Zbor de lumină

Am fost învins de timp şi depărtare
deşi am încercat de-atâtea ori
în luptele ce-am dus, să am răbdare
cât timp mă număr printre muritori.

Eram puternic, nu conta distanţa,
iar timpul mă servea ca sclav supus,
urmând lumina mea în cutezanţa
cu care Universul am sedus.

În starea mea de-acum, cea efemeră,
îmi e duşman şi-n luptă m-a învins,
crezând în dreptul lui, doar o himeră,
uitând de Universul necuprins.

Voi şti de-acum, cu-această-nvăţătură,
în orice stări, în orice viitor,
că timpul este sclavul plin de ură
ce poate să distrugă orice dor.

El poate, aliat cu depărtarea,
să-ţi facă din prezent doar amintiri
pe care, împreună cu uitarea,
să le arunce-n goluri de trăiri.

A-nvins acum, a reuşit, în fine,
să îmi arate că-i răzbunător,
şi să-mi trimită-n zone celestine
iubirea pentru tine, fără dor.

Simt un pustiu în piept şi bariere
în sufletul ce-mi zace-acum rănit,
şi-aş vrea să îndulcesc a lui durere,
dar leacuri pentru asta, n-am găsit.

Nu mai e mult şi voi fi iar lumină
cutreierând prin vaste galaxii,
prin lumea-ntunecată, clandestină,
în care te voi aştepta să vii.

Căci am pierdut o luptă, nu războiul
pe care l-am tot dus atâtea vieţi
în care-am fost şi flacăra şi sloiul
din versurile scrise de poeţi.

Acolo te voi aştepta iubire,
în zborul de lumină, temerar,
cu gândul la o singură-ntâlnire,
în braţe să te ţin, o clipă doar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

De-acum ai s-asculţi doar tăcerea
căci vorbele-au fost condamnate
să fie de vânturi purtate
să-şi tacă prin lume durerea.

Va fi o tăcere-ngheţată,
în care găsi-vei răspunsuri
la tot ce-ai crezut neajunsuri,
dar n-ai înţeles niciodată.

Va fi o tăcere-ntrebare
pe care nici eu nu am pus-o,
plecarea ta, doar a răspuns-o,
prin paşi ce ne-aduc alinare.

Ne-a fost prea târziu în prezentul
pe care se-aşterne tăcerea,
speranţa fiind încheierea
în sensul ce-l dă transcendentul.

Şi, poate, în vieţi de lumină,
sau alta ce-mi poate fi dată,
te voi căuta de îndată,
continuu şi fără hodină.

Dar, totuşi, tăcerea de-ar sparge-o
iubirea, credinţa în mine,
voi fi tot aici pentru tine;
ţi-am spus că te-aştept şi voi face-o.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul mesaj

Se scurg zilele din viaţa ce-am iubit-o cu drag,
Mă voi duce de acum spre ultimul şi îndepărtatul meleag,
Voi locui şi eu, ca şi alţii ce s-au dus, printre milioane de stele,
Doar eu, cu frumoasele şi dragele, visele mele.

Voi fi mereu de acuma departe de tine;
Îţi vei mai aminti oare peste timp de mine,
Cum doream mereu să te văd şi în braţe să te strâng?
Am să fiu mereu singur şi iubirea am să-mi plâng.

Ai fost în viaţa mea o apariţie divină,
Frumoasa mea blândă şi cuminte copilă.
Plec totuşi fericit, c-am putut să te iubesc,
Cu acest curat şi cald simţământ omenesc.

Voi rămâne o mică stea în Universul acesta "infinit"
Şi voi afla, în fine, dacă acesta, care are început, are şi un sfârşit.
Te vei uita prin telescoape, ca să mă vezi,
Care te vor face să înţelegi şi să mă crezi.

Să-ţi rămân pe veci în amintirea ta aş vrea,
Femeie mult iubită, ce-ai fost iubita mea.
Şi să-ţi aminteşti aşa, fără nici un fel de apel,
De cel ce pentru tine a fost şi rămâne... Cornel.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept, iubire!

Când tu vei vrea să fii cu mine
Voi fi mereu aici.
În orice depărtare te-ai afla
Te voi aduce lângă mine.
În fiecare zi eu voi trăi doar pentru tine
Şi voi îngenunchea în faţa ta
Şi-ţi voi cânta decât poeme de iubire.
Şi când tu vei fi pregătită
Şi vei vrea iubire,
Voi fi mereu aici şi te voi aştepta
Cu sufletul în palmă.
Voi aştepta venirea ta, iubită doamnă!
Iubirea de mult aşteptată.
Te vreau să-mi fi tu zâmbetul ce îmi alină inima.
Din vise adânci, iubirea noastră a zămislit.
Iar tu vorbindu-mi fără un subiect anume
Lăsându-mă decât pe mine să vorbesc despre iubire
Trăind în lumea mea de vis, un basm de nedescris ai să adormi.
Şi am jurat pe-a mea iubire
Că voi păstra ăi visul, dar şi dragostea.
Te-aştept sa vii!
Te-aştept să faci şi tu un pas spre mine,
Că doar aşa vom dobândi ce-am căutat
Iar eu promit că îţi voi dărui iubirea
Ce vreau să îţi aducă fericirea,
La care ai visat şi altădat.
Mereu de mână să fim amândoi.
În zile albe, nesfârşite.
Să nu-mi mai fie noaptea zi
Şi visul sec în zorii dimineţii,
Să fim doi purtători de viaţă
Pe cerul timpului să-nflorim,
Să fim în doi la bine şi la rău, mereu îndrăgostiţi
Şi să ne dăruim decât iubire.
Mereu stângaci ca-n prima zi,
Pierduţi în nopţi cu lună plină
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări
Sorbind lumină din iubire
Să ne cunoaştem fiecare of şi dor
Doar tu şi eu pierduţi în noi ca-n Paradis.
Şi să uităm de astă lume...
Dă-mi mâna când vei vrea să fii iubită!
Să-ţi pun pe deget un inel de vise.
Cunună-te cu mine!
Luminile sunt stinse...
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei pleca

Când vei pleca, copac voi deveni
Singur pe deal voi sta în vânt şi soare
Şi te voi aştepta din nou să vii
Chiar dacă secole vor trece călătoare.
Voi creşte mare, umbră eu voi da
Şi multe păsări voi avea pe ramuri
Şi mulţumit voi fi de soarta mea
Căci tare mult voi fi iubit de neamuri.
Dar, vai! Clipă de clipă, zi de zi
Îmi va fi foarte, foarte dor de tine
Şi te voi aştepta din nou să vii
Pe-aripi de vânt să te întorci la mine.

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi reveni...

Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să-mi pun pecetea sărutului patetic
Pe inima ta purpurie şi neobosită,
Aşa cum n-am ştiut s-o fac la timpul potrivit.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o viaţă mai veselă ca cea de-acum,
Să-ţi cânt în nopţile înstelate plină de fericire
Măreţia caracterului tău nepreţuit,
Mai ceva ca la orice curat început.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să îţi slăvesc icoana vie înspre nemurire,
Iar din fapte măreţe să îţi ridic statui,
Că numai tu eşti armonia din lume,
Şi bogăţia omului de zi cu zi.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Acum, îţi pictez cu ochii minţii icoana din viitor...
Şi îmi promit să nu mai pierd o clipă falsă
când te voi reîntâlni,
Căci iubirea este divină!
Dumnezeu ne-a dăruit-o
Ca s-o putem dărui.

poezie de Valeria Mahok (31 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vamă

Când timpul se va pierde din clepsidră
Şi noaptea va închide a mea geană
Va fi o tristă zi, în goală toamnă
Căci timpul va veni, el e în goană,

Să vii şi să-mi aduci din alb un crin
Şi să-mi aprinzi o candelă lumină
Să mă-nsoţească-n calea-mi cu senin
Cu dorul, ce nicio vamă nu poate să-l apună,

Şi să mă-mbrăţişezi duios cu gândul
Şi să mă vezi în tot ce-am fost, culoare
Să-ţi aminteşti, mi-ai fost poem şi dorul
Şi ţi-am lăsat din mine, ce nu moare,

Cât te-a durut s-arunci pumn de ţărână,
Să-ţi aminteşti doar versul meu iubire
Şi cântul meu despre o lună plină
Ce ţie ţi l-am scris cu veşnicie.

Te voi iubi şi dincolo de mine,
Când ochii se vor stinge-n astă lume,
Eu voi pleca uşor în braţe sunt cu tine
Şi ultimul poem va fi doar al tău nume....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimile legate pe vecie

Poate că voi zâmbi iubirii şi florii roze
Te voi striga când timpul va sta în loc
Iubirii să-i cânţi cu trâmbiţe duioase
Tu eşti lumina şi cu-n dulce dor
Mă vei scaldă în razele de soare
Presărând în orice clipă de dor nemăsurat
Nu mă mai caută, iubitule!
Nici cerul nu va mai ploua...
Doar tunetul îmi va fi-n minte
Şi vocea ta ce adesea mă certa.
Acum că am rămas în taina zilelor duioase
Mă voi ancora în necunoscut
Şi voi străbate pajişti şi munţi
Voi privi apusul şi voi ştii că eu trăiesc
Pentru a-mi lumina ochii, pentru a-mi adânci suferinţa
Dar timpul meu se pierde printre timpul tău
Şi desenează inimi legate pe vecie.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hindenburg

două zile te-am aşteptat să vii/ în prima zi soarele părea sfâşietor de frumos
/ un balón în flăcări din care cădeau oameni în flăcări / credeam că sunt doar artificii dar m-am înşelat
eu eram o fiinţa arsă de dor şi totul era în imaginaţia mea.

a doua zi a plouat şi prin perdeaua de picături străvezii mi-am văzut viitorul
un viitor lipsit de dragoste / pentru că tu eşti singurul care îmi poate poate aduce liniştea.
din nou m-am gândit la soare şi la ce or face oamenii arşi în spitale. plăgile lor roşii mă obsedau şi te asteptam să vii / să-mi explici că ceea ce îmi imaginez nu e nimic real.

a treia a zi ai venit şi mi-ai zis că a fost cândva un balon de heliu plin cu oameni care a luat foc şi
toţi au ars. am căutat pe google. aşa era.

// dar tot am crezut că ceea ce s-a întamplat este doar în mintea mea bolnavă de dor//

cerul este senin acum/
o clipă mă uit din nou la soare şi mă întreb cât timp va mai trece
până ceva ne va arde şi pe noi

cât timp va mai dura/ până o să pleci din nou/ şi eu voi sta singură cu toate organele în flăcări pe acest pat de spital / privind în gol/ dragostea mea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quasarii

Lucesc frenetic quasarii gigantici
Acolo, în noaptea depărtărilor,
Care de fapt nici nu-i noapte,
Numai pentru noi ăştia mici,
Acolo, e numai o stare de veghe,
Departe, la margine de univers,
Care nu-i margine de niciun fel
Doar pentru noi ăştia infimi,
Acolo, timpul a încremenit aievea
Să nu conturbe bravii quasari,
Cei ce vor naşte mândre galaxii
Din tăria lor de caracter, cu patos
Expulzând puzderie de praf de stele
Ca nişte superbe jocuri de artificii
Ah, quasarii cei de peste alte ere,
De ce v-aţi dus aproape de infinit?
Voi, maximul de materie şi lumină,
Voi, care configuraţi o nouă viaţă,
Voi, care extindeţi pururi universul,
În timp ce noi facem doar figuraţie,
Sau cel mult privim prin telescoape
Ori mai băgăm strâmbe în univers,
Cu gesturi infantile, deocamdată...

poezie de David Boia (16 august 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp

Lacrimi, şiroaie curg,
Din norul amintirii,
Dar vreau doar ca să fug,
De tainele iubirii.

În satul meu tăcut,
Plouă cu amintiri,
Din timpul petrecut,
Cu straşnice trăiri.

Timpul, nu stă după noi,
Preţuieşte orice clipă.
Cât ai fi tu în nevoi,
Cât de mult sufletul ţipă.

Timpul, este nemilos,
Deci, nu te uita in spate,
Fii de viaţă bucuros,
Şi-apoi treci direct la fapte.

Eu, în viaţa asta crudă,
Voi face exact ce simt,
Fără grabă, fără fugă,
Nu mă mai întorc în timp.

poezie de Mihail Cosmin Pamfil (27 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire veşnică

(în memoria ta, Adriana, suflet drag şi iubit de noi toţi)

Tu poate crezi că vei pleca departe,
Că nu voi reuşi să te găsesc,
Atâta timp cât inima îmi bate,
Eu nu voi înceta să te iubesc.

Te voi vedea în orice colţ de zare,
În orice răsărit, orice apus,
Zâmbind în orice sunet sau culoare,
Sărut să-mi fii şi pavăză de sus.

Te voi simţi în orice adiere
Ce mângâieri pe faţă îmi va da,
Iubirea n-are limite, nu piere,
Mereu voi fi al tău, vei fi a mea.

Tu nici nu pleci de fapt, rămâi aproape,
În braţe să mă ţii, atâta vreau,
O să zburăm, iubire, peste ape
La pieptul tău mă trage, am să stau.

Eu am să-ţi scriu poeme de iubire,
Pe bolta înstelată să citeşti
Nu poţi să-mi fi o simplă amintire,
Când veşnicie pentru mine eşti.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie nu îţi e dor?

Îmi e dor de o ploaie curată,
De-o ninsoare cum era odată...
De lumea pe care-o ştiam,
Îmi e dor să fim iarăşi un neam.

Îmi e dor de acel curcubeu –
Ce-l priveam împreună, mereu –
Aşteptând printre picurii ploii...
Îmi e dor de trăirea din noi.

Îmi e dor de săgeţi din priviri,
Ce aveau ca ţintă simţiri,
Concepute să dăinuie veşnic.
Îmi e dor să nu fiu un nemernic.

Îmi e dor de bătrâni şi copii,
Eram mulţi pe atunci, eram vii...
Nu ca azi, doar străduţe pustii.
Îmi e dor să mă pot regăsi...

Îmi e dor de voi toţi. Mă simţiţi?
Sau vă faceţi că nu auziţi
Tot ce sufletul ar vrea să ştiţi?!
Îmi e dor să fim iar întregiţi...

Îmi e dor ca să nu-mi fie dor,
Să mai pot înc-o dată să zbor –
Doar o clipă, pe urmă să mor...
Îmi e dor. Ţie, nu îţi e dor?

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise promise

De vei veni, în somnul tău, la mine,
să-mi tulburi visele şi somnul meu,
te voi primi şi voi dansa cu tine,
vom fi: tu - flacără, eu - Prometeu.

Te voi purta, în braţe, printre ceruri
şi îţi voi stinge focul pe vreo stea,
cu sărutări, dorite giuvaeruri,
te voi acoperi, iubita mea.

Iar de va fi ca visul tău să plece,
îl voi urma, în visul meu de zi
sau voi trimite gândul să se-aplece
asupra ta, şi doar al tău va fi.

În gândurile mele şi în vise,
te-aştept, iubirea mea, te-aştept să vii,
şi-atunci, îmbrăţişările promise
vor fi cum doar în vis, acum, le ştii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când îmi voi da suflarea cea din urmă,
Ia tulnicul! În sat, a jale sună!
Să ştie satul că m-am dus departe...
La sat şi la părinţi, la fiu, la frate.
Când clopotul răzbate şi străpunge
O inimă străină, nu mai plânge!
Căci a sfârşi ni-i dat la fiecare,
Ar unde-om merge, nimeni nu mai moare.
Ce-i drept şi cu sfinţire-o să rămână
Ca moştenire-n clipa cea din urmă.
Nu-mi stingeţi lampa, suflete plăpânde!
Lăsaţi-mi gândul, versuri să vă cânte...
La stânca-acestui trup să staţi de veghe!
Şi dacă-n timpuri nimeni nu mai vede
Câţi oameni dragi, cu sufletu-am hrănit,
Să ştiţi, în clipa-aceea am murit!
Şi-atunci veniţi! O lacrimă să pice...
Din întuneric, nimeni n-o să strige...
M-oi rătăci pe drum fără lumină.
Sădiţi-mi flori, de-acum, la rădăcină!
Ia tulnicul şi suflă, suflă tare!
E-ntâiul imn şi plâns de-nmormântare.
E doar un doliu, lacrima dintâi...
Doar tu, aş vrea, să-i plângi la căpătâi!
O lumânare-n sfeşnic să-mi aşezi.
Ce timp de dor! De mâine-ai să mă pierzi.
Sărut-mă acum de bun rămas!
Nu am decât o lacrimă să-ţi las.
Te-am educat şi te-am crescut din greu,
Sfaturi ţi-am dat de bine, dragul meu.
Îţi voi răâne-n timp prin fapta ta...
Acolo am să duc o luptă grea,
Dorul de tine mă va-ntuneca,
Căci doar un vis deacum te voi avea.
Alungă-mi dorul! Liliac să-mi pui,
Să-l duc cu mine-n somn, pe căpătâi!
Adio dragul meu, rămâi cu bine!
O veşnicie voi trăi prin tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste tarzie

Iată, e timpul să plec!
Ca toţi nefericiţii lumii de jos,
voi lua cu mine doar singurătatea.
Când voi trece peste înţelesul
ultimului stih,
cu o vorbă de duh voi plăti
prima vamă,
voi trage după mine zările,
pe care le voi zăvorî
cu ceea ce-ţi plăcea ţie cel mai mult;
cu lacătul care a închis pentru
totdeauna dragostea noastră
târzie, dar frumoasă şi caldă
şi nu de puţine ori chiar toridă.
Ci tu, să-mi aduni umbra
din pulberea vremii,
în ştergarul cu aromă de busuioc
şi-n loc de candelă,
să aprinzi în fiecare zi,
un gând tainic a tot ce-am fost
şi a ce n-am fost.
Poate aşa mă voi mântui!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea peste timpuri

Ţi-aş da un sărut, când noaptea se aşterne
Parfumul să îţi simt, frumoasa mea iubire,
Şi dragostea mea toată, voi purta pentru tine
Tu eşti prezentul meu, şi îmi vei fi amintire.

Când timpul se v-a scurge, clepsidra v-a fi goală
Şi dimensiuni îndepărtate noi vom parcurge,
Eu te voi purta cu mine, pentru a mia oară
În multe galaxii, şi oriunde vom ajunge.

Dragostea îţi voi purta frumoasă mea iubire
Suntem sortiţi să fim mereu doar un întreg,
Mă voi întoarce veşnic, să fiu numai cu tine
De-ar fi prin Universul întreg ca să alerg.

Şi buzele mereu vor fi pecetluite, cu un dulce sărut
De noi mereu şi oricând am să îmi aduc aminte,
De este scris să mă nasc, şi viaţa să-mi repet
Eu vreau să fiu cu tine, şi să te strâng la piept.

autor Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!