Vetuţo, tu n-ai mince!
Ge matuşa s-o fost luat,
Cum l-ai crescut pă Ionică?
Că az' nu m-o salutat.

Când o auzât matuşa,
Pă varuţu meu, Ionică,
L-o batut cu târnu', frace...
O dat în iel fără frică,

L-o batut gin vina babii,
O dat în iel ca în tobă
Şî dupaia drept pegeapsă
L-o închis să şce' în sobă,

Iar ge-atunşea, oamini buni,
Ge-atunşea şî tot întruna...
Şî cân' trăşe p'ângă cânie,
Văru zâşe: Saru'mâna!

poezie de Claudiu Românu (18 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi pe mâine

Citeam: "Trăieşte-n fiecare zi
Considerând că ultima ţi-ar fi!"
Şi m-am mirat de-aşa prostie mare,
Cu like-uri mii (prostia, nu mai doare?)

Păi, cum aşa? Cât poate fi grădina
Să îi încapă, Doamne, bat-o vina?
Trăind aşa, de ce să mai muncească
Cel care-aşteaptă mâine să-l plătească?

De ce să te gândeşti să faci copii
Când mâine (Doamne, feri!) nu vei mai fi?
Sau să mai scrii, când muza te împunge,
Mai are rost? O zi nu ţi-ar ajunge.

Eu, ziua cea de azi o voi trăi
Cât mai frumos, gândind c-a doua zi
Nu mă va ruşina tot ce-am făcut
Chiar de-am trăit aşa cum mi-a plăcut.

Voi crede-n mâine şi în viitor
Şi, chiar de azi e ultima şi mor,
N-am să-l ridic eu pe "Acum" în slavă
Când "Azi" e, pentru "Mâine"-o biată sclavă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: Eşti nebun?
Pune scara!
Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sânt.
Sărutată
Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea;
Eu zic: Bine, pe credinţă:
Doar o fi având ştiinţă,
Scara câţi fuştei avea,
Pe credinţă
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu:
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să-mi spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!
M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!